|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 35 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Poeme: Ioan Muslea. Poeme din Lumea de-al doilea Scris la Monday, November 08 @ 16:40:01 CET de catre asymetria |
După apariția volumului său de poeme intitulat în către pierdere (Editura Eikon, Cluj-Napoca,
2009), remarcabil debut tardiv al unui scriitor care părea că nu se grăbește, Ioan Mușlea pregătește a doua sa carte, din care ne-a încredințat spre publicare un ciclu. Asymetria Ioan Mușlea Scriitorul s-a născut la Cluj în 1940. Descendent dintr-o cunoscută familie de intelectuali ardeleni. Poet, traducător, ziarist, realizator de televiziune, mare iubitor de jazz, la origine informatician. Colaborează înainte și după 1989 la revistele Vatra, Tribuna, Steaua etc. prevestirea scădeau încet, livizi, încet de tot… scădeau înspre matcă. mucedă-n zori, lânced clăditu-s-au de peste fiire lumina întru mărirea și-atoate puterea cât prevestirea în veci a soarelui putred și mult înspre tulbure zorii au răscolit-o asemeni, însă, livizi, încet de tot, asmut asupră-ne, rânced Realul. scădeau încet subțiate în zoaiele, în fără de șirul și bâiguiala cosmogoniilor calpe, în vane liturghii, încet de tot, scădeau înspre matcă era o înșelare chiar dacă dinspre Real va trebui să ne împresurăm de pustie (mai știi ?, s-ar putea întâmpla să ne simtă…) vom continua e bine să știți – chiar dacă dintr-o dată am apărea într-altă lumină vom continua să fim tot noi era însă – chiar dacă dinspre Real ne vom fi împresurat de Pustie – era o înșelare care ne istovea și, vai, n’avea chiar nici un rost nici o haznă rostire întru și frânt cum trestia sălășluim ferit cât gândul înșine rostindu-l întru spaimă surd lumină întoarsă cât saltimbancii – strâmb, am învățat, suntem siliți să aruncăm o umbră într-un (și de a ta…) anume spațiu : supus, îngust de lipsă. strâmt. rară, lumina lui, murdară, lumină’întoarsă, la care s-a umblat, ne însoțește/scaldă necontenit. prevestire vai vouă cărora – să nu fi știut ? dintru-început v-a fost sortit să întrupați însăși rațiunea temeiul de a fi într-o himeră… demult – așa v-a fost dat ? demult o prevesteau, peste putință de limpede, amar de semne, totul ; dar mai cu seamă liniile, peste putință de limpezi, liniile mâinii… alcătuiri mișcate căci nu, nu am în toate a vă’însoți. și nici purta de-a lungul mulțimii cămărilor au încăperile toate a vi le deschide mai caut încă – să ducă, să iasă la punți – mai caut încă urme la căi să ne scoată, la drum, la lumină mi-apropiu buzele de buzele reci… himere stârnesc, alcătuiri mișcate, jivine de fum. mereu sporind mâlul realului, umbra se întâmpla să pierd, să pierd, să pierd, toate fiind o urmă doar a lucidității. iar umbra – cu toate că, zidindu-i, ați preschimbat un trup în cheie de boltă – umbra, fără putință de întemeiere, sporea treptat înspre ieșirea din matcă. spuneați însă că nu vă temeți… oricum, nu am în toate-a vă’însoți și nici purta de-a lungul mulțimii cămărilor au încăperile, toate, a vi le deschide… în schimb, călăuzindu-vă, luminii giulgiu am și celei de scaldă – luminii-balsam – așternerii au peste îngenunchierea omului cu vrerea (luminii de peste), supunerea din nou – zălog a toate petrecerii lor de lângă, luminii de peste, petrecerii dintre, luminii giulgiu am și celei de scaldă – luminii balsam – zăgaz a desface, călăuzindu-vă atât cât în trecere, în tremurare, de-aproape de tot să știți a desluși într-altfel mâlul și balele, faciesul umbrei smintite vremi rană sunt toate uitare nisip înfrângere. și nu-i sfârșit. rămân în urmă vârste și timpi îndepărtați uităm, zidim din nou, multpreadetimpuriu și strângem stricăm apoi : prefacem anevoie neștiut adânc se zbat în noi smintite vremi se’înstăpânesc afurisite vârstele și peste fiire de multpreadevreme și peste vrere lăsăm a se desface destrame neștiut multprea atât(a) de timpuriu de peste timp și vrere atâtea lăsăm în cuvinte rană sunt toate uitare nisip așa cum dincolo între nisipuri semne de taină așteaptă/lăsarăm adeseori urme de pași târâș, din câmpuri, înspre tine, se lasă bezna înscenări totul nu’încape îndoială e locul e timpul să știi cum nu numai textul ci totul jur împrejur e rodul unor/ loc și prilej de/ stranii’înscenări leoaică tânără necruțătoare luciditatea ne strânge de gât sgraffitto adânc tipar și formele fruntarii le potrivim în van subt chipul șters luându(îl) căzând prin care chemi destrami închisa îndoit hotar întunecimii nesigure formele calpe tiparele vane altele nouă fruntarii premergătoare vin dimpotrivă adânc măsluite de tot afară din timp margine oarbe vremelnice arse oricum răsfrânte hipnotic stihiile noaptei în calp înveșmântându-l fără de capăt așa o-au potrivit : subt chipul surpat al neputinței sau țintă mult parșiv sulimenită în praguri momindu-i urcând cu toatele înșelător înspre-o aceeași grea cumpănire închisa’îndoit de tot într-astfel tot mai întinsă mereu potrivind-o să fie această scurgere’înceată umbră cât șiroire de peste toate în destrămarea cea cu știință de tot podidindu-ne tot mai întinsă și ticăloasă mereu cutropindu-le pre toate cât fărâmându-le fărăputință le strigă oricât de târziu le strigă să vie să vie din urmă și calce asupra fărăputinței ridice-se oricum asupra murdarului și lacom o găsească în ceasul de cumpănă scursa încet crescând cu știință ridice o grea poverii tulbure urmându-i în aidoma acelei (una) anume smintiri în fără de capăt sau țintă a toate simțirile îi strigă deci (oricât de târziu) să nu zăbovească să vie căci umbra le fi-va întunecată și-așijderi lumina de tot epitaf își sapă slovele, se rup la căpătâi și nume’îmi scoboară cu morții cu morții mei… cândva cu mine însumi cât ziduri cuvintele într-altfel suind zidiții strâmb cu morții și viii mulțime întru numărul numelui (mai mult ai voștri / celor de tăceți) semne de căpătâiu fiind că știm și că avem prea multe amintiri aleg al îndoielii mut țipătul oglinzile veghea așa am privit îndelung ochii ei nevăzuți mirosul ei de gunoi/gunoaie răspunsul meu fără răspuns fiind și prefăcătorie da : mă vând pe mine mă îl/vă și vând străinul tăcerea o aleg și îndoiala, mut, țipătul și’oglinzi atâtea aproape de tot ca să găsiți în mine urme – vânzării anevoie numele și semnele de căpătâiu și să vă temeți… și mai cu seamă nu oricum cu iarba, odată cu apele, urcă tăcut îi știm ; ne stau în preajmă așa cum înșine știm, asemenea lor întru toate, aproape sîntem, Doamne, odăii de lut ei ? ei nu vor nimica ; ori nu – și mai cu seamă nu oricum – întemeierea arar, odată cu iarba, întoarcerea’înceată : norii dint’înșii – pustia de unde ? dorința urcă tăcut de unde atunci, în van, hotarele zilei, hotare de zori, de unde întunecimea și până unde ? și câtă pustia – și toată, de peste, singurătatea margini nu-ți fie chip cioplit nu-ți fă dintru sinusoida leneșă sensuală multîmpletindu-se parșiv între acanthe și tigve prelungi teșite de bour și nici cu urme de ocru fibula roasă, mâncată nu te-amăgească balanță’închipuind barbară umbră aproape potrivnică nouă ajungă-ți carne fiind din carnea arhitravei și prinsă’în belciuge împodobită cu zăbale roase vechi te lase frântura ghirlante la fel de barbare să bănui să întrezărești boită’în ocruri potrivnică lor frântura de friză te lase același mereu a-l ghici repetitiv rânjet de sex de-a’ndoaselea zălog am lăsat în oglinde în răsuciri fără număr noima de-adevărat, conturul de-a’ndoaselea ? schimonosind înțelesul. la fel tăria țipătului stins, aproape mut. cum în răsfrângeri fără de capăt, durerea. lumina – câtă mai e – smintită, și tot mai puțină, tulbure, grea, le suie/scaldă zidirea însăși, spaima, țarcul melcii a istovi, a hăitui în ea o anumită nevinovăție așa cum răni ori carnea de le căzu de li se poate smulge de tot a se desface gingiile deschide-le pleoapa chipul să lunece’îl fă întru să scoți, să dai la iveală balele râtul, fără știirea văzului, solzii de după scurși melcii violului vâlvele tăcută, de ceață, mai ai de trecut o apă și vămi în negură, toate, scăzute încap în ceața fiirii vitralii, atâtea bolți desfac ispita și straiele surpă căderea de fum cât apei vâlvele răsfrângeri ascund se frâng de clipa închipuirii îngăduind privirii moi șoapte albii mute, de ceață și vămi adăugirea cărții toate îmi par a vesti sfârșirea omului mușcând în Dumnezeire : scrâșnet aud la răstimpuri grozav întru adăugirea cărții atâtora de se tot laudă cu morții doar în vreme ce curajul celor vii de-adevăratelea abia de-l simt în zarva, în clănțănitul golului mereu alcătuirii fiirii noastre în tot mai aproape momeala cândva demult / decât aievea, poate că’în umbră, momeala la fel cum dezgolirea sânilor și-aceeași, a pântecului – obsesia vânzării. atâta știu : momeala. și-atâta văd cum deopotrivă preajma, înconjurul mint. știind însă prea bine – atâta pricep – cunoscând cum Realul înșeală veșnicie cândva am știut, am cunoscut fiirii marginea și dinspre – așa credeam – în către pierdere, aproapele golului și rătăcirii încremenise totul ; asupra lor însă, și’asupra noastră – vedeam încă, simțeam – s-a scoborît întunecimea. și, ca și morți, un timp, o vreme, în frânte de-apururi, lumi sugrumate, am fost lăsați ca să ne’îngroape morții teamă cum scade știm aproape știm… și cum își face preț în lutul ars și cum se îngroapă știu țin minte în ce fel se’îngroapă lumina ziceați ziceați însă că nu vă temeți, că nu vă e teamă de umbră de-odată'am înțeles și văd în timp se lasă și-n gând – sub tăcere – un gust de cenușă și zilele’închise priceperii, (premergătoare’în tot, ființei arsurii – făptura golului - și/sau, poate, întredeschisele doar - zile anume, se pierd. am înțeles într-un târziu cum sinele întunecimii (superbul) slut se-ascunde zace-adânc. detotîmpotmolit, abia de-l văd, îl deslușesc abia subt chipul țipător, strident boit al noului și cum mocnește Texte din volumul Lumea de-al doilea, (în curs de apariție) Poemul De-odată’am înțeles și văd a fost citit de Virgil Ierunca de la microfonul Europei Libere în 1981 |
|
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |