|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 96 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
In epicentru: Magda Ursache. Memorialisti fara memorie (I) Scris la Wednesday, April 18 @ 21:33:44 CEST de catre asymetria |
Unii se rătăcesc fără voie în labirintul amintirilor, din cauza
memoriei trădătoare. Alții, cei mai mulți, sunt pseudo-amnezici. Din
același orgoliu, cei mai docili o fac pe nesupușii, se vor transfigurați
la chip în rebeli.
Magda Ursache Memorialiști fără memorie (I) „Atunci cînd justiția nu reușește să fie o formă de memorie, memoria singură poate să fie o formă de justiție”. Ana Blandiana Tipărite postsocialist în avalanșă, memoriile fără memorie, recompunînd trasee biografice prin omisiuni, ajustări jenante, minciuni crase, au sădit confuzie în mințile multora. Autoficțiunea (cuvînt Serge Doubrovsky) ori autoamnezierea (cuvînt Paul Goma) sunt curente în ceea ce numim „proză memorialistică”, derutîndu-i pe cititorii neavizați. Autorul se așază mereu pe sine în postură convenabilă, practicînd jocul de-a alba-neagra cu biografemele. Ca să-și justifice erorile, marile, își parantezează culpele, faptele reprobabile, își deghizează amintirile. Și astfel de mistificări prind. Laszlo Borbely, de pildă,e convins ( la Rezuș Show, din 10 martie 2012) că Nina Cassian, autoarea unor memorii roz combinezon despre proletcult, a inventat limba șpargă ca să se opună ... cenzurii. „Mon coeur mis à nu”? Bazne. A avea memorie (à la Iorga) a ce ai făptuit /vorbit /scris și curajul mărturisirii nu i-i dat oricui. Cu atît mai puțin ortodocșilor partinici slujind crezul marxist-leninist, foarte activi în a ne lămuri /îndruma ideologic întru succesul lor social. Ca D. Micu, a cărui carieră universitară („m-am văzut avansat lector cu norma întreagă”) a fost consolidată de postul de redactor la „Scînteia” ('57-'62). Sau ca piticania morală Mihai Beniuc, autor inclus in manuale de liceu, începînd cu anul școlar 1948-49. Confuzia între diarist și memorialist e curentă. Steinhardt își intitulează Jurnalul fericirii cartea de memorialistică,unde sare din '34 în '65, merge, din '63, înapoi spre '52... Journal d' un paysan du Danube de Vintilă Horia e memorialistică, oricît ar crede altminteri o recenzentă. Ce oferă Val Gheorghiu ca jurnal, nu-i jurnal stricto sensu, ci publicistică de ziar(ul) de Iași. Memoria trebuie controlată, avertizează Leonard Gavriliu, „fiind un proces psihic care de regulă este jucăria imaginației”. Cît de infidelă, de șovăielnică, de confuză poate fi, o demonstrează cerebrologul într-un roman documentar. Iar vocabula documentar e scoasă în evidență, să ne intre bine-n cap, cu aldine. Și chiar dacă se vrea „le chevalier de la mémoire”, tot o mai zbîrcește. Rememorarea unor fapte, replici, dacă nu te întemeiezi pe documente ori pe inserțiile la zi din jurnal, te poate duce la falsuri, la „ficțiune ilicită”, spre a-i spune ca Petru Cimpoeșu. „Ficțiunea în jurnal este o crimă de neiertat!”, pune accent pe „autobiografie pură” diaristul L. Gavriliu în Jurnalul anului revoluționar 1989 (ed. Moldopress, Pașcani, 2004), anatemizînd „literaturizarea”,scrisul frumos,ca „enormă futilitate”. Mie, obsesia anticalofilă mi se pare dăunătoare. într-un fragment din agendele lui Ion Rotaru, intitulate Confesiuni violente, istoricul literar narează cum, în acel Decembrie, o cucoană furătoare i-ar fi ghemuit în portbagajul bicicletei cu care se dusese la revoluție un halat plușat din „Palatul Ceaușeștilor” și cum l-a zvîrlit cu scîrbă. Il faut bonne mémoire après qu' on a menti, știa Corneille. Mie mi l-a arătat în baia casei personale, mîndru că deține trofeul bleu din Bulevardul Primăverii. Lust zum fabulieren? O fi plăcere ,dar nu pentru memorialistul corect. „Să-ți amintești, după Umberto Ecco, e o muncă, nu un lux”. Niculae Gheran, autorul trilogiei Arta de a fi păgubaș, o spune tranșant: în memorii, „falsul te dezonorează”. în dialogul cu Rodica Lăzărescu din „Vatra Veche”, nr.4, aprilie 2012, N. Gheran precizează: „Răspund de toate afirmațiile relatate pe baza celor văzute și auzite cu ochii și urechile mele”. Și cîți nu dau varianta lor prelucrată asupra unor întîmplări, chiar dacă n-au fost martori de visu et de auditu, dar se prezintă ca atare. Pe Gheran îl cred pentru că nu-și fardează biografemele din orgoliu de scriptor, se mărturisește cu franchețe, chiar cînd e dezavantajat de mărturisire. Unii se rătăcesc fără voie în labirintul amintirilor, din cauza memoriei trădătoare. Alții, cei mai mulți, sunt pseudo-amnezici. Din același orgoliu, cei mai docili o fac pe nesupușii, se vor transfigurați la chip în rebeli, căutînd prin CV vreo așa-zisă deviere de la linia PCR. O oră (de disidență) și să mor! Mereu trendențioși cu folos, activiștii-scriitori, cu super glue la regimul defunct, se vor receptați ca anticomuniști, prin îndreptări de dreapta în curriculum. Vrei să nu se știe cîte căderi morale ai avut sub dictatură, apeși pe o eliminare din organizația de pionieri, pe excluderea din UTM pentru „origine nesănătoasă”; după ce te-ai folosit de originea proletară a nevestei, fiică de ilegaliști, evoci bunicul emigrant în Canada, fratele care „a ales libertatea”, prietenul – deținut politic. Nu mai bați „meridiane sovietice” (titlul lui Bogza), ci cruci peste cruci, sperînd să treacă apa comunistă și să rămînă pietrele rezistenței. îți dorești să pari homo religiosus (dă bine un preot în familie), atunci strecori în jurnal informația că, într-o vineri, recitai Psalmul 13. Un diarist sincer e Alex. Ștefănescu. Ce-i în minte și-n inimă e și-n jurnal. Fără teamă că va deveni antipatic celor cu opinie contrară, nu-și corijează simpatia pentru Becali, cu care se întîlnește „la sediul său din luxosul hotel Marriott. Este un om de atitudine (constată în Jurnal secret, ed. Corint, București, 2005, la 14 aprilie 2003), curajos și cu bun simț. Și, așa necultivat cum este, îi pasă de ce se întîmplă în România”. Nu-l inconforta faptul că săracul Gigi candida atunci la președinție. Nu se lansase nici bancul cu un bekal egal 10 vangheli. Dacă e obsedat de strategia dezvăluirii buricului în spații publice, Alex. Ștefănescu reia: și-n aprilie, și-n august și-n decembrie, forțînd, ca și filosoful beletrist Gabriel Liiceanu, „ușa interzisă spre momentul cînd femeia stîrnește „calul negru” din el. Diferența? Criticul e savuros autoironic, nevrînd să pozeze în egoprozac: „Știu cum o să mor: aflîndu-mă pe stradă, am să întorc capul după o tînără cu buricul gol și am să cad într-un canal fără capac”. Dacă a sărutat sau nu imaginea zînei Andreea Marin , curentîndu-se la buze, nu știu, dar îl prefer în altă ipostază: dezaprobînd „impolitețea involuntară”, ca să nu-i spun aroganța prostească. Ca în 28 sept. 2003, cînd amendează spusele lui H.-R. Patapievici la lansarea revistei „Idei în dialog”: „Cultura română arată în momentul de față ca o maioneză tăiată. Am înființat această publicație ca să dreg maioneza”. Cum a dres-o și o drege, se știe. Fără îndoială, memorii „alese”, ocolind adevărul cu sistemă,s-au scris și se vor scrie. Cenzorii uzează de titlul Memorii necenzurate. Și ce informator consemna în jurnal că l-a lucrat pe cutare, ce factor de decizie recunoștea că i-a blocat cariera cobreslașului, ca Miron Radu Paraschivescu lui Arghezi, ca Beniuc lui Blaga? Ca Sorin Toma („trona, zice Dumitru Micu, asupra întregii prese ca un semizeu”), care se scuză că a fost „însărcinat” de Chișinevschi și de Gheorghiu-Dej să-l execute pe Arghezi. Subiecții cercetătoarei Ana Selejan (Adevăr și mistificare în jurnale și memorii apărute după 1989, CR, 2011) asta au dorit: să șteargă mizeria morală a compromisului propriu cu Puterea stalinistă. Și cîte feluri de compromis nu există, de la compromisul din lașitate și lichelism, pînă la compromisul din resemnare ori din politețe. Sunt cu toții (și MRP, și Sorin Toma, și Beniuc, și D. Micu) niște calpuzani de amintiri, primul loc la derapaj moral revenindu-i și celui mai talentat:Petru Dumitriu.Nu numai că își caută motivații pentru abdicări,dar îi acuză chiar pe cei împinși de ei la cedări, ca argusul ideologic Ov. S. Crohmălniceanu, pentru care „tartorii politici” sunt alții. Sub pixul mediocrului Beniuc, învingătorii sunt părtiniți, învinșii – ridiculizați, Blaga fiind ironizat ca Marele Imbecil. Știind bine cît preț se poate pune pe autenticitatea unor astfel de memorii (chiar dacă cititorii sunt asigurați că tot ce s-a notat poartă girul realității), Ana Selejan compară ce-a aflat din documentele consultate și imaginea aproximativă, voalată, confuză, mișcată, ca-n pozele proaste, așa cum o propun jurnalele și memoriile celor ajunși la vîrful culturii, grație adeziunii la stalinism. Documentele, dar și propriile volume de cercetare, Trădarea intelectualilor, Reeducare și prigoană, Literatura în totalitarism (6 volume), Poezia românească în tranziție. 1944-48, o ajută pe Ana Selejan să descopere neconcordanțe, să taxeze erori de gîndire și de informație, să devoaleze alibiuri false, revizuiri bibliografice, trăsnind a minciună. își duce intreprinderea dificilă la capăt cu competență, deși proletcultismul e greu de suportat în doze mari. Tragedia etnicului și eticului din „obsedantul deceniu” îngrozește. „Poate fi omul atît de idiot, de laș, de ticălos?”, se întreba Theodor Mazilu și răspundea: „Poate”. Așa Beniuc, negînd nerușinat existența metodei realist-socialiste, „metoda metodelor” după prietena sa Lucia Demetrius, autoarea de teatru ideologic după tipic. „Am scris pe atunci lucruri care căutau să meargă pe o linie mai sănătoasă a literaturii noastre”. Intonînd cîntec de pierzanie lui Blaga, făcînd morți-vii din Voiculescu, Gyr, Crainic, Aron Cotruș, Ștefan Baciu? Limitarea dreptului de exprimare o saluta entuziast: „s-a luat hotărîrea ca nimeni să nu mai îndrăznească să vorbească undeva liber , textele să fie scrise și controlate înainte”, ca ins care s-a descurcat sub patru dictaturi, a stat în fruntea scriitorilor 16 ani, controlîndu-i strict (ca secretar, prim-secretar, președinte USR), pedepsindu-i pe refractarii la comenzi și pe „șovăielnici”, cot la cot cu intransigenții Moraru-Șelmaru-Liman-Novicov-Ignat-Popper-Vitner. în cei mai negri ani ('54-'55), cînd esteticianul N. Tertulian teoretiza Caracterul reacționar al autonomiei esteticului și Georgeta Horodincă, soție, scria un Adio, Domnule Maiorescu!, iar S. Damian elogia Principiul leninist al spiritului de partid, inima-ciocan a lui Beniuc bătea asurzitor pentru comunismul biruitor. Și cînd dormea se vedea în vis, ciocnind paharul (și strigînd Slava Stalinu!) cu Secretarul Partidului Comunist al... Americii. Clarvăzătorul poet al bardei era convins că „lagărul”, „blocul sovietic” va cuprinde toată planeta. Doar nicăieri în lumea largă nu exista altă cetate mai mîndră decît Moscova: „alta n-are nici Kremlin,/Nici stelele de rubin,/Nici nu șade-n ea Stalin”. Anei Selejan i se pare stimabil că Beniuc nu și-a schimbat poziția ideologică (de altfel, încrederea în doctrină și-au păstrat-o și femeile devotate cauzei: Lucia Demetrius și Nina Cassian). Mie, consecvența toboșarului vremurilor noi nu mi se pare deloc stimabilă, ci jalnică. Faptul că nu s-a lămurit pînă-n moarte ce-i cu oroarea stalinismului, nu-l face face demn de respect, dimpotrivă. Comunismul nu e o idee nobilă, aplicată greșit; pentru că l-am trăit, știu ce-i poate pielea. Ce-i drept, „a înțelege și a explica trecutul nu mai este un lucru atît de simplu”. Ne-a spus-o, în 1995 François Furet în Le passé d' une illusion. Essai sur l'idée communiste au XX–éme siècle. în timpurile noastre tranzitive, memoriile și jurnalele rămîn oportune, cu condiția să nu fie prelucrate, strunjite, polizate. Iată de ce a corecta prin document (auto)ficția din ele, întru lămurirea istoriei (literare), e mai mult decît necesar. |
|
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |