Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 47 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Anunturi: Doctrina Populara (proiect) pentru Partidul Poporului - III
    Scris la Wednesday, August 18 @ 16:58:52 CEST de catre asymetria
    Apeluri. Societatea civila Banii nu crează avuție. Banii sunt un instrument cu ajutorul căruia este măsurată valoarea (prețul) mărfurilor, bunurilor și serviciilor, care facilitează, astfel, circulația, schimbul acestora, trecerea lor de la un proprietar la altul. Dr. Constantin Cojocaru

    Banii nu crează avuție. Banii sunt un instrument cu ajutorul căruia este măsurată valoarea (prețul) mărfurilor, bunurilor și serviciilor, care facilitează, astfel, circulația, schimbul acestora, trecerea lor de la un proprietar la altul. Banii măsoară valoarea bunurilor, tot așa cum cântarul măsoară greutatea acestora. Nici cântarul, nici banul, nu crează bunuri, avuție. Banii sunt un instrument cu ajutorul căruia se transformă veniturile în capital. O parte din bani reprezentând veniturile obținute din vânzarea bunurilor și serviciilor (create în producție, prin muncă) nu se cheltuiește pe bunuri de consum – mâncare, îmbrăcăminte, etc – ci se economisește, se pune de o parte, se tezaurizează – la saltea, sau la bancă – și, apoi, se investește, se cheltuiește pentru achiziționarea de bunuri productive, se transformă, astfel, în capital. Nu banii, ci veniturile se transformă în capital. Avuția este creată de muncă și de capital. Munca și capitalul produc venituri, adică avuție, din care o parte se consumă (oamenii consumă bunuri, sau servicii, avuție, nu bani), iar o altă parte se economisește, transformându-se în capital (bunuri productive – nu cu banii se ară ogorul, ci cu tractorul) care se adaugă celui existent. Și din nou, munca și capitalul, sporit, produc venituri sporite, s.a.m.d. Banii nu crează avuție, dar pot fi folosiți pentru redistribuirea avuției, adică pentru trecerea ei din proprietatea celui care a creat-o (prin muncă) în proprietatea altuia. Guvernanții români postdecembriști au folosit banii pentru a declanșa și întreține procesul inflaționist, prin care au devalorizat capitalul național, asigurând, astfel, trecerea lui în proprietatea privată, la prețuri de nimic, prin care au redus, continuu, și valoarea muncii naționale, puterea de cumpărare a salariilor ajungând la nivelul de 100 Euro/lună. Nu numai că munca națională este plătită prost, dar o bună parte a forței de muncă, datorită diminuării capitalului, nu își găsește utilizare, îngroșând rândurile șomerilor. Statul popular trebuie să-și asume obligația de a reașeza munca la locul ce i se cuvine, adică la vârful piramidei valorilor morale ale societății românești. Realizarea acestui obiectiv presupune, în primul rând, îngrădirea și, în final, eliminarea oricărei posibilități de însușire de avuție prin furt și înșelăciune. Avuția trebuie însușită de cei care o creează: proprietarii forței de muncă și ai capitalului. Prin instrumentele fiscale de care dispune, statul popular trebuie să stimuleze investițiile, acumularea de capital, și crearea, pe această cale, de noi locuri de muncă, astfel încât rata șomajului să nu fie, nici un moment, mai mare decât aceea impusă de schimbările tehnologice. Statul trebuie să intervină energic pe piața forței de muncă, astfel încât să fie complet eliminată munca la negru. Salariul, prețul forței de muncă, este dependent și de totalul avuției create prin conlucrarea forței de muncă cu capitalul, dar și de procentul ce-i revine muncii din totalul acestei avuții. Statul democratic poate și trebuie să intervină și să influențeze ambii factori de care depinde nivelul salariului. Statul poate influența valoarea avuției create în economie, atât prin susținerea creșterii valorii și calității capitalului național, cât și prin sporirea calificării forței de muncă, prin îmbunătățirea școlii, a sistemului național de educație. Statul trebuie să intervină în stabilirea modului în care avuția creată în economie este împărțită în cele două venituri primare: salariu și profit. Este, desigur, dreptul și obligația patronatelor și sindicatelor să negocieze și, în final, să stabilească nivelul salariilor, dar statul poate și trebuie să intervină în acest proces prin legiferarea salariului minim pe economie care să stea la baza corelării salariilor cu celelalte prețuri și costuri din economia națională. 2.4.7. Protecția naturii. Societății nu îi poate fi indiferent impactul pe care activitatea economică îl are asupra mediului înconjurător, asupra naturii în mijlocul căreia oamenii  își trăiesc viața. Societatea nu poate accepta ca cetățenii săi să obțină venituri – salarii și profituri – prin desfășurarea de activități economice care degradează natura, mediul înconjurător, care distrug calitatea aerului, a apei, a solului și subsolului. Atât producătorii, cât și consumatorii trebuie să-și asume răspunderea de a suporta prețul protecției mediului înconjurător, adică includerea costurilor generate de protecția mediului în prețul la care bunurile și serviciile sunt vîndute și cumpărate pe piață. Statul este cel care trebuie să aibă puterea și obligația de a adopta și aplica legi prin care să asigure protejarea mediului de orice activitate dăunătoare din partea agenților economici, a producătorilor, dar și a consumatorilor. Din nou, considerăm că legea referitoare la protecția naturii trebuie să sancționeze cu asprime orice fel de acțiune dăunătoare mediului înconjurător, dar și în acest domeniu trebuie eliminată practica avizelor, acordurilor și aprobărilor. Parlamentul trebuie să adopte legi, Guvernul trebuie să controleze aplicarea lor și atunci când constată încălcarea legii să solicite instanței judecătorești aplicarea sancțiunii prevăzută de lege. 3.    CONSTRUCȚIA ECONOMIEI DEMOCRATICE. 3.1. Economia oligarhică postdecembristă. Prin “reforma” economică, concepută și aplicată de statul postdecembrist, în România a fost construită o economie oligarhică, a cărei principală caracteristică constă în aceea că aproape întregul capital utilizat în economia românească se află în proprietatea privată a unei minorități, a unei oligarhii, constituită din mafia guvernanților, marea majoritate a cetățenilor neavând nici un fel de capital în proprietate. Continuarea aplicării “reformei” va conduce la intrarea în proprietatea oligarhiei guvernanților a întregului capital utilizat pe teritoriul țării, cetățenii români urmând să fie transformați în sclavi slariați ai acestei oligarhii. Prin aplicarea “reformei”, societatea românească a fost polarizată: sus se află oligarhia guvernanților, îmbogățiți prin furt și înșelăciune, iar, dedesubt, marea masă a populației, care trăiește în sărăcie absolută. în România nu există o clasă mijlocie, care să-și câștige bunăstarea din muncă și din capital, clasă care constituie osatura oricărei societăți democratice autentice. A fost creat un sector “privat” al cărui capital provine, în cea mai mareparte, din capitalul de stat, însușit prin furt și înșelăciune, și ai cărui proprietari sunt membrii ai clasei politice, “foști” și “actuali”, “la putere”, sau “în opoziție”, precum și “sponsorii” acestei clase politice, indivizi îmbogățiți tot prin jefuirea capitalului de stat, sub oblăduirea guvernanților, care sunt furnizori de mită și șpagă pentru guvernanți și neplătitori de taxe și impozite la bugetul de stat. în economia românească postdecembristă, orice încercare a românilor de rând de a pune pe picioare agenți economici cu capital privat, care nu s-au supus ordinelor și birurilor impuse de mafia statal-oligarhică, a fost sortită eșecului, falimentului. Așa se face că, după două decenii de “reformă”, România dispune de un capital egal cu cel de care dispunea la sfârșitul anului 1989, lucru reflectat în nivelul produsului intern brut al țării, care este sub cel din 1989. Acumulările de capital făcute de întreprinzătorii privați care au scăpat falimentelor nu au reușit să compenseze distrugerile capitalului de stat provocate de guvernanți. A fost distrus nu numai capitalul acumulat după 1989 de către cetățenii “liberi”, “nedisciplinați”, care n-au acceptat “colaborarea” cu mafia statală, n-au acceptat “reforma”, mita și șpaga, cât și o bună parte a capitalului acumulat înainte de 1989. Economia oligarhică a fost creată prin jaf, prin furt și înșelăciune, prin sărăcirea marii majorități a cetățenilor și își va continua existența tot prin jefuirea și sărăcirea populației. în economia oligarhică, nu se îmbogățesc cei care creează bogăție, ci cei care fură bogăția de la alții. în economia oligarhică, legea nu este făcută de către statul clasei mijlocii, al clasei care creează bogăția, avuția, capitalul, ci de către statul clasei oligarhice, clasă care nu creează avuție, ci își însușește avuția creată de restul populației, complet lipsită de proprietate și, în consecință, și de puterea de a-și impune legea care să-i apere interesele. Economia oligarhică este o economie neperformantă și ineficientă. în economia oligarhică, capitalul, avuția productivă, adică avuția care produce avuție, nu se însușește prin muncă, inovație și economisire, ci prin hoție și înșelăciune. Proprietarii capitalului însușit prin hoție și  înșelăciune nu au nici un fel de răspundere pentru modul în care este utilizat capitalul. Pierderile de capital, datorate proastei utilizări și administrări, nu se recuperează prin crearea de capital nou, prin muncă, inovație și economisire. în economia oligarhică, pierderea de capital se acoperă prin redistribuire, adică prin trecerea veniturilor și capitalurilor create de cei mulți în proprietatea oligarhilor. Economia oligarhică este mai rea, mai ineficientă chiar și decât economia statală, comunistă. în ultimă instanță, statul comunist răspunde cu propria sa existență pentru pierderile de capital cauzate de proasta utilizare și administrare. 3.2. Economia democratică. Noi considerăm că românii vor scăpa de sărăcie numai dacă vor reuși să înlocuiască economia oligarhică creată de guvernanții postdecembriști cu o economie democratică și performantă. Spre deosebire de economia oligarhică, în care cea mai mare parte a capitalului se află în proprietatea unei minorități, în economia democratică, cea mai mare parte a capitalului utilizat în economie se află în proprietatea majorității cetățenilor. în economia democratică, există și o clasă socială constituită din cetățeni foarte bogați – de regulă mari inovatori, sau moștenitorii acestora – și o clasă constituită din cetățeni foarte săraci – cei care nu vor să muncească. Amândouă aceste clase dețin procente minoritare în ansamblul populației. în economia democratică, marea majoritate a cetățenilor își câștigă existența și bunăstarea atât din muncă, din salariu, cât și din capital, din profitul ce i se cuvine pentru capitalul pe care îl are în proprietate. Această mare majoritate formează clasa mijlocie, clasa socială care constituie structura de rezistență a societății democratice, formată, în principal, din salariați, care sunt și proprietari de capital financiar – acțiuni, obligațiuni, depozite bancare, etc. – la care se adaugă și micii întreprinzători, proprietari care-și administrează singuri capitalul. Nu marii patroni, marii miliardari dețin în proprietate cea mai mare parte a capitalurilor naționale ale țărilor democratice, bogate și prospere ale lumii – cele din America de Nord, din Europa de Vest, din Asia de Sud-Est – ci marea masă a salariaților. Această clasă mijlocie – formată din milioane de mici acționari, de titulari de conturi bancare, de polițe de asigurări – deținând cea mai mare parte a capitalului național, deținând puterea economică, deține și puterea politică. în țările cu economie democratică, statul își primește puterea de la clasa mijlocie și exercită puterea în interesul acestei clase. Clasa mijlocie – salariați, mici întreprinzători – își câștigă bunăstarea din salariu, cuvenit pentru efortul de a munci, și din profit, cuvenit pentru sacrificiul de a economisi. Clasa mijlocie nu-și câștigă bunăstarea din furt, mită, sau șpagă. Deținând puterea economică, clasa mijlocie are și puterea politică de a-și construi un stat care să-i apere interesele, un stat care să-i apere sursele bunăstării salemunca și capitalul – un stat care să apere și să cultive munca, inclusiv forma superioară a muncii – inovația, și spiritul de economisire, un stat care să împiedice accesul la avuție și bunăstare prin furt și înșelătorie. în România, economia democratică ar fi putut fi creată imediat după abolirea regimului comunist, prin trecerea întregului capital național acumulat până în anul 1989 din proprietatea indiviză, a întregului popor, în proprietatea privată a cetățenilor țării, o împroprietărire care ar fi creat o clasă mijlocie capabilă șă-și creeze propriul stat, care să-i apere interesele, să apere munca națională și capitalul național, singurele surse ale bunăstării întregii populații. Guvernanții postdecembriști au încălcat dreptul de proprietate al cetățenilor, au încălcat dreptul națiunii române de a dispune de o clasă mijlocie puternică, au încălcat dreptul națiunii române de a trăi în democrație și bunăstare, au conceput și aplicat “reforma“ lor, prin care s-au autoîmproprietărit cu capitalul cetățenilor, s-au îmbogățit, au sărăcit populația, au construit un stat mafiot și o societate bolnavă, care cultivă disprețul față de muncă, disprețul față de lege, disprețul valorilor morale, o societate care cultivă hoția, înșelătoria, corupția, mita, șpaga, egoismul, violența. Ce mai putem face acum, în anul 2010? Ceea ce trebuia și puteam să facem și în 1990, adică să împroprietărim cetățenii țării cu capitalul național acumulat până în 1989, să creem o economie democratică, bazată pe muncă, inovație și economisire, o clasă mijlocie puternică, capabilă să creeze un stat democratic și o societate democratică, singurele compatibile cu cele existente în țările avansate ale Europei. Statul român nu poate fi absolvit de răspunderea pe care o are de a înapoia proprietarului, poporului român, capitalul pe care l-a furat prin Legea 15/1990. Ca orice hoț, el are răspunderea să dea înapoi și capitalul furat și distrus și capitalul furat și înstrăinat și capitalul furat și neînstrăinat, încă. Evident, va trebui să pornim de la situația actuală a capitalului românesc. Trebuie să-i dăm statului român posibilitatea de a “munci”, de a recrea și de a reacumula, pe o cale, sau alta, capitalul pe care l-a distrus, ca și cel pe care l-a vândut și a “păpat” sumele încasate din vânzare, în loc să le reinvestească, să le păstreze calitatea de capital. Din acest motiv, varianta de reformă a proprietății, modalitatea de construire a economiei democratice, pe care o propunem acum, în 2010, este diferită de aceea care putea și trebuia aplicată în anul 1990. Varianta de reformă propusă are ca punct de plecare recunoașterea, de către statul român, a drepturilor de proprietate ale cetățenilor țării asupra capitalului acumulat până în 1989 și a profituriloe realizate cu acest capital din 1990 până în prezent. Această recunoaștere se va realiza    printr-o emisiune de obligațiuni de despăgubire, cu termen de scadență de maxim  10 de ani, și o dobândă de 0,5% pe an. Valoarea nominală a obligațiunilor va fi exprimată în euro. Statul se va obliga să plătească fiecărui cetățean 20.000 Euro. Vor fi despăgubiți toți cetățeni majori ai Romaniei. Nu vor primi despăgubire cei care au participat la jefuirea capitalului național intrat în proprietatea statului prin legea 15/1990, cei care au “cumpărat” la prețuri de nimic active și acțiuni de la FPS, APAPS, AVAS, sau oricare alt organ al statului român postdecembrist. Obligațiunile vor fi răscumpărate, treptat, pe parcursul celor 10 de ani, pe măsură ce statul român își va crea resursele financiare necesare. Pentru răscumpărarea obligațiunilor va fi constituit un Fond Național pentru Despăgubiri și Investiții, care va fi alimentat cu: încasările făcute de statul român din vânzarea capitalului aflat, încă, în proprietatea sa – active și/sau acțiuni; dividendele obținute de statul român pentru acțiunile deținute la societăți comericale; sume recuperate din privatizările frauduloase; un impozit progresiv pe avere – terenuri, cădiri, etc.; un ompozit de 80% pe averile dobândite ilicit; alte resurse stabilite prin lege. Obligațiunile emise în scopul despăgubirii cetățenilor nu vor putea fi vândute, înstrăinate. Sumele acumulate în Fondul Național pentru Despăgubiri și Investiții vor fi utilizate exclusiv pentru finanțarea de proiecte de investiții propuse de societăți comerciale care vor avea ca asociați, sau acționari, deținători de obligațiuni de despăgubire. Proiectele de investiții vor fi selecționate și aprobate prin concursuri de proiecte, după o metodologie similară celor utilizate la programele Uniunii Europene de finanțări nerambursabile. Obligațiunile de despăgubire vor fi răscumpărate, adică anulate, în schimbul sumelor bănești eliberate pentru finanțarea proiectelor aprobate. Fondul Național pentru Despăgubiri și Investiții va putea fi utilizat și pentru completarea finanțării proiectelor aprobate prin programele susținute de Uniunea Europeană. Apreciem că, prin aplicarea acestei adevărate reforme economice, în perioada unui singur mandat parlamentar, de 4 ani, în România pot fi puse bazele economiei democratice. După 10 ani de aplicare a acestei reforme, clasa mijlocie va deveni clasa socială dominantă în România, ceea ce va face ca democrația să devină ireversibilă, nu numai în economie, ci și în întreaga societate românească. Dr. Constantin Cojocaru

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 13

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.35 Seconds