Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 98 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Polemici: Scrisoarea scriitorul Vasile Posteuca catre rabinul David Safran
    Scris la Tuesday, January 20 @ 20:14:19 CET de catre asymetria
    Historia oculta Scrisoarea scriitorul Vasile Posteuca către rabinul David Șafran, cu un comentariu de Ion Coja :
    "După „rebeliunea legionară” din 21-23 ianuarie 1944 se știe că au fost arestați și condamnați mii și mii de legionari, cei mai mulți tineri, chiar foarte tineri. Tot atunci au fost adunate de pe străzi cadavrele a 120 de evrei. Dintre miile de legionari judecați și condamnați pentru cele petrecute în acele zile, nici un legionar nu a fost acuzat de asasinarea vreunui evreu ! Se cunoaște o listă a evreilor omorîți, dar nu se cunoaște nici unul dintre asasini!"
    Cum justiția română actuală refuză rejudecarea unor pseudoprocese comuniste, de după 1945, redevenind astfel complice cu crima, procese montate sub control sovietic și unde se pedepseau dușmanii dar nu se administra justiția, nu se căuta adevărul, revista Asymetria își asumă rolul de a pune la dispoziția cititorilor documente și opinii ocultate, contestate, în numele dreptului elementar, al principiului audietur et altera pars.
    Există trei reacții probabile dupa publicarea acestui text : 1) Autorul comentariilor, Ion Coja, va fi acuzat direct sau indirect de negaționism sau de încălcarea Ordonanței de urgență. 2) Revista Asymetria va fi citată în diversele rapoarte de monitorizare a căror scop este și va fi să demonstreze antisemitismul remanent din opinia publică și din presa românească. 3) Nimeni nu va reacționa, din varii motive : nici presa din România, nici cea internațională, nici istoricii români, nici istoricii evrei, adevărul nu va fi căutat, fiindcă această situație aranjează prea multe grupuri de interese. Contez totuși pe câțiva mercenari sau pe franctireuri, de genul lui Laszlo Alexandru, pe care îl pomenesc aici intenționat, ca o provocare. Probabil nici acest pseudopolemist ridicol nu va avea curajul să caute adevărul, care acum este la îndemâna oricărui cercetător onest, cu condiția să meargă la surse, adică la arhivele devenite, în principiu accesibile.
    Dan Culcer

    La a 58-a comemorare a pogromului din 21-23 ianuarie 1941
    Un legionar, scriitorul român Vasile Posteucă, către un rabin, evreul David Șafran

    Cu un comentariu de Ion Coja

    Cinstite Rabi Dr. D. Șafran,
    Am citit „Cronica rebeliunii legionare”. Viziunile mistice ale cărții Dv. m-au impresionat profund. M-a bucurat enorm și faptul că ați făcut saltul cinstit, deschis, de la comunism – la sionism și democrație. Mai exact, aș spune eu: de la ateism și ură, la Dumnezeu și dragoste. Și acesta e mare lucru. Asta e tot. De aici înainte, ne vom înțelege. Dată fiind schimbarea interioară, convertirea la lumina interioară, eu n-aș fi publicat cele scrise înainte de 1954, înainte de a fi ajuns în Israel, în Patrie, adică : din nou – sub cortul credinței. între slujba de rabin și politica de ură și teroare a comuniștilor, distanța e atât de astronomică, încât nu există punți de legătură. Cartea Dv. este așa cum este, și vreau să discutăm despre conținutul ei. Remarc, mai întâi, bunătatea de inimă la care ați ajuns prin suferință și amar. De fapt, așa i se cuvine unui rabin, care face legătura între om și Dumnezeu. Să fie bun, iertător, plin de perspectiva eternității, a divinității umane. în al doilea rând, mă bucură imens faptul că vă dați seama de marele bine pe care îl aduce Evreilor faptul de a avea o Patrie. Evreii au de-acum un acasă, aici pe pământ. Au ceva de apărat cu sângele lor, de iubit cu inima lor, de udat cu lacrimi, de ridicat la rang de mare noblețe și de creație culturală și spirituală. Ceea ce vreau să vă spun, ca unui frate, e că n-am înțeles titlul cărții: Rebeliunea legionară. Ea a durat numai de la 21–23 Ianuarie 1941. Singur spuneți că au murit la București în aceste zile circa 140 de evrei, uciși de borfașii care stăpâneau străzile și profitau de încăerarea între legionari și trupele mareșalului Antonescu. Restul cărții Dv. se ocupă de masacrele de la Iași, pe care nemții și Antonescu l-au înecat în sânge, unde și-au găsit moartea 12.000 evrei. La acea dată, în Iunie 1941, legionarii nu mai erau la putere, nici în țară. Erau la Buchenwald ori la Rostock, în captivitate germană. Atunci de ce acest titlu dat cărții Dv. ? Desigur cele 140 de vieți evreești de la București sunt scumpe, au greutate mare în cântarul destinului și al cerului. Cum Dv. iubiți adevărul, cred că informațiile ce vi le voi da, vă vor ajuta și lămuri. Eram la București, la 21 Ianuarie 1941. Destinul m-a vrut cumva, în centrul acestor frământări. Mi-aduc aminte cum mergeam cu secretarul mișcării, noaptea, la ambasada germană, ca să cerem anumite explicații. Și în cartierul Dudești, am dat de jefuitori, de țiganii care furau lucruri din magazine. Pe unii, i-am oprit chiar să nu pună foc la case. Am țipat, m-am revoltat. Am chemat poliția. Și din discuții cu răufăcătorii, am auzit ceva într-adevăr senzațional: „Domnul ministru Rioșanu ne–a trimis”. Atunci nu am înțeles ce avea ministrul de interne Rioșanu, care nu era deloc legionar, ci mason, prieten cu Ică Antonescu și mare anglofil, chiar agent al Intelligence Service-ului în Balcani, ce avea el, zic, cu prădăciunile și focurile din Dudești. Pe urmă însă, am înțeles. Antonescu voia cu orice preț compromiterea legionarilor. Cu ce puteau ei fi compromiși? De bună seamă cu prădăciuni, cu focuri, cu ucideri de evrei. Veți crede că eu vreau să apăr mișcarea legionară. Nu. Sunt și eu un mistic. De am greșit, voi plăti în fața lui Dumnezeu tot, până la ultimul capăt de ață. Crimele, se ispășesc amarnic. Vreau să mărturisesc, ca unui frate care crede și el în Dumnezeu, cum spusele criminalilor și borfașilor din Dudești, mi s-au confirmat mai târziu, în Octombrie 1941, la Cernăuți. M-am întors în Bucovina, acasă, și acolo am dat de Neagoe Flondor, feciorul marelui boier bucovinean Iancu Flondor, și, între altele, într-o după amiază, m-a luat cu el să văd pe Rioșanu, care avusese o operație grea la rinichi și trăgea de moarte. Nu-l cunoscusem la București pe Rioșanu. Eu conduceam colportajul. Mă ocupam de tipărirea și distribuirea cărților. Dar Neagoe Flondor i-a spus cine sunt. Și am stat mult de vorbă, la marginea patului. Avea canule de scurgere la rinichi. Deși momentul nu era potrivit, nu știu cum a venit vorba de noua prigoană, și am ținut să-l întreb ce a fost adevărat din afirmațiile borfașilor, că el (Rioșanu) i-a trimis să puie foc în Dudești. Și bietul Rioșanu a început să se bâlbâe : „A fost ceva mai complicat. Agenții Intelligence Service-ului voiau să desființeze moral pe legionari, să-l ajute pe Antonescu în vederea războiului care se apropia. Eu am executat ordinele Mareșalului”. Am tăcut lung. O imensă rușine s-a lăsat pe mine. Flondor m-a luat de mână și am ieșit. „Să-l lăsăm în pace. E un nenorocit. Are coșmare. El se teme că vin legionarii să-l omoare. El, ministrul lor de interne, i-a trădat, le-a batjocorit fața și numele.”
    După trei zile, Rioșanu a murit. într-adevăr a avut un coșmar. A visat că legionarii îi cer socoteală, și s-a învârtit în pat, rupându-și canulele în rinichi și provocându-și o hemoragie fatală. Asta mi-a mărturisit-o Neagoe Flondor, în fața unchiului său, fost mareșal la palat, cu care voiam să deschid hotelul Pajura Neagră. E ușor, cinstite Rabi, de judecat și condamnat oameni. Eu am crescut de tare tînăr cu legionarii. Știu bine că odată cu ridicarea legionarilor în universități, bătăile studenților evrei au încetat. în programul mișcării legionare, problema evreiască era a șaptea pe listă. Noi eram pentru crearea și creșterea altui om român, cu credința în Dumnezeu, cu mare iubire de țară și neam. Iată de ce mi s-a părut nedrept titlul cărții Dv. El deschide răni care nu contribuie cu nimic la dreptatea și onoarea Israelului. Știu bine că legionarii, n-au ucis evrei. Când v-aș povesti viața mea în pribegie, din lagărele germane, sunt sigur ca ați înțelege mai bine perspectiva de dragoste și împăcare, de pace sufletească din care vă scriu. Dar ne vom mai scrie.
    Cu mare drag, Vasile Posteucă
    Comentariu. Dacă Ion Antonescu a greșit cu ceva față de poporul român, greșeala lui nu poate fi decât una singură : față de tineretul legionar. Nu este însă menirea acestor pagini să comenteze în acest sens. Pentru ceea ce ne interesează aici și acum, ne vom mulțumi a înregistra textul de mai sus, semnat de scriitorul legionar Vasile Posteucă, alături de alte mărturii precum că „legionarii n-au ucis evrei”, că „în programul mișcării legionare problema evreiască era a șaptea pe listă”. Când, cu ani în urmă, Lya Benjamin, harnică detractoare a românilor și activistă fruntașă a ideii de holocaust petrecut în România, a scris despre „antisemitismul funciar al legionarilor exprimat în binecunoscutele lor texte doctrinare” (citat din memorie), am rugat-o, apoi am somat-o respectuos să precizeze care sunt acele texte legionare doctrinare în care se incită la antisemitism, să dea citatele doveditoare din acele texte. Nici până azi Lya Benjamin (și alți falsificatori ai istoriei legionare) nu a reușit să ilustreze așa zisul antisemitism legionar, funciar și doctrinar. După „rebeliunea legionară” din 21-23 ianuarie 1944 se știe că au fost arestați și condamnați mii și mii de legionari, cei mai mulți tineri, chiar foarte tineri. Tot atunci au fost adunate de pe străzi cadavrele a 120 de evrei. Dintre miile de legionari judecați și condamnați pentru cele petrecute în acele zile, nici un legionar nu a fost acuzat de asasinarea vreunui evreu ! Se cunoaște o listă a evreilor omorîți, dar nu se cunoaște nici unul dintre asasini! Au fost legionari condamnați pentru tulburarea ordinii publice, pentru tentativă de lovitură de stat și multe altele, inclusiv jafuri și incendieri de case și prăvălii, dar nu a fost nimeni acuzat pentru asasinarea celor 120 de evrei. Acuzația că aceștia au fost omorîți de legionari a apărut în presă, în textele de propagandă anti-legionară, dar în justiție, deși au fost condamnați mii de legionari, niciun legionar nu a fost confruntat cu acuzația de ucidere a unui evreu! Ce este mai ciudat (și mai suspect!) este că nici comunitatea evreiască, nici familiile celor asasinați nu au făcut vreun demers pentru identificarea criminalilor! Nu se cunoaște nici un protest al comunității evreiești față de neputința justiției antonesciene, românești, de a afla măcar pe unul dintre asasini! Nici atunci, în 1941, nici mai târziu, după 23 august 1944, comunitatea evreiască nu s-a arătat preocupată să-i identifice pe asasini. Nici măcar pe asasinii de la Abator ! Ceea ce nu a împiedicat-o să susțină mai departe că acel asasinat oribil s-a produs! în ciuda declarațiilor date chiar și de evreii care lucrau la Abator, că existența acelor cadavre de evrei atârnate în cârlige, ca vitele, nu a putut fi confirmată de nici un martor. Nici după 23 ianuarie 1941, nici după 23 august 1944. Interesantă este și referința pe care fostul ministru de interne Alexandru Rioșanu o face la Intelligence Service-ul englez. Se știe bine că din Rusia au fost aduse cămășile verzi în care au fost îmbrăcați țiganii și alți lumpen-proletari în zilele „rebeliunii” legionare. Nu e de mirare că au fost interesați și englezii în diversiunea petrecută la București în 21-23 ianuarie 1941. După informații care au apărut la un moment dat în Anglia, pe la mijlocul anilor ’80, Intelligence Service-ul ar fi fost amestecat și în asasinarea lui Nicolae Iorga. Probabil tot așa: în strânsă colaborare cu colegii sovietici. Scopul, același: România să intre în război fără legionari, lipsită de elanul eroic al acestora, de disponibilitatea oricărui legionar de a-și da viața neprecupețind nimic pentru binele neamului!
    Ion Coja

    Un șut în cur care doare mai tare decât 120 de evrei uciși de legionari
    Despre acest caz mi-au vorbit, în termeni identici, două persoane bine cunoscute de publicul românesc : domnii Cornel Dinu și Cezar Tabarcea. Domnul Ștefan Bolintineanu Herișescu – nu știu dacă mai trăiește, a făcut după 1944 ani grei de pușcărie (vreo cinci-șase), condamnat pentru faptul că în timpul „rebeliunii” legionare i-a dat un picior în spate unui evreu. După 23 august 1944, evreul molestat l-a reclamat justiției noi, socialiste, pe torționarul Ștefan Bolintineanu Herișescu, care a și fost arestat și condamnat la câțiva ani buni de temniță. După câte am înțeles, Ștefan Bolintineanu Herișescu și-a recunoscut fapta, în privința aceasta lucrurile fiind certamente confirmate : șutul a fost tras ! în locul amintit !... În copilăria mea, a da și a primi asemenea lovituri (e drept, cele mai multe m-au avut ca expeditor!) era aproape un obicei. Cred că sub influența filmelor lui Charlie Chaplin, dacă nu mă înșel!, a cinematografului mut, unde gestul cu pricina nu lipsea din niciun film american. Aproape că nu înțeleg o sentință de condamnare la ani de temniță grea pentru un asemenea gest copilăresc, „șmecheresc”! Dar încercând să-mi imaginez cam cum vine să ți se aplice un asemenea tratament dincolo de o anumită vârstă, matură, încep să pricep că așa ceva nu se face și că într-adevăr un asemenea gest trebuie pedepsit. Chiar și atunci când nu i se poate atribui un avânt anti-semit! Cu atât mai mult atunci când! Cum este cazul de față, când șutul i-a aparținut unui legionar, iar fundul unui evreu... Comentariul propriu-zis care este de făcut privește însă alte fapte, petrecute tot atunci, în ianuarie 1941, când pe lângă victima domnului Ștefan Bolintineanu Herișescu, au mai căzut victime și alți evrei, au căzut propriu-zis, morți la pământ de victime ce erau. Mă gândesc în primul rând la cei 120 de evrei „uciși mișelește” în ianuarie 1941. Pentru aceste asasinate justiția română nu a dat nici o lună de temniță! Și nu a făcut nimic pentru a-i identifica și prinde pe asasini! Deci evreii reclamă un șut în fund și autorul loviturii se alege cu ani grei de închisoare, la Aiud, la Canal, la stuf! Iar pe autorii celor 120 de asasinate nu-i caută nimeni, nici în zilele asasinatelor, nici după aceea! Nici măcar după 23 august 1944, când, cum s-a văzut, justiția nouă n-a pregetat să pedepsească cu ani grei de temniță un șut în fund, numai pentru că fusese dat unui evreu! Ca gest de anti-semitism doctrinar, probabil ! Nu știu dacă în juris-prudența românească și europeană se mai înregistrează un caz pereche a cazului descris mai sus. Noi însă, azi, trebuie să le fim recunoscători celor care au prilejuit această întâmplare fără pereche. Atât d-lui Ștefan Bolintineanu Herișescu, cât și victimei sale și mai ales celor care l-au judecat și condamnat, căci în felul acesta ne-au oferit motive să ne mirăm ca lumea, cu nesfârșită stupefacție, de faptul că nimeni, după 23 august 1944, nu a venit să reclame pe vreunul dintre asasinii celor 120 de evrei uciși în ianuarie 1941, la fel cum extrem de puțini au fost românii acuzați și condamnați pentru evreii uciși la Iași în iunie 1941, iar mai presus de toate lipsesc sutele de români acuzați și condamnați pentru cei 300.000 de evrei uciși mișelește în Basarabia și Transnistria! O justiție care condamnă la ani grei de închisoare pentru un șut în fund, oare cât ar fi trebuit să fie de neînduplecată pentru ucidere, pentru uciderea de evrei?! Din păcate constatăm că atât din partea autorităților, cât și din partea supraviețuitorilor (rude, prieteni, organizații reprezentative evreiești) lipsește orice interes pentru a-i identifica pe asasini! Comunitatea evreiască s-a arătat extrem de activă în a acuza la modul general – „românii au ucis 300.000 de evrei”, dar a fost cu totul dezinteresată în a-i identifica în persoană pe asasinii propriu-ziși! Ici-colo apare la unii comentatori ideea că evreii ar fi renunțat să apeleze la justiție deoarece știau că justiția românească le va ține parte legionarilor. Idee ce nu poate fi luată în seamă, mai întâi pentru că justiția din România, mereu obedientă față de autorități, a fost deosebit de aspră și de nedreaptă cu legionarii atât pe vremea lui Carol și Antonescu, cât și mai târziu, sub comuniștii cominterniști: 1944-1964. Ideea este infirmată însă, spectaculos, de felul cum a fost pedepsit istoricul șut în fund dat de dl Bolintineanu Herișescu unui evreu. Un singur șut, pedepsit cu ani grei de temniță... Cel mai mult trebuie să ne mirăm de faptul că familiile evreilor asasinați au „înghițit” această complicitate, a justiției și a comunității evreiești! Vreau să spun complicitate a acestor instituții cu asasinii! Eu sau oricare dintre cititorii acestor rânduri, dacă aș fi fost rudă cu vreunul dintre evreii asasinați în ianuarie 1941, așa i-aș fi acuzat, de complicitate cu asasinii, atât pe polițiști și magistrați, cât și pe liderii comunității evreiești! Căci aș fi vrut și aș fi cerut să se afle cu precizie care dintre legionarii arestați mi-a ucis părintele sau fratele! Rămâi cu impresia că toată lumea a fost mulțumită că existau acei 120 de morți și că ei puteau fi puși pe seama legionarilor, nu a unor legionari anumiți, ci a legionarilor în general, ca și cum ai fi spus că bieții oameni au murit de o boală, de o molimă, de o ciumă, ciuma verde, desigur! Nu mai interesa pe nimeni să se meargă mai departe, căci rezultatul, scopul urmărit, fusese atins : compromiterea mișcării legionare ca adunătură de criminali! Cele de mai sus sunt o parte din motivele pentru care ajungi să te întrebi dacă nu cumva evreii morți în ianuarie 1941, cei 120, sunt la fel de adevărați și de morți ca și evreii, cei 300.000, uciși mișelește în Basarabia și Transnistria! Căci, una din două: (1) ori cele 120 de cadavre inventariate în ianuarie 1941 aparțineau într-adevăr unor evrei, victime ale bestialității legionare și, în acest caz, comunitatea evreiască se face vinovată pentru că nu s-a străduit în nici un fel să afle cine erau criminalii, autorii propriu-ziși ai asasinatelor, și în felul acesta decad din dreptul de a mai acuza pe cineva de acele crime, ori (2) avem de-a face cu o diversiune pe care o anchetă minuțioasă și neutră a justiției, pornită pe identificarea criminalilor, ar fi descoperit-o. O diversiune de care, firește, știa și comunitatea evreiască, prin liderii ei, drept care acești lideri au stat cuminți și n-au protestat nicicum față de pasivitatea justiției. Această din urmă ipoteză, oricât ar fi de vinovată față de amintirea victimelor, față de suferințele acestora, intră în concordanță cu o serie de alte fapte printre care și declarațiile făcute de rabinul Alexandru Șafran la TVR, în 1995: „a doua zi după rebeliunea legionară, m–am mișcat repede și până seara, înainte ca autoritățile să intervină, i-am înmormîntat pe toți evreii uciși de legionari!” De ce atâta grabă? De ce rabinul Șafran nu a lăsat ca autoritățile să facă ancheta criminalistă pentru a se afla fiecare evreu de cine anume a fost ucis? Un șut în fund dat unui evreu e normal oare să producă mai multe efecte de ordin penal decât asasinarea a 120 de evrei? în ce lume trăim?
    * Toate aceste întrebări și nedumeriri își află răspuns dacă introducem în discuție dovezile că între evreii comuniști și serviciile secrete românești a existat o înțelegere, prin care s-a decis producerea unor acte de terorism și vandalism sălbatic asupra cartierelor evreiești, acte care să pară a fi săvârșite de legionari. în înscenarea acestui pogrom evreii comuniști au apelat la experiența cea mai înaintată: sovietică, cominternistă. De unde, adică din URSS, au venit câteva mii de cămăși verzi, cu care au fost îmbrăcați mii de infractori și țigani, îndeosebi din cartierul Dudești-Cioplea. Una dintre dovezile privind acest târg criminal se află într-o arhivă americană, de unde documentul a fost scos și publicat în „România liberă” din 3 septembrie 2003 de cunoscutul publicist Vladimir Alexe. Citez: „Prima convenție de colaborare între comuniști și regimul ANTONESCU s-a încheiat pe 11 ianuarie 1941, prin mijlocirea Serviciului Secret de Informații – SSI – reprezentat de comisarul POPOVICI și de CONSTANTIN DAVID, care reprezenta Partidul Comunist din România (PCdR). Prin această convenție, Partidul Comunist se angaja să participe la evenimentele din 20-23 ianuarie 1941 prin acțiuni anarhice în cartierele evreiești, alături de polițiști, derbedei și hoți. Comuniștii și-au respectat angajamentele, aducând, astfel, o importantă contribuție la consolidarea regimului ANTONESCU, cu această ocazie. Participarea comuniștilor la devastarea cartierelor evreiești din 20-23 ianuarie 1941 este, însă, și astăzi un „tabu” pentru istoria PCR. Și nu înțelegem de ce. După câte știm, nimeni din partea Comunității Evreiești din România nu a contestat sau comentat documentul publicat de dl Vladimir Alexe. Știm că Lya Benjamin, istoric evreu holocaustizant, l-a căutat pe dl Vladimir Alexe și i-a cerut detalii privind proveniența documentului, le-a primit, probabil că a verificat autenticitatea documentului și, din tăcerea domniei sale, deducem că s-a confirmat autenticitatea documentului. Numai că Lya Benjamin nu are voie să tacă, ci are obligația morală să răspundă cumplitei incriminări implicite pe care documentul din arhiva americană o face la adresa Comunității Evreiești din România. în fapt, obligată, obligată până la Dumnezeu să ia o atitudine publică, este Comunitatea Evreiască, pentru a se disculpa – dacă are cum și cu ce, sau pentru a recunoaște nevinovăția legionarilor, cărora de 68 de ani li se aplică eticheta de asasini ai celor 120 de evrei declarați uciși la rebeliunea legionară și autori ai devastărilor pustiitoare din cartierul evreiesc... Legionarii au afirmat mereu, iar în mare măsură au argumentat și dovedit, că nu sunt ei autorii actelor de terorism săvârșite în zilele rebeliunii. La argumentele legionarilor niciun „evreu” nu a catadicsit să răspundă punct cu punct, ci au respins „apologia” legionară prin invocarea ...mormintelor din cimitirul evreiesc. Dar nici legionarii nu au 100% dreptate, căci totuși, unul dintre ei, mai iute de ...picior, numitul Ștefan Bolintineanu Herișescu, a slobozit un șut în ...pardonul unui evreu, sancționat apoi, după ani de zile, de justiția „iudeo-comunistă”, care a făcut astfel o mare, imensă greșeală, căci ne-a oferit dovada că ni se ascunde adevărul despre 20-23 ianuarie: evreii au cerut pedeapsa justiției pentru un șut în cur, iar pentru 120 de conaționali asasinați și batjocoriți nu au chemat pe nimeni, pe niciun legionar, să dea socoteală. De ce? Pentru că o anchetă judiciară, oricât de superficială, ar fi putut descoperi că asasinatele respective sau (1) nu s-au produs, sau (2), dacă s-au produs, au avut ca autori pe alții, nu pe legionari. O ultimă perplexitate: în celebra mistificare intitulată Istoria RPR, autorul Mihail Roller, evreu comunist, cât a fost el de mincinos, dar nu pomenește nimic de „rebeliunea legionară” și nici de cele 120 de cadavre, adică nu spune că s-ar fi produs un pogrom în ianuarie 1941. Bănuim că nu această omisiune l-a determinat pe bietul cominternist să-și ia singur zilele... Din păcate gestul său a fost inutil: ștafeta minciunii a fost preluată de generația următoare de mercenari ai istoriografiei, evrei și neevrei de-a valma.
    Ion Coja

    Nota: Nota redactiei. Am lăsat cuvîntul pogrom în supratitlul textului trimis de Ion Coja, deși prezența lui nu mi se pare motivată, după cele scrise de autor, tocmai pentru a-mi putea formula întrebările, în cadrul ipotezelor și afirmațiilor lui Ion Coja : A fost sau nu un pogrom la București în vremea loviturii de stat antonesciene, adică între 21 și 23 ianuarie 1941 ? Dacă da, cine a omorât evrei și cum mai pot fi indicați acum responsabilii? Mai putem numi acest eveniment rebeliune legionară? Când a fost trimisă scrisoarea lui Vasile Posteucă, avut-a scrisoarea lui Vasile Posteucă vreun răspuns? Unde se află deci originalul scrisorii, unde arhiva scriitorului, căci dacă răspuns a existat, acolo va fiind, sau poate și în cea a rabinului David Șafran. Că David Șafran, iubitor de adevăr, avea idei nu foarte corecte din unghi evreiesc oficial, se vede și din dedicația dată fiului guvernatorului Transnistriei, Alexianu, citată de fiu și văzută în orginal de mine în arhiva acestuia. A se vedea și Istoria orala a Miscarii legionare comentată pe blogul Cinabru, de pildă.(D.C.)

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.38 Seconds