Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 60 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Dialoguri: Carte de aur a Familiei Sutu. O contributie la istoria României
    Scris la Tuesday, March 20 @ 19:50:15 CET de catre asymetria
    Geopolitica ,,Carte de aur a Familiei Șuțu’’

    O cercetare a istoriei Românilor trece și prin istoria si genealogia familiilor fanariote. De aceea, lucrarea de genealogie realizată de Radu Negrescu-Suțu trebuie consemnată, ca o contribiție importantă la cunoasterea acelei epoci acoperită de multe idei preconcepute, cu atît mai mult cu cît este vorba de o carte aparută într-un tiraj minuscul. Dan Culcer



    Interviu cu autorul cărții, Dl. Radu Negrescu-Suțu

    - Domnule Negrescu-Suțu, anul trecut am remarcat un eveniment editorial deosebit, apariția remarcabilei Dvs. lucrări genealogice despre Familia Suțu, o carte de mari proporții, apărută în foarte bune condiții grafice, cu reproduceri după portrete și locuri de epocă, la care sunt anexate și un pliant de peste doi metri lungime, cu arborele genealogic al familiei, și un CD cu toate imaginile reproduse în carte. Ce ne puteți spune despre această lucrare, care a însumat cu siguranță numeroși ani de cercetări trudnice ?
    - Domnule Mihalcea, această lucrare, oricât ar fi sau ar părea ea de reușită, a fost concepută cu multă pasiune și ceva mai puțină competență, eu nefiind, după cum știți, nici genealogist și nici istoric. În plus, genealogiile familiilor fanariote sunt destul de complicate și confuziile foarte frecvente. Este deci lucrarea unui genealogist amator, dar care a efectuat totuși cercetări timp de zece ani, în Grecia, România, Turcia, Franța, Belgia, Olanda, Spania, Marea Britanie, America de Nord și cea de Sud, ceea ce înseamnă mii de scrisori și zeci de călătorii, de cele mai multe ori degeaba.

    - Cum adică degeaba ?
    - În sensul că oamenii nu răspund în general scrisorilor genealogiștilor care le solicită date, din lipsă de timp sau de interes pentru cercetările acestora și atunci trebuie bombardați cu scrisori de douăzeci ori până să răspundă o dată. Dacă răspund. Pe genealogist nu-l ajută nimeni, sau mai nimeni. Cei care nu au această pasiune nu-l înțeleg, iar pentru cei care o au el devine un concurent prezumptiv !

    - Cine v-a ajutat atunci ?
    Nu multă lume, dar am avut totuși o colaborare foarte plăcută și fructuoasă cu principele Ion Cantacuzino, cu nepotul meu Constantin Dimaras din Atena, contele Dominic de La Barre de Raillicourt, prințul Mihail Sturdza, ei înșiși autori de remarcabile lucrări genealogice.
    Apoi nu pot să nu pomenesc pe alți pasionați de genealogie, cum ar fi Doamna Caroline de Knÿff, contele Lucien-Félix de Prat de Nantouillet sau marchizul de Trazegnies. Ca să nu mai vorbesc de ajutorul amical și neprețuit dat de unele persoane binevoitoare, care nu sunt deloc pasionate de genealogie, dar fără aportul cărora aș fi bătut pasul pe loc mult timp, Domnii Jean Cazaban, Mihai Ratcu și Adrian Rozei, care s’au deplasat pentru mine acolo unde eu nu m-am putut duce.
    Însă multe informații pe care le-am primit s’au dovedit a fi eronate, dar aceasta n’am aflat-o decât după ce am luat trenul sau avionul și m-am deplasat în nu mai știu care oraș sau țară, unde nu am găsit nimic din ce mi se spusese. Am căutat întotdeauna să verific informațiile pe care le-am primit și de cele mai multe ori bine am făcut !

    - Este acest lucru întotdeauna posibil ?
    - Bineînțeles că nu. Unele informații datează de acum câteva sute de ani și între timp multe s’au schimbat. Au fost războaie, revoluții, cea franceză din 1789, cea greacă din 1821, registrele ținute de biserici pentru botezuri, nunți și înmormântări dispar atunci când bisericile însele dispar sau sunt incendiate. În Turcia, multe cimitire grecești au fost pur și simplu rase de pe fața pământului.
    Spuneam că am sesizat la alți autori multe confuzii, pe care am reușit, cu multă perseverență, să le elucidez. În familia Suțu există tradiția unor nume de botez care revin neîncetat. Și la celelalte familii fanariote, doar că numele nu sunt aceleași. Ei bine, dacă acum o sută cincizeci de ani trăiau la București, la Paris sau la Atena mai mulți Alexandru Suțu, să zicem, cam de aceeași vârstă, care aveau toți câte un tată care se numea Grigore, să zicem, simplă coincidență, este foarte normal ca lumea să-i confunde între ei, atribuindu-i unuia identitatea altuia.
    Familia Suțu nu este chiar atât de veche, dar totuși unele date nu mai pot fi astăzi verificate, mai ales că sutele de ani de ocupație otomană a Greciei au șters multe urme.

    - De unde vine aceasta familie și de când ?
    - Familia este originară din Souli, în Epir, unde purta inițial numele de Dracu (Drakos), datorită unui armatoloi, sau klephti, un comandant militar care în revoltele contra turcilor din se lupta ,,ca un diavol’’, scoțând tot felul de strigăte războinice, care de care mai groaznice, pentru a-și înfricoșa adversarii. Drakos era o mare familie, înrudită îndeaproape cu familiile Dragais, Drakotsis, Drivastini sau Drakytsis, din care descindea mama ultimului împărat al Bizanțului, Constantin XI Paleolog Dragases.
    O ramură a familiei Suțu trăia însă, cu un veac înainte, la Constantinopol, de unde a fugit în momentul măcelului din 1453 înapoi în Epir, pentru ca ulterior să revină, readusă, nu se știe dacă de bună voie sau cu forța, împreună cu alte 17 familii nobile grecești precum Rosetti, Maurocordato, Vlasto și altele, de Mehmet II Fâtih, adică Cuceritorul, care le-a acordat imunități, scutiri de taxe și alte privilegii.
    Deși foarte tânăr, neavând decât 21 ani în momentul cuceririi Constantinopolului, Mehmet II avea înțelepciunea marilor cuceritori. Astfel, una dintre primele măsuri luate fu să restaureze puterea Bisericii, acordând Patriarhului Ecumenic, bineînțeles în schimbul unei taxe de protecție, deplină putere asupra populației grecești. În jurul acestui înalt demnitar religios s’a format un fel de Curte, alcătuită din grecii fanarioți, denumiți astfel după numele unui cartier al orașului, Fanar, unde elita familiilor grecești își stabilise reședința, și care au devenit cu timpul puterea politică dominantă în comunitatea greacă din Imperiul otoman. Importanța Patriarhului nu era deloc neglijabilă printre creștini, deoarece otomanii îi considerau pe toți ortodocșii imperiului ca aparținând unei singure entități, fără deosebire de naționalitate, și astfel Patriarhul grec a devenit conducătorul religios și administrativ al tuturor fostelor patriarhii independente de până atunci.
    Aceste familii, profitând de ignoranța și barbaria turcilor, ajung să ocupe cele mai importante funcții în administrația Imperiului, culminând cu cele de Mare Logofăt al Patriarhiei, de Mare Dragoman al Flotei (un fel de Sub-Secretar de Stat pentru Marină) și Mare Dragoman al Sublimei Porți (un fel de Cancelar al Imperiului Otoman).

    - Ce importanță aveau aceste funcții, despre care astăzi, în afara istoricilor, nimeni nu mai cunoaște mare lucru ?
    - Foarte mare, pentru că, cu timpul, acești fanarioți, rămași creștini ortodocși, deci care nu se convertiseră la Islam, devin inspiratorii politicii externe a Imperiului, pe care ajung chiar să o dirijeze, ceea ce era foarte periculos în caz de nereușită, atrăgând nu doar confiscarea averii și dizgrația, dar în mod frecvent executarea acestor nenorociți ambițioși. Capetele cădeau foarte repede pe vremea aceea și, cu rare excepții, nimeni nu rămânea mult timp în post.
    Aceste funcții fiind extrem de rentabile, beneficiind după 1666 de veniturile insulei Mikonos, dar și de scutiri vamale sau de impozite (dragomanii fiind în paralel și oameni de afaceri în toată Europa), uneori de privilegiul de a fi membru al Divanului, de a se prezenta singur în fața Sultanului sau de a nu fi judecat decât de Marele Vizir, care de obicei era protectorul său, o altă afacere rentabilă, nu numai pentru vizir, sau dreptul de a numi, după 1727, pe Dragomanul Arsenalului, aceste funcții deci, în majoritatea cazurilor, constituiau o trambulină către o funcție și mai înaltă, dar și mai riscantă, cea de voievod hegemon al Moldovei sau al Valahiei.
    Drăculeștii, întrucât toți principii Suțu au fost întotdeauna desemnați sub numele de Dracu în Decretele Imperiale otomane, nutreau și ei această ambiție, nici mai mult nici mai puțin decât alții. Au fost în familie trei domnitori, care au domnit de vreo zece ori, când într’un principat când într’altul.

    - De ce domnitorii fanarioți aveau așa o reputație proastă ?
    - Pentru că chiar așa era. Nefiind domni pământeni, erau conștienți de caracterul efemer al domniei lor, cu toată omnipotența puterii, aproape fără limite, pe perioada mandatului. În orice moment puteau fi însă revocați, înlocuiți cu un alt pretendent care intrigase mai bine și oferise mai mult, sau, și mai rău, puteau fi executați, așa cum s’a întâmplat cu Grigore Ghika, cu Alexandru Ipsilanti, Constantin Hangerli sau Nicolae Mavrogheni și poate și cu Alexandru Callimachi.
    Principii fanarioți erau în general născuți și crescuți la Constantinopol și căsătoriți cu domnițe tot fanariote, pe criterii de alianțe între cele unsprezece puternice familii grecești și românești din Fanar care aveau ambiții voievodale. Însă, odată ajunși în scaunul principatelor, aceștia au căutat să-și căsătorească copiii cu români, pentru a se alia cu vechile familii boierești de la noi, pe vremea aceea încă foarte bogate și puternice, și pentru a putea deveni proprietari de pământuri, lucru care le era refuzat ca străini. Având o viziune de viitor, principii fanarioți nu se gândeau numai la ziua de azi, care era nesigură, ci o pregăteau deja pe cea de mâine, a generațiilor viitoare. Copiii copiilor lor au devenit astfel boieri români. Însă domnii fanarioți erau greci și domneau într’o țară străină, pentru care nu puteau nutri aceleași sentimente ca pentru patria lor elenă, domnia însemnând pentru ei doar îndeplinirea unor funcții de înalți demnitari, de bey ai Imperiului otoman.
    Ei bine, în aceste condiții, timpul trebuia rentabilizat la maximum, pentru a-și pune familia la adăpost sau a se pregăti pentru a căpăta o viitoare domnie, căci principii fanarioți aveau o viziune largă. Dar acest sistem, care încă mai funcționează în Balcani, de a vinde funcțiile celui care oferă mai mult, nu l-au inventat fanarioții. Ei l-au preluat din mers și, neputându-l schimba, au căutat să-l fructifice în favoarea lor. Corupția era însă instituționalizată în cadrul Imperiului și cel care-și cumpăra tronul, odată ajuns în funcție făcea la fel, vânzând la rândul său funcții mai mici supușilor săi, care făceau același lucru la rândul lor, acestea fiind moravurile epocii. Domnitorul Moldovei plătea un alt peșcheș pentru a fi mutat la București, unde era mai rentabil, pe când cel al Țării românești plătea același peșcheș pentru a nu fi mutat la Iași !
    Moravurile acestea erau atât de înrădăcinate la noi, încât chiar și după sfârșitul domniilor fanariote domnii pământeni nu s’au evidențiat prin abolirea lor. Dar principii fanarioți au fost și generoși și au înzestrat principatele dunărene, din caseta lor personală, cu apeducte și fântâni, biserici și spitale, orfelinate, coduri de legi, școli grecești și românești, care au format viitoarele elite ale țării, să nu uităm aceasta. Constantin Mavrocordat a limitat zilele de muncă ale țăranilor la 24 pe lună, a abolit în 1746 și 1749 iobăgia, ,,rumânia’’, cum i se spunea, în principate, chiar dacă, lipsiți de pământ, țăranii continuau să depindă de boierii pe ale căror pământuri trăiau, dar cel mai important aport al acestei lungi perioade (110 ani în Moldova și 105 în Valahia), prin faptul că domnitorii fanarioți domneau în ambele țări, a fost că au contribuit la o apropiere instituțională a celor două principate, facilitând astfel viitoarea unire din 1859.

    - Domnia lor, cu toate binefacerile de care amintiți, a fost totuși nefastă pentru români.
    - Bineînțeles că, în general, ea a fost pernicioasă. Domnitorii fanarioți nu au fost însă cu toții la fel, unii au fost puși pe jefuială, iar alții nu, dar, repet, acestea fiind moravurile instituționalizate ale epocii în cadrul Imperiului otoman, nu se putea face altceva în țară străină. Am convingerea că, dacă otomanii ar fi decis să facă această experiență în sens invers, să zicem, punând domnitori români în Grecia (sau în Bulgaria, sau în Serbia), situația nu ar fi fost mult prea diferită. Boierii Balș, Bălăceanu, Băleanu, Dudescu, Filipescu, Obedeanu, Stroici sau Văcărescu nu ar fi putut face altceva. Ei ar fi cumpărat tronul cu tot atât de multe pungi de galbeni împrumutate de la alte familii sau de la cămătari, de la zarafii imperiului, pe care ar fi trebuit să le înapoieze în termen, folosind aceleași metode, căci timpul trecea repede și dobânda creștea vertiginos. Și nu cred că boierii români, care nu puteau nutri vreun sentiment pentru țara în care ar fi ajuns să domnească pentru că tronul fusese scos la mezat, s’ar fi războit cu acest imperiu care era un colos, pentru a obține independența Eladei. Principii fanarioți au fost la fel de patrioți față de Grecia lor cât au fost domnitorii noștri la ei acasă. În țară străină, repet, multipli factori fac ca situația să fie diferită.

    - S’a vorbit despre faptul că familia Suțu ar fi avut monopolul domniilor în Moldova și Valahia. Care este adevărul ?
    - Adevărul este, ca de obicei, pe undeva pe la mijloc. Stră-stră-străbunicul meu, Alexandru vodă Suțu, reușise o performanță diplomatică, aceea de a fi în bune relații cu toate imperiile vecine, cărora le solicitase protecția. Spun ,,performanță’’, pentru că pe vremea aceea alianțele marilor puteri se schimbau neîncetat, în funcție de interese. Napoleon se aliase cu rușii contra austriecilor, după care a trebuit să se alieze cu turcii împotriva rușilor, ca să nu mai vorbim de alianța rușilor cu turcii, în urma campaniei lui Bonaparte în Egipt. Suțu, pentru a-și asigura stabilitatea domniei, reuși performanța de a fi în bune relații cu toate aceste imperii care nu erau deloc în bune relații între ele ! În acest climat, când toate aceste puteri îl hărțuiau cu tot felul de interese contradictorii, iar rivalii săi de la Țarigrad îl săpau pentru a-i lua tronul, doar prudența, înțelepciunea, averea și relațiile îl puteau ajuta să se mențină. Atunci când Sultanul îl numi pe tronul Valahiei, în 1818, Poarta dădu și un Regulament, faimosul ,,Canun-namé’’, care stipula că de acum înainte domnitorii principatelor nu mai pot fi aleși decât din familiile lui Alecu vodă Suțu, lui Mihail Suțu, nepotul său, domnitorul Moldovei, lui Scarlat A. Callimachi, cumnatul său, și din familia beizadelei Constantin A. Moruzi, cu care vodă tocmai își logodise o fiică, principatele devenind deci pentru el un fel de afacere familială. În plus, regulamentul oferea acestor patru familii și exclusivitatea funcțiilor de Mare Dragoman al Flotei și al Porții ! Spirit echitabil și prevăzător, Alexandru vodă Suțu oferea chiar o despăgubire celorlalte familii fanariote, înlăturate de acum încolo de la domnie.

    - Și cum s’a terminat această afacere ?
    - S’a terminat foarte repede. Suțu reușise acolo unde Constantin Ipsilanti eșuase. Acesta oferise 8 milioane ambasadorilor Rusiei și Marii Britanii, pentru ca Poarta să-l numească domnitor pe viață, cu dreptul ca descendenții săi să poată moșteni acest titlu, și nu reușise. Acest Canun-namé însă nu avea nicio valoare, întrucât Poarta putea decide oricând să nu-l mai respecte, dar strămoșul meu poate credea. A urmat peste trei ani Revoluția elenă și Poarta a realizat că nu mai poate avea încredere în greci, înlocuindu-i cu domni pământeni.
    Dar, înaintea fanarioților sistemul era același, doar domnii nu erau greci ci români, însă tronul se dobândea adeseori tot cu multe pungi de galbeni și în momentul învestiturii erau și aceștia umiliți exact ca fanarioții, trebuind să sărute papucul Sultanului. Cu diferența că, fiind români, unii se mai războiau cu turcii pentru a-și recuceri independența pierdută, lucru care pe domnii fanarioți nu-i putea preocupa. Însă fanarioții nu au fost singurii domnitori străini. Înaintea lor au mai existat cazuri izolate, cum au fost Vasile Lupu, Despot Vodă, Gaspar Graziani sau Antonie Ruset, care nu erau fanarioți, dar nici români nu prea erau. După cum familiile Callimachi, Racoviță sau Sturdza nu sunt grecești, cum greșit se crede, ci românești. Și grecii, după cum știți, se stabiliseră cu mult timp înainte la noi și nu fanarioții i-au adus în țară, așa cum iarăși se crede.

    - Alexandru Suțu a fost omorît de eteriști ?
    - Alecu vodă nu a avut încredere în reușita Eteriei și de aceea, fără a fi fost un trădător, a fost precaut, gândindu-se la consecințe. Fiind totuși un grec patriot, care trăia ca toți ceilalți fanarioți în nostalgia Bizanțului de altă dată, a ajutat Mișcarea din caseta sa personală, însă pe ascuns. Tot pe ascuns a ajutat-o și Doamna Eufrosina, soția sa, fiica lui Alexandru vodă Callimachi, aprovizionând-o cu arme. Intuiția lui vodă nu a dat greș, însă el nu a mai apucat să aibă confirmarea, murind înainte, nu otrăvit de eteriști, cum s'a spus, și nici de nepotul său, Mihail Suțu, domnitorul Moldovei, ci de boală prost tratată.

    - Care a fost soarta fanarioților după 1821 ?
    - Fanarioții, după cum am mai spus, au avut dintotdeauna o poziție foarte delicată, fiind prost văzuți și priviți cu neîncredere și de turci și de greci. Bineînțeles că, fiind patrioți, s’au pus în slujba nației elene, iar cel care a renunțat la tron în momentul izbucnirii Eteriei, punând la dispoziția Mișcării imensa sa avere și cea a soției, Doamna Ruxandra, fiica lui Ioan vodă Caragea, a fost Mihalache vodă Suțu cel Tânăr, care a devenit ulterior din domnitor ministru, fiind astăzi considerat un simbol al acestei lupte eroice ! Întorși în Elada, grecii fanarioți nu au fost prea bine primiți de cei care rămăseseră pe loc, cam cum s’a întâmplat și cu exilul românesc după 1989. O nouă elită, cea a palikarilor, a înlocuit în inima poporului pe cea a fanarioților, care nu erau nici ei mai puțin viteji, dar aveau dezavantajul că nu mâncaseră salam cu soia, cum s’ar zice. Palikarii însă, fiind de origine modestă, erau mai aproape de popor, deși nu se sfiau să-și jefuiască chiar și compatrioții atunci când nu găseau turci de jefuit.

    - S’a spus despre familia Suțu că la origine erau niște modești lăptari sau iaurgii. Este adevărat ?
    - Bineînțeles că este adevărat că așa s’a spus ! Dar, un iaurgiu, oricât de multe iaurturi ar fi vândut, nu ar fi reușit să fie acceptat de elita fanariotă care era și bogată și cultă. E drept însă că toată lumea are origini îndepărtate modeste. Juvenal, în Satirele sale, le amintea acest lucru romanilor spunând : ,,Și, de altfel, poți căuta întorcându-te cât de departe către originea numelui tău, în mod sigur te tragi dintr’o sursă ignobilă : primul tău strămoș, oricare ar fi fost el, era un cioban sau ceva asemănător ce prefer a trece sub tăcere.’’ Nu cred că la greci să fi fost altfel.
    Lăsând latura anecdotică la o parte, este drept că, la un moment dat, familia Dracu din Constantinopol și-a schimbat numele în Suțu. Doi autori greci, Stamatiadis și Scarlat Vizantis, consideră ca numele de Suțu derivă dela o funcție pe care aceștia o obținuseră, devenită ereditară și care le-a permis să facă avere : ,,souiultzes’’ sau ,,soutzides’’, care erau niște ingineri specializați în instalații hidraulice. Obținând monopolul aprovizionării cu apă a Seraiului, apoi al întregului oraș, cu cele patru sute de fântâni (trei sute pentru musulmani și o sută pentru creștini), apoi al irigării câmpurilor, familia a devenit bogată și a investit în comerț, cumpărând monopolul aprovizionării Seraiului cu lapte și produse lactate. Athanase Ypsilanti, care nu-i simpatiza pe Suțești, a găsit o explicație etimologică legată de ,,soutzis’’, adică lăptar, funcție pe care i-o atribuie lui Diamantakis Dracu-Suțu.
    Alt istoric, un contemporan de data aceasta, Socratis Liakos, consideră toate aceste explicații eronate și inventate de adversarii Suțuleștilor, întrucât după el numele derivă din ,,siuddzià’’, care în limba turcă este sinonim de curaj. Și remarcă de asemeni că în niciun caz fiica lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul, Alteță Illustrissimă și Prinț al Sfântului Imperiu, nu ar fi acceptat să-și mărite fata după un lăptar sau fiu de lăptar, Constantin Dracu-Suțu, fiul lui Diamantakis.

    - Domnule Suțu, ce v-a decis să întocmiți genealogia familiei, dacă nu sunteți genealogist ?
    - Nu trebuie neapărat să fii genealogist pentru a efectua o astfel de lucrare. Genealogistul are avantajul că, știind unde și cum să caute, poate face o treabă mult mai bună decât amatorul, care la început bâjbâie, neștiind cum să lucreze, dar cu timpul învață. Fiind un travaliu de furnică, este nevoie de foarte multă răbdare și o organizare extrem de riguroasă. Primul lucru pe care l-am învățat a fost acela că nu trebuie să fii grăbit. Dacă ești grăbit și nu ai o răbdare îngerească, e mai bine să abandonezi proiectul și să te apuci de altceva. Este o muncă penibilă, dar pasionantă, și bucuria de a face descoperiri este imensă. Faptul că ai reușit acolo unde alți cercetători au eșuat înaintea ta, îți dă și satisfacție dar și putere să continui. Am întocmit această lucrare pur și simplu pentru că nimeni altcineva nu o făcuse și deci lipsea.
    - Nu existau alte lucrări întocmite înaintea Dvs. ?
    - Existau, bineînțeles, dar erau sumare și necesitau corectări. Mă refer la lucrările lui Octav George Lecca, Eugène Rizo-Rangabé sau Mihail Dimitrie Sturdza, care sunt cele mai importante, dar aceștia s’au ocupat de toate familiile fanariote, deci nu au putut face un studiu aprofundat al familiei Suțu, cum am făcut eu, care nu m-am ocupat decât de o singură familie. Astfel, spre deosebire de ceilalți autori, care sunt genealogiști competenți, nu doar amatori pasionați ca mine, eu, având timp și spațiu mai mare decât al lor la îndemână, lucrarea mea însumând peste 800 pagini, mi-am permis să mă ocup nu numai de cele 400 persoane repertoriate în carte, dar și de altele. M-am ocupat, de exemplu, de ascendența mamelor Suțuleștilor, m-am ocupat de soțiile și de soții Suțeștilor, și chiar și de părinții acestora, iar în final, am inclus un studiu heraldic și unul al decorațiilor.
    Bineînțeles că și lucrarea mea are greșeli, genealogia nefiind o știință exactă. De aceea și pregătesc o nouă ediție, revăzută și adăugită. De exemplu, unele persoane cărora le-am solicitat date timp de ani de zile și care nu au găsit niciodată timp să-mi răspundă, mi-au trimis, după apariția cărții, c HYPERLINK "http://www.nerja.org/juventud/index.php?apdo=tablon" ópii după tot felul de acte de stare civilă, descoperind cu această ocazie că datele mele nu erau întru totul exacte.
    În familia mea chiar, am avut doi unchi, ambii astăzi decedați, care s’au ocupat superficial de genealogia familiei, adunând date și documente după ce au ieșit la pensie. Unul era avocatul Dimitrie Suțu, din România, care a avut marele handicap de a nu putea călători în străinătate, din cauza interdicțiilor impuse de regimul comunist, dar arhiva sa, pe care nu a publicat-o niciodată, a dispărut fără urmă. Celălalt unchi, colonelul Dimitrie Suțu din Grecia, a apucat să publice o broșură, care însă nu mă mulțumea. Și arhiva acestuia este astăzi de negăsit. Înainte de a deceda, acest unchi a apucat să mă contamineze cu microbul genealogiei familiei, așa că am socotit că este o datorie de onoare să duc eu la bun sfârșit acest proiect, și să-i dedic unchiului lucrarea.

    - De ce considerați că era o datorie de onoare ?
    - Domnule Mihalcea, aceasta familie a dat multe personalități Greciei și României, care au făcut istoria acestor țări. În afară de cei trei domnitori fanarioți, pe care-i cunoaște toată lumea, în afară de cinci Mari Dragomani, un Mare Logofăt al Patriarhiei de la Constantinopol, un Mare Shevrophilax (un fel de Ministru de Finanțe al Patriarhiei), un Mare Chartophilax etc., familia a dat numeroase personalități patriei elene, dar și României, prin urmașii fanarioților care au rămas la noi, s’au împământenit și au devenit români.

    - Ca de exemplu ?
    - În Grecia putem aminti pe beizadeaua Scarlat A. Suțu, general și Mareșal al Palatului, beizadeaua Ioan A. Suțu, savant plutolog, fondatorul economiei sociale elene, beizadeaua Dimitrie A. Suțu, general, Gheorghe N. Suțu, fratele domnitorului Alexandru, zis și ,,Dragomanaki’’, om de litere și muzicolog renumit al vremii, Alexandru C. Suțu, poet național și inițiator al Jocurilor Olimpice, Panayotis, fratele său, poet național și el, în timp ce sora lor, Ecaterina, a fost o distinsă literată a epocii, Dimitrie, celălalt frate, erou al Revoluției de la 1821, mort pe câmpul de luptă de la Drăgășani, beizadeaua Ioan M. Suțu, diplomatul, căsătorit cu Ecaterina Obreskoff, protectoarea lui Chopin, Alexandru G. Suțu, filantrop elen, Alexandru A. Suțu, donatorul Pinacotecii naționale din Atena care îi poartă numele, generalii Pericle I. Suțu, Alexandru S. Suțu și Pericle G. Suțu, Dimitrie Scarlat Suțu, primar al Atenei, reales de mai multe ori, o figură legendară a luptei pentru eliberare, Alexandru D. Suțu, general și Mareșal al Palatului sub doi regi, generalul Alexandru G. Suțu, comandantul Cavaleriei grecești învingătoare în timpul Primului Război balcanic, generalul Constantin D. Suțu, ,,palikarul’’, Eufrosina I. Suțu, care ar fi putut fi regină, fiind cerută în căsătorie de regele George I al Greciei, amiralul Dimitrie N. Suțu și mulți miniștri pe care nu-i mai putem enumera aici.
    Iar la noi, în România, beizadeaua Iorgu A. Suțu, savantul, sau fratele său, beizadeaua Nicolae, Mare Logofăt în Moldova și primul nostru economist, apoi Costache Gr. Suțu, Mare Logofăt în Valahia, ctitorul Palatului Suțu din București și fratele voievodului eterist Mihail Suțu, alt frate, Nicolae, Mare Logofăt și el în Valahia, Mihail C. Suțu, numismatul și fondatorul Palatului Suțu din Constanța, care la 90 ani mai ținea încă conferințe savante la Paris, Alexandru A. Suțu, fondatorul școlii de psihiatrie română, în a cărui clinică a decedat poetul Eminescu, Alexandru Gr. Suțu, junimistul și protectorul lui Eminescu, Rudolf A. Suțu, fiul său și bunicul meu, publicistul ieșean, generalul Dimitrie C. Suțu, atașat militar al României în Franța și Belgia, pianista Rodica R. Suțu sau Mihai Șt. Suțu, generalul erou de la Sevastopol, mort la datorie în lupta contra bolșevicilor.
    Cu timpul, cum vă spuneam, toate aceste amintiri se pierd și se uită, urmașii nu mai știu mare lucru și aruncă cu nonșalanță la gunoi lăzi cu acte și fotografii care nu le mai spun nimic, ceea ce este o pierdere ireparabilă, de aceea am considerat că este o datorie de onoare să reunesc toate aceste date într’o lucrare tipărită, o carte cât mai bogat ilustrată, pentru ca generațiile viitoare să învețe să-și identifice strămoșii și să poată recunoaște trăsăturile predominante ale rasei lor. Familia Suțu, odată foarte numeroasă, se îndreaptă astăzi, încet dar sigur, către dispariție, la ultima generație nemaiexistând decât vreo șase băieți și cam tot atâtea fete, care în mod normal își vor pierde numele prin căsătorie.

    - Studiind genealogia, mi-ați spus că ați avut surpriza de a face descoperiri inedite. Ați descoperit astfel și înrudiri ilustre pe care nu le bănuiați înainte ?
    - Da, bineînțeles, studiind genealogia, oricine poate face aceste descoperiri. A afla că descinzi, bineînțeles, prin femei, din Ștefan cel Mare sau din Vlad Țepeș, deci din ,,Dracula’’, nu poate fi decât amuzant, dar nimic mai mult, întrucât mai sunt mii de persoane care pot revendica acest lucru în ziua de azi. Un studiu mi-a revelat un alt ascendent ,,celebru’’, Ioan VI Cantacuzino, împăratul Bizanțului, trecerea făcându-se prin Mușatini. Dar eu nu m-am ocupat decât de genealogia fanariotă, obiectul studiului meu, care mi-a relevat faptul că am în ascendența mea și alți domnitori în afară de Alecu vodă Suțu, cum ar fi Alexandru Callimachi, Ioan Callimachi, Alexandru Mavrocordat, Scarlat Ghika, Grigore Ghika, Gheorghe Ghika, Dimitrie Mavrogheni și alții. Dar, repet, acestea nu constituie pentru nimeni decât doar niște detalii genealogice, și nicidecum un merit personal.

    - Apariția cărții Dvs. a iscat însă și un scandal în presa din Țară, la care a participat chiar și Gigi Becali. Ce ne puteți spune despre acest scandal neobișnuit ?
    - Nu știu dacă putem numi aceasta un scandal, însă reacțiile românilor au fost de-a dreptul scandaloase. S’a strigat : - Jos fanarioții ! Jos boierii care vin să-și ia înapoi moșiile, care astăzi sunt ,,ale poporului’’, și alte inepții. Boierii care le vor pune din nou botnițe țăranilor la cules de vie, ș.a.m.d., uitându-se că nu boierii au făcut o astfel de neomenie, ci arendașii lor. Deci, urmările educației comuniste se mai resimt și astăzi. Noțiunea de ,,proprietate privată’’ nu este încă destul de clară, preferându-i-se cea de ,,bun al poporului.’’ Dar cum se folosește poporul de casa mea, pe care Statul nu mi-o restituie și în care locuiește un securist ? Domnule Mihalcea, pe cine nu-l deranjează faptul că securistul Icsulescu stă într’o casă care nu-i aparține, acela se face părtaș cu hoțul. Și pe cine-l deranjează că vine proprietarul din străinătate să-și revendice bunul spoliat, acela iarăși se face părtaș cu hoțul. Nu toți proprietarii furați au fost boieri, să nu uităm, unii erau oameni din popor, care prin munca mai multor generații au devenit înstăriți, chiaburi, industriași. Mociornița nu a fost boier și aceasta nu i-a ușurat soarta.
    Acum, în aceste circumstanțe se impune o altă întrebare : dacă se adună două babe și trei bețivi și încep a striga : - Huo boierii, jos capitaliștii !, adică un amalgam total, reprezintă oare aceștia poporul ? Au fost ei aleși și mandatați, de ,,bobor’’, ca să vorbească în numele lui ? Cine este până la urmă poporul și cine este exclus din această categorie ? Noi, dacă trăim la Paris sau la New York, un drept garantat de Constituție, mai facem noi parte din poporul român, chiar dacă ne-am păstrat cetățenia română și nu am cerut-o pe cea americană ? Nimic nu este mai puțin sigur în viziunea compatrioților noștri rămași în Țară și bine dresați înainte ca și după 1989 împotriva exilului anticomunist.
    Or, intrând în Europa, unde există familii cu mari averi transmise din generație în generație de secole, intrând în Europa deci cu o astfel de mentalitate, intrăm cu piciorul stâng. Adică nu mai vrem comunism, dar nu vrem nici oameni bogați și refuzăm ideea retrocedării bunurilor furate de Statul comunist.
    Familia Suțu nu a fost niciodată foarte bogată, dar imaginația a înlocuit lipsurile. Faptul că unii moștenitori doresc să recupereze bunurile familiale, imobile și pământuri, ai căror proprietari ori au intrat în pușcărie ori au murit în cea mai cruntă mizerie, fără să fi fost despăgubiți, li se pare unora un sacrilegiu. În același timp, abuzurile și averile celor din Top 300, alde Țiriac, Becali, Vântu, Păunescu, Patriciu, Cataramă sau chiar Adrian Năstase, net superioare, nu scandalizează pe nimeni și nimeni nu cere să fie împărțite poporului. Nu găsiți că există o contradicție în gândirea fraților noștri ?
    Nimeni nu-și alege pe lumea aceasta poporul în sânul căruia se va naște și din care va face parte, dar atunci când poporul ajunge să gândească greșit, trebuie ajutat să se lămurească. Nu te lepezi de poporul tău, pe care îl iubești, ci doar te dezici de gândirea sa atunci când aceasta alunecă pe un făgaș distructiv.

    - În ce a constat scandalul cu averea familiei Suțu, ,,Revendicarea secolului’’, cum îl intitula presa ?
    - După părerea mea, presa de scandal a denaturat intenționat toată povestea, îmi închipui pentru a vinde un tiraj sporit al ziarelor sau pentru a crea și amplifica un curent defavorabil în opinia publică din Țară. Mătușa mea din Italia, Alexandra Suțu, nepoata profesorului Suțu, în a cărui clinică din București a murit poetul Eminescu, a decis să revendice proprietățile familiei confiscate de comuniști. Presa a estimat valoarea lor la un miliard de euro, și superficia moșiilor la cam un sfert din Moldova, Oltenia și Dobrogea ! Nu știu dacă este revendicarea secolului, dar ar putea fi secolul revendicărilor, deși eu sper ca rezolvarea acestora să nu dureze chiar atât de mult !
    În acest context de fabulații, a apărut la televizor și omul de afaceri Gigi Becali, cu cartea mea în mână, dar din care nu putea cita, fiind scrisă în limba franceză, oferindu-și serviciile ca cel mai competent și influent om de afaceri din România la care familia Suțu ar fi apelat. Inutil să precizez că mătușa mea nu a apelat niciodată la Gigi Becali, neștiind nici măcar cine este. Show-ul său a fost de-a dreptul ridicol, întrucât Becali, intrând într’un domeniu în care nu excelează, cultura, a spus numai prostii.

    - De ce Cartea de Aur a Familiei Suțu a apărut în limba franceză ?
    - Am redactat lucrarea în franceză deoarece, din păcate, limba română, cu toată frumusețea ei, nu este încă o limbă de circulație internațională. Nici greaca, de altfel. Având în vedere înrudirile Suțuleștilor cu familii din nobilimea franceză, belgiană, olandeză, engleză sau spaniolă, trebuia să fie scrisă în franceză sau engleză și, trăind în Franța, bineînțeles că am optat pentru limba franceză. Lucrarea a interesat un număr mare de străini, genealogiști sau înrudiți cu Suțeștii și care altfel nu ar fi putut-o citi sau consulta.

    - Și atunci ce s’a întâmplat mai departe cu revendicarea Doamnei Suțu ?
    - S’a întâmplat că jurnaliștii de la Gardianul, în căutare de senzațional cu orice preț, pentru o presă de scandal, degeaba au avut cartea în mână dacă nu înțelegeau limba. Ne pretindem francofoni și francofili atunci când ne aranjează, dar nu vorbim decât engleza. Am reprodus în această lucrare aproape două mii de fotografii, unele reprezentând portrete de persoane, altele case, morminte sau monumente legate de perioada și orașul în care aceștia au trăit. Neputând citi legendele de dedesubtul fotografiilor, deși nu era totuși mare lucru, jurnaliștii au improvizat. Toate imobilele sau bisericile reproduse în carte le-au trecut la rubrica revendicări.

    - De exemplu ?
    - În carte sunt reproduse o serie de biserici unde unii membri ai familiei au fost botezați sau s’au căsătorit, sau ulterior au fost chiar înmormântați în interiorul sau în curtea bisericilor. Fotografiile au deci legătură cu textul, dar aceasta nu înseamnă ca bisericile respective au fost proprietatea familiei și pot fi astăzi revendicate. Este o aberație. Nimeni nu revendică bisericile Stavropoleos, Mavrogheni, Colței, Sfântul Ioan cel Nou sau Sărindar, care de fapt nu mai există de vreo sută de ani, după cum nimeni nu revendică Cercul Militar, Banca Națională, Ministerul Agriculturii sau Prefectura Poliției, aceste fotografii ilustrând doar textul, cu care aveau bineînțeles o legătură, dar nicăieri în text nu este scris că au fost proprietatea familiei. La fel și clădirea CEC, Facultatea de Medicină, Mănăstirea Ciorogârla, Mănăstirea Mihai Vodă, Biserica Neagră din Brașov, Mănăstirea Sinaia sau Cimitirul din Sinaia !

    - Articolul vorbea însă nu numai de România, ci și de castele în Franța.
    - Sigur că da, aceste castele există și sunt reproduse în carte, dar ele au aparținut familiilor cu care familia Suțu s’a înrudit prin căsătorii : de Bardon de Segonzac, de Broglie, Cheremetev, Chrisoveloni, d’Huart, de Leusse, de Prat de Nantouillet, Sapieha, von Trauttenberg sau Werbrouck, deci mica și marea nobilime. Fetele Suțu care s’au căsătorit cu membri ai acestor familii au locuit în castele, dar acestea nu au fost niciodată ale lor. Le-au moștenit copiii lor, care le-au păstrat sau le-au vândut, dar în niciun caz ele nu au fost confiscate de comuniștii români pentru a putea fi revendicate.
    Dar Suțuleștii s’au înrudit și cu vechile familii grecești sau românești și cu altele mai noi, dar nu mai puțin ilustre, cum ar fi : Argyropol, Balș, Băleanu, Berindei, Bogdan, Brâncoveanu, Brătianu, Callimachi, Canano, Cantacuzino, Caragea, Carp, Catargi, Chrisoveloni, Conaki, Duca, Dudescu, Filitti, Florescu, Ghika, Greceanu, Hagi-Moscu, Hangherli, Ipsilanti, Krupensky, Lahovari, Manu, Mavrocordat, Mavrogheni, Miclescu, Moruzi, Negri, Obedeanu, Otetelișanu, Racoviță, Rizo-Neroulo, Rizo-Rangabé, Rosetti, Stroici, Sturdza, Știrbei ori Văcărescu, și aici dăm de alte castele, palate sau conace, despre care presa iarăși a fabulat.
    Într’una din pozele cărții este reprodusă chiar imaginea Turnului Eiffel din Paris, dar aceasta nu înseamnă nicidecum că acesta a fost proprietatea familiei Suțu ! Dar, în căutare de știri senzaționale, jurnaliștii noștri sunt gata să scrie orice.
    - Aceste revendicări ale familiei Suțu au fost foarte criticate în presă.
    - Bineînțeles, iată chiar câteva perle, după corectarea greșelilor gramaticale și suprimarea înjurăturilor, care denotă că noțiunea de proprietate privată încă nu este percepută de compatrioții noștri din Țară așa cum ar trebui :

    - ,,Mâine o să vină strănepotul lui Ștefan cel Mare și o să ceară Bucureștiul înapoi, că ei l-au apărat. Ce facem, îl dăm ?’’
    - ,,Dacă străbunicul meu a tăiat un copac și l-a făcut cărbune, trebuie acum să cer minele din Valea Jiului ? Domnilor, e aberant !’’
    - ,,Odată ce au plecat din țară nu ar mai trebui să li se retrocedeze nimic, când noi și părinții noștri stăteam și ne chinuiam pe vremea regimului comunist, ei trăiau o viață bună lipsită de griji. Mă întreb cum a trăit madam Suțu toți acești ani. Sigur că nu a muncit și sigur că a fost despăgubită de regimul comunist pentru averea luată.’’
    - ,,Dreptul de proprietate trebuie restaurat. Acesta este într’adevăr un lucru sfânt. Dar, dacă au dorit acest drept de proprietate, ei, cei care erau în afara țării și susțin că au acte doveditoare, de ce nu și-au cerut acest drept și înainte de 1989 ?’’
    - ,,La muncă, domnilor revendicaci, munca vă înnobilează !’’
    - ,,Baba asta și tot neamul ei trebuie tratați cu... flit. Moartea le va rezolva problemele de moștenire. Ai plecat, babo, plecată să rămâi, prin plecarea ta ai renunțat la tot. Doi metri sub pământ, asta-i tot ce-ți vom retroceda !’’
    La o primă vedere, aceste ,,cugetări profunde’’ par a fi amuzante, dar dacă ne gândim mai bine, ele n’ar trebui deloc să ne amuze. Nu pentru că Stejarul din Borzești, fiind domn moldovean, nu a putut apăra Bucureștiul, iar strănepotul său nu are cum să mai fie astăzi în viață ca să revendice ceva, dar ce să facem, nu toată lumea poate fi tare la Istorie, și nici pentru că se crede că regimul comunist i-a despăgubit pe foștii proprietari, căci așa îi învăța Partidul pe bieții români înainte de ’89 și tot așa li s’a spus și după. Nici pentru că Doamna Alexandra Suțu are 86 ani și nu mai poate fi trimisă ,,la muncă’’, după ce a muncit deja o viață întreagă și nici pentru că nu toți cei care au rămas în Țară au făcut foamea și au dus-o din greu. Să nu generalizăm. La fel, nu toți cei care au plecat au dus o viață bună, lipsită de griji, căci acestea există, din nefericire, în orice țară.
    Ci pentru că am intrat în Europa, în rândul țărilor civilizate deci, cu o mentalitate comunistă. În momentul în care îi spui victimei furate să nu mai revendice nimic și să se ducă mai bine la muncă, te faci părtaș cu hoțul care a furat-o, respectiv cu Statul comunist. Că Doamna Suțu a muncit sau nu în Occident, că a dus-o bine sau rău, hoția tot hoție rămâne și victima tot victimă. Dacă mie un hoț îmi fură o mie de lei din buzunar, și se dovedește că aceștia nu erau toți banii mei, că mai aveam și alții, într’alt buzunar, aceasta nu-l absolvă pe hoț de furtul comis.
    Nu vrem oameni bogați, bogăția ne deranjează și-am vrea ca toți să fie săraci ca noi. Dar o țară de oameni săraci nu poate prospera, nu vor fi locuri de muncă și se va muri de foame. Este nevoie de oameni bogați și banul nu trebuie disprețuit, ci respectat.
    Vrem oare să ne întoarcem la colectivă, unde toate erau ,,ale poporului’’ care murea de foame de bogat ce era ? Niciunul dintre foștii comuniști care s’au perindat după ’89 la putere, niciunul dintre noii căftăniți nu pare a dori o reîntoarcere la fostul regim, căci au realizat cu toții că pot trăi mult mai bine acum. Bun, și atunci ce facem cu pământurile colectivelor ? Le lăsăm activiștilor care, mai iuți de mână, s’au făcut stăpâni pe ele după așa-zisa Revoluție ? - Să le rămână lor, dacă tot le-au luat, c-au fost mai șmecheri, bravo lor ! - mi s’a spus. Șmecheria frauduloasă este încă foarte admirată la noi, deși în mod normal aceste pământuri trebuie să se reîntoarcă la foștii proprietari sau la urmașii lor, ca orice alt bun care a fost furat, altfel iar ne facem părtași cu hoții.
    Casele Doamnei Suțu, chiar dacă au fost întreținute de comuniști timp de 50 ani, trebuie să-i fie restituite, cu scuze și dobânzi. Se uită că, de fapt, comuniștii au întreținut fără consimțământul proprietarilor niște case care nu le aparțineau, căci ei le furaseră, deci aceasta nu poate constitui o scuză. Au întreținut sau nu casele, acestea tot furate au fost. Să nu ne facem părtași cu hoțul ! Fratele Doamnei Suțu, Alexandru Suțu, a făcut pușcărie pentru că a refuzat să devină delator. Paul Goma l-a întâlnit în 1958 în Bărăgan, unde avea domiciliu forțat, trăind într’o cocioabă. Prin ’64 a fost eliberat, dar casele și moșiile nu i s’au restituit. Nu le furase dela nimeni, le moștenise de la părinții săi, care fuseseră oameni cu stare, fără să fi fost fanarioți, întrucât în secolul XX nu se mai putea vorbi de așa ceva.

    - Domnule Negrescu-Suțu, unde poate fi procurată astăzi cartea Dvs. ?
    - Din păcate, la ora actuală, nicăieri. Nefiind vorba despre o carte care să intereseze enorm de mulți cititori, cum ar fi un roman, ci doar un număr restrâns de specialiști, tirajul ei a fost redus și s’a epuizat într’un timp record. Am apucat însă să ofer din timp câteva exemplare celor mai importante biblioteci din București, Iași și Cluj, Atena și Paris, unde poate fi consultată. Altfel, o viitoare ediție revăzută și adăugită este în pregătire. Profit de acest interviu pentru a apela la toate persoanele care ar putea să-mi aducă noi elemente în legătură cu acest studiu, mulțumindu-le cu anticipație și rugându-le să nu ezite a mă contacta.
    - Cu speranța că mesajul Dvs. va fi receptat de persoane interesate, vă mulțumesc pentru amabilitatea pe care mi-ați acordat-o.
    A consemnat Ilie Mihalcea
    Associated Topics

    Memoria


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.66 Seconds