Who's Online
Exista in mod curent, 98 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
| |
Polemici: Scrisoarea scriitorul Vasile Posteuca catre rabinul David Safran
Scris la Tuesday, January 20 @ 20:14:19 CET de catre asymetria |
Scrisoarea scriitorul Vasile Posteuca către rabinul David Șafran, cu un comentariu de Ion Coja : "După „rebeliunea legionară”
din 21-23 ianuarie 1944 se știe că au fost arestați și
condamnați mii și mii de legionari, cei mai mulți
tineri, chiar foarte tineri. Tot atunci au fost adunate de pe străzi
cadavrele a 120 de evrei. Dintre miile de legionari judecați și
condamnați pentru cele petrecute în acele zile, nici un
legionar nu a fost acuzat de asasinarea vreunui evreu ! Se cunoaște
o listă a evreilor omorîți, dar nu se cunoaște
nici unul dintre asasini!" Cum justiția română actuală refuză rejudecarea unor pseudoprocese comuniste, de după 1945, redevenind astfel complice cu crima, procese montate sub control sovietic și unde se pedepseau dușmanii dar nu se administra justiția, nu se căuta adevărul, revista Asymetria își asumă rolul de a pune la dispoziția cititorilor documente și opinii ocultate, contestate, în numele dreptului elementar, al principiului audietur et altera pars. Există trei reacții probabile dupa publicarea acestui text : 1) Autorul comentariilor, Ion Coja, va fi acuzat direct sau indirect de negaționism sau de încălcarea Ordonanței de urgență. 2) Revista Asymetria va fi citată în diversele rapoarte de monitorizare a căror scop este și va fi să demonstreze antisemitismul remanent din opinia publică și din presa românească. 3) Nimeni nu va reacționa, din varii motive : nici presa din România, nici cea internațională, nici istoricii români, nici istoricii evrei, adevărul nu va fi căutat, fiindcă această situație aranjează prea multe grupuri de interese. Contez totuși pe câțiva mercenari sau pe franctireuri, de genul lui Laszlo Alexandru, pe care îl pomenesc aici intenționat, ca o provocare. Probabil nici acest pseudopolemist ridicol nu va avea curajul să caute adevărul, care acum este la îndemâna oricărui cercetător onest, cu condiția să meargă la surse, adică la arhivele devenite, în principiu accesibile. Dan Culcer
La a 58-a comemorare a pogromului din 21-23 ianuarie 1941
Un legionar, scriitorul român Vasile Posteucă, către
un rabin, evreul David Șafran
Cu un comentariu de Ion Coja
Cinstite Rabi Dr. D. Șafran,
Am citit „Cronica rebeliunii legionare”.
Viziunile mistice ale cărții Dv. m-au impresionat profund.
M-a bucurat enorm și faptul că ați făcut saltul
cinstit, deschis, de la comunism – la sionism și
democrație. Mai exact, aș spune eu: de la ateism și
ură, la Dumnezeu și dragoste. Și acesta e mare lucru.
Asta e tot. De aici înainte, ne vom înțelege.
Dată fiind schimbarea interioară,
convertirea la lumina interioară, eu n-aș fi publicat cele
scrise înainte de 1954, înainte de a fi ajuns în
Israel, în Patrie, adică : din nou – sub cortul
credinței. între slujba de rabin și politica de ură
și teroare a comuniștilor, distanța e atât de
astronomică, încât nu există punți de
legătură. Cartea Dv. este așa cum este, și vreau
să discutăm despre conținutul ei.
Remarc, mai întâi, bunătatea de
inimă la care ați ajuns prin suferință și
amar. De fapt, așa i se cuvine unui rabin, care face legătura
între om și Dumnezeu. Să fie bun, iertător, plin
de perspectiva eternității, a divinității umane.
în al doilea rând, mă bucură
imens faptul că vă dați seama de marele bine pe care
îl aduce Evreilor faptul de a avea o Patrie. Evreii au de-acum
un acasă, aici pe pământ. Au ceva de apărat cu
sângele lor, de iubit cu inima lor, de udat cu lacrimi, de
ridicat la rang de mare noblețe și de creație
culturală și spirituală.
Ceea ce vreau să vă spun, ca unui frate, e că
n-am înțeles titlul cărții: Rebeliunea
legionară. Ea a durat numai de la 21–23 Ianuarie 1941.
Singur spuneți că au murit la București în
aceste zile circa 140 de evrei, uciși de borfașii care
stăpâneau străzile și profitau de încăerarea
între legionari și trupele mareșalului Antonescu.
Restul cărții Dv. se ocupă de masacrele de la Iași,
pe care nemții și Antonescu l-au înecat în
sânge, unde și-au găsit moartea 12.000 evrei. La acea
dată, în Iunie 1941, legionarii nu mai erau la putere,
nici în țară. Erau la Buchenwald ori la Rostock, în
captivitate germană. Atunci de ce acest titlu dat cărții
Dv. ?
Desigur cele 140 de vieți evreești de la
București sunt scumpe, au greutate mare în cântarul
destinului și al cerului. Cum Dv. iubiți adevărul,
cred că informațiile ce vi le voi da, vă vor ajuta și
lămuri.
Eram la București, la 21 Ianuarie 1941.
Destinul m-a vrut cumva, în centrul acestor frământări.
Mi-aduc aminte cum mergeam cu secretarul mișcării, noaptea,
la ambasada germană, ca să cerem anumite explicații.
Și în cartierul Dudești, am dat de jefuitori, de
țiganii care furau lucruri din magazine. Pe unii, i-am oprit
chiar să nu pună foc la case. Am țipat, m-am revoltat.
Am chemat poliția. Și din discuții cu răufăcătorii,
am auzit ceva într-adevăr senzațional: „Domnul
ministru Rioșanu ne–a trimis”. Atunci nu am înțeles
ce avea ministrul de interne Rioșanu, care nu era deloc
legionar, ci mason, prieten cu Ică Antonescu și mare
anglofil, chiar agent al Intelligence Service-ului în Balcani,
ce avea el, zic, cu prădăciunile și focurile din
Dudești. Pe urmă însă, am înțeles.
Antonescu voia cu orice preț compromiterea legionarilor. Cu ce
puteau ei fi compromiși? De bună seamă cu prădăciuni,
cu focuri, cu ucideri de evrei. Veți crede că eu vreau să
apăr mișcarea legionară. Nu. Sunt și eu un
mistic. De am greșit, voi plăti în fața lui
Dumnezeu tot, până la ultimul capăt de ață.
Crimele, se ispășesc amarnic. Vreau să mărturisesc,
ca unui frate care crede și el în Dumnezeu, cum spusele
criminalilor și borfașilor din Dudești, mi s-au
confirmat mai târziu, în Octombrie 1941, la Cernăuți.
M-am întors în Bucovina, acasă,
și acolo am dat de Neagoe Flondor, feciorul marelui boier
bucovinean Iancu Flondor, și, între altele, într-o
după amiază, m-a luat cu el să văd pe Rioșanu,
care avusese o operație grea la rinichi și trăgea de
moarte. Nu-l cunoscusem la București pe Rioșanu. Eu
conduceam colportajul. Mă ocupam de tipărirea și
distribuirea cărților. Dar Neagoe Flondor i-a spus cine
sunt. Și am stat mult de vorbă, la marginea patului. Avea
canule de scurgere la rinichi. Deși momentul nu era potrivit, nu
știu cum a venit vorba de noua prigoană, și am ținut
să-l întreb ce a fost adevărat din afirmațiile
borfașilor, că el (Rioșanu) i-a trimis să puie
foc în Dudești. Și bietul Rioșanu a început
să se bâlbâe : „A fost ceva mai complicat.
Agenții Intelligence Service-ului voiau să desființeze
moral pe legionari, să-l ajute pe Antonescu în vederea
războiului care se apropia. Eu am executat ordinele
Mareșalului”.
Am tăcut lung. O imensă rușine s-a lăsat
pe mine. Flondor m-a luat de mână și am ieșit.
„Să-l lăsăm în pace. E un nenorocit. Are
coșmare. El se teme că vin legionarii să-l omoare. El,
ministrul lor de interne, i-a trădat, le-a batjocorit fața
și numele.”
După trei zile, Rioșanu a murit. într-adevăr
a avut un coșmar. A visat că legionarii îi cer
socoteală, și s-a învârtit în pat,
rupându-și canulele în rinichi și provocându-și
o hemoragie fatală. Asta mi-a mărturisit-o Neagoe Flondor,
în fața unchiului său, fost mareșal la palat, cu
care voiam să deschid hotelul Pajura Neagră.
E ușor, cinstite Rabi, de judecat și
condamnat oameni. Eu am crescut de tare tînăr cu
legionarii. Știu bine că odată cu ridicarea
legionarilor în universități, bătăile
studenților evrei au încetat. în programul mișcării
legionare, problema evreiască era a șaptea pe listă.
Noi eram pentru crearea și creșterea altui om român,
cu credința în Dumnezeu, cu mare iubire de țară
și neam.
Iată de ce mi s-a părut nedrept titlul cărții
Dv. El deschide răni care nu contribuie cu nimic la dreptatea și
onoarea Israelului. Știu bine că legionarii, n-au ucis
evrei. Când v-aș povesti viața mea în pribegie,
din lagărele germane, sunt sigur ca ați înțelege
mai bine perspectiva de dragoste și împăcare, de pace
sufletească din care vă scriu. Dar ne vom mai scrie.
Cu mare drag, Vasile Posteucă
Comentariu. Dacă Ion Antonescu a
greșit cu ceva față de poporul român, greșeala
lui nu poate fi decât una singură : față de
tineretul legionar. Nu este însă menirea acestor pagini să
comenteze în acest sens. Pentru ceea ce ne interesează
aici și acum, ne vom mulțumi a înregistra textul de
mai sus, semnat de scriitorul legionar Vasile Posteucă, alături
de alte mărturii precum că „legionarii n-au ucis
evrei”, că „în programul mișcării
legionare problema evreiască era a șaptea pe listă”.
Când, cu ani în urmă, Lya Benjamin, harnică
detractoare a românilor și activistă fruntașă
a ideii de holocaust petrecut în România, a scris despre
„antisemitismul funciar al legionarilor exprimat în
binecunoscutele lor texte doctrinare” (citat din memorie), am
rugat-o, apoi am somat-o respectuos să precizeze care sunt acele
texte legionare doctrinare în care se incită la
antisemitism, să dea citatele doveditoare din acele texte. Nici
până azi Lya Benjamin (și alți falsificatori ai
istoriei legionare) nu a reușit să ilustreze așa zisul
antisemitism legionar, funciar și doctrinar.
După „rebeliunea legionară”
din 21-23 ianuarie 1944 se știe că au fost arestați și
condamnați mii și mii de legionari, cei mai mulți
tineri, chiar foarte tineri. Tot atunci au fost adunate de pe străzi
cadavrele a 120 de evrei. Dintre miile de legionari judecați și
condamnați pentru cele petrecute în acele zile, nici un
legionar nu a fost acuzat de asasinarea vreunui evreu ! Se cunoaște
o listă a evreilor omorîți, dar nu se cunoaște
nici unul dintre asasini! Au fost legionari condamnați pentru
tulburarea ordinii publice, pentru tentativă de lovitură de
stat și multe altele, inclusiv jafuri și incendieri de case
și prăvălii, dar nu a fost nimeni acuzat pentru
asasinarea celor 120 de evrei. Acuzația că aceștia au
fost omorîți de legionari a apărut în presă,
în textele de propagandă anti-legionară, dar în
justiție, deși au fost condamnați mii de legionari,
niciun legionar nu a fost confruntat cu acuzația de ucidere a
unui evreu!
Ce este mai ciudat (și mai suspect!) este că
nici comunitatea evreiască, nici familiile celor asasinați
nu au făcut vreun demers pentru identificarea criminalilor! Nu
se cunoaște nici un protest al comunității evreiești
față de neputința justiției antonesciene,
românești, de a afla măcar pe unul dintre asasini!
Nici atunci, în 1941, nici mai târziu, după 23
august 1944, comunitatea evreiască nu s-a arătat preocupată
să-i identifice pe asasini. Nici măcar pe asasinii de la
Abator ! Ceea ce nu a împiedicat-o să susțină
mai departe că acel asasinat oribil s-a produs! în ciuda
declarațiilor date chiar și de evreii care lucrau la
Abator, că existența acelor cadavre de evrei atârnate
în cârlige, ca vitele, nu a putut fi confirmată de
nici un martor. Nici după 23 ianuarie 1941, nici după 23
august 1944.
Interesantă este și referința
pe care fostul ministru de interne Alexandru Rioșanu o face la
Intelligence Service-ul englez. Se știe bine că din Rusia
au fost aduse cămășile verzi în care au fost
îmbrăcați țiganii și alți
lumpen-proletari în zilele „rebeliunii” legionare.
Nu e de mirare că au fost interesați și englezii în
diversiunea petrecută la București în 21-23 ianuarie
1941. După informații care au apărut la un moment dat
în Anglia, pe la mijlocul anilor ’80, Intelligence
Service-ul ar fi fost amestecat și în asasinarea lui
Nicolae Iorga. Probabil tot așa: în strânsă
colaborare cu colegii sovietici. Scopul, același: România
să intre în război fără legionari, lipsită
de elanul eroic al acestora, de disponibilitatea oricărui
legionar de a-și da viața neprecupețind nimic pentru
binele neamului!
Ion Coja
Un șut în
cur
care doare mai tare decât 120 de evrei uciși
de legionari
Despre acest caz mi-au vorbit, în
termeni identici, două persoane bine cunoscute de publicul
românesc : domnii Cornel Dinu și Cezar Tabarcea. Domnul
Ștefan Bolintineanu Herișescu – nu știu dacă
mai trăiește, a făcut după 1944 ani grei de
pușcărie (vreo cinci-șase), condamnat pentru faptul că
în timpul „rebeliunii” legionare i-a dat un picior
în spate unui evreu. După 23 august 1944, evreul molestat
l-a reclamat justiției noi, socialiste, pe torționarul
Ștefan Bolintineanu Herișescu, care a și fost arestat
și condamnat la câțiva ani buni de temniță.
După câte am înțeles, Ștefan Bolintineanu
Herișescu și-a recunoscut fapta, în privința
aceasta lucrurile fiind certamente confirmate : șutul a fost
tras ! în locul amintit !...
În copilăria mea, a da și a
primi asemenea lovituri (e drept, cele mai multe m-au avut ca
expeditor!) era aproape un obicei. Cred că sub influența
filmelor lui Charlie Chaplin, dacă nu mă înșel!,
a cinematografului mut, unde gestul cu pricina nu lipsea din niciun
film american. Aproape că nu înțeleg o sentință
de condamnare la ani de temniță grea pentru un asemenea
gest copilăresc, „șmecheresc”! Dar încercând
să-mi imaginez cam cum vine să ți se aplice un
asemenea tratament dincolo de o anumită vârstă,
matură, încep să pricep că așa ceva nu se
face și că într-adevăr un asemenea gest trebuie
pedepsit. Chiar și atunci când nu i se poate atribui un
avânt anti-semit! Cu atât mai mult atunci când!
Cum este cazul de față, când șutul i-a aparținut
unui legionar, iar fundul unui evreu...
Comentariul propriu-zis care este de făcut
privește însă alte fapte, petrecute tot atunci, în
ianuarie 1941, când pe lângă victima domnului Ștefan
Bolintineanu Herișescu, au mai căzut victime și alți
evrei, au căzut propriu-zis, morți la pământ de
victime ce erau. Mă gândesc în primul rând la
cei 120 de evrei „uciși mișelește” în
ianuarie 1941. Pentru aceste asasinate justiția română
nu a dat nici o lună de temniță! Și nu a făcut
nimic pentru a-i identifica și prinde pe asasini!
Deci evreii reclamă un șut în
fund și autorul loviturii se alege cu ani grei de închisoare,
la Aiud, la Canal, la stuf! Iar pe autorii celor 120 de asasinate
nu-i caută nimeni, nici în zilele asasinatelor, nici după
aceea! Nici măcar după 23 august 1944, când, cum s-a
văzut, justiția nouă n-a pregetat să pedepsească
cu ani grei de temniță un șut în fund, numai
pentru că fusese dat unui evreu! Ca gest de anti-semitism
doctrinar, probabil !
Nu știu dacă în juris-prudența
românească și europeană se mai înregistrează
un caz pereche a cazului descris mai sus. Noi însă, azi,
trebuie să le fim recunoscători celor care au prilejuit
această întâmplare fără pereche. Atât
d-lui Ștefan Bolintineanu Herișescu, cât și
victimei sale și mai ales celor care l-au judecat și
condamnat, căci în felul acesta ne-au oferit motive să
ne mirăm ca lumea, cu nesfârșită stupefacție,
de faptul că nimeni, după 23 august 1944, nu a venit
să reclame pe vreunul dintre asasinii celor 120 de evrei uciși
în ianuarie 1941, la fel cum extrem de puțini au fost
românii acuzați și condamnați pentru evreii
uciși la Iași în iunie 1941, iar mai presus de toate
lipsesc sutele de români acuzați și condamnați
pentru cei 300.000 de evrei uciși mișelește în
Basarabia și Transnistria!
O justiție care condamnă la ani grei de
închisoare pentru un șut în fund, oare cât ar
fi trebuit să fie de neînduplecată pentru ucidere,
pentru uciderea de evrei?! Din păcate constatăm că
atât din partea autorităților, cât și din
partea supraviețuitorilor (rude, prieteni, organizații
reprezentative evreiești) lipsește orice interes
pentru a-i identifica pe asasini! Comunitatea evreiască
s-a arătat extrem de activă în a acuza la modul
general – „românii au ucis 300.000 de evrei”,
dar a fost cu totul dezinteresată în a-i identifica în
persoană pe asasinii propriu-ziși!
Ici-colo apare la unii comentatori ideea că
evreii ar fi renunțat să apeleze la justiție deoarece
știau că justiția românească le va ține
parte legionarilor. Idee ce nu poate fi luată în seamă,
mai întâi pentru că justiția din România,
mereu obedientă față de autorități, a fost
deosebit de aspră și de nedreaptă cu legionarii atât
pe vremea lui Carol și Antonescu, cât și mai târziu,
sub comuniștii cominterniști: 1944-1964. Ideea este
infirmată însă, spectaculos, de felul cum a fost
pedepsit istoricul șut în fund dat de dl Bolintineanu
Herișescu unui evreu. Un singur șut, pedepsit cu ani grei
de temniță...
Cel mai mult trebuie să ne mirăm de
faptul că familiile evreilor asasinați au „înghițit”
această complicitate, a justiției și a comunității
evreiești! Vreau să spun complicitate a acestor instituții
cu asasinii! Eu sau oricare dintre cititorii acestor rânduri,
dacă aș fi fost rudă cu vreunul dintre evreii
asasinați în ianuarie 1941, așa i-aș fi acuzat,
de complicitate cu asasinii, atât pe polițiști
și magistrați, cât și pe liderii comunității
evreiești! Căci aș fi vrut și aș fi cerut să
se afle cu precizie care dintre legionarii arestați mi-a ucis
părintele sau fratele!
Rămâi cu impresia că toată lumea a
fost mulțumită că existau acei 120 de morți și
că ei puteau fi puși pe seama legionarilor, nu a unor
legionari anumiți, ci a legionarilor în general, ca și
cum ai fi spus că bieții oameni au murit de o boală,
de o molimă, de o ciumă, ciuma verde, desigur! Nu mai
interesa pe nimeni să se meargă mai departe, căci
rezultatul, scopul urmărit, fusese atins : compromiterea
mișcării legionare ca adunătură de criminali!
Cele de mai sus sunt o parte din motivele pentru care
ajungi să te întrebi dacă nu cumva evreii morți
în ianuarie 1941, cei 120, sunt la fel de adevărați
și de morți ca și evreii, cei 300.000, uciși
mișelește în Basarabia și Transnistria!
Căci, una din două: (1) ori cele 120
de cadavre inventariate în ianuarie 1941 aparțineau
într-adevăr unor evrei, victime ale bestialității
legionare și, în acest caz, comunitatea evreiască se
face vinovată pentru că nu s-a străduit în nici
un fel să afle cine erau criminalii, autorii propriu-ziși
ai asasinatelor, și în felul acesta decad din
dreptul de a mai acuza pe cineva de acele crime, ori (2) avem
de-a face cu o diversiune pe care o anchetă minuțioasă
și neutră a justiției, pornită pe identificarea
criminalilor, ar fi descoperit-o. O diversiune de care, firește,
știa și comunitatea evreiască, prin liderii ei, drept
care acești lideri au stat cuminți și n-au protestat
nicicum față de pasivitatea justiției. Această
din urmă ipoteză, oricât ar fi de vinovată față
de amintirea victimelor, față de suferințele acestora,
intră în concordanță cu o serie de alte fapte
printre care și declarațiile făcute de rabinul
Alexandru Șafran la TVR, în 1995: „a doua zi după
rebeliunea legionară, m–am mișcat repede și până
seara, înainte ca autoritățile să intervină,
i-am înmormîntat pe toți evreii uciși de
legionari!”
De ce atâta grabă?
De ce rabinul Șafran nu a lăsat ca
autoritățile să facă ancheta criminalistă
pentru a se afla fiecare evreu de cine anume a fost ucis?
Un șut în fund dat unui evreu
e normal oare să producă mai multe efecte de ordin penal
decât asasinarea a 120 de evrei? în ce lume trăim?
*
Toate aceste întrebări și
nedumeriri își află răspuns dacă introducem
în discuție dovezile că între evreii comuniști
și serviciile secrete românești a existat o
înțelegere, prin care s-a decis producerea unor acte
de terorism și vandalism sălbatic asupra cartierelor
evreiești, acte care să pară a fi săvârșite
de legionari. în înscenarea acestui pogrom evreii
comuniști au apelat la experiența cea mai înaintată:
sovietică, cominternistă. De unde, adică din URSS, au
venit câteva mii de cămăși verzi, cu care au
fost îmbrăcați mii de infractori și țigani,
îndeosebi din cartierul Dudești-Cioplea.
Una dintre dovezile privind acest târg
criminal se află într-o arhivă americană, de
unde documentul a fost scos și publicat în „România
liberă” din 3 septembrie 2003 de cunoscutul publicist
Vladimir Alexe. Citez: „Prima convenție de
colaborare între comuniști și regimul ANTONESCU s-a
încheiat pe 11 ianuarie 1941, prin mijlocirea Serviciului
Secret de Informații – SSI – reprezentat de
comisarul POPOVICI și de CONSTANTIN DAVID, care reprezenta
Partidul Comunist din România (PCdR). Prin această
convenție, Partidul Comunist se angaja să participe la
evenimentele din 20-23 ianuarie 1941 prin acțiuni anarhice în
cartierele evreiești, alături de polițiști,
derbedei și hoți. Comuniștii și-au respectat
angajamentele, aducând, astfel, o importantă contribuție
la consolidarea regimului ANTONESCU, cu această ocazie.
Participarea comuniștilor la devastarea cartierelor evreiești
din 20-23 ianuarie 1941 este, însă, și astăzi un
„tabu” pentru istoria PCR. Și nu înțelegem
de ce.”
După câte știm, nimeni din
partea Comunității Evreiești din România nu a
contestat sau comentat documentul publicat de dl Vladimir Alexe. Știm
că Lya Benjamin, istoric evreu holocaustizant, l-a căutat
pe dl Vladimir Alexe și i-a cerut detalii privind proveniența
documentului, le-a primit, probabil că a verificat
autenticitatea documentului și, din tăcerea domniei sale,
deducem că s-a confirmat autenticitatea documentului. Numai că
Lya Benjamin nu are voie să tacă, ci are obligația
morală să răspundă cumplitei incriminări
implicite pe care documentul din arhiva americană o face la
adresa Comunității Evreiești din România. în
fapt, obligată, obligată până la Dumnezeu să
ia o atitudine publică, este Comunitatea Evreiască, pentru
a se disculpa – dacă are cum și cu ce, sau pentru a
recunoaște nevinovăția legionarilor, cărora de 68
de ani li se aplică eticheta de asasini ai celor 120 de evrei
declarați uciși la rebeliunea legionară și autori
ai devastărilor pustiitoare din cartierul evreiesc...
Legionarii au afirmat mereu, iar în mare
măsură au argumentat și dovedit, că nu sunt ei
autorii actelor de terorism săvârșite în zilele
rebeliunii. La argumentele legionarilor niciun „evreu” nu
a catadicsit să răspundă punct cu punct, ci au respins
„apologia” legionară prin invocarea ...mormintelor
din cimitirul evreiesc.
Dar nici legionarii nu au 100% dreptate, căci
totuși, unul dintre ei, mai iute de ...picior, numitul Ștefan
Bolintineanu Herișescu, a slobozit un șut în
...pardonul unui evreu, sancționat apoi, după ani de zile,
de justiția „iudeo-comunistă”, care a făcut
astfel o mare, imensă greșeală, căci ne-a oferit
dovada că ni se ascunde adevărul despre 20-23 ianuarie:
evreii au cerut pedeapsa justiției pentru un șut în
cur, iar pentru 120 de conaționali asasinați și
batjocoriți nu au chemat pe nimeni, pe niciun legionar, să
dea socoteală. De ce? Pentru că o anchetă judiciară,
oricât de superficială, ar fi putut descoperi că
asasinatele respective sau (1) nu s-au produs, sau (2), dacă
s-au produs, au avut ca autori pe alții, nu pe legionari.
O ultimă perplexitate: în celebra
mistificare intitulată Istoria RPR, autorul Mihail
Roller, evreu comunist, cât a fost el de mincinos, dar nu
pomenește nimic de „rebeliunea legionară” și
nici de cele 120 de cadavre, adică nu spune că s-ar fi
produs un pogrom în ianuarie 1941. Bănuim că nu
această omisiune l-a determinat pe bietul cominternist să-și
ia singur zilele... Din păcate gestul său a fost inutil:
ștafeta minciunii a fost preluată de generația
următoare de mercenari ai istoriografiei, evrei și neevrei
de-a valma.
Ion Coja
Nota: Nota redactiei. Am lăsat cuvîntul pogrom în supratitlul textului trimis de Ion Coja, deși prezența lui nu mi se pare motivată, după cele scrise de autor, tocmai pentru a-mi putea formula întrebările, în cadrul ipotezelor și afirmațiilor lui Ion Coja : A fost sau nu un pogrom la București în vremea loviturii de stat antonesciene, adică între 21 și 23 ianuarie 1941 ? Dacă da, cine a omorât evrei și cum mai pot fi indicați acum responsabilii? Mai putem numi acest eveniment rebeliune legionară? Când a fost trimisă scrisoarea lui Vasile Posteucă, avut-a scrisoarea lui Vasile Posteucă vreun răspuns? Unde se află deci originalul scrisorii, unde arhiva scriitorului, căci dacă răspuns a existat, acolo va fiind, sau poate și în cea a rabinului David Șafran. Că David Șafran, iubitor de adevăr, avea idei nu foarte corecte din unghi evreiesc oficial, se vede și din dedicația dată fiului guvernatorului Transnistriei, Alexianu, citată de fiu și văzută în orginal de mine în arhiva acestuia. A se vedea și Istoria orala a Miscarii legionare comentată pe blogul Cinabru, de pildă.(D.C.)
|
| |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
|
|