Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 24 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Editoriale: Ion Varlam. Diversiunea dosariadei - cine a facut politie politica
    Scris la Monday, September 18 @ 10:56:59 CEST de catre asymetria
    Historia oculta „Dosariada” care agită scena politică, alimentează scandalurile din care trăiește presa și deturnează atenția opiniei publice de la problemele esențiale, nu este decât o nouă etapă a „conspirării deconspirării”. Ea este programată să corespundă unor exigențe pe care România trebuie să le satisfacă înainte de scadența atât de febril așteptată a primirii ei în Uniunea Europeană.
    Poliție politică au făcut toți cei care au contribuit la întreținerea și funcționarea mecanismului teroarei.
    Ion Varlam


    Diversiunea dosariadei - cine a facut politie politica
    Conspirarea deconspirării

    „Dosariada” care agită scena politică, alimentează scandalurile din care trăiește presa și deturnează atenția opiniei publice de la problemele esențiale, nu este decât o nouă etapă a „conspirării deconspirării”. Ea este programată să corespundă unor exigențe pe care România trebuie să le satisfacă înainte de scadența atât de febril așteptată a primirii ei în Uniunea Europeană.

    Ce este „conspirarea deconspirării”? Este strategia de salvare pe care totalitarismul marxist și-a pregătit-o pentru a scăpa de soarta celui hitlerist. Spre a-și asigura supraviețuirea în caz de eșec, establishmentul sovietic a planificat din timp etapele tactice ale unei prefaceri a sistemului comunist, care să ducă de la confruntarea cu sistemul advers la acceptarea sa de către acesta. Prefacere în ambele sensuri: de schimbare și de simulare. Ameliorarea relațiilor se întemeiazã pe admiterea superiorității metodelor occidentale de gestiune politicã și economicã. Pentru ca înscenarea autolichidării comunismului prin reforme să fie credibilă în ochii celor care supravegheazã acest proces, este periodic nevoie de probe: trebuie desființate structuri și instituții incompatibile cu democrația și economia de piațã, trebuie înlăturați oameni compromiși. Fiecare delestare de balast totalitar este menită să justifice primirea țărilor ex-satelite ale URSS și a Rusiei în clubul democratic, dorită pentru a dobândi onorabilitatea fără de care niciun regim politic nu mai este astăzi legitim.
    Dar aceste „dovezi” sunt aduse numai atunci când instanțele desființate au devenit inutile - pentru că au fost discret înlocuite cu unele mai eficace - , sau prin sacrificarea unor beneficiari mai mult sau mai puțin compromiși ai sistemului - după ce au încetat de mai fi necesari prefacerii comunismului. Establishmentul se descotorosește de acești servitori ai lui pentru a-și asigura perenitatea, jertfirea lor pe altarul legalității consolidând pozițiile dobăndite prin crimă, jaf și fraudă ale nomenclaturii care, procedând astfel, se scutește pe sine de rigorile epurării constant cerute, ca dovadă a efectivității schimbării.
    Cu alte cuvinte, sistemul se reformeazã numai cât îi convine, cum îi convine și când îi convine, adicã numai în mãsura în care conținutul și ritmul schimbãrilor nu pun în pericol pozițiile clasei dominante care regizeazã operația de cosmetizare. Un responsabil al sovietizãrii României, oportun aciuit într’o universitate germanã, scria în 1996 cã „este cert cã și comuniștii vor astãzi democrație, dar cu condiția sã rãmânã la putere; desemenea, și ei vor economie de piațã, dar cu condiția ca ei sã fie patronii”...

    Ce înseamnă „a face poliție politică” și cine se ocupã cu așa ceva ?

    Societatea românească este și astăzi împărțită în două tabere ireconciliabil opuse de interese și solidarități incompatibile: marea massă a victimelor comunismului și oligarhia beneficiarilor acestuia. A fãcut „poliție politicã” oricine a contribuit la crearea și întreținerea acestei dihotomii, care este efectul terorii - nu numai polițiste ci și ideologice.

    „Poliție politică” este un eufemism inventat după 1989 de analiștii politici proveniți din establishmentul comunist, cu dubla intenție de a atenua amintirea terorii, ca principală caracteristică a totalitarismului marxist, și de a fixa asupra Securității resentimentele populației față de sistemul comunist. Folosirea în acest sens a sintagmei „poliție politică” denotă intenția de a stabili un distinguo între PCR și instrumentul prin care acesta exercita teroarea - mijlocul acestuia de a guverna și a se menține la putere. Autorii separației vor să inducă ideea că responsabilitatea pentru fărădelegile sistemului le incumbă numai executanților din aparatul polițist, nu și factorului politic, care justifica teroarea, concepea metodele ei, planifica aplicarea și decidea punerea în practică a acestora. „Securitatea ca poliție politicã” este o formulã și mai perversã deoarece insinueazã ideea cã numai o parte a activitãților aparatului terorist al PCR au avut un caracter polițist.

    „Poliție politică”, în sensul consacrat al expresiei, este poliția privată a unui partid particular, ceea ce o deosebește fundamental de „poliția de stat” (secretă sau nu), care este publică. Specifică pentru totalitarism, îl distinge pe acesta de celelalte dictaturi, zise „banale” (civile și militare). Într’un stat în care puterea se confundă cu arbitrarul absolut al unui grup particular – la noi nomenclatura PCR - , noțiunile de ordine publică și de siguranță națională sunt niște imposturi iar pretenția de a le apãra – un non sens. Sistem politic de natură criminală (guvernează prin metode care cad sub incidența codului penal) și de origine străină (impus de un alt stat, ca mod de dominație) comunismul nu are nimic în comun cu România, nici cu românii. De aceea, Securitatea, care a fost poliția politică a PCR tocmai pentru că avea vocația de a supune România și românii voinței mandatarilor Kremlinului care formau nomenclatura PCR, nu poate pretinde – în niciun chip - că a desfãșurat activitãți cu caracter patriotic sau, măcar, „util” pentru Țară. Mutatis mutandis, Securitatea a fost față de PCR exact ceea ce turnãtorii au fost față de ea : un simplu instrument.

    „Poliție politică” au făcut toți cei care, într-un fel sau altul, au făcut parte din sistemul comunist, fără excepție. Din convingere, beneficiarii lui, comuniștii motivați „de lupta de clasă”; prin vocație, membrii aparatului terorist-represiv, în frunte cu Securitatea și Procuratura; din lichelism și lașitate, profitorii, care au aderat la sistem din interes. Toți au făcut politie politică, cu roluri diferite - de decidenți, de concepitori sau de executanți - și cu rãspunderi superioare sau subalterne.
    Informatorii au fost o categorie aparte. Nici victime, dar nici beneficiari ai sistemului, ei au fost niște colaboratori externi cu rol de auxiliari. Dealtfel, grosul trebii de iscodire și de turnătorie nu l-au făcut acești „profesioniști ai delațiunii”, ci supraveghetorii spontani ai colegilor sau vecinilor lor și autorii voluntari ai notelor informative. Paradoxal, aceastã „banalizare” a turnãtoriei s’a produs dupã încetarea marii terori a epocii Dej. Douãzeci de ani de comunism reușiserã să-i ticãloșeascã și sã-i îndobitoceascã pe oameni.

    Ca orice sistem totalitar, cel marxist se’ntemeiază pe teroare, fără de care menținerea la putere a unei clici unanim detestate și total incompetente ar fi imposibilă. Poliție politică au făcut toți cei care au contribuit la întreținerea și funcționarea mecanismului teroarei. Cine vroia să fie primit în sistem trebuia să plătească accesul la privilegii. Spre a dobândi avantaje materiale, notorietate publică sau influență socială, trebuia să contribui la buna funcționare a sistemului. Aportul personal al fiecãrui aderent consta în întreținerea terorii, prin aducerea de noi victime. Asta însemna să-ți supraveghezi constant semenii, să-i denunți în rapoarte (note informative) sau să-i demaști la sedințe, criticându-i pe față. Oricine refuza să îndeplinească această obligație sau se sustrăgea de la satisfacerea ei, era imediat sancționat prin lipsirea de deliciile ospățului totalitar. Care era un festin antropofag întrucât dreptul la înfruptare se plătea cu sacrificii omenești.

    Nu CNSAS-ul va contribui la stabilirea adevãrului. Nici la lichidarea poliției politice. În martie 1997, D-l Vladimir Tismãneanu scria, în gazeta establishmentului intelectual comunist, „22”, cã „cine nu are dosar șantajabil la SRI nu va fi lãsat sã joace niciun rol pe scena politicã”. Din 1989 pânã astãzi structurile care asigurã perenitatea establishmentului comunist au avut tot timpul și toate mijloacele necesare pentru a distruge dosarele compromi-țãtoare ale unora precum și sã le fabrice astfel de dosare altora. Existã oare o altã explicație pentru zelul cu care parlamentarii categoric potrivnici lustrației în 1996-2000, o propãvãduiesc astãzi? Dealtfel, nu în dosarele Securitãții îi vom descoperi pe adevãrații responsabili, ci în arhivele CC al PCR. Acolo se elabora strategia terorii.

    Justificarea doctrinală a terorii o făceau comisarii sovietici din departamentul ideologic al BP al CC al PCR, care elaborau strategia de construire a comunismului și desemnau categoria umană din care trebuiau să provină victimelel urmãtorului val de teroare. Pavel Câmpeanu a scris, tot în „22”, că în acest compartiment al PCR, "până la mijlocul anilor '80, nu pătrunsese încă niciun etnic român", și a dat o listă cu ultimii cca. 35 membri ai acestui corp, dintre care majoritatea purtau, ca și el, nume conspirative neaoș românesti. La acest nivel se află cei mai înalți responsabili ai poliției politice.

    Teroarea nu este numai fizicã. Totalitarismul domnește în primul rând prin poliția gândirii: trebuie sã gândești corect, cum poruncește partidul. Teroarea intelectualã existã încã. Ea este sufientã pentru a guverna prin diversiune, manipulând opinia publicã. Cu ea se îndeletnicesc cei care stabilesc ce este sau nu este politically correct și monopolizeză structurarea discursului politic, asigurând după abandonarea marxismului continuitatea sistemului. Dealtfel responsabilii acestei ramuri poliției politice nu sunt alții decât rudele și prietenii celor care păzeau ortodoxia marxistă pânã în 1990 iar singurii făcători de opinie autorizați, absolvenții școlilor de partid, reconvertiți în experți, specialiști, analiști politici, etc.

    Un rol de prim plan în pãstrarea hegemoniei ideologice a jucat o categorie cu totul specialã de agenți ai Securitãții: disidenții. Spre deosebire de opozanți și de rezistenți, care s'au luptat pentru distrugerea sistemului, disidenții - o invenție a KGB/Securității - au avut ca obiectiv reformarea lui din interior, adică salvarea lui. La adăpostul lor s'a pregătit falsa schimbare numită tranziție, la care tot asistăm din 1989 încoace, al cărei rezultat este actuala democrație de impostură, strict limitată la simularea procedurală a unor rituri. Disidenților le-a cãzut masca în cursul confruntãrii din 1990, între forțele Rezistenței Anticomuniste care încarnau legitimitatea democraticã și neocomuniștii regrupați în FSN, când au fãcut jocul puterii, îndepãrtand populația de Partidele Istorice.

    Poliție politicã se va face în continuare atâta vreme cât partidul la putere va putea sã folosescã serviciile secrete în detrimentul adversarilor sãi. Cât privește lichidarea trecutului comunisto-securist, aceasta poate fi organizatã și de „societatea civilã”, fãrã concursul statului. Prin lipsirea de onorabilitate civilã a celor vizați (refuzul de a-i saluta, de a discuta cu ei, de a-i publica, etc.), prin închiderea lor într’un ghetto de ignorați. Aplicatã cu tenacitate și consecvențã metoda poate da excelente rezultate.

    Ion Varlam

    București 15/09/2006





    Associated Topics

    ColaborationistiMemoriaNoduri si retele


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.44 Seconds