|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 139 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Editoriale: Ioan Rosca. Tehnica post-incriminarilor... amnistiante Scris la Friday, September 03 @ 19:23:01 CEST de catre asymetria |
Nu există scuze pentru amînarea judecării genocidului comunist și infracțiunilor conexe. Nu e nevoie de legi speciale, noi, pentru a lansa judecarea, dinspre prezent spre trecut, a distrugerii unei națiuni, efectuată dinspre trecut spre prezent. Ioan Roșca Puține lucruri a dezvoltat civilizația modernă atît de viguros, ca repertoriul tehnicilor de manipulare a cetățeanului- spectator, consumator de sensuri fabricate la comandă. Simulacre, diversiuni, farse, manipulări, înșelăciuni - construiesc în conștiințe imagini virtuale ale realității (socio-politice). Aparențele amăgitoare ușurează îmblînzirea robului modern. Victima poate fi atrasă (se poate repezi) în direcția dorită de păcălitor/informator/educator, cu impresia că merge în altă parte, sau chiar cu convingerea ca înnoată în direcția contrară. Ajunge la dreapta prin stînga, nu știe cînd neagă negația. Pînă si emiterea/compromiterea teoriilor "complotiste", poate fi folosită ca dovadă că lucrurile sînt in regulă, că nimeni nu profită de "popor", cîrtitorii fiind provocatori, revoltații suferind de vedenii. Iar atunci cînd dezorientarea directă a unor subiecți nu reușeste, operează rătăcirea prin contagiere, sub bagheta formatorilor/vectorilor de opinie publică înregimentați. Exemplul de iluzionism în masă de care mă voi ocupa aici relevă puterea camuflantă a propagandei camuflate, care explică forța creatoare a șireteniei juridice. De cîțiva ani particip la dezbareri privind căile de inculplare a criminalilor securicomuniști și a complicilor care i-au protejat si îmbogățit după 1990, cu prețul distrugerii țării. în centrul dezbaterii juridice se află problema "prescripției", care împletește două întrebări: 1. Sînt crimele comise de regimul comunist imprescriptibile, prin încadrare în genocid (crime împotriva umanității)? 2. Pentru infracțiunile conexe prescriptibile, cînd începe să curgă termenul de prescriere: în clipa comiterii, la 22 decembrie 1990, sau atunci cînd vor apare condiții ca faptele să poată fi documentate/cercetate/judecate/condamnate? într-un text dedicat acestei probleme "Reabilitarea legalitatii: de la combaterea prescrierii la condamnarea uzurparii justitiei" (http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=7&year=2009&month=12.htm ) mi-am justificat concluziile: 1. Infracțiunile regimului comunist, ilegale sau acoperite prin legi criminale, continuate pînă azi, formează un tot coerent, încadrabil la "genocid", așa cum a fost el definit și la art 357 din Codul penal românesc. 2. împiedicarea justiției, înainte și după 1989, constituind forță majoră ce s-a dovedit de nedepășit, prescrierea nu trebuie invocată (este întreruptă sau suspendată) 3. Justiția comunistă si post-comunistă se face vinovată de complicitate, tăinuire, protejarea infractorilor - și ar trebui judecată și ea, în cadrul procesului Tranziției Criminale, în spiritul "justiției de tranzitie", care poate penaliza uzurparea instituțiilor statului, după eliberarea lor. Sigur că opiniile si argumentele mele se pot ciocni cu alte puncte de vedere, bazate pe alte paradigme ale raportului cetățean-stat-normă, sau pe alte interese. Am constatat că sînt destul de izolat ca poziție, juriștii români arătînd un respect nerespectabil pentru formalisme rudimentare, speculații dubioase, pretenții dogmatice, lipsite de pretinsul ultim Temei. Nu e vorba neapărat de rea credință, poate fi și cazul de obtuzitate, atunci cînd invoci autoritatea unor "principii" și "argumente", ale căror limite au fost recunoscute de cercetarea modernă a fundamentelor judecății (axiologiei, epistemologiei, explicației, etc.). Dreptul rafinat recunoaște ambiguitatea, complexitatea, incertitudinea, contextualitatea, evoluția, limitele deductibilității, pluralitatea de interpretare și libertatea/răspunderea de decizie juridică - în aceste condiții. Pentru a apăra operaționalitatea actului juridic, prezumțiile rezonabile sînt lăsate la "lumina și înțelepciunile magistratului". Decide un om, pentru oameni. Este deci loc de controverse onorabile pe tema "Cum ar fi trebuit/ar trebui organizat cadrul juridic adecvat penalizarii crimelor comunismului?" Dar una e să emiți, cu sinceritate, opinii convenabile impunitații, iertarii, administiei - și alta e să recurgi la trucuri perfide de acoperire a vinovaților, simulînd interesul pentru pedepsirea lor. Cum se poate face acest joc de diversiune? Să urmărim niște exemple expresive. In cursul unor discuții purtate cu procurorii delegați de domnul Voinea în dosarul "Genocidul comunist", am aflat că studiau legislația internațională, pentru a găsi temeiul inculpării vinovaților pentru genocidul comunist. Erau încurcați de faptul că, potrivit convențiilor (Statutul de la Roma, etc.) semnate (mai tîrziu decît unele fapte) de România, o crimă împotriva umanității trebuie recunoscută de un organism internațional, sau că "genocidul" condamnat de convenția ONU din 1950 se referă numai la exterminarea pe criterii etnice, naționale sau religioase. Credeau că nu se poate folosi Codul penal românesc din 1965, deși, și după 1964, a continuat infracțiunea de genocid prevăzută la art. 357 :" Săvîrșirea, în scopul de a distruge, în întregime sau în parte, o colectivitate sau un grup național, etnic, rasial, sau religios a vreuneia din următoarele fapte: a) uciderea membrilor colectivității sau grupului b) vătămarea gravă a integrității fizice sau mintale a membrilor colectivității sau grupului c) supunerea colectivității sau grupului la condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugere fizică []" Le-am atras atenția procurorilor că, în limba română, acordul adjectivelor se face astfel încît, în sintagma "colectivitate sau un grup national, etnic, rasial, sau religios" adjectivele "național, etnic, rasial, sau religios" nu se pot referi decît la grup, nu și la colectivitate (acordul față de ambele substantive s-ar fi făcut "naționale, etnice, rasiale sau religioase"). Deci că limitările definiției grupului (și așa discutabile - nu există motive acceptabile ca uciderea altor categorii să nu fie tratată ca genocid), nu afectează conceptul generic de "colectivitate". Ca să nu mai vorbim că românii, măcelăriți "în parte", formau un grup național . Pînă la urmă, bîlbîiala/speculația semantică s-a terminat cu înfundarea anchetei (vezi "Rolul procuraturii în evitarea Procesului comunismului, contrarevoluției și tranziției criminale - Memoriu adresat Procurorului General - http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2010&month=8.htm) Ulterior, am avut aceeași discuție cu domnul Valerian Stan, care se străduise, revoltat de blocarea anchetelor la procuratură, să determine introducerea în Codul penal al unui nou articol, condamnînd explicit genocidul din motive politice. I-am atras atenția că e o mare gafă. Pe de o parte, o incriminare nouă nu poate opera retroactiv, deci adăugarea nu ar avea nici un efect practic în problema care ne frămîntă. Pe de altă parte, apariția unui astfel de articol ar înclina defavorabil balanța interpretării vechiului cod. S-ar putea spune: completarea codului demonstreză că nu se putea judeca genocidul comunist în baza vechiului cod. De unde - dezvinovățirea aparatului judiciar, care a acoperit criminalii acești 20 de ani. Ori, tocmai pedepsirea protectorilor feseniști ai comuniștilor genocidari (care și-au fructificat crimele după 1990, împărțind prada acumulată de la victime) - este marea miză a activismului justițiar. Introducerea unor noi prevederi, care să opereze pentru viitor scuzînd trecutul nu este calea fastă. Ca să spargem ecranul de protecție (de 50 de ani grosime) a delictelor comise și prin legile emise într-un stat uzurpat, trebuie sa evităm capcana incriminării sterile, a posteriori. Dreptul comunist a căzut formal, o dată cu comunismul. Faptele criminale trebuiau condamnate, dacă noul regim nu ar fi apărat intersele vechilor vinovați. Blocarea/compromiterea justiției încă 20 de ani este un nou delict, dovedind continuitatea uzurpării satului. El ar trebui penalizat, întru reabilitarea justiției, dacă România s-ar elibera. Pînă atunci, putem măcar denunța farsa. Se face același joc diversionist, dacă unii "anticomuniști" propun legi speciale de anulare a prescripțiilor, pentru crimele securicomuniste. Să trecem peste fragilitatea inițiativei, care va fi contestată constituțional, pe baza principiului non-retroactivității. Să presupunem că s-ar găsi o soluție rafinată, cum ar fi aducerea la zi a crimei continuate (pentru valorificarea prăzii strînsă în lagăr, după 1989). Sau legiferarea, nu a abrogării retroactive arbitrare a prescrieriilor, ci a unei nulități absolute, justificată de constatarea viciilor aplicării prescripției în dosarele închise cu NUP. Adică, s-ar legifera recunoașterea unei situații de fapt: că prescripțiile nu au avut pînă acum condițiile necesare ca să intre în joc. Dar situațiile de fapt nu trebuie decretate, ci recunoscute de autoritățile care le aplică. Procurorii și judecătorii nu au (avut) nevoie de o nouă lege , ca să își facă datoria penalizind crimele, după 1990. Pentru că nu au făcut-o, paralizînd justiția pînă azi, au prelungit situația de forță major care face ca prescripțiile să nu înceapă a curge. Nu e nevoie deci de o lege în acest sens, ci doar de bună credință și voință justițiară. Dimpotrivă, legea specială ar putea fi folosită întru justificarea anomiei întreținute pînă acum de "oamenii legii". Naivii vor spune: și ce e rău dacă relansarea termenelor, în loc să rămînă la discreția unor juriști răuvoitori, este impusă explicit printr-o nouă lege? Tocmai aici se ascunde capcana pe care vreau să o scot în evidență. 1. Pe cine va mai condamna justiția acum, după ce a așteptat să moară și ultimul călău ? (Acum cîteva zile s-a dus și Apostol, la 99 de ani…Nici Iliescu nu mai are mult de rezistat….) Este o adevărată batjocură spectacolul justițiar fără efect, din care unii fac capital politic, după ce a fost acoperită conversia vinovaților în patroni și trecerea averilor acaparate spre copiii călăilor și gardienilor. Un circ cinic, similar cu ce încearcă aceiași "justițiari", pe problema "post-lustrației". Poate că anularea expresă a prescrierilor delictual-civile (inclusiv a decretului 167/1958), chiar redundantă față de interpetarea justă a cadrului legislativ existent, ar facilita obținerea despăgubirilor. Dar OUG 62/2010 a arătat că puterea actuală nu a vrut decît să simuleze, prin legea 221/2009, ușurarea reparației, îngreunînd-o de fapt. Fără aceste legi reparatorii speciale, victimele ar fi avut la dispoziție, pe termen nelimitat la 3 ani, cadrul mai larg al răspunderii delictuale civile (sabotat deocamdată prin invocarea incorectă a prescripției). Și aici s-a folosit deci tehnica de îngreunare … prin pseudo- ușurare. 2. Pista periculoasă pentru paraziții ce au uzurpat statul român după 1989 este cercetarea și judecarea complicității lor cu vinovații, întru evitarea pedepsei și valorificarea prăzii. Aici nu mai e vorba numai de nonagenari sau de umbrele torționarilor ce și-au mîncat liniștit pensiile grase, pînă la capăt. Morții nu pot fi judecați, acum cînd s-ar da drumul la neprescriere… Ci de infractorii… în/la putere, care au condus pîna azi statul român, în folosul autorilor genocidului comunist, sau a moștenitorilor lor. Pentru protejarea acestora este binevenită întărirea "prezumției" că nu s-a putut face dreptate, din cauza carențelor legislative, sau a prescripției (aplicată poate eronat înainte de 1990, dar legitim, după). Tocmai apariția unei legi care să stipuleze anularea prescrierilor, poate da apă la moară retoricii pluri-feseniste justificative: "în lipsa noii legi, nu am avut ce face, din păcate…". Vinovăția justiției s-ar centra astfel numai pe legislatori, ceea ce face dificilă penalizarea ei. Pentru că teoreticienii dreptului strîmbătății la putere, nu s-au ostenit să stabilescă principiile incriminării delitelor comise prin uzurparea statului. Lăsînd problema asta "delicată" și prea complicată teoretic în mîinile "justiției revoluționare". Pe care, cînd se liniștesc apele și se dă voie la analiză, cu aplomb academic economisit în timpurile tulburi, o condamnă (pentru excese) juriștii spectatori, prea puțin interesați să trateze frontal problema legitimității legii. Invit pe cei care se îndoiesc că incriminarea aparentă poate admnistia pe sub preș, că legiferarea poate lucra "pe dos", să studieze modul cum a fost "rezolvată" de juriștii post-comuniști problema reparațiilor. Legile feseniste au restrîns deseori drepturile pe care păreau că le lărgesc, au protejat infractorii pe care păreau că îi incriminează. Urmăriți ca exemplu jurisdicția retrocedărilor. Dacă s-ar fi aplicat cum trebuie principiile Codului civil, acțiunile în revendicare ar fi beneficiat de imprescriptibilitate. Dar, dîndu-se legi speciale, ele au fixat termene scurte, de decădere din drepturi. Nu poți crede în accidente, atunci cînd retrocedarea prin legea 18/1991 e înlocuită, aproape imperceptibil, cu o "reconstituire"… care scoate vechii proprietari de sub protecția Convenției CEDO. Sau cînd, în numele reparării abuzurilor funciare comuniste, la adăpostul unor ambiguități premeditate, avuția CAP este expropriată tacit și împărțită abuziv de mafia comunist-fesenistă sătească. Expresiile "de regulă" și " nu neparat" au fost folosite de găștile care împărțeau pămîntul ca să dea terenurile valoroase acoliților, "compensînd" proprietarii ințiali prin fundul cîmpului. Capitalul acumulat de CAP a putut fi jefuit în baza "legii corectoare". Urmele au putut fi distruse, în baza prevederii (din HCM-ul de aplicare a legii) ca documentele desființării să fie păstrate cinci ani (ceea ce poate păcăli pe cine nu știe că termenul general fixat prin legea arhivelor, pentru decizia conservării, era de 25 de ani). Expresiv a fost și modul în care s-a făcut "corectura" legii 18/1991, prin legea 169/1997, emisă de un CDR adus la putere ca să gestioneze "speranța", creînd iluzia schimbării. Noua lege stipula că expresiile cu cîntec nu mai trebuie interpretate arbitrar/abuziv, proprietarii inițiali avînd prioritate. Dar preciza că tot ce s-a dat "legal", rămînea dat. Au fost explicitate cazurile în care se puteau anula titlurile acordate, fiind vorba de alte încălcări ale vechii legi, și nu de "interpretarea" abuzivă a expresiei "nu neaparat pe fosta poziție", pe care noua lege o "corecta" pentru viitor! Toți cei ce înșfăcaseră pămîntul altora, au rămas cu el. Cum puține loturi mai erau nedistribuite, proprietarii de drept s-au ales cu recunoșterea sterilă a erorii. Culmea perversiunii fiind că, dacă un reclamant își solicita terenul inițial, cerînd anularea unui titlu acordat în baza interpertării vicioase a lui "nu neaparat", i se spunea că din păcate, după apariția "legii corectoare", nu mai poate emite pretenții, căci noua lege enumeră exhaustiv cazurile de anulare. Astfel a fost împiedicată și reparația care se putea face pînă atunci în baza legislației. Asta a fost "dreptatea" CDR, pilotată de juriștii sistemului. Cînd o situație nu e tranșată legal, sau e precizată contradictoriu (nedeterminat) judecătorul își folosește luminile, putînd face și dreptate. Nedeterminarea juridică nu exonerează deci pe nedreptățitor. Dacă legea vine ulterior cu precizări nocive, instanța se transformă în organ de nedreptățire. Dacă însă precizările normează soluția justă, nu ar trebui ca prin asta să se justifice comiterea nedreptății, înainte de apariția legii explicite. Aici intervine însă schema dezincriminării prin incriminări tardive. Care stîrnește entuziasmul fraierilor manipulați și banaliștilor de serviciu. Cu riscul de a mă teme excesiv de diversiune, atrag atenția celor care mai visează/vizează condamnarea FSN pentru uzurparea statului, deturnarea justiției, distrugerea economiei și degradarea societății: Nu vă lăsați orbiți de fumigene juridice! Nu există scuze pentru amînarea judecării genocidului comunist și infracțiunilor conexe. Nu e nevoie de legi speciale, noi, pentru a lansa judecarea, dinspre prezent spre trecut, a distrugerii unei națiuni, efectuată dinspre trecut spre prezent. Trebuie doar deparazit statul, curățită justiția, reabilitată societatea de drept . Ioan Roșca, 3 septembrie 2010 Nota: Citiți publicația Piața Universității. http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2010&month=9.htm |
|
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |