Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Recommend_Us
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 47 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Polemici: Educatia în România si reformele post-decembriste.
    Scris la Wednesday, February 04 @ 08:49:24 CET de catre asymetria
    Societatea de mâine Despre educație și miturile reformelor post-decembriste

    Reproduc integral articolul lui Gabriel Staicu, de pe situl Centrului pentru economie si libertate (ECOL) , articol care contine, printre altele, niste Propuneri de reformă pentru sistemul educațional din România. Studiul fiind bine structurat si tema fiind esentiala pentru România de azi si de mâine, invitam cititorii si colaboratorii Asymetriei sa se exprime în cadrul acestei anchete ad-hoc, pe care vom incerca sa o organizam rapid.

    Dan Culcer


    Despre educație și miturile reformelor post-decembriste
    Gabriel Staicu
    Este larg acceptat faptul că școala reprezintă una din cele mai valoroase instituții sociale ale umanității. Sistemul educațional din România, deși s-a aflat permanent sub emblema reformei, are în continuare profunde probleme funcționale. Slaba capacitate a acestuia de a antrena manifestarea creativă și acumularea de cunoștințe în rândul elevilor este, în opinia mea, o consecință naturală a lipsei de stimulente și constrângeri existente în școlile publice. Ce ar fi greșit dacă sistemul educațional ar funcționa după regulile pieței? Ce efecte ar avea o manifestare reală a concurenței în acest domeniu? Acest articol analizează, astfel, principalele argumente ale reformei pro-piață în sistemul de învățământ, iar, în final, să creioneze principiile care ar trebui să stea la baza unei asemenea schimbări instituționale.   1. Analiza economică a educației
    în prezent se observă tot mai mult manifestarea unui interes lărgit în direcția analizei economice a educației, odată cu recunoșterea educației ca factor determinant al progresului societății. Analizând conceptul de educație, putem regăsi, pe de o parte, o latură formală identificată cu școala și procesul de învățământ și, pe de altă parte, o latură non-formală reprezentată de educația dobândită în cadrul familiei, prin intermediul mass-mediei, bisericii sau altor instituții sociale.
    Educația este un proces de învățare care se desfășoară în întreaga viață, nu numai în școli, ci și în toate celelalte sfere ale vieții. Când copilul se joacă, sau își asculta părinții sau prietenii, sau citește ziarul, sau muncește, el se educă. învățământul formal reprezintă numai o mică parte din procesul educațional; el este cu adevărat potrivit numai pentru subiectele de studiu formale, în particular pentru subiectele mai avansate și mai sistematice. Materiile elementare - scrisul, cititul, socotitul și corolarele lor - pot fi cu ușurință învățate acasă și în afara școlii (Rothbard, 1994). în demersul de față, vom supune atenției, în principal, educația formală. Abordarea derivă, în mod primordial, din construirea unui cadru de analiză economică a educației.

    Piață liberă a educației: de la deziderat la realitate
    Piața este un sistem de schimb al drepturilor de proprietate privată; dimensiunea economică a termenilor schimbului o reprezintă prețurile, a căror existență face posibil calculul economic. Prin intermediul mecanismului profitului și falimentului, alocarea descentralizată a resurselor contribuie la distribuirea acestora în concordanță cu cele mai valoroase utilizări. în condițiile existenței unui număr mare de indivizi pe piață, are loc, totodată, și o alocare optimă a resurselor existente în societate. Cele prezentate mai sus ne vor ajuta în aprecierea corectă a realităților existente pe piața educației, putând în final a identifica posibile soluții în vederea funcționării eficiente și - aparent paradoxal - pe principii etice a acestui domeniu. în această ordine de idei, urmărim a demonstra că educația, la fel ca oricare alt serviciu, nu poate fi furnizată mai eficient printr-un alt mod decât mecanismul pieței.
    Similar unei piețe obișnuite, și în domeniul educației formale putem vorbi despre existența elementelor definitorii pentru o piață: cerere, ofertă, preț, concurență. în aceste condiții, cererea de educație exprimă nevoia de informații, cunoștințe și competențe din partea beneficiarilor serviciilor educaționale: elevi, studenți, părinți, firme etc. O trăsătură definitorie pentru această piață este faptul că purtătorii cererii de educație (elevii și studenții) nu se manifestă ca și cumpărători pasivi - precum în cazul majorității bunurilor - ci se află și în ipostaza de producători, prin participarea activă a acestora la activitățile educaționale.
    Oferta de educație vine din partea diverselor instituții de învățământ public și privat, a căror menire este aceea de a satiface nevoile clienților lor. Această situație   ne-ar putea face să credem că între școli, ca furnizori de servicii educaționale, există competiție, prin intermediul căreia se urmărește în mod constant satisfacerea nevoilor educaționale venite din partea părinților și copiilor. Atunci, ce este în neregulă cu oferta educațională? în prezent, toate instituțiile de învățământ particular, indiferent de nivelul primar, liceal sau superior, ce doresc a intra pe piața educației, sunt obligate prin lege să ceară autorizare și ulterior acreditare din partea Ministerului Educației și Cercetării. Cu alte cuvinte, fiecare furnizor privat de servicii educaționale nu poate să-și organizeze afacerea așa cum crede el de cuviință, la îndemnul nemijlocit al clienților lui, ci așa cum consideră instituția publică respectivă. Prin urmare, se dorește oferirea unei alternative private la sistemul educațional public actual, dar numai după chipul și asemănarea celui din urmă. Totuși, în ciuda tuturor constrângerilor și barierelor instituționale existente, se observă că sistemul privat de învățământ răspunde mai bine cerințelor pieței decât cel public. O dovadă în acest sens este dezvoltarea diferită a învățământului economic, juridic, vocațional, politehnic în cele două sisteme, ceea ce denotă pe de o parte, deschiderea mai mare a sferei private la stimulentele pieței educației și cele de pe piața muncii, iar pe de altă parte, reticența și rigiditatea manifestată de sectorul public atunci când vine vorba de schimbare și adaptare a serviciilor educaționale.
    Putem întrevedea așadar necesitatea unei liberalizări de amploare a serviciilor educaționale, eliminarea tuturor constrângerilor instituționale în calea liberei intrări pe piață, acordându-se în acest fel tot mai multă atenție cererii venite din partea consumatorilor de educație. Practic se propune, atât în planul teoretico-conceptual cât și faptic, apariția unei schimbări de paradigmă în sfera educației menită să retrogradeze abordarea bazată pe uniformitate și să o înlocuiască cu cea orientată către diversitate. într-o lucrare referitoare la educație, Rothbard aprecia că este în natura oricărui aparat guvernamental să se călăuzească după anumite seturi de reguli și totodată să le impună într-o maniera uniformă și brutală. Cu excepția ultimului atribut, există opinii chiar din interiorul structurilor guvernamentale care vin să susțină această realitate. Și de ce oare nu este bine să avem un tratament unitar sau altfel spus cu ce ar fi mai benefică promovarea diversității?
    în mod sigur, asigurarea unei diversități tot mai mari nu ar fi de bun augur guvernului, care s-ar vedea obligat să ia decizii tot mai diverse în funcție de treptele de învățământ, de profilul fiecărei școli etc. însă, chiar dacă rămâne consecvent unei politici de uniformizare, birocratul din învățământul public are de făcut față unei sumedenii de decizii cruciale și controversate atunci când trebuie să hotărască modelul învățământului formal în jurisdicția sa. El trebuie să decidă: cum ar trebui să fie acest învățământ? Tradițional sau progresist? Concurențial sau egalitarist? Segregat sau integrat? Să includă educație sexuală sau nu? Să pună accentul pe artele liberale, sau să fie unul vocațional? (Rothbard, 1994)
    între așteptările ce ghidează  comportamentul pe piață a învățământului privat și a celui public este prezentă o distincție fundamentală. Furnizorii de educație privată au stimulente puternice în a-și orienta resursele către dezvoltarea unei game de servicii educaționale compatibile cu așteptările familiilor și cu nevoia de muncă specializată solicitată de mediul economic. Atingerea unei asemenea compatibilități sub aspect calitativ (dar și al nivelului taxelor de școlarizare) este condiția necesară pentru continuarea activității respective. Altfel spus, abaterea de la această regulă poate genera apariția dificultăților financiare și în final a falimentului. Dar putem spune același lucru și despre învățământul public? Din păcate, nu. Faptul că școlile publice nu depind exclusiv de consumator în procurarea resurselor financiare face ca administratorii din sistemul educațional public să nu fie stimulați permanent în a crește calitatea servicilor educaționale, în a reforma structurile organizatorice  sau în a adapta programele școlare în funcție de noile condiții economico-sociale. Alocându-se în mod continuu fonduri colectate din taxe și impozite, școlile publice sunt ferite astfel de posibilitatea de a falimenta și, prin urmare, acestea nu sunt (în mod necesar) motivate să se adapteze la dorințele și cererile clienților, la dinamica economică de ansamblu. într-un asemenea context, nu ofertantul este cel care trebuie să se adapteze nevoilor, ci se manifestă un fenomen invers, părinții fiind captivi ai sistemului public de învățământ. Analizând din perspectivă economică procesul educațional, apreciem că numai prin manifestarea alegerii și competiției reale între furnizorii de servicii educaționale se poate asigura restructurarea sistemului de învățământ. Dezvoltarea sectorului privat ca ofertant de educație are, pe lângă implicațiile pozitive sub aspect calitativ, și o motivație de natura etică. Părinții care consideră că învățământul public nu corespunde cerințelor de pe piața muncii, sau că pur și simplu nu furnizează o educație compatibilă cu propriile lor credințe și valori, iar ai căror copii urmează cursurile unor școli private sunt în situația de a suporta o dublă povară: aceștia sunt obligați, pe de o parte, să subvenționeze, prin impozitele plătite educația copiilor înscriși în școlile publice, iar pe de altă parte, să acopere cheltuielile cu educația propriilor copii. Care ar fi principiul etic ce stă la baza acestei realități? Este evident că lipsa caracterului voluntar al acestui transfer de fonduri bănești de la o familie la alta denotă ignorarea completă a acestui principiu fundamental.

    2. „Dreptul" la educație
    în conformitate cu art. 32 alin. 1 din Constituția României, "dreptul la învățătură este asigurat prin învățământul general obligatoriu, prin învățământul liceal și prin cel profesional, prin învățământul superior, precum și prin alte forme de instrucție și de perfecționare". în general, se consideră că dreptul la educație (și mai târziu cel la un loc de muncă) al fiecărui copil este la fel de important ca dreptul la liberă exprimare sau dreptul de a-și apăra viața. Prin urmare, este de datoria noastră de a susține, respecta și proteja asemenea drepturi. însă, la o analiza mai atentă, apar ceva probleme în legătură cu interpretarea celor de mai sus.
    Există oare vreo distincție între dreptul de a-și apăra viața sau cel de liberă exprimare, pe de o parte, și cel de a munci sau a beneficia de educație, pe de altă parte? Deși analiza noastră poate fi considerată ca fiind de factură filozofică, este strict necesară în a sesiza faptul că, în timp ce primul dintre ele derivă din însăși natura umană, celelalte două nu sunt drepturi fundamentale și aplicabile independent în timp și spațiu. Dreptul la muncă și la educație nu pot fi garantate și aplicate în mod egal în pofida tuturor prevederilor legale actuale, dar dreptul natural la liberă exprimare sau la propria viață a unei persoane este aplicabil universal și în mod egal. Mai mult, manifestarea dreptului la liberă exprimare a unei persoane nu are ca efect restrângerea libertăților altora de a-și exprima propria opinie, în timp ce instituționalizarea dreptului la educație publică, spre exemplu, echivalează cu obligarea unui grup sau a unei comunități să suporte obligații fiscale, având loc o restrângere a libertății de a-și folosi după bunul plac întregul venit câștigat.
    într-un alt plan de analiză, prin introducerea și perpetuarea învățământului obligatoriu - fie el și "gratuit" -  noțiunea de drept a fost nu numai răstălmăcită, ci complet transformată în obligație. în condițiile în care suntem de acord că, "din punct de vedere filozofic, un drept trebuie să fie ceva întipărit în natura omului și a realității, ceva care poate fi prezervat și susținut oricând" (Rothbard, 1994:5), nu găsim nici un fel de relaționare cu termenul de obligație sau obligatoriu. A avea drept la educație înseamnă a fi liber să alegi a acționa sau nu în acest sens, adică să poată merge la școală doar cine dorește să-și exercite acest drept și nu să fie forțat de către orice altă persoană sau organizație să parcurgă treptele obligatorii de învățământ.

    3. Despre reformă și politica schimbării în sfera educației
    Astăzi, mai mult decât oricând, suntem martorii unui proces de regândire a sistemului educațional în întreaga lume. Reforma în domeniul educației pornește de la ideea că orice sistem de învățământ este perfectibil. Aruncând o privire de ansamblu asupra direcțiilor de reformă din diferite locuri de pe glob, este surprinzător să constatăm că, deși conțin anumite particularități, ele sunt construite în jurul unor componente cheie: promovarea alegerii în rândul consumatorilor de servicii educaționale și a concurenței între furnizorii acestora. Este tot mai des recunoscut faptul că deficiența sistemului educațional de a forma tineri competenți și creativi este consecința disponibilității reduse a acestuia de a oferi clienților lui oportunități și alternative. Ce poate fi greșit în încurajarea alegerii și competiției în educație? Este corect ca părinții să aibă dreptul de alegere a școlii pe care o consideră mai bună pentru copilul lor? Atunci, cum poate fi interpretată posibilitatea ca anumite școli (mai puțin solicitate) să-și închidă porțile deoarece consumatorii de servicii educaționale își orientează solicitările către alte școli? Descentralizarea și concurența între școli va conduce la îmbunătățirea calității programelor analitice și cursurilor academice? în cele ce urmează, vom lua în considerare patru argumente majore a căror corelare va furniza numeroase motivații pentru încurajarea alegerii. Primul argument se sprijină pe afirmația că părinții au dreptul fundamental de a decide asupra problemelor legate de copilul lor. Există câteva convenții și declarații internaționale care susțin această idee. De exemplu, Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de Organizația Națiunilor Unite în 1948 stabilește că: „...părinții au dreptul prioritar să aleagă felul educației pe care o va primi copilul lor". De asemenea, Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede că „...în exercitarea funcției de educare și predare, statul va respecta dreptul părinților de a asigura acea educare și predare în conformitate cu convingerile lor filosofice și religioase".
    Fiind o prelungire firească a primului, cel de-al doilea argument în justificarea alegerii în educație ar fi acela că părinții sunt cei îndrituiți să aleagă o școală care să se potrivească mai bine nevoilor copilului lor. în general, părinții au atât un mai mare interes în educarea copiilor lor, cât și o mai profundă cunoaștere a posibilităților și nevoilor acestora decât oricine altcineva. Reformatorii sociali, și în special reformatorii educaționali, pornesc de la premisa nefastă că părinții, în special cei săraci și mai puțin educați, nu sunt interesați de educația copiilor lor și nici nu au competența de a decide și alege pentru ei.  Cel de-al treilea argument în susținerea alegerii școlii vine din ideea că o creștere a implicării părinților va conduce la un efect benefic asupra modului în care copilul percepe școala și asupra motivației acestuia. Puțini contrazic faptul că interesul crescut al părinților în educația copiilor lor este, de regulă, folositor în activitatea școlară a copilului. în cele din urmă, apare următoarea problemă: dacă părinții pot să aleagă alimentația, îmbrăcămintea și locuința copiilor lor, de ce să nu poată alege și școala în care aceștia să studieze? în societățile moderne, oamenii păstrează valori dintre cele mai diverse în materie de religie, morală sau... estetică. Tocmai această diversitate reflectă libertatea pe care societatea modernă o caută și o favorizează.
    Un al patrulea argument al alegerii în educație constă în credința că existența unui mediu concurențial, în care școlile să funcționeze, va contribui la îmbunătățirea calității și creșterea diversității serviciilor educaționale. Conceptul de piață în domeniul educației este unul de mare influență în prezent, dar alegerea unei școli nu poate fi similară, în mod nemijlocit, cu actul de cumpărare a unui bun obișnuit.
    Odată ce suntem de acord cu argumentele construite în favoarea alegerii, putem trece așadar la identificarea acelor principii de bază pentru o reformă reală a educației, în sensul unei schimbări de substanță a filosofiei privind învățământul și nu doar cosmetizarea formală a acestui sistem.
    Măsurile de reformă dezvoltate în continuare urmăresc, în cele din urmă, creșterea alternativelor de furnizare a serviciilor educaționale pentru populație și, totodată, creșterea gradului de implicare a părinților și comunităților în acest proces. Sunt de părere că, indiferent de originea și orientarea politică a acelora ca propun diferite măsuri de reformă, principiile unei politici circumscrise educației - considerată de noi domeniu prioritar prin implicațiile sale sociale - trebuie să fie plasate în afara oricărei controverse.
    Printre aceste principii fundamentale regăsim calitatea educației, egalitatea oportunităților și a accesului la servicii educaționale, autonomie și eficiență economică, diversitate și apropiere de cerințele părinților/copiilor. Se naște însă o întrebare fundamentală pentru procesul de reformă și pentru decidenți: care este pentru România cel mai potrivit aranjament instituțional care să conducă la atingerea scopurilor enunțate mai sus?  
    Relevanța instituțiilor emană din abordarea că procesul educațional și școlile sunt influențate și coordonate de setul de instituții (reguli) existent în societatea respectivă (Chubb&Moe, 1990:2). Nici o societate sau sistem nu funcționează într-un vid instituțional. Așadar, regulile și normele, structurile existente influențează puternic modul de organizare internă și funcționare a școlilor și, deci, performanța și oferta educațională. Prin urmare, este de așteptat ca aceleași școli să obțină performanțe diferite în condițiile raportării la aranjamente instituționale diferite.

    Principii fundamentale ale reformei
    - Egalitatea șanselor: "Oportunități pentru toți" relevă faptul că reforma în învățământ trebuie să aibă în vedere toate categoriile sociale. Susținem ideea că este total nepotrivită - și deci de netolerat - o reformă ce ignoră anumite grupuri sociale, permițând excluziunea socială a unor indivizi. Este esențial ca reforma sistemului educațional să urmărească promovarea incluziunii sociale, iar, prin aceasta, să aibă loc ridicarea nivelului de educație mai ales în regiunile în care indicatori specifici (gradul de școlarizare, rata de abandon școlar, etc) scot în evidență situații dramatice.
    - Autonomie: Atingerea principiului "oportunități pentru toți" este mult mai ușor de realizat în condițiile unei reforme centrate pe promovarea autonomiei și diversității. Prin autonomie înțelegem o creștere a gradului de responsabilizare a școlilor în privința procesului educațional, o creștere a libertății de decizie, toate acestea având scopul de a permite introducerea și asimilarea inovațiilor în școli și în programele școlare. Reformarea actualului sistem de educație trebuie să vadă în autonomie un stimulent pentru inovare și manifestare creativă. Succesul fiecărei școli va depinde de gradul în care dezvoltă noi metode didactice, noi modalități de transmitere a cunoștințelor. Astfel, creșterea calității educației furnizate în anumite școli poate reprezenta un factor determinant pentru transformarea tuturor treptelor de învățământ.
    - Diversitate: Asigurarea diversității este importantă din două puncte de vedere. Primul se referă la faptul că oamenii au nevoi și așteptări diferite. Este așadar nevoie ca școlile să ofere o mai amplă gamă de servicii educaționale în conformitate cu cerințele și aspirațiile indivizilor. Mai mult, prin asigurarea diversității, școlile vor fi mai capabile să vină în întâmpinarea preferințelor părinților, aceștia din urmă fiind ghidați de evoluția pieței muncii. Al doilea argument scoate în evidență faptul că diversitatea conduce la o mai mare posibilitate de alegere pentru clientul sistemului educațional.
    în concluzie, orice propunere de reformă în sfera educației trebuie să fie dezvoltată în jurul a trei valori fundamentale și, mai important, să le satisfacă concomitent: creșterea nivelului de educație, asigurarea egalității șanselor și promovarea alegerii, diversității și inovării în procesul educativ.

    4. Propuneri de reformă pentru sistemul educațional din România
    Programele și schemele prezente în diferite țări dezvoltate au dovedit deja că îmbunătățirea calității în procesul de învățământ, sporirea accesului la educație a grupurilor dezavantajate, creșterea diversității, alegerii și competiției în sfera educației nu reprezintă niște deziderate imposibil de atins. Este deci esențial ca reforma mult așteptată a sistemului românesc să fie centrată pe liberalizarea ofertei educaționale și a pieței serviciilor de învățământ.
    în conformitate cu principiile enunțate anterior, vor fi prezentate trei direcții distincte de reformă.

    Programul voucher educațional specific
    Se adresează în special acelor elevi care sunt înscriși în școli de stat cu performanțe precare, prin oferirea posibilității de a se înscrie la cursurile unor școli private ale căror standarde privind calitatea procesului educațional sunt larg cunoscute. Prin intermediul sistemul de vouchere, acești copii pot să-și asigure finanțarea cursurilor. Ca urmare a aplicării acestui program, este de așteptat ca școlile de stat neperformante să devină stimulate în a-și îmbunătăți oferta educațională, metodele de predare etc. De asemenea, este stimulată apariția unor noi furnizori de servicii educaționale axați pe oferirea noi forme moderne și novatoare de deservire a cererii de educație venită din partea copiilor și părinților. Programul propus are ca fundament experiența statului Florida, combinată cu elemente ale modelelor de subvenționare de tip european și asiatic (Hong Kong); el se dorește a fi suficient de flexibil astfel încât să asigure o creștere substanțială a furnizorilor privați de educație. Spre exemplu, schema aplicată în Florida este centrată pe două axe. Pe de o parte, permite părinților ai căror copii frecventează școli de stat slabe să îi poată transfera la școli private în conformitate cu preferințele lor. Pe de altă parte, ca urmare a posibilității alegerii, apar stimulente puternice școlilor de stat de a-și schimba atitudinea de autosuficiență cu privire la propriul proces educațional.
    O cale eficientă de a testa viabilitatea modelului ar putea fi construirea unor scheme pilot. Ministerul Educației poate implementa acest program în câteva din instituțiile de învățământ considerate a avea rezultate slabe la testele naționale. Este evident că ministerul poate introduce alți indicatori de performanță precum rezultatele obținute la olimpiadele școlare, notele obținute la intrarea în facultățile care impun examene de admitere etc. Deși experimentul Florida are în vedere obținerea în doi ani din patru a calificativului F, este posibilă construirea unui alt aranjament, de exemplu, trei ani din patru sau doi din trei în funcție de durata de timp considerată a fi mai reprezentativă. Sugerăm că inclusiv opțiunea de un an s-ar putea dovedi viabilă, argumentul principal fiind acela că școlile publice vor căuta modalități de îmbunătățire a procesului de educare chiar din timpul anului în curs, stimulate de dorința de a reține și anul viitor elevii înscriși deja sau chiar de a atrage alții noi, în condițiile în care finanțarea publică este strict dependentă de numărul de elevi înscriși. în ceea ce privește valoarea voucherului educațional, propunem ca aceasta să se ridice la nivelul finanțării publice a unui elev primită de școlile de stat respective.
    în privința accesibilității de a înființa o nouă școală, modelul olandez este un bun exemplu. Așadar, la fel ca în Olanda, grupuri de părinți (de minim 20, spre exemplu), interesați în a înființa o astfel de școală, să poată beneficia, pe lângă fondurile financiare aferente voucherelor, de anumite granturi pentru investiții în modernizarea și informatizarea școlilor.
    Pentru a fi stimulată competiția și calitatea în sfera învățământului sugerăm, pe de o parte, impunerea unui set minim de condiții de funcționare, iar pe de alta, posibilitatea de a oferi salarii profesorilor la un nivel comparabil cu cel practicat de școlile publice. Este util de reținut și faptul că programul de voucher cu destinație specifică ar putea fi folosit de orice furnizor de educație acreditat de minister, indiferent că este organizație non-profit sau o companie motivată de obținerea acestuia.

    Programul voucher educațional universal
    O a doua propunere de reformă este mai radicală și vizează implementarea unui program voucher universal, având ca model de bază cazul Suediei. Printre trăsăturile principale acestui model propus de noi identificăm:
    - voucherul educațional poate fi utilizat atât pentru școli private cât și publice, lăsând la latitudinea părinților alegerea școlii;
    - orice școală să poată participa la program, inclusiv acele școli private motivate de profit;
    - valoarea subvenției guvernamentale să nu acopere în întregime costul taxelor școlare (de exemplu, să fie fixat undeva la 75-80%, relativ similar cu modelul danez);
    - școlile să poată acoperi costurile suplimentare aferente procesul educațional prin practicarea unor taxe școlare, la fel ca în cazul Germaniei sau Hong Kong-ului.
    - la fel ca în Hong Kong, să fie dezvoltat un sistem special de burse menite a facilita accesul tinerilor proveniți din familii cu venituri reduse la educația furnizată de actorii privați.
    în cazul aplicării acestui program în România, întrevedem o perspectivă favorabilă din două puncte de vedere. în primul rând, așa cum am menționat de-a lungul lucrării, permite creșterea rolului părinților în alegerea școlii (responsibilizarea lor), o mai mare echitate și oportunități pentru toți, și, nu în ultimul rând, stimularea competiției dintre școli prin dezvoltarea unor noi metode de predare, noi tehnologii comunicaționale care să asiste procesul educațional.
    în al doilea rând, dezvoltarea în forme incipiente a liceelor și școlilor primare în regim privat, are, în mod paradoxal, menirea să liniștească și să stimuleze guvernul în a implementa acest program. întrucât majoritatea covârșitoare a școlilor primare și secundare sunt de stat, prin introducerea voucherului universal, nu vor exista presiuni suplimentare asupra fondurilor publice aflate la dispoziția Ministerului Educației. Prin acest demers se va realiza numai o realocare a fondurilor publice în concordanță cu doleanțele și aspirațiile părinților și nu conform deciziei birocratice bazată aproape exclusiv pe evaluări cantitative.
    Deasemenea, se poate anticipa chiar o reducere a cheltuielilor publice cu școlarizarea. Există două argumente principale în acest sens. Primul are în vedere faptul că voucherul acoperă doar 75-80% din costul educării unui copil în sistemul public, iar al doilea emană din rațiunea că o creștere a numărului de ofertanți de servicii educaționale va favoriza un management de reducere a costurilor activității didactice. Deși o asemenea măsură poate fi considerată a lăsa la o parte standardele de calitate, menționăm, dacă mai era nevoie, că școlile private (dar și cele publice) sunt dependente de oferirea unei educații de calitate, deoarece de aceasta este condiționată dobândirea de vouchere.
    Ca răspuns la stimulentele oferite de acest program, ne putem aștepta chiar la apariția chiar a unor lanțuri de școli, precum în Suedia sau SUA. în mod similar, economiile de scară favorizează acest proces de extindere a unor companii precum Edison, contribuind, prin contractele încheiate cu diferite școli publice, la optimizarea serviciilor educaționale oferite.

    Creditele fiscale pentru educație
    A treia propunere este rezultatul experienței de succes a modelelor din SUA și Canada. Constă în principal în oferirea unui credit fiscal nerambursabil părinților ai căror copii frecventează școlile private. Procedeul este relativ simplu, adică din totalul impozitelor ce trebuie plătite de o familie sunt deduse cheltuielile cu școlarizarea copiilor în sistemul privat. în cazul în care o familie are venituri reduse, astfel încât impozitele plătite nu se ridică la nivelul taxelor școlare, recomandăm construirea unui cadru legislativ care să permită obținerea de la buget a unui fond suplimentar de resurse bănești menit a facilita accesul la școlile private.
    Avantajul esențial al unui asemenea sistem de credite fiscale îl reprezintă încurajarea unui număr tot mai mare de părinți în a-și trimite copiii la școli private, astfel stimulându-se creșterea concurenței în rândul furnizorilor de servicii educaționale.
    Unii părinți, ai căror copiii frecventau inițial școlile publice, vor alege școli private. Astfel, prin creditul fiscal acordat se înlătură inechitățile actuale prin care acești părinți suportau o dublă povară financiară, ei plătind și taxele școlare ale propriilor copii dar și taxe pentru subvenționarea celor înscriși în școlile publice. Singurii actori perdanți vor fi acele școli publice ai căror elevi sunt transferați în mediul de educație privat. Practic, numai acele școli publice care nu întrunesc standarde de calitate în conformitate cu aspirațiile indivizilor.
    Apreciem, în final, că adoptarea unor asemenea măsuri de reformare a actualului sistem de învățământ contribuie, în mod necesar, la creșterea autonomiei financiare, a libertății instituționale ale organismelor școlare și, deloc de neglijat, la încurajarea diversității pe piața educației.

      Bibliografie:
      Chubb& Moe, Terry M., "Politics, Market & America's Schools", The Brookings Institution, Washington D.C. 1990, http://www.brook.edu/
    Hoxby, C., Do Private Schools Provide Competition for Public Schools?, Does Competition between Public Schools Benefit Students and Taxpayers?, National Bureau of Economic Research, Working Paper, 1994.
    Justesen, Morgens Kamp, "Learning from Europe: The Dutch and Danish School Systems", Adam Smith Institute, London, 2002
    Marinescu, C., Educația: perspectivă economică, Editura Economică, București, 2001
    Mihai Korka, „Autonomia financiară a universităților", în Ghid al managementului universitar, ed. Alternative, Bucureși, 1998.
    Popescu, C., Creșterea care sãrãcește, Editura Tribuna Economică, București, 2003
    Richman, S., The Key to Education Reform Is „Parent Power", Cato Institute, martie 2001
    Rothbard, Murray N., For a New Liberty. The Libertarian Manifesto, Fox & Wilkes, San Francisco, 1994
    Suciu, M. C., Investiția în educație, Editura Economică, București, 2000
    Tooley, J., Dixon, P., Stanfield, J., "Delivering Better Education. Market Solutions for Educational Improvement", Adam Smith Institute, 2003
    *** Centre for Educational Research and Innovation, Human Capital Investment. An International Comparison, OECD, 1998
    *** Educația economică. Actualitate și perspective, Editura Economică, București,

    2003   *** OECD, Measuring What People Know: Human Capital Accounting for the Knowledge Economy, Paris, 1996.

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Regionalizarea sau dezmembrarea. Este acceptabilã pentru români aceastã prop




    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.94 Seconds