Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Recommend_Us
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 47 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Eseuri: Isabela Vasiliu-Scraba. Constantin Noica despre reinventarea Europei
    Scris la Tuesday, June 09 @ 14:05:30 CEST de catre asymetria
    Societatea de mâine Semnificativ pentru spiritul european (adică pentru acea cultură autentică nedesprinsă de “real”, de creația lui Dumnezeu)  este faptul că “nu se sperie de eșecuri”.
    Europa “untului”, edificată prin dezvoltarea unilaterală a “logosului matematic” și prin rolul hotărâtor acordat instituțiilor economico-financiare, era disprețuită de la Păltiniș de Constantin Noica, și de la Paris de Emil Cioran.

    III. Centenar Constantin Noica (1909-1987)



    III.Centenar Constantin Noica (1909-1987)
    Isabela Vasiliu-Scraba
    Noica despre reinventarea Europei

    Motto: “Idealul european a devenit nu perfecția câștigată prin meditație, umilință și iubire, ci forța egoistă, forță câștigată prin toate ingeniozitățile rațiunii, prin acumularea bogățiilor și prin luptă, adică prin ură” (Alex. Busuioceanu)

    Pentru Constantin Noica, secolul XXI n-ar urma să fie foarte diferit de secolul XX, ceva îndreptări ale omenirii fiind de așteptat pentru secolul XXII. O părere cumva similară exprimase si jurnalistul Theodor Cazaban. După autorul romanului Parages (Paris, Gallimard. 1963), “secolul XXI sera antifascist et coquin”. Ceea ce s-a văzut cu prisosință la etichetarea nedreaptă și înverșunarea de două decenii împotriva lui Noica si a prietenului său de o viață, Mircea Eliade, realizată de cei incapabili de a le urmări gândirea filozofică, de “neo-prostovani de toate culorile” (D. Culcer). Sensul convergent al opiniilor lui Th. Cazban și Noica reiese din textul scris de Noica la moartea lui Eliade, cuprinzând afirmația explicită că secolul XX, este un “veac care și-a nesocotit glasurile” (Urma pașilor săi, în vol. Istoricitate și eternitate, 1989). Este aici o aluzie la asasinarea lui Mircea Vulcănescu și a atâtor creatori români martirizați în temnițele lui Nikolski. Vulcănescu, în tinerețe prieten cu Eliade și Noica fusese un gânditor religios de mare deschidere către semeni, un democrat ca atâția alții acuzat pe nedrept a fi fost “fascist”, după cum pușcăriașul Vasile Voiculescu (mort la câtva timp după grațierea din 1964) ispășise după gratii vina imaginară de a fi scris poezie “obscurantistă” din perspectiva materialismului propagat de ocupantul sovietic al României ciuntite. Prin 1978 Noica fusese ceva mai optimist: “Cred că secolul XXI va fi unul al regăsirii spiritualității, după ce secolul XIX a fost unul al istorismului, iar secolul XX al științei” (Jurnalul de la Păltiniș, 1983, p. 62). Dar secolul științei a fost și secolul în care Erza Pound a întruchipat poezia de după gratii din Occident, poezie care nu trebuia memorată și pentru care nu s-a întrat în temnită, cum s-a întâmplat în Europa de Est cu poezia Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane, scrisă după gratii de Radu Gyr. Secolul XX care și-a nesocotit creatorii de geniu, “se sperie acum [1986] de urmările propriei nesăbuințe” (C. Noica). Sigur, aceasta era o viziune milenaristă, de sfârșit de lume rău alcătuită, care nu s-a confirmat, din naturala stratificare a valorilor lipsite de consistență în vârfurile grămezilor de condeieri.

    Prietenului său Cioran, Noica îi scria pe 6 sept. 1980 că nutrește speranța unei reinventări a Europei. Nepărăsind scepticismul său de toate zilele, Cioran i-a replicat: “De loin, cette perspective est concevable; non de pres” (Cioran, 22 dec. 1980). Apoi plasează creativitatea filozofică a lui Noica într-o enclavă a Europei care a regăsit spiritualitatea pierdută: “Vu d’ici, Păltinișul paraît la derniere survivance de Paradis”. Împrejurimile Sibiului îi evocă în amintire copilăria sa. Ideea Paradisului în care Noica “reinventează Europa” de dinainte de înstăpânirea “logosului matematic” apare îmbinată la Emil Cioran cu ideea pedepsirii celui care (plecat din Mărginime) a încetat de foarte tânăr să privească împrejur cu uimire, să perceapă lumea din interiorul ei: “Je suis bien puni d’avoir voulu a tout prix m’en eloigner”. Sigur, este aici topită și suferința desțărării împreună cu imaginea exuberanței culturale a perioadei “Criterionului” unde vorbitorul cel mai strălucit fusese profesorul lor de metafizică, figură păstrată vie în memoria lui Cioran, care prin anii șaizeci încă îi mai povestea lui Ierunca (v. Jurnal) două ceasuri întregi despre Nae Ionescu. Europa “untului”, rezultată din dezvoltarea unilaterală a “logosului matematic” și a instituțiilor economico-financiare, era disprețuită de la Păltiniș de Constantin Noica, și de la Paris de Emil Cioran. Desigur nu datorită austerității vieții pe care o duceau. Si nici din “anti-europenism”, cum s-au repezit să susțină “turnătorii reciclați” și campionii hermeneutizărilor în cifru politic, bine răsplățiti de ideologii comunismului.

    Folosind un stil subversiv spre a nu trezi suspiciuni cenzurii, Constantin Noica (1909-1987) scria despre Europa contemporană Încheiere la o cultură ce nu se încheie. A fost ultimul său articol. El a apărut în “România literară” (an XX, 15 oct.1987, nr. 42, p.19). Titlul indică domeniul filozofiei culturii, “încheierea” fiind concluzia unei meditații despre sensul culturii europene de la Galilei și Leonardo încoace. Filozoful intrat după anii de detenție politică pe “ușa din dos” a culturii comuniste (și apoi marginalizat până la moarte) a rezumat povestea Europei interesat de “logos-ul istoric”, una din căile abandonate prin “limitarea” interesului contemporan la cunoașterea științifică. De pe poziția celui care participă la cultura europeană, Noica a desemnat tipul de cunoaștere propriu științei prin accentuarea “formalismului matematic”. In meditația sa asupra desfășurării spiritului european în timpul liniar al istoriei, Noica subliniază rolul Bizanțului la cultura europeană.

    Iată cât de sintetic exprimă acestă opinie pe care o împărtășea profesorul Nae Ionescu studenților săi. Constantin Noica, filozoful care n-a avut parte de o carieră didactică, întrucât era considerat nepotrivit pentru învățământul românesc de după reforma rusească din 1948, începe povestea Europei regăsind platonismul “participării” în eikon-ul care a dat “icoana” bizantină. Următorul moment edificator al Europei ar fi fost unitatea latinei medievale din care s-au diferențiat în epoca Reformei limbile europene, studiate de lingvistica secolului XIX.

    Dar același secol este și secolul națiunilor. Bătut, ținut iarna în frig și înfometat după gratii pe motive politico-ideologice, Constantin Noica aflase pe propria-i piele că “naționalismele” nu sînt pe placul comuniștilor internaționaliști de la cenzură, de ex. Ion Ianoși, ajuns “una din instanțele ultime ale culturii noastre” (Noica, iulie 1980). De aceea folosește spre camuflarea ideilor sale un limbaj abstract.

    El scrie despre “sistemele autonome de valori”, centrate pe logos-uri diferite ca rostire, care “tind, într-o cultură [europeană] împlinită, să capete autonomie”. Apoi, făcând trimitere la Mircea Eliade care susținea că orice creație o reface pe cea originală a lumii, introduce ideea de “subsisteme de valori cu matematica în frunte” care aspiră și ele la autonomie.

    Așa s-ar fi instituit domnia logos-ului matematic. Acesta, în ciuda formalismului său ce-l face să semene cu o umbră, a ajuns a prinde “realitate” instituindu-se ca “model cultural”. Dar, semnificativ pentru spiritul european (adică pentru acea cultură autentică nedesprinsă de “real”, de creația lui Dumnezeu) este faptul că “nu se sperie de eșecuri”. Chiar într-o cultură eminamente științifică, mai apar oameni de știință, precum marele istoric al religiilor devenit profesor la Divinity School. Abandonarea spiritului umanist nu a fost atât de radicală încât să nu mai apară la granița dintre știință și religie un creator de anvergura lui Eliade.

    In cultura americană participând la formalismul matematic, Mircea Eliade ar fi fost un “Cristo-for”, ca purtător al creștinismului cosmic românesc. Istoricii religiilor au vorbit de o “eră Eliade” fiindcă, după Noica, între “mandarinii” reprezentanți ai mediilor academice occidentale, Eliade făcea figură de “salvator”.

    Așadar adevărata cultură a aflat de mult calea de a se sustrage istoricității: Nu devenind “planetară” fiindcă ideea de cultură planetară nu se poate susține, ci în luptă cu zeii (C. Noica), sau prin situarea omului de cultură “în orizontul misterului și întru revelarea lui” . Am preluat pecetea gândirii blagiene, exprimând mai puțin agonic menirea celor care vor “reinventa Europa”. Cum bine se știe, pe Blaga, “veacul XX care și-a nesocotit glasurile” l-a trecut pe linie moartă, având grijă, prin mercenarii ocupantului sovietic al României ciuntite, a-și manifesta dezacordul cu ideea ca un scriitor fără drept de semnătură să primească Premiul Nobel.

    Filozoful de la Păltiniș vorbea de lupta lui Zeus care-l înfrânge pe Cronos, timpul devorator. In articolul scris cu puțin înainte de marea trecere, exprimarea lui Noica este extrem de sibilinică. Cititorul este rătăcit în vastele “unități sintetice” ale gramaticilor generative care “eliberate de sub tutela naturii încep a gândi, a vorbi și a sta de vorbă cu zeii”. Asemenea “vorbire cu zeii” își capătă dezlegarea la citirea eseului despre cei șapte pași ai lui Buddha în care sintetizase în 1983 parcursul spiritual eliadesc. La un moment dat Noica întră în dialog cu Eliade, observând că, în plan speculativ, efervescența creatoare a științei poate fi comparată cu retragerea zeilor vechi care fac locul celor tineri: “legile abstracte ale cunoașterii se retrag în cercul lor și se prefac în dii otiosi” exasperați de a fi pe punctul “de-a fi înlocuiți cu zei mai tineri” (C. Noica, în vol. Istoricitate și eternitate, București, 1989, p.241). Revenirea din sfera purei speculații este marcată limpede: “să lăsăm fiecare viziune [a științei și a filozofiei religiilor] cu adevărul ei” (op. cit.).

    Ceea ce înseamnă că pretenția științei de a dezlega misterele lumii deocamdată s-a redus la înlocuirea unor ipoteze cu altele, detronând teorii vechi prin teorii noi într-o pură devenire. Cu aceasta Noica se întoarce la viziunea filozofului religiilor care, în jurnalul său, notase odată cu regret că mințile cele mai promițătoare se îndreaptă în cea de-a doua jumătate a secolului XX spre domeniul științei, lăsând disciplinele umaniste pe seama unor inși mai puțin dăruiți.

    In opinia lui Noica, “vorbirea cu zeii” ar cere un alt timp decât timpul liniar al devenirii întru devenire pe care se petrec “desfășurările logice” și devenirile fără “săvârșire” din timpul extazului, acele deveniri individuale care nu ajung să fie “întru ființă” pentru că nu lasă urme în plan cultural (cum spune despre propriul fiu Răzvan devenit Rafail).

    Un alt prilej de abatere de la înțelesul livrat printre rânduri îl aduce și precizarea că spre a ajunge la zei, “sistemele autonome de valori” au nevoie de timp: “nu atât un timp al extazului sau un timp pur al desfășurărilor logice, ci timpul real, timpul istoric. Să se poată înfrânge timpul cu el cu tot? Cultura europeană a arătat că se poate” (C. Noica, Încheiere la o cultură ce nu se încheie). E drept că optimismul filozofului marginalizat de ideologii materialismului dialectic implica o amânare de un secol: “N-am nici o îndoială că omenirea va știi să se redreseze, chiar dacă nu va reuși în secolul XXI” (Jurnalul de la Păltiniș, 1983, p. 180). In opinia filozofului de la Păltiniș, afirmația că “Dumnezeu a murit” mergea mână în mână cu presupunerea că spirtualitatea (“devenirea întru ființă”) poate dispărea, cum poate dispărea și viața, și rațiunea. Dar “Dumnezeu n-a murit încă”, preciza Constantin Noica (p.98) încrezător în reinventarea Europei.

    Isabela Vasiliu-Scraba
    Associated Topics

    Societatea de mâine


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Regionalizarea sau dezmembrarea. Este acceptabilã pentru români aceastã prop




    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.77 Seconds