Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 16 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Restituiri: Marius Virgil Florea. Constantin Noica, existenta si antiexistenta
    Scris la Monday, January 28 @ 16:27:23 CET de catre asymetria
    Lecturi critice maseflorea scrie "

    Constantin Noica, ca formă de anticomunism.Când spunem anti-comunism, căutăm, pentru că definiția o cere, elemente care să se opună regimului. Există mai multe forme sau mai multe „laturi” al acestei opoziții, dacă ceea ce nu este comunism considerăm că i se opune. Într-un astfel de sens se include nu numai ceea ce contrazice prin esență ci și ceea ce este lipsit de, comunism. Anticomunist este, fascismul, ca orientare totalitaristă de dreapta. Dar opoziția piere pe un anumit plan, al asemănării tipului de guvernare prin teroare, al deținuților politici etc. Un alt opus este capitalismul sau regimurile democratice versus cele totalitariste. Totuși nici aici opoziția nu este pură pentru că este vorma de regimuri, regulile fiind la fel de stricte chiar dacă se impun prin alte mijloace. Să zicem că aplicarea poate fi bună sau rea dar aici nu mai este vorba despre opoziție. Simptomul, deci manifestarea plenară, în ceea ce privește creația, este cenzura. Opusă cenzurii este libertatea de exprimare iar și mai la extremă este cenzura asupra oricărei umbre de clișeu. Concluzia este că numai ceea ce are un suport real și o stabilitate, numai ceea ce trece un fel de prag al eternității poate avea opus, numai ceea ce este adevărat. Și așa percepe Noica istoria adevărată și existența adevărată. Astfel, anticomunismul lui Noica constă, aparent paradoxal, tocmai în atitudinea sa de neimplicare, în refuzarea vreunui anticomunism profund. O altfel de atitudine, ar fi ridicat, fie și prin opoziție, comunismul, la rangul de istorie sau de adevăr.
    Profesorul Marius Virgil Florea ne propune o sinteza utila si o interpretare a carierei filosofului Constantin Noica.


    Noica – existență și antiexistență

    Un posibil început: „Înmărmurirea”. Transformat în adjectiv, ca în”a fi înmărmurit", nu are grade de comparație. A rămâne înmărmurit din cauza unui fapt oarecare, cu care nu erai obișnuit, sau a rămâne înmărmurit pentru că știi că acea clipă trebuie și ea înmărmurită, odată cu tine, pentru că așa ceva nu poate doar să treacă, la fel ca toate celelalte clipe din care face parte. Istoria rămâne înmărmurită uneori, probabil din același motiv. Altfel cum poți explica urcarea unei viețuiri la rang de existență. ...pe timpul comunismului.

    Constantin Noica, ca formă de anticomunism Când spunem anti-comunism, căutăm, pentru că definiția o cere, elemente care să se opună regimului. Există mai multe forme sau mai multe „laturi” al acestei opoziții, dacă ceea ce nu este comunism considerăm că i se opune. Într-un astfel de sens se include nu numai ceea ce contrazice prin esență ci și ceea ce este lipsit de, comunism. Anticomunist este, fascismul, ca orientare totalitaristă de dreapta. Dar opoziția piere pe un anumit plan, al asemănării tipului de guvernare prin teroare, al deținuților politici etc. Un alt opus este capitalismul sau regimurile democratice versus cele totalitariste. Totuși nici aici opoziția nu este pură pentru că este vorma de regimuri, regulile fiind la fel de stricte chiar dacă se impun prin alte mijloace. Să zicem că aplicarea poate fi bună sau rea dar aici nu mai este vorba despre opoziție. Simptomul, deci manifestarea plenară, în ceea ce privește creația, este cenzura. Opusă cenzurii este libertatea de exprimare iar și mai la extremă este cenzura asupra oricărei umbre de clișeu. Concluzia este că numai ceea ce are un suport real și o stabilitate, numai ceea ce trece un fel de prag al eternității poate avea opus, numai ceea ce este adevărat. Și așa percepe Noica istoria adevărată și existența adevărată. Astfel, anticomunismul lui Noica constă, aparent paradoxal, tocmai în atitudinea sa de neimplicare, în refuzarea vreunui anticomunism profund. O altfel de atitudine, ar fi ridicat, fie și prin opoziție, comunismul, la rangul de istorie sau de adevăr.

    „Nu am biografie – îi plăcea să spună discipolilor de la Păltiniș – Am numai cărți. Licența la 23 de ani, apoi un an de matematici și doi ani de bibliotecar la facultate. Am trăit în recluziune deliberată. Am refuzat orice împlinire în social, și am făcut-o fără ipocrizie, cu voluptate. La 25 de ani am refuzat asistența lui Negulescu, m-am retras la Sinaia și am tradus opt romane polițiste la editura Hertz. Sigur că era o formă de teribilism. Am trăit de atunci 30 de ani în margine, o viață pe care, la început mi-am ales-o, apoi, după ’48, am primit-o impusă, ca pe o bucurie și tot ca pe o bucurie am simțit și ultimii ani de închisoare. Cei 10 ani de la Centrul de Logică, începând cu 1964, au constituit ieșire mea în social, exact cât am avut nevoie. Orice împlinire, alta decât în cărți – profesoratul, un mariaj reușit, călătoria – m-ar fi pierdut poate. Cărțile sunt mărturia sănătății mele și orice altceva aș fi făcut, orice împlinire aș fi avut m-ar fi făcut să regret viața în forma în care deja am trăit-o.”

    După această mărturisire se poate înțelege mai ușor, tipul de anticomunism al lui Noica. Față de un alt sistem lucrurile ar fi stat probabil la fel. Numai că, din întâmplare, acest tip de viață și ideal, se opun prin definiție, la nivel teoretic, cu ideea omului nou și a omogenizării maselor propusă de comunism. În realitate tocmai acesta este anticomunismul adevărat pentru că acest tip uman este din start o contrazicere flagrantă a principiilor comuniste, bazate pe relații de putere și pe societate construită prin economic.

    Constantin Noica aparține unei familii de aromâni, Grigore și Clementa Noica, în comuna de câmpie Vitănești. Nimic din astfel de rădăcini nu ar fi prezis pe viitroul filozof. Nici familia, nici zona de câmpie, stearpă și lipsită de aerul înmiresmat al Atenei. Gimnaziul si clasele superioare de liceu Noica le-a făcut în București, locuind la casa din capitală, a familiei. În perioada 1924-1928 se mută de la liceul Dimitrie Cantemir, unde făcuse gimnaziul, la liceul Spiru Haret, pentru cursul superior. Se remarcă drept un elev eminent dar nu ieșit din comun. La optsprezece ani citește Critica rațiunii pure de Immanuel Kant. După cum a mărturisit nu putea înțelege la acea vârstă mare lucru, dar rămâne răpit de lumea spiritului. Începe să scrie versuri în acea perioadă până când se confruntă cu părerea unei autorități certe în domeniu, Ion Barbu, care îi este profesor de matematică.

    După liceu, Constantin Noica se înscrie la Facultatea de Filozofie și Litere din București, pe care o va absolvi în 1931. Acolo are destinul de a se întâlni cu profesorul Nae Ionescu. Este profesorul care a dat tonul pentru trăirea metafizică a multor membri ai tinerei generații printre care Mircea Vulcănescu și Mircea Eliade. Este cucerit de stilul de filozofare al acestuia și este răpit astfel definitiv pentru gândirea speculativă. După terminarea facultății este înrolat, și satisface stagiul militar între 1931 și 1932 la Batalionul de Vânători de Munte din Sinaia. Se angajează ca bibliotecar și adoptă un stil de viață diferit de al colegilor săi. Înființează societatea „Criterion”, societate culturală la ale cărei întrunirii Noica va participa timp de aproape doi ani. „Criterion”-ul, a contribuit la tendința de înălțare spirituală a lui Noica. În acealoași timp, având o puternică tentă naționalistă, a reprezentat începutul unei orientări către legionarism. Însă deși ceilalți prieteni, Mihail Polihroniade, Haig Acterian vor îmbrățișa într-o măsură mai mare sau mai mică această mișcare, Noica nu se înscrie. Era un patriot înverșunat, dar considera că lupta pe termen lung pe care trebuie să o ducă nu își găsește instrumentul în imediatul politicii, ci în eternul culturii.

    În 1933, se înscrie la Facultatea de Matematică, dar urmează cursurile acesteia numai un an pentru că, din nou cineva îi spune că nu este construit pentru asta. Acel cineva este tot cel care îl reorientase în timpul liceului, Ion Barbu. În 1934, dă peste cap planurile tatălui său, care dorea să-l însoare cu cineva de familie bună, o anume Cesianu, și se însoară cu Wendy Muston, o tânără englezoaică, cunoscută întâmplător într-o excursie. Se mută la Sinaia și începe să traducă romanele polițiste ale lui Edgar Wallace pentru editura Hertz. Anul următor se îmbolnăvește de tuberculoză și este operat. Rămâne cu un singur rinichi. Rămâne în Sinaia până în 1938, iar în primăvară pleacă la Paris cu o bursă a statului francez, unde va sta un an. Asasinatul lui Corneliu Zelea Codreanu, îl va determina, din adeziune pentru învinși, să își anunțe, printr-o scrisoare trimisă de la Paris, adeziunea la această mișcare. Își susține lucrarea de doctorat în 1940, și participă și la alte acțiuni legionare, în presă. Tot în același an însă, este asasinat Nicolae Iorga. Pentru că având ca motiv un asasinat (al lui Corneliu Zelea Codreanu) aderase la mișcarea legionară, tot din cauza unui asasinat se dezice total de această mișcare. Colegii din Germania îi cer o istorie a filozofiei românești. Ei îi ceruseră să o scrie, nu să o facă. Descoperind însă un trecut atât de sărac, dar și niște veleități ale limbii noastre pentru a alcătui un limbaj filosofic, Noica începe să scrie istoria așa cum ar fi făcut cronicarii dacă ar fi scris despre propria lor existență. Nici o altă istorie a filozofiei nescrise a unui popor nu se poate face decât investigând „restul” de metafizic pe care acea limbă îl conține.

    În primăvara anului 1941, Noica se întoarce în țară. Războiul era în plină desfășurare astfel că este imediat mobilizat. Dar în urma examenului medical este declarat inapt din cauza, sau mai bine zis datorită lipsei unui rinichi. Anul următor i se naște un băiat și în 1944 o fetiță, Dina. În postura de tată Noica nu este foarte potrivit, pentru că, trăind numai pentru spirit, neglijează de multe ori celelalte planuri ale vieții.
    În 1943 Noica, aflat la București, candidează pentru ocuparea unui post universitar: postul de conferențiar la catedra de Filozofia istoriei și culturii. A avut drept contracandidați pe Mircea Eliade și pe Ion Zamfirescu, ulterior cunoscut ca istoric al teatrului si comparatist. Notorietatea câștigată încă de pe atunci de Mircea Eliade, îl face pe Noica să atașeze dosarului o scrisoare de intenție în care cerea retragerea sa din examen, dacă Mircea Eliade, atașat cultural al României la Lisabona, va accepta postul. Este unul dintre puținele acte de acest fel din lumea culturală românească, plină de obicei de orgolii.

    Din cauza precipitării evenimentelor este mobilizat totuși și folosit ca translator, întâi în lagărul de prizonieri americani de la Timiș, iar în septembrie 1944, în lagărul de prizonieri germani din Craiova. Imediat după 23 august, i s-a propus, odată cu retragerea trupelor americane, plecarea în America. Acesta a reprezentat un moment important din viața sa. Alegerea determina destinul său viitor „[...] nu te poți împlini decât apropae de originile tale. Este ceea ce ai căutat tu necontenit, cu încăpățânare și vigoare. E drept că o astfel de statornicie a unit sacrificii, pe care nu ai de ce să le regreți acum, din moment ce ele erau, pe cât se pare, înscrise de la bun început în destinul tău și care până la urmă s-au dovedit fertile. Nu știu dacă la tine e vorba de preștiință sau de instinct – cert e că tu ai înțeles dintotseauna ceea ce mie mi s-a părut multă vreme o extravaganță sau chiar o nebunie: că a fi nu e cu putință, decât înăuntrul propriei tale etnii” Odată cu reforma agrară din 1945 familia Noica pierde o mare parte din pământ.

    Anul următor tatăl, cardiac, moare, cu sau fără legătură cu pierderea averii. Constantin Noica, devine capul familiei și este nevoit să se ocupe de lucruri necoplanare existenței sale. Trebuie să administreze moșia de la Chiriacu, de lângă Alexandria. În 1944, Noica își ridică în Pădurea Andronache o casă de vară, în scopul său de a avea o școală unică, în care să învețe profesorii odată cu elevii, o școală în care nu se știe cine dă și cine primește. Între 1945 și 1946 Noica vine uneori aici pentru a-și îndeplini visul. În timpul războiului este referent pentru filozofie în cadrul Instiututului româno-german de la Berlin. Editează patru cursuri universitare ale profesorului Nae Ionescu, împreună cu C.Floru și Mircea Vulcănescu și anuarul Izvoare de filozofie (1942-1943).

    „Orice autoritate adevărată aduce cu sine un spor care-l obligă pe celălalt să se supună. Nu te supui cu adevărat decât atunci când te simți sporit.” Autoritatea comunistă nu putea aduce acel spor. De aceea ea rămânea la aparențele unei cenzuri. În realitate cunoașterea unui rău posibil reprezenta un stimulent. Efectul sistemului comunist instaurat în România nu poate fi trecut cu vederea, oricât de detașat ar fi personajul respectiv de mediul social-politic cu care este contemporan. Ba chiar, dacă ar fi să ne ascultăm rădăcinile concepției omului nou, omul și personalitatea sa sunt produse ale acestui mediu. Mediul potrivnic în sensul privării libertății de exprimare, poate fi considerat drept determinant pentru creație. Dar această determinare poate fi inhibitivă, neutră sau productivă. Într-o logică a normalității un mediu social politic, care îngrădește dreptul exprimării libere, îngrădește și impulsul creator. De asemenea, un mediu care chiar își propune anihilarea preocupărilor de ordin spiritual, considerate periculoase și într-un mecanism totalitar ce caută omogenizarea, creatorul, imaginativul, cel, care, prin propria definiție trebuie să iasă din contingent destul de des, nu poate supraviețui. Totuși, există și stimularea prin mijloace restrictive. Creatorul de lumi este un copil mare, care atunci când este privat de ceva, va căuta, mai mult decât ar fi făcut-o liber fiind, să obțină cu orice preț acel ceva. În plus, pentru creatorul mediocru, care spune lucrurile prea repede, prea fără voal, cenzura este o șansă. Noica, nu se încadrează nicăieri. Argumentele împotriva acestei afirmații grăbite și aparent nefondate sunt legate chiar de biografia acestuia.

    A rămas fără pământ, din cauza sistemului. A fost un însingurat și un marginal, din cauza aceluiași sistem. A comunicat relativ puțin cu exteriorul social, din cauza sistemului și este foarte posibil să nu se fi valorificat la maximum tot din cauza sistemului. Noica însă nu pare niciodată să fie atins de ceva. A trăit într-o astfel de înțeleaptă împăcare cu destinul său încât a fost „pe-deasupra-mergătorul”, așa cum se exprima traducând Hyperion-ul eminescian. Împăcarea cu destinul nu înseamnă la Noica, a te complace în soarta pe care o ai, lucru tipic românesc, ci o altfel de împăcare, dintr-un alt unghi sau plan. Este provenită din înțelepciunea de a cunoaște. Noica folosește fiecare etapă a vieții pentru a cunoaște, în sens înalt existența. Orice experiență, pentru simțul comun, negativă, Noica nu se grăbește să o valorizeze. Lucrurile au valoare în măsura în care noi le-o conferim. Înțelegând la modul profund acest lucru, simplu de priceput dar greu de aplicat, Noica, face din toate evenimentele majore negative, evenimente minore pozitive. Aplică ce crede.

    Acesta și nu opera este ceea ce face din Noica un filozof în adevăratul sens. Filozoful trăiește nu gândește ca un înțelept. „problema nu este deci de a-ți gândi gândul ci de a-ți trăi gândul.” . Închisoarea este pentru Noica un ordaliu prin care a trebuit să treacă. Nu pentru că astfel se purifică, nu pentru că asta i-ar fi dat un sens în plus. Lucrând cu adevăruri, pline prin definiție de sens, Noica nu putea să vadă mai mult sens în nonsensul comunist. Făcea parte doar din șirul de iluzii pe care le aduce cu sine istoria, pentru a ne face să credem că participăm la ea. „ Trebuie să îți alegi dușmanul. Cu cine te bați? Cu un profesor ieșit la pensie, care nu a făcut nimic toată viața? Cu niște amatori? Dacă te bați, bate-te cu zeii nu cu valeții” , un motiv în plus pentru care Noica față de comunism nu a avut o atitudine de la egal la egal, pentru că se aflau în planuri existențiale diferite.

    Adevărata participare, Noica înțelege să o facă în planul culturii. Aceasta este cea care ridică o națiune la rangul de istorie. În rest totul este hazard. Nu poți considera istorie viața unei insecte ci anecdotă. În acest sens, implicarea sau dependența de falsa istorie nu poate duce la împăcare și la seninătate, exact atributele cu care Noica uimea. „ Constantin Noica se poate considera – și se consideră, cred – un om fericit. Un om fericit este acela care descoperă în toate etapele și actele vieții sale un acord subtil între întâmplările acestei vieți și sensul pe care el i l-a conferit.” Noica, se duce în 1946 la Tribunalul poporului din București și se autodenunță că a fost legionar și chiabur. Ironia este că cei de acolo, neobișnuiți cu o asemenea anomalie, pentru că era o anomalie să te denunți, când toată teroarea era construită din a nu fi cumva denunțat, cei de acolo, îl trimit acasă fără să-l ia în seios. Un asemenea gest seamănă cu absurdul lui Ionesco, sau Caragiale. Poporul român are printre, cei drept, contestatele sale calități, simțul absurdului. Din acest punct de vedere suntem mai degrabă anglo-saxoni decât balcanici. Românii cu adevărat inteligenți și spirituali capătă la un moment dat în ascensiunea lor un plan, un etaj al existenței, din perspectiva cărora, lucrurile își arată goliciunea și inversul, grotescul și absurdul provenite din confruntarea celor doi opuși. Absurdul este plin de sens nou, delicat, sens ce se constituie tocmai pe desemnificare. Ce alt sens poate avea acțiunea lui Noica decât unul conform unui astfel de spirit? Nu se poate spune că a fost un gest pur teribilist. Sau dacă e și asta este totuși mai mult decât atât, cum cere prepoziția „întru”. Un lucru este ceva, este în ceva, mai general, dar este și întru posibilitataea celor două de a se schimba mereu, generalul devenind particular pentru un general mai larg. Tot astfel gestul lui Noica, poate fi interpretat – deloc greșit – ca spirit de frondă, ca formă de opoziție față de sistemul politic. Dar este și asta, și mai mult decât atât. Însemnând că putem vorbi despre Noica în funcție de nivelul de la care îl percepem. „Eu stau pe poziția veche, a obținerii universalului prin idiomatic, prin național. Mă raportez la universal prin „întru” nu prin „în”

    Deși România avea să mai rămână monarhie până în 1947, teroarea sovietică deja se instalase. În anul de grație 1948, colectivizarea îi va lua lui Noica și moșia de la Chiriacu. Acest lucru îl va elibera cu adevărat. Comentatorii sau prietenii s-au mirat de unde a avut atâta putere să reziste când i s-a luat totul. Tocmai datorită faptului că nu s-a legat niciodată de nimic. Nu și-a pus sufletul decât în spirit și tot spiritul l-a ținut în suflet, pentru că așa a înțeles Noica, că acestea trebuie să stea împreună. Așa a supraviețuit Noica sistemului comunist, dacă se poate spune că a avut nevoie să-i supraviețuiască.

    Marius Virgil Florea


    Nota: Am corectat tacit unele scapari si afirmatii inexacte privindu-l pe Ion Zamfirescu. D. C."
    Associated Topics

    Memoria


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.61 Seconds