|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 64 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Polemici: Magda Ursache. Singuratatea insurgentului de cursa lunga Scris la Monday, December 01 @ 17:02:43 CET de catre asymetria |
„Viața mea este memorie”, spune răspicat Paul Goma, sfătuindu-ne să nu ne așternem pe iertare-uitare. Am trecut, după acel 23 august, pe care sîntem gata să-l sărbătorim iarăși, printr-o perioadă de luptă contra aducerii aminte: ni s-au interzis hărți și fotografii de familie, ni s-au cenzurat biblioteci. Magda Ursache Magda URSACHE Singurătatea insurgentului de cursă lungă „Sînt întîmplător scriitor. Acel animal care povestește ce știe, chiar dacă uneori nu știe ce povestește” Paul Goma E-n gena noastră, a românilor, să ne disprețuim (cînd nu le ignorăm) valorile. Noi, ni se tot repetă, n-avem! N-avem un Soljenițîn, un Havel, un Kundera, un Lech Valesa. Ba avem, avem un Goma. Fără să fi colaborat cu serviciile de informații externe (în arhiva CNSAS, sînt 43 de volume demonstrînd că „Bărbosul”, „Gom”, „Grama”, toți trei într-unul, Paul Goma, a rezistat aparatului represiv al Securității), fără să se fi lăsat medaliat postsocialist de varii președinți. Goma e mai singur decît Soljenițîn, pe care Putin l-a gratificat cu onoruri. Datorită lui și numai lui, am ajuns la normalitatea curajului. România n-a fost marea absentă (primul disident anticomunist e, totuși, un român: Panait Istrati) din disidența estică, așa cum observa, în 1978, Monica Lovinescu. Insurgentul Goma, numai el, s-a solidarizat în '77 cu Charta cehilor și slovacilor: „Încerc și eu cum pot să împiedic oprimarea”; „Ah, dacă am fi fost măcar trei… Dar sînt singur, singur de tot”. Nu vrem să ieșim la interval cu un mare scriitor, avînd opera magna, dar și coloană vertebrală de oponent deloc pașnic al comunismului. Sînt două state românești pe hartă, însă Goma nu-i cetățean al niciunuia dintre ele. „De la comunism încoace, spunea că amărăciune Th. Codreanu, nu mai poți fi român decît fugind din România, izolat și batjocorit ca Paul Goma („Bucovina literară”, nr. 10, oct. 2008). E pe atît de necrezut, pe atît de incalificabil, dar Goma are același statut de refugiat politic. Nu i s-a restituit cetățenia furată. „Păi cînd mi s-a luat, mi s-a luat la cererea mea?”, îi replică Marianei Sipoș în interviul din 17 februarie '98 (Destinul unui disident: Paul Goma, editura Universal Dalsi, 2005). Nici Uniunea Scriitorilor nu s-a grăbit să-l reprimească (a fost eliminat din Asociația bucureșteană cînd era sub stare de arest, în 13 aprilie 1977) în rîndurile din ce în ce mai dese, ba i s-a spus chiar „adio, domnule Goma”, de parc-ar fi murit. Doar Nicolae Breban a recunoscut că Goma a fost mal-tratat de co-breslași, lăsat fără susținere în starea de opozant: „Noi n-am făcut nimic să-l apărăm pe Goma”. Știm acum, există documentul (Plan de măsuri, din 17 martie 1977) că Securitatea a ordonat ca Goma să fie subapreciat, ignorat, discreditat ca scriitor, pentru ca „mișcarea Goma” să fie, la rîndul ei, subapreciată, ignorată, discreditată. Popescu-Dumnezeu, președinte al Consiliului Culturii, i-a spus (martor D. Ghișe, adjunct) că romanele nu-i apar nu din motive politice, ci din cauza „slabei calități estetice”, idee preluată și augmentată. Eugen Barbu i-a aplicat eticheta „scriitor fără cărți”. O avea coloană vertebrală, dar n-are talent dom’le, nu reprezintă nimic, e un scriitor mediocru, autor de texte nonliterare. Am citit fragmente din Camera de alături, debutul din 1968, tîrziu, într-un număr al revistei „Amfitrion” - Turnu Severin (redactor Mihai Rogobete) și m-a uluit talentul atît de evident, atît de surprinzător încă de la prima carte. Retrasă din biblioteci. Securitatea (sarcină trasată) intervenea, prin corpul nostru diplomatic, să „convingă” editurile străine să nu-l publice pe Goma. Numai că talentul său fenomenal a răzbit. În „Le Monde” din 9 martie '79, Eugen Ionescu îl declara "Un Soljenițîn român". Spune istoricul și publicistul Andrei Vartic, o cruce de basarabean care crede în omul din Belleville: „Cine-l neagă pe Goma, nu întîmplător îl neagă și pe Eminescu”. După o vreme, s-a mai stins obiecția de-a dreptul neroadă a lipsei talentului. Mi-o explic prin invidia – urît sentiment – confraților: puțini au statut de scriitor intransingent, care spune nu la tot ce e comestibil. Din contră, intelighenția noastră a oferit exemple strălucite de adaptare: a mîncat în ancien régim pîine de aur, papă bine și-acum, gire-vent fiind cel mai blînd calificativ. Cea mai tranșantă e dihotomia propusă de Dan C. Mihăilescu: lichele-nelichele. Scriitorincii (mulțumesc, Dan C.!) n-au mai fost constrînși, ca-n epoca Dej-Ceaușescu, să servească politicul, dar se constrîng ei înșiși – cai de rasă în manejul familiei Băsescu – să ne demonstreze carisma președintelui, chit că „farmecul” e populism ieftin, iar „curajul” e grobianism. După ce lipsa talentului a fost contrazisă decis (exemplele care-mi vin în minte? Ileana Mălăncioiu și Tatiana Slama-Cazacu, Gh. Grigurcu, Marian Popa, Dan C. Mihăilescu, Luca Pițu, Virgil Podoabă, Ion Bogdan Lefter, Ruxandra Cesereanu, Ovidiu Pecican, Petru Ursache, Cristian Bădiliță, O. Nimigean, chiar dacă unii și-au manifestat mai apoi dez-gustul literar), lui Goma i s-a adus o acuzație și mai gravă, și mai periculoasă: antisemitism. Din nou, nu s-a lăsat înfricoșat. N-a ezitat să considere închisoarea din Pitești și lagărul din Auschwitz un binom sîngeros. Goma e simbolul opoziției integrale, revoltei integrale (i-a cerut lui Ceaușescu, în bătaie de joc, să susțină Charta '77, dacă nu se teme de Securitate), dar și al adevărului integral, bazat pe document răs-verificat (ca-n Săptămîna roșie). De ce este Paul Goma mereu culpabilizat? Simplu. Pentru că memoria lui e teribil de inconfortabilă pentru toți cei care încearcă rescrieri curiculare, eludînd, eludînd… Autoamnezierea e cuvîntul lui Goma. Inconfortabile sînt și amintirile de „repatriat” în România după „întoarcerea armelor”, și amintirile de student la Școala de literatură din Șoseaua Kiselleff, în crunta perioadă proletcultă, dar mai ales memoriile carcerale. Adevărurile lui sînt al naibii de incomode și pentru torționarii pușcăriilor comuniste, și pentru „nepoții gornistului”, și pentru intelectualii noștri subțiri, dar semianalfabeți moral. Și-mi vine în minte exemplul lui Paler din Scrisori imaginare: Seneca a acceptat să-l consilieze pe Nero ca să fie mai mic numărul crimelor? Da, dar în felul acesta crima s-a produs cu acceptul filosofului. Constant păgubantic (e vocabula lui, de vrăjitor al cuvîntului, cum îl numește Ion Bogdan Lefter), Goma nu se dezminte vreodată ca opozant ceaușesc (a inițiat protestul din '77 izolat, ca și cum ar fi fost mișcarea Goma pentru drepturile lui Gima, nu ale omului), iliesc, emilconstantinesc, băsesc. Iată de ce nu m-a contrariat faptul că nu Goma, ci Tismăneanu Apostatul avea să „raporteze” în Procesul Comunismului. „Viața mea este memorie”, spune răspicat prozatorul, sfătuindu-ne să nu ne așternem pe iertare-uitare. Am trecut, după acel 23 august, pe care sîntem gata să-l sărbătorim iarăși, printr-o perioadă de luptă contra aducerii aminte: ni s-au interzis hărți și fotografii de familie, ni s-au cenzurat biblioteci. „Epurarea părea opera unui nebun”, opinează Alex Ștefănescu. Ba nu, țintele erau precise: istoria, religia, limba română. Goma plasează Biblioteca, „memorial al tuturor cărților arse, distruse”, într-o Românie Utopică, avînd capitala la Histria. Izbăvirea e re-memorarea corectă, vie, ca-n titlul lui Liviu Ioan Stoiciu, Cînd memoria va reveni, CR, 1985. Or, noi am trecut de la Roller 1 la Roller 2, facultatea memoriei, cea complexă, de care vorbea Eco („să-ți amintești e o muncă, nu e un lux”) rămînînd necultivată. Mă întreb și vă întreb: o fi răzbătînd adevărul la suprafață, dar de ce nu-l ajutăm să răzbată mai repede? Ne pregătim cumva un „viitor amneziant”, cum avertizează, basso ostinato, Goma? „Este necesar (îl citez pe Bujor Nedelcovici, Paris, 12 februarie 2005) să țipăm în deșert, chiar dacă nu mai avem glas și uneori și senzația că și deșertul a dispărut”. Altfel, vom deveni „o țară întreagă de piteștizați”, lipsiți de vestigiile neamului, de cutumă, barbarizînd într-o stricălimbă penibilă. Minciuna n-are mereu picioarele scurte; ține și la drum lung și cazul Goma îmi întărește afirmația. Scriam, într-un articol din „Acolada” de august 2008, că „a aborda normal scrisùrile lui Goma ar fi, într-adevăr, un semn de intrare în normalitate”. Dacă ar fi după mine, i-aș lansa cărțile în toate școlile, ca tentativă de-a ține piept uitării. Seria de autor Paul Goma (editor Grigore Arsene, Curtea Veche, începută cu Infarct, Adameva, Gherla-Lătești, redactor Flori Bălănescu) mi s-a părut un astfel de semn al intrării în normalitate. Din păcate, am participat la o lansare ferită de ochii și de pixul presei. Vorba lui Arghezi, pe dedesubt. Mass media au tăcut. O lansare nefirească, pentru că nefiresc este ca scriitorii importanți ai momentului să fi lipsit de la eveniment. Sînt mîndră că există scriitorul român Paul Goma, m-a onorat invitația redactorului de serie Flori Bălănescu să vorbesc alături de Stéphane Courtois și Gabriel Pleșea („Goma are și talent și curaj”, a punctat Pleșea), însă trebuie să constat că singurătatea intransigentului de cursă lungă rămîne aceeași. Sertarele cu aplauze, publicitatea cu bannere sînt pentru alții. Dar i-a oferit România ceva lui Goma după '90? Un minister, o ambasadă, o editură? Candidatura din '96 la președinție nu i-a fost susținută de nici un partid politic. Măcar revoluționarii să-l fi declarat membru de onoare. Paul Goma i-a chemat în judecată pe anchetatorii și pe torționarii lui de-a surda, justiția nu i-a făcut dreptate. Pesemne nu a uitat că Paul Goma a încălcat HCM-ul din '66, care nu permitea scriitorului să-și publice în străinătate cărțile și că a apărut la Suhrkamp cu Ostinato, dînd mult de furcă „forurilor” socialiste. Goma nu l-a ascultat pe Dumitru Popescu la fel ca pe Dumnezeu. I-a urît pe politruci, de la Leonte Răutu la Ghișe. Dar a fost cineva de față, din Comisia Tismăneanu, la lansarea din 20 noiembrie 2008? N-a fost. Cumva „decomunizatorul” Băsescu? Nu l-am văzut nici pe Ticu Dumitrescu, nici pe Marius Oprea, nici pe Stelian Tănase, nici pe Ruxandra Cesereanu. Lipsea expertul prim în comunism, Vl. Tismăneanu. Ar fi fost posibil, cum merg lucrurile, să apară în public însuși gen. Pleșiță, să se laude că l-a bătut pe Goma la Rahova, în '77, repetînd ce-a spus la OTV, în 2005. Că a vrut atunci să-l ajute să-și corijeze „poziția nepatriotică”. Or, Securitatea trata cu aconitină* astfel de poziții ostile socialismului, cînd nu le critica tovărășește, cu pumnul și cu palma. Nu mă așteptam să fie prezenți scriitorii (mă rog, supraviețuitorii) care s-au manifestat în '77 contra lui Goma, nici cei care au semnat eliminarea din Asociația Scriitorilor din București. Nu erau să vină Al. Florian, fiul marxistului Radu Florian, care a atacat dur Săptămîna roșie, nici Cristian Tudor Popescu, pentru care Goma e… Gomora. „Aș interveni, mi-a spus Petru Ursache, dacă e neapărat necesar, dar după Marcel Petrișor și LIS. Lansare Goma fără LIS, imposibil!”. Cine știe, i-am răspuns, poate că Editura Curtea Veche vrea să acrediteze ideea lui Nicolae Turtureanu, lansată în „Ziarul de Iași”, că Liviu Ioan Stoiciu „vorbește singur (aici, iarăși seamănă cu Goma)”. Normal ar fi fost ca editura Curtea Veche să dea cuvînt Tatianei Slama-Cazacu și Tiei Șerbănescu, Ilenei Mălăncioiu și lui Dan Culcer. Aș fi vrut să fie prezenți N. Breban și Dorin Tudoran, Bujor Nedelcovici, Nicolae Stroescu-Stînișoară, Radu Portocală. Mi-ar fi plăcut să-i ascult pe Luca Pițu și pe Al. Cistelecan, pe Dan C. Mihăilescu și pe Virgil Podoabă, pe Florin Ardelean, pe Sorin Lavric, pe Vasile Baghiu, pe Nicolae Coande… Tot ca ipoteză ideală de lucru. De la Iași ar fi putut veni Al. Zub, Liviu Antonesei, Dan Petrescu, Cassian Maria Spiridon, lăsînd deoparte ideosincraziile. De la Pitești, lîngă Dumitru Ungureanu (prezent!), ar fi putut veni măcar Jean Dumitrașcu, Dumitru Aug. Doman, Simona Fusaru. Nu cred că ar fi refuzat invitația Ovidiu Pecican. Nici Cristian Bădiliță. Și lista ar putea continua. Absența lor arată că România se află în aceeași stare de Bardo. (Cartea Mortilor, Tibet*) Închei cu cuvîntul lui Goma: „Rezemat de speranță, adaug: deocamdată”. Nota: * DEX - ACONITÍNĂ, aconitine, s.f. Substanță alcaloidă extrasă dintr-o plantă cu proprietăți toxice, care provoacă inhibiția centrilor nervoși respirator, circulator și vasomotor. - Din fr. aconitine. * * Le Bardo Thödol ou Livre tibétain des morts est un texte du bouddhisme tibétain décrivant les états de conscience et les perceptions se succédant pendantla période qui s’étend de la mort à la renaissance. L’étude de son vivant ou la récitation du principal chapitre par un lama lors de l’agonie ou après la mort est censée aider à la libération du cycle des réincarnations, ou du moins à obtenir une meilleure réincarnation. (Sursa Wikipedia) |
|
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |