Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 103 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Roata vremii: Mihai Sin. Energii nationale: în loc de "concept" (I)
    Scris la Thursday, June 28 @ 17:57:31 CEST de catre asymetria
    Geopolitica     Revista „Asymetria” va publica un ciclu de cinci articole, scrise în 2005. De ce acum? Ele n-au apărut niciodată în totalitate. După ce am publicat primele două într-o revistă din București, tot prin 2oo5, revista s-a desființat. După câțiva ani, am încercat să republic textele, dar după apariția a trei articole, colaborarea mea s-a întrerupt, din motive, să le zic așa, „necunoscute”. Să spun, apelând la acea zicere atât de românească: n-a fost să fie.
        Țin totuși să public aceste texte, pentru că ele exprimă punctele mele de vedere asupra unor chestiuni de mare importanță, cred, ce au vizat și vizează încă România. Cum nu am făcut niciodată publicistică conjuncturală, am aceleași convingeri acum, ca și în 2oo5. Poate cu o singură excepție: în ultimul sau penultimul articol am apreciat unele afirmații ale președintelui Băsescu, făcute într-un interviu, care se refereau la unele probleme naționale. între timp, în această privință, dar și în altele, dl. Traian Băsescu m-a dezamăgit mult, alteori m-a indignat. N-am scos însă pasajul respectiv din text, fiindcă mi se pare firesc să ne asumăm în totalitate ceea ce scriem într-un moment sau altul și, pe de altă parte, nu a trebuit să mă rușinez vreodată de ceea ce am scris, ca să zic așa, într-o viață de om. Articolele au un titlu generic: „Energii naționale”, temă sau obsesie a scrisului meu.
    Mihai Sin

    Însemnări din România Profundă

    Energii naționale: în loc de “concept”(I)

        Acum câțiva ani, cred că în vara lui ’99, august, părăsisem Parisul, după câteva zile de sejur, și mă îndreptam spre estul Franței, împreună cu soția și fiica cea mică. Constrânși de starea buzunarului, dar și ca să evităm monotonia autostrăzii, am hotărât să urmăm un drum național, ceea ce n-a fost tocmai ușor: mici dar nu și nevinovate marcaje te atrăgeau cu abilitate tot spre atotputernica Autostradă, unde, firește, trebuia să plătești cuvenitul “bir”. Am reușit până la urmă și, relaxați, am putut să admirăm o altă Franță: comune și orășele ce semănau între ele, dar având fiecare personalitate și specific, cu catedrale și biserici impunătoare, somnolând în căldura după-amiezii și așteptând parcă o nouă fervoare creștină, sedii baroce de primării, de vechi școli sau ale altor instituții, superbe castele înconjurate de domenii, “chalet”-uri încântătoare, ziduri de piatră acoperite de iederă sau de mușchi, împrejmuind case și grădini nu tocmai impecabil lucrate, dar poate tocmai de aceea răspândind un sentiment de tristețe ușor răvășitoare, întinse ogoare de pe care tocmai fusese secerat grâul, galbenul miriștii amintind de acela al mămăligii măcinate la o moară țărănească, din porumb “ca pe vremuri” (și făcând această ultimă comparație firește că risc să stârnesc cel puțin zâmbete condescendente ale unor reprezentanți ai intelighenției noastre cosmopolite, gureșă, arțăgoasă și atât de agresivă, perpetuu mobilizată întru internaționalism proletar actualizat de mirifica “globalizare”, puși să demaște prompt orice urmă de “nostalgie” a unei presupuse patriarhalități, dar mai ales când e vorba de specific și identitate națională), ferme izolate modernizate sau, dimpotrivă, părând neschimbate de secole, pâlcuri de pădure neîngrijite, cu copaci năpădiți de o vegetație parazitară luxuriantă, hanuri și mici localuri ce te îmbiau să încerci produse ale bucătăriei regionale franceze, și foarte puțini oameni, ieșiți parcă doar din întâmplare pe străzi sau “în decor”.
        La un moment dat, am zărit un indicator pe care scria Colombey-Les Deux-Eglise, la doar trei sau patru kilometri de șosea, și n-am ezitat să ne îndreptăm spre comuna unde odihnește generalul De Gaulle, fost președinte al Franței, creator al mișcării RPF (Adunarea Poporului Francez) și, firește, inspirator al doctrinei ce i-a urmat, gaullismul. Comuna nu părea să aibă nici măcar o mie de locuitori, dar încă de la intrare am observat o activitate destul de intensă, însă deloc gălăgioasă, cum ar fi fost de așteptat la francezi. Pe o înălțime din preajma comunei fusese înălțat un mausoleu impunător, dar am renunțat să-l vizităm, presați de timp, și apoi cam toate mausoleele seamănă între ele, sunt solemne fără să-ți transmită sentimente înalte și emoții tonifiante, dimpotrivă, mai degrabă deprimă.
        La micul cimitir al comunei, păzit de jandarmi, un adevărat flux de turiști liniștiți veniseră să depună un omagiu marelui fiu al Franței. Erau, evident, familii de francezi din locuri dintre cele mai diferite ale țării, îmbrăcați simplu și cuviincios (de parcă faptul că Parisul e încă, totuși, capitala mondială a modei nu-i privea în nici un fel), de vârste foarte diferite, de la bunici la nepoți. Un obelisc nu prea înalt părea să indice mormântul lui De Gaulle, însă nu era decât un simbol omagial, din păcate năpădit de tot felul de fanioane, plăcuțe, cupe și stegulețe depuse acolo de membri ai unor organizații și cluburi gaulliste. în apropiere, cavoul lui De Gaulle  e de o simplitate cu adevărat impresionantă: e înscris numele lui și anii între care își trăise viața, fără a fi specificată vreo demnitate, nici măcar aceea de fost președinte al Republicii Franceze, apoi numele soției și acela al fiicei lor, la cea din urmă fiind menționată doar data nașterii.
        Mai fusesem în “provincia” franceză și știam, desigur, ce ar putea fi “Franța Profundă”, dar în acel spațiu am avut revelația acestui concept. Era vorba, în primul rând, de o Franță identitară, înnobilată de un “spirit al locului” pe care nu văd unde l-aș mai fi putut întâlni în altă parte; o Franță care, timp de un secol, rezistase asalturilor continue ale bolșevismului și “cântecelor de sirenă” ale intelectualilor- “tovarăși de drum” ai sovieticilor, care rezistase de asemenea nazismului și tuturor extremismelor de stânga născute în laboratoare oculte după al doilea război mondial- troțkism, maoism, castrism sau guevarrism și care, de asemenea, făcuse față haosului în care ar fi putut să se prăbușească țara în urma “revoltelor studențești” sau “revoluției avortate” din 1968, e drept, prețul plătit fiind înlăturarea lui De Gaulle de la putere și, la puțină vreme după aceea, moartea lui, survenită în 1970. Această Franță, acuzată uneori, culmea, de xenofobie (când a găzduit, după al doilea război mondial și până în zilele noastre, milioane și milioane de refugiați politici -îndreptățiți sau falși-, riscând să devină un nou Babilon), reușește din când în când să-și mai ridice capul și să-și revendice identitatea, respingând excese de toate felurile și de toate nuanțele, pe care a fost și este mereu somată să le legalizeze.
        Există, firește, și o Anglie Profundă și “conservatoare”, după cum acest concept, această dimensiune națională se poate aplica și Statelor Unite ale Americii, Germaniei, Spaniei, Italiei și multor state mai mici. în ceea ce-i privește pe americani, la ultimile alegeri prezidențiale s-a vorbit insistent și despre o posibilă divizare a Americii, într-una “republicană” și “conservatoare”, cealaltă fiind “democrată”, “cosmopolită” și “ultra- liberală”. Dincolo de termenii agreați sau nu de politicieni și de “analiști politici”, miza ultimelor alegeri din America (e vorba de alegerile din 2004 n.m. M.S.) a fost enormă, privind nu doar mari diferențe de viziune (sau de lipsă de viziune, de ce nu?) în politica externă și internă, nu doar destinul S.U.A., nu doar ținerea sub control al unor situații globale ce pot deveni oricând explozive și devastatoare, ci și destinul unui nucleu și totodată al unei majorități creștine. Aici decizia, cum bine se știe, a aparținut “conservatorilor” (chiar dacă acest termen a fost, în mare măsură, demonizat sau folosit cu nuanțe peiorative de mai bine de două secole, încă din perioada iluministă, apoi, odată cu revoluția franceză, atacurile împotriva doctrinei sau doctrinelor de tip conservator au devenit sistematice, în anumite perioade chiar foarte intense, o țintă permanentă reprezentând-o și creștinismul), altfel spus Americii Profunde, parcă mai hotărâtă ca niciodată să nu mai facă jocurile Hollywood-ului sau ale mega-metropolei New-York- cu imensa influență a unor renumite ziare și reviste, a liderilor de opinie, a televiziunilor și radiourilor ș.a.m.d. Și totuși, în pofida imensei presiuni mediatice, au câștigat “conservatorii” republicani ai lui Bush, ei fiind aceia care au reprezentat de data aceasta America Profundă. E drept, chiar dacă  scorul nu a mai fost atât de strâns ca la penultimele alegeri, e greu de spus ce va fi data viitoare. Pentru că, iată, mass-media n-a mai fost suficientă ca armă de luptă electorală și doctrinară, ci au intrat în linia întâi artiști de notorietate, cum a fost cazul regizorului Michael Moore, cu filmul său “documentar” “Fahrenheit 9/11”.
        Am fost uimit să constat cât de influențabili și ușor de manipulat sunt mulți, prea mulți dintre intelectualii români. După ce ani de zile n-am mai pășit într-o sală de cinematograf, m-am lăsat convins de insistențele unor cunoscuți și de imensul val produs de filmul lui Moore, pentru a vedea ceea ce în mod curent era numit “o creație excepțională” sau chiar o “capodoperă”. Niciodată n-am mai văzut un film atât de propagandistic, dar atât de pervers de abil, în unele momente cu Moore însuși pe post de “reporter”; un Moore care se străduia, cu talent, să pară un bonom ce privește cu superioară detașare situațiile relatate, dar care mi s-a părut fals de la început până la sfârșit, chiar încrâncenat, dominat de o adevărată obsesie anti-Bush. Filmul, al cărui montaj e atât de ingenios, nu însă și subtil, poate fi “demontat”, cred, cu ușurință, secvență cu secvență, demonstrându-se astfel singura lui “calitate”, de implicare propagandistică în campania electorală americană. De aici însă și până la a primi Marele Premiu la Festivalul Filmului de la Cannes, un festival pe care-l știam că găzduiește și promovează încă filme de artă, e o cale prea lungă, care a fost străbătută însă pe scurtătură, nonșalant și frisonant ca un pocnet de pistol în noapte. Am înțeles și ni s-a dat de înțeles că de-acum totul e posibil.
        Să revenim însă la acea întristătoare manipulare a prea numeroșilor intelectuali români (aceasta a fost senzația mea, fiindcă firește că nu mi-am permis să apelez la una din agențiile noastre de sondaje ale opiniei publice), unii dintre ei poate de bună credință, dar excesiv de naivi, alții însă putând fi ei înșiși propagandiști ai cine să mai știe cărei “cauze”. Ce știu oare aceștia despre America Profundă (prezentată, desigur indirect, și în filmul lui Moore, cu o superioritate grosolană și uneori cu un dispreț evident!? Și ce știe, de fapt, intelighenția noastră despre România Profundă, în cazul în care ea există sau mai există, confundată adeseori, de către mahalagiul și intelectualul bucureștean “lider de opinie”, de către funcționarul din minister sau de către “presarul” incult de la “gazete centrale”, cu Provincia, o “provinciie” (ah, această pronunție inimitabilă!) despre care cetățeanul român din afara Bucureștiului aude, vede sau citește zilnic de  zeci de ori   pe tonuri și nuanțe ce oscilează între disprețul abia mascat, condescendență, aroganță, suficiență și “superioritate” imbecilă?
        Convingerea mea e că România Profundă există, dar urmează să vedem, în spațiul acestei rubrici, ce șanse are ea de a-și impune convingerile și aspirațiile, atâtea câte sunt sau mai sunt.

    Mihai Sin

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.28 Seconds