Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 83 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Editoriale: Dan Culcer. Rezistenta si Reconstructie. Cuvinte pentru urmasi
    Scris la Thursday, August 24 @ 15:31:17 CEST de catre asymetria
    Seismograme
    Rezistenta si Reconstructie

    Vremurile ce vin nu vor fi favorabile speciei umane. Omul e un animal ingrat și agresiv față de toate și toți. Oamenii români sunt asemenea celorlalți oameni de-acum, agresivi față de Codru, Pămînt și Apă, componente ale lumii pe care altădată le prețuiau și știau să le păstreze pentru urmași.
    Ceea ce scriu aici nu e un fragment din cea mai recentă broșură ecologică, ci concluzia unei vieți din care am extras, cum am putut, esența. Iar sensibilitatea mea la lumea naturală din care facem parte, îmi vine de departe, de la Tatăl și Unchiul meu, cei care m-au încurajat, la jumătatea secolului trecut, să urc și au urcat dimpreună cu mine, adolescent urban, ignorant și egoist, pe cîteva culmi ale munților României, de unde am putut privi nu în jos ci în jur.




    Vremurile ce vin nu vor fi favorabile speciei umane.

    Omul e un animal ingrat și agresiv față de toate și toți. Oamenii români sunt asemenea celorlalți oameni de-acum, agresivi față de Codru, Pămînt și Apă, componente ale lumii pe care altădată le prețuiau și știau să le păstreze pentru urmași.
    Ceea ce scriu aici nu e un fragment din cea mai recentă broșură ecologică, ci concluzia unei vieți din care am extras, cum am putut, esența. Iar sensibilitatea mea la lumea naturală din care facem parte, îmi vine de departe, de la Tatăl și Unchiul meu, cei care m-au încurajat, la jumătatea secolului trecut, să urc și au urcat dimpreună cu mine, adolescent urban, ignorant și egoist, pe cîteva culmi ale munților României, de unde am putut privi nu în jos ci în jur. Iar pe drum am putut bea apă de izvor, am gustat fructe pădurețe și aromate, am băut lapte din șiștar, nefiert, am mîncat mămăligă cu smîntînă groasă și brînză de burduf, cum poate că nu mai există, am ascultat păsări nevăzute și măiestre, despre care citisem basme și care, pentru mine, au căpătat astfel Nume.
    Omul român, om în esență, dar om român prin identitatea istorică și diferență specifică, dacă vrea să supraviețuiască, va trebui să înceteze această gîlceava a prostului cu Lumea, să se împace cu Codrul, să ajute pădurea să redevină ce-a fost, în loc să taie, distrugă, vîndă în batjocură și prostie ceea ce a mai rămas din Codru, prin văile și colinele României.
    Astfel ne vom și, mai ales, vă veți pregăti pentru Rezistență și Reconstrucție, rezistență și reconstrucție fizică și morală, desigur.
    Pentru a realiza Reconstrucția, treburile politice nu mai nu mai pot fi lăsate pe seama și la îndemîna așa zișilor politicieni profesioniști, în majoritatea cazurilor nulități patentate, agramate și cefe groase, multe descendentele directe sau prin adopție ale celor din „iepoca de aur”, persoane care au dovedit deja, de o jumătate de secol și mai bine, „comuniști” sau „necomuniști”, că apără exclusiv interese de clan, de grup sau individuale, că nu sunt în slujba marii familii a cetățenilor țării ci doar în slujba micii lor familii, în slujba celor care plătesc mai mult. Majoritatea oamenilor politici pe care îi cunoașteți își construiesc carierele prin demagogie și oportunism, furt și corupție. Excepțiile sunt prea puține pentru o atît de mare nevoie de oameni buni și cinstiți cîtă nevoie are această țară unde ne-am născut.
    Nici așa-zisa societate civilă, prin asociațiile care pretind să vă reprezinte, nu s-a aflat la înălțimea rolului pe care și-l asumase, a speranțelor cu care au fost investită. Așa că nu ne rămîne decît să ne luăm inima-n dinți și să ne punem mintea la contribuție, să ne asumăm, adică, gospodăria țării. Pentru asta, vădit fiind falimentul metodelor folosite de o jumătate de secol și mai bine, e nevoie să inventăm metoda necesară. Cum? Nu am o rețeta, și chiar de-aș avea una nu cred că trebuie să o propun, dimpotrivă : doar să va îndemn să căutați împreună soluțiile, cele potrivite firii și locului. Nu aplicînd modele străine de spiritul locului, nu traducînd constituțiile altor țări, cum s-a făcut de la 1945 încoace, prin adoptarea unui model sovietic, apoi al unui model francez, amîndouă inadecvate fiindcă izvodite de alte minți și în alte vremuri.
    Nu pot decît să repet ceea ce a fost și va mai trebui să fie grija noastră comună : îndemnul spre reînvățarea speranței, reactivarea imaginarului social, visul cu ochii deschiși, munca. Principalul efort individual și colectiv trebuie orientat spre găsirea metodelor eficiente de rezistență la uniformizarea care ne amenință. Comunismul a fost o ideologie a uniformității, liberalismul globalizării conduce spre același numitor comun alte generații în suferință, care nu mai au nici măcar forța de a se opune, fiindcă rîvniseră la această uniformitate, prezentată de noii ideologi ai universalismului, ca fiind o diversitate, rîvniseră la un ideal de libertate individuală, opus colectivismului comunist. Și cînd momentul a venit, s-au scuturat de răpciuga acestuia dar, din egoism, neatenție și grabă, s-au descotorosit ca și cum ar fi fost inutile, de toate valorile comunitare, cele ce dau coeziune unei societăți, fără de care nu mai suntem nici măcar o hoardă, ci doar prunci rătăciți la marginea grupului animalelor adulte și puternice, cei ce vor fi atacați mereu de fiarele pînditoare. Fiindcă, dincolo de orice idealizări, grupurile umane păstrează cu obstinație comportamente de haită și de fiare. Scopul acțiunii nostre ar fi păstrarea identității. Care identitate? Suntem oare îndreptățiți să vorbim despre identitate în cazul unui popor, în speță în cazul unui popor ca acela românilor, despre care, nu-i așa, se știe că e format din straturi de daci, de geți, de cetățeni și militari romani, din slavi și alte popoare migratoare mai mult sau mai puțin urgent sedentarizate. Se vor găsi desigur spirite critice pentru a se întreba îngrijorate dacă nu vă aflați în fața unui discurs de extremă dreaptă. Vă spun : da - este un discurs de extremă și dreaptă saturație.
    Cîteva proiecte se mai formulează totuși, cîteva cărări mai sunt deschise. Nu ne aflăm încă într-o fundătură.

    Reciclarea miturilor și crizele identitare
    Punctul de plecare a reflecțiilor mele despre identitate, în contextul unei existențe de exilat cu vechime de aprope doua decenii, este observarea problemelor psihologice, comportamentale pe care le provoaca pierderile de „substanță identitară" la indivizi și eforturile pe care indivizii, atunci cînd sunt conștienți de pricinile stărilor negative trăite, le fac ca să-și recupereze rădăcinile și substanța identitară.
    Ipoteza va fi dezvoltată analogic. Pornesc, adică, de la ideea banală că suferințele indivizilor, crizele lor se reflectă în comportamentul comunității din care fac parte. Folosesc deliberat cuvîntul “comunitate“ în loc de națiune pentru a evita o discuție, oțioasa acum, privind definiția națiunii.
    Ce se întimplă însă atunci cînd fenomenele de criză identitară nu ajung la nivelul conștiinței ? Cum reacționează indivizii sau grupurile ? Ca în orice situatie analoagă, se caută derivative sau se fac transferuri în alte domenii ale comportamentului de criză. De aici credem noi, impreuna cu psiho-sociologii care se ocupa de această categorie de fenomene, actele de violență, refuzul autorității, dezintegrarea morală, dificultatea de integrare socială, cu grave consecințe asupra întregii societăți căreia îi aparțin, cu atît mai grave cu cît societatea însăși este atinsă, lucrată, agresată de fenomene de criza morala globală, de consecințele dramatice ale eforturile de adaptare, supusă la crize economice ciclice sau cronice.
    Observațiile pornesc din analiza propriului meu comportament, din observarea membrilor familiei, și în cercuri mai largi din atenția acordată populațiilor imigrate în Franța și descendenților acestora, în mijlocul cărora trăiesc și/sau lucrez din 1987.
    Comportamentul primei generații poate fi impregnat fie de dorința intensă de integrare, de identificarea excedentară, ca un fel de lepădare a pielii, sau chiar de o lepădare de sine. Paralel apar note de xenofobie față de alte elemente alogene, heterogene care se exprimă uneori chiar și prin opțiuni politice extremiste, pe care unii politicienii "localnici" le folosesc, le manipulează.
    Numărul “străinilor“ europeni sau non-europeni naturalizați care figurează pe listele candidaților propuși de Frontul Național al lui Jean Marie Le Pen nu este doar expresia unei șiretenii politice prin care se caută eliminarea acuzei de rasism sau xenofobie, ci și expresia unui fenomen de "francizare" intensivă, cînd oportunismul depășește limitele obișnuite pînă la a deveni identificare compulsivă cu modelul (indivizii devin "mai catolici decît papa").
    În celelalte tabere politice sunt exploatate fenomenele inverse, de refuz al integrării totale, printr-un „multiculturalism” programatic care ascunde însă programul de integrare politică aparent democratică, republicană tradițională, cînd aceste grupuri ghetoizate se transformă în mase de manevră ale socialiștilor sau comuniștilor localnici.
    Generația a doua este atinsă de criza identitară, preia comportamente ancilare sau dimpotrivă se revoltă, se autoexclude din societatea majoritarilor, pentru a regăsi o identitate negativă. (“Suferința urmașilor“)
    Revolta contra Tatălui, cel care nu mai poate transmite elementele identitare, care și-a pierdut autoritatea odata cu identitatea originară, abandonată prin dislocare, devine comportamentul dominat. Revolta contra societății derivă din prima.
    S-ar putea crede că aceste fenomene privesc doar diversele grupuri de imigranți când, în realitate, ansamblul populației unei țări este atins de crizele identitare. Chiar dacă mai puțin vizibile, mișcările migratorii definesc ansamblul populațiilor europene, inclusiv deci populațiile originare ale Franței și României ultimelor două secole, de pildă. Nu este vorba doar de fluxurile migratorii transfrontaliere ci de fluxurile interne a căror importanță, insuficient cercetată, din secolul al XVIII-lea și pînă acum, rămîne mare. Aceste fluxuri interne au efecte negative puternice căci dezmembrează familiile, rup lanțurile trofice sociale, înstrăinează fratriile, îneacă în uitare tradiția și dezleagă omul de locul său de origine, singurul care îi poate oferi un sentiment de siguranță stabil. (“Spațiul mioritic“, în cazul românilor, cu toate formele localismului creator).
    Căci o definiție minimalistă a patriotismului identitar ar fi negativă : „aparțin identității elementele pe care nu le putem lua cu noi atunci cînd plecăm."
    Să pomenim doar, pentru istoria recenta a României, migrația unei părti a populației moldovenești spre Ardeal în căutare de locuri de muncă, între anii 60 și 80 ai secolului XX, mișcare forțată de lipsa dezvoltării industriale suficiente în zona de baștină, incapabilă de a absorbi populația rurală excedentară creată de mecanizarea agriculturii, migrație internă încurajată de condițiile salariale superioare acordate proletariatului în formare forțată după 1950, într-o țară dominant agrară pînă atunci.
    Sau, după 1990, masivele plecări de cetățeni români spre Europa occidentală. Cea mai importantă scurgere de populație din ultimele două secole. Cine poate măsura consecințele de pildă ale deplasării pe lungi perioade, deci a lipsei din mediul familiar, astfel dezagregat, a unor populații din satele Maramureșului sau Oașului spre Franța? Care vor fi consecințele îmbolnăvirii endemice cu boli sexual transmisibile? În unele cazuri jumătate din populația în putere de muncă a unei localităti traiește 250 de zile din 365 în zona pariziană, în localități că Nanterre de pildă, supraviețuind din furt, muncă la negru, prostituție masculină și feminină, cerșitorie mascată prin vînzarea de ziare. Consecințele interne sunt dezastruoase : cele demografice – depopularea masivă a unor localități, micșorarea ratei natalității; cele sanitare – privind bolile cronice și endemice derivate din condițiile extreme de existență în străinatate; cele morale – degradarea prin pierderea mândriei (auto-aprecierii) individuale și de grup care nu mai este susținută și controlată de nici o privire colectivă, comunitară, degradarea morală derivată din practica furtului și prostituției, a consumului de droguri. Ele pot părea ireversibile.
    De toate acestea responsabili sunt oamenii politici actuali, cei mai iresponsabili cetățeni ai României.
    Dacă luăm în considerare intensitatea și durata crizei imaginarului social, adică totalul blocaj al gândirii sociale reformiste proiective la nivelul maselor în Europa de Est, în ultimele cinci decenii, asumarea unor idealuri impuse prin acculturație, lipsa de ideal social sau transferarea idealului spre trecut, de pildă semnele clare de revalorizare a epocii nazional-comuniste ca o „iepoca de aur“ în raport cu prezentul, vom înțelege ce profunde traume produce criza identitară, cauză și efect a condițiilor de existența evocate și invocate de noi mai sus.
    Ce sunt aceste elemente indentitare, această substanță identitară ?
    Regăsim aici istoria și geografia mitică, morala tradițională, grila de valori unde diferențierea netă dintre bine și rău ar trebui să funcționeze. Aici, tocmai aici naște criza : diferența nu mai este percepută clar, modelele lipsesc sau au fost declasate.
    Absența tatălui, care lucrează, nu poate fi compensată de mamă. Familiile mono-nucleare ale imigraților induc efecte încă și mai puternice asupra personalității copiilor, decît în cazul familiilor migrante loco-clanice. Lipsa bunicilor, de asemenea, e catastrofală, amnezică. Bunicii rămași departe, necunoscuți, care nu au putut transmite nimic despre rădăcini.
    Aceste aspecte (cauze și efecte) negative au natura lanțurilor trofice. Le-am numit "lanțuri trofice sociale" și vom considera că omenirea nu se hranește doar cu substanțe alimentare ci și cu, mai ales cu substanță psihică. (cf. Stéphane Lupașcu, Cele trei materii [Les trois matières]). Ruperea lanțurilor trofice sociale are ecouri în ansamblul structurii grupului, asupra continuumului individual-familial-microsocial-uman. Decăderea din uman este principala consecință.
    În plan micro-social toate aceste fenomene au fost observate separat dar manifestările lor nu au fost analizate și puse în relație cu fenomene analoage din continuumul macrosocial, comunitar, legătura profundă nu a fost suficient analizată.
    Ca și cum trecerea, translația prin analogie ar avea în fața un prag de netrecut.
    În numele spiritului critic și a luptei contra sechelelor nazional-comunismului, culturile Europei de est sunt pe cale să abandoneze orice sisteme de apărare, să arunce peste bord drept rebuturi ale comunismului, ultimele valori spirituale specifice care au supraviețuit, de bine-de rău, tocmai nocivului universalism comunist, și să dinamiteze ultimele metereze de la înălțimea cărora se mai putea nu doar apăra teritoriul spiritual comunitar ci vedea, observa, supraveghea, și deci ințelege, natura bătăliilor metafizice mondiale, combate consecințele lor des-tructive, morbide (de la morb — adica boală) ce riscă să fie ireversibile, letale pentru comunitate și deci și pentru indivizii care îi aparțin.

    Ce se mai poate face ?
    In primul rind trebuie revalorificate, redescoperite și difuzate toate valorile produse de aceste culturi. Nimic din ceea ce s-a produs în culturile est-europene nu trebuie să ne fie străin, corolarul acestei atitudini fiind cel care conturase acțiunea de recuperare a moștenirii culturale în anii 70-80 în România, de pildă. E vorba de continuarea unor acțiuni în spiritul celor deja începute în anii 80 ai secolului trecut.
    Editarea Bibliotecii de filosofie românească, începută sub îngrijirea lui Constantin Noica, editarea lui Vasile Lovinescu, a operelor sociologilor români din Școala Gusti, reeditarea lui Simion Mehedinți, a operei Brătienilor, inclusiv a istoricului care a scris despre un spatiu geopolitic insuficient cunoscut și valorificat de modernitate, Marea Neagră, urmată de revalorificarea altor domenii cum ar fi sociologia grupurilor, studiul arhivelor, care trebuie să fie deschise integral, imedita după inventarierea lor. O memorie socială și istorică inertă și intangibilă este tot atît de periculoasă social ca și amnezia. Au rămas, pînă în 1990, drept tabuuri editoriale zonele geopoliticii, valorificate prin Ion Conea, a statisticii generale și sociologiei că și a etno-statisticii, prin Anton Golopenția, publicarea unor documente de istorie recentă, memorialistica politica și neconformistă, și (re)editarea integrală a cărților care fuseseră cenzurate și ciopîrțite sub comuniști. Dupa 1990, în oarecare măsura aceste acțiuni continuă, dar ele se pierd sub avalanșa maculaturii editoriale. Dezastrul se adîncește datorită excrocheriei unor editori care încasează sponsorizări pentru carți așa-zis greu vandabile, dar nu difuzează produsele acestea decît în tiraje simbolice; invizibile și ele pe piața cărții datorită destrămarii sistemului centralizat de difuzare, înlocuit cu rețele private, devenite afaceri în loc să fie servicii naționale. Nimeni, nici măcar cataloagele bibliotecilor încadrate în sistemul exemplarelor obligatorii ale instituției Depozitului legal, nu mai dă seama de ansamblul producției editoriale din România. De la ultracentralizare am ajuns la ultradezordine.
    Dar scăderea vertiginoasa a nivelului de trai, a puterii de cumpărare în general și a bugetului cultural în special, prăbușirea prestigiului social al meseriilor intelectuale, dizlocarea acestora din vîrful ierarhiei valorice de către meseriile suferind de platfus intelectual și de învîrteală cronică, de genul avocaturii – (nu uit să fac elogiul minorităților din aceste domenii pentru care meseria continuă să se supună unui cod etic și să aibă un conținut intelectual : modelul avocatului intelectual Petre Pandrea există, rezistă și poate servi ca model moral mai tinerilor „rătăciți”) – ; duce la pierderea contactului între această cultură abia recuperată și beneficiarii ei teoretici, tinerii și adulții școlarizați. Sub pretextul liberei informări, sub presiunea permanentă a actualității se importă nu doar ceea ce cultura lumii a produs superior ci și rebuturile acestei culturi, ceea ce induce procese de intoxicare, fără ca să se ofere antidotul.
    În același timp structurile organizatorice ale economiei de stat centralizate, planificate au fost dinamitate, fără ca instituții și întreprinderi specializate să fie capabile să le ia locul, sau, cînd există, ele să practice o politica de prețuri acordată la realități. Un exemplu : producția de carte din România revine aproape la același preț cu cea din Occident (Franța, de pildă) întrucît se bazează mai ales pe hârtie importată. Toată producția de hîrtie locală pare să fi dispărut, deși fabrici de celuloză și hîrtie mai există, devenite proprietatea unor străini. De pildă, se importă deci hîrtie din Italia sau Austria, produsă probabil în România, cu celuloză de origine locală, după ce aceasta este exportată. Probabil doar simbolic, fără ca să se miște din magaziile vechilor fabrici românești. Dar această celuloză de sursă internă (care ar putea deci fi mai ieftină) este vîndută la prețul pieții occidentale, unde hîrtia este scumpă fiind și suprataxată ca industrie poluantă.
    Bazele agriculturii colectiviste, fermele ceapeurilor, au explodat pentru a lăsa loc unei învălmășeli libere, în condițiile în care agricultura nu mai este subvenționată, planificată iar statul se dezangajează complet. Și în care producători particulari, fără dotare tehnică corespunzătoare, generează mici cantități de produse similare, fiecare pe micul său teren, în condițiile unei agriculturi de început de secol XX, și deci inadecvate pentru dezvoltare, cu un preț ridicat corespunzător puterii scăzute de cumpărare locale, concurați de producția agricolă industrială din Occident, importată, subvenționată și dominantă.
    Artizanatul, aducător de plus valoare, este și el delăsat în favoarea unui import inutil sau unei producții de imitații la modă.
    Școlile de meserii își pierd definitiv prestigiul.
    Cîteva facultăti standard, cunoscute ca fiind producătoare de profesiuni bănoase se erijeaza în oficine generatoare ale noii elite : Dreptul, mai ales, Comerțul apoi Ziaristica, Comunicarea, Sociologia, înțeleasă ca activitate lucrativă de analiză a electoratului și de producere de sondaje la cerere, pe cînd Medicina și Ingineria iși pierd din prestigiu, pe care din motive financiare, de putere și rol îl cuceriseră în anii comunismului. O supraproducție în categoriile socio-profesionale urcătoare, supra-reprezentate, asemenea celei din anii ; dezechilibrează nu doar scara meseriilor ci și mentalitățile, idealurile, cîștigul ușor și manipularea legilor devenind scopuri de carieră.
    Dar aspectul cel mai neliniștitor este punerea în vînzare a teritoriului comunitar. Nu este vorba de darea lui în folosință, pentru o exploatare mai rațională, ci de vînzarea terenurilor agricole și forestiere, a subsolului în proprietate deplină unor cetățeni străini. Nu e vorba de a motiva o xenofobie oarecare. Ci de temeinica îngrijorare că, neinteresați de păstrarea echilibrului ecologic într-un teritoriu unde acționează precum lăcustele, acești proprietari neînțelepți vor distruge ceea ce a mai rămas nedistrus de unii din cetățenii iresponsabili ai României.
    Ceea ce induce efecte de o sălbăticie teribilă este totala neglijare a factorului timp (deversarea de cianură în râuri, dislocare populațiilor și distrugerile de mediu, de peisaj - în cazuri cunoscute precum Roșia Montana- dar și în alte sute de cazuri mai puțin mediatizate). Nu e vorba deci doar de străini ci de toți acei cetațeni ai României care ignoră în numele unei „rentabilități” imediate, orice preocupare de prezervare și reînnoire a resurselor naturale, în special a pădurilor, fînațelor și rîurilor.
    Nu are rost să mi se spuna că astfel de procese de expansiune și exploatare au avut loc în secolul XIX în Europa, continuă azi în Africa sau Asia sub ocupație rusă, că industrializarea le impune, sau că pînă și „comuniștii“ au acționat așa, vezi exploatările de sulf din epoca Ceaușescu sau catastrofele ecologice de la Turda, Bicaz și Copșa Mică, din Deltă, în ultimii 50 de ani, că America de Sud suferă de aceleași teribile plăgi ale distrugerii. Chiar dacă a fost sau este așa, nu există nici un motiv să se persevereze diabolic sub pretextul unui interes imediat, cu o viziune oportunistă și sălbatic capitalist-industrialistă.

    Dar cine va putea schimba aceasta tendinta susținuta de clasa politica reciclată, a foștilor activiști și securiști deveniți investitori și/sau excroci? Din cine se vor recruta și cum se va recompune o clasa politică responsabilă, morală, pentru care codul etic al servirii comunității să nu fie o vorbă goală. În secolul al XIX-lea și în prima jumatate a secolului XX, personalitățile de tip conservator, care acționau ca reformiștii europeniști, au construit un stat și o națiune : Mihail Kogălniceanu, Al. Ion Cuza, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Constantin Stere, Onisifor Ghibu, și au fost susținuți de ceilalti intelectuali constructivi, nu revoluționari ci conservatori. Paradoxul masonilor conservatori. Nu importă cum se numeau atunci partidele lor, ci conteaza ce făceau membrii lor.
    Actualmente compoziția pe meserii a Parlamentului României se apropie semnificativ de cea dinainte de 1944. (http://diasan.vsat.ro/pls/parlam/de1?c=2 & o = 0)
    Doar că veniturile salariale ale acestor noi oameni politici sunt, pentru pretențiile lor sociale, de parvenire și îmbogățire rapidă, prea insignifiante pentru a-i face independenți de grupurile de presiune și mai ales a-i imuniza la tentațiile corupției de toata mâna.

    Și acum, ce facem?
    Printre altele, interpretările lui Vasile Lovinescu, mai ales cele dedicate basmelor românesti, dincolo de unele afirmații greu de controlat, ne pot permite să integrăm observațiile noastre empirice intr-o sistematică analitică.
    Putem ințelege, pe aceasta cale aparent întortocheată, două lucruri esențiale.
    1. Între planul mitic și planul social nu exista nici o discontinuitate.
    Să ne dăm seama că planul mitic este liantul identitar de care orice grup uman are nevoie pentru a fi un grup structurat, un cristal și nu o soluție, nici măcar suprasaturată, sau o baltă cu mormoloci din care nu vor ieși niciodată broaște. Derivă de aici faptul că basmele (nu toate ci mai ales acelea parabolice, cu împărați) nu sunt construcții ale imaginației populare de tradiție orală și de sorginte „joasă” ci produsele unei transmisii orale, descendente, anterioară civilizației scrisului și tiparului, a Tradiției, a cărei producție și sursă se află în pătura cultă, din preajma Regilor și Preoților (magilor).
    2. Între critica utilizarii manipulatorii, politice a miturilor, critica mereu necesară și urgentă, și critica distructiva a miturilor identitare însele, cele care sublimează identitatea „tribală”, trebuie realizată, trasată o limită, pentru a reuși stavilirea procesului distructiv pe care critica miturilor identitare, devenită o nouă ideologie oportunistă, îl generează.
    Lucian Boia, un istoric inteligent, critic al ideologiei și mitografiei comuniste, a fost transformat, de unii comentatori naivi, proști sau interesați, în ideolog al noii destructurări, pe fondul vidului de simbolizare care s-a produs după căderea regimului nazional-comunist. Lui Lucian Boia i-a fost dat, ba chiar i s-a propus/impus de către unii comentatori excesivi – iară el s-a complăcut o vreme să-l joace din orgoliu intelectual – un rol de ideolog, în așteptarea umplerii acestui vid, un rol pe care un istoric nu avea de ce să și-l asume, întrucît rolul său de critic al unei istoriografii mercenare se terminase. (Deși nu suficient de profundă și explicită, în căutarea zonelor cu adevărat vulnerabile, menționăm una din excepții : critica, din unghi istoric identitar, adusă de istoricul clujean Ion Aurel Pop, operei demistificatoare la adresa „mitografiei comuniste” a istoricului Lucian Boia.)
    Se aștepta, după 1990, reideologizarea și resimbolizarea de tip mondialist-capitalist, lucru care se produce acum și la care contribuie intelectualii sponsorizați, democrații de fațadă, umanitariști de paradă sau naivi apolitici, dar complet dezarmați, motivați mental și mai ales moral de nevoia de a-și găsi o utilitate socială remunerată, care să le dea fundament și legitimitate socială lor și legitimitate politica comuniștilor reciclați mai spălăței, pătură clanică ale cărei rezervă de cadre au devenit mai sus pomenitele categorii de „intelectuali”. Presa opozitsionistă, fost disidentă, a devenit bastionul noii ideologii oportuniste.

    Semnele de alarmă pe care comunitatea le dă, și pe care le-am evocat, ca și luciditatea proiectivă și prospectivă, ne îndeamnă să credem că trebuie făcut ceva pentru a încetini și opri aceste procese de dezagregare socială. Măcar pentru a permite stabilizarea instituțională în România, ca și în alte țări ale Europei de Est, întărirea sistemului juridic independent și frînarea exportului de capitaluri noi spre piețele financiare occidentale. E nevoie (și trebuie căutate, inventate deci, metodele) pentru că, prin difuzare culturală și reinițializare, miturile să fie regăsite și repuse la baza societății, la începutul lanțului trofic.
    Aceasta acțiune de rezistență și reconstrucție nu poate fi doar rolul statului, al unui partid de guvernămînt sau din opoziție, nici doar rolul școlii. Astfel de organisme sociale au tendința naturală de a se servi de mituri în scopuri politice, iar scopurile politice nu sunt scopuri de interes general, deși ar trebui, și organismele respective se proclamă apărătoare ale valorilor fondatoare, pe care le redefinesc periodic.
    Fenomenul iradierii miturilor fondatoare, din centre inițiatice diverse, cunoscute sau necunoscute, vizibile sau invizibile poate fi Calea Regală.
    Riscurile sunt cele cunoscute : mărirea influenței sectelor, a societăților secrete diverse, care recuperează dar și degradează miturile, transformate în marfă; manipularea poltică. Dar ele trebuie asumate și compensate.
    Mircea Eliade, CG Jung, Julius Evola, René Guénon, Gilbert Durand, au fost printre puținii gânditori europeni care au recunoscut prezența miturilor în formele degradate ale modernității, în diferitele activități umane și colective (de la adepții OZN -urilor la grupurile de războinci paint bal : "Culorile războiului"), și au încercat să meargă mai departe pe calea regăsirii Tradiției și a explicării fundamentelor socialității umane.
    Unii sociologii (ca Michel Mafessoli în Franța) au studiat activitătile umane mitografice și solidaritățile tribale reconstituite sau inventate, la baza cărora se află aceste activități.
    Intelectualii români, filosofi, etnologi, istorici sau sociologi, au cercetat, dezvăluit, valorificat gândirea mitică. De la N. Densușianu la Vasile Pârvan sau la N. Iorga, de la Mircea Eliade la Constantin Noica, de la Vasile Lovinescu la Eduard Pamfil și Doru Ogodescu. Fără să-i uităm pe savanții etnografi și antropologi străini interesați de cultura românilor.
    Intelectualii care, la noi sau în general în culturile de tip european, au practicat sau practică criticismul „progresist”, așa-zișii moderni, sunt inși care au un dispreț prostesc față de înaintași, pe care îi consideră automat primitivi și incapabili de înțelegerea profundă a realului. Orice lectură normală a textelor filosofice, literare sau istorice, geografice ale antichității, de la Socrate la Strabon, sau de la Sfântul Augustin la Nicolaus Cusanus, dovedește că nu de prostie și „primitivisme” sufereau aceștia, ci, eventual, de lipsă de informație. Principalele întrebări privind umanul au fost puse definitiv atunci, chiar dacă răspunsurile erau uneori inexacte, fără a fi decît rareori inadecvate.
    Dar acum e vorba nu doar de studierea mitologiei ci de salvarea ei, de regenerarea acesteia pentru a răspunde agresivității lumii „postmoderne" în care criza identitară este exploatată politic, întreținută de grupuri și guverne care, de altfel, în interiorul lor, cultivă gândirea mitică și structureaza cu ajutorul ei identități noi și puternice, în timp ce în exterior atacă și destructurează alte identități prin raționalizarea excesivă, prin ideologizarea și politizarea miturilor, prin ridiculizare și subminare pseudo-critica a miturilor „adversarilor” reali sau potențiali. (Se pot da destule exemple din propaganda politica americană, rusă, israelienă, .)
    Comunitățile Europei de Est sunt mai fragile ca niciodată. Intre 1945 și 1990 ele au fost supuse unei acculturații violente din partea sistemului de propagandă sovietic, cu scopul asigurării controlului politic, social și economic al acestor teritorii și state. După 1990 ele nu au putut să respire liber nici o clipă, invadate de droguri, șomaj, infometare endemică, import excesiv. În vreme ce reformele inadecvate, avortate sau amînate au generat aurolacii, șomerii, pensionarii muribunzi, sindicaliștii manipulați de serviciile secrete și mafioții ce finantează asociații umanitare și turnee de tenis open (vezi cazul relativ recent al excrocului Sever Mureșan, care îl invitase ca umbrelă (probabil bine remunerată, precum directorul întreprinderii de coarne și copite din romanul lui Ilf și Petrov), pe Bush–tatăl la București pentru un turneu de tenis open, în care vînzarea spațiului publicitar, la prețuri extraordinare, se negocia, în Franța, pe un număr de telefon mobil, în numele unei agenții nedeclarate), pentru spălarea banilor scoși din prostituție masculină și feminină, pedofilie organizată, export de copii înfiați, comerț de droguri și trafic de influență.
    Ziarele sunt plin de probe că a avut loc lichidarea, în numele economiei de piață, a bunurilor sociale care mai aveau o oarecare valoare, de fapt transferul pe nimica toată a acestor bunuri în mâinile unor excroci (Băncile noi, falimentate cu acordul BNR, excrocii care obțin imprumuturi imense fără garanții și acoperire : Sever Muresan și atîția alții) și export de beneficii, fără reinvestirea lor în teritoriul neo-colonial, complet dependent.
    Comunitatea românească din România este victima acestor agresiuni contra duhului, contra materiei psihice adică, din care suntem formați, contra sentimentului de apartenență, de mândrie, de continuitate, de solidaritate. Se atacă încă o dată bazele civilizației românesti însăși. Iar uneltele sunt extrase din arsenalul de elemente clasice dintre cele mai superficiale ale „modernității târzii" pînă la sistematica propagandei și manipulării, interdicția recuperării integrale a tradiției, deformarea acesteia prin propagandă, impunerea unei autocritici excesive și dezechilibrate în raport cu practicile comunităților limitrofe sau integrate (unguri, ucrainieni, ruși, sârbi, bulgari, polonezi, germani sau evrei) și modelatoare (francezi, americani, ruși, greci, turci), în numele intereselor acestor altor comunități, ca și prin crearea artificială a bazei pentru o culpabilizare colectivă, în numele memoriei și justiției celor tari (dulăilor) aplicată doar celor slabi (cățeilor).
    Denigrarea valorilor comunității românesti, care au crescut și s-au definit din chiar necesitățile de existență ale acesteia, se realizează sub diferite pretexte, dintre care cele mai curente sunt așa-zisa stare de xenofobie tradițională, inventarea unui antisemitism metafizic, anisitoric și intrinsec, a unor pogromuri și acțiuni genocidare care, deși au responsabili juridic și moral definiți, sunt extinse la scara comportamentului comunitar; a rarității sau a lipsei de contribuții „semnificative” (cine le definește dacă sunt sau nu sunt astfel?) la cultura universală.
    Există chiar o amară și radicală "demonstrație" a lui Ioan Petru Culianu, un strigăt de disperare prost plasată în context european, lamentare pe baza unui imens complex de superioritate-inferioritate, plîngere nu complet inutilă, ci doar prost interpretată de cei care o cunosc), etc., etc.
    Realitățile istorice, de genul celor mai sus înșirate, nu sunt explicate, ci recadrate, încadrate anacronic, analizate doar din unghiul actualității, adică din perspectiva decalogului pseudo-umanitarist, a corectitudinii politice, a așa-zisei apărări a drepturilor omului, a dreptului minorităților (îndreptate ele însele în acest fel spre ghetoizări forțate, în numele ideologiei solidarității etnice – sub lozinca "Inainte de toate suntem…" și a supraviețuirii, ca și cum deciziile și actiunile respective nu ar fi avut cauze, cronologii și nu s-ar fi încadrat în serii istorice și sociale similare cu cele ale altor comunități și cu comportamentele altor clase politice. Nu este vorba de a evita o judecata istorică și morală ci de a evita anacronismul și prejudecata, ca și moralismul unor superiorități inexistente.
    Complexele de inferioritate care ni le-am inculcat noi inșine, prin intelectualii nostri de serviciu, sunt exploatate cu minuție de propaganda altor neamuri.
    Ar fi ridicol să cădem în ghearele unei paranoia naționale. Nu vedem aici un complot impotriva poporului român ci o conjuncție de fenomene complexe al caror sens și semnificație trebuie analizate lucid, dar ale căror efecte nocive trebuie stopate urgent prin cea mai inteligentă și ieftina metodă : reciclarea și revalorizarea miturilor. Pentru toate celelalte soluții : reforma economică, lupta impotriva corupției, recuperarea instinctului de creație prin muncă, blocarea exportului de capital, reconstituirea și moralizarea clasei politice, contra-propaganda, cercetarea știintifică fundamentală și aplicată, etc, trebuiesc bani, mulți bani. De unde ?

    Suntem în fata necesității de a recunoaște în reciclarea miturilor un act de autoapărare, de supraviețuire, de cultivare a minții și a țàrinii spirituale, fără de care recădem în starea de animale. Doar spiritul este universal. Dar el se întrupează în identități. Nu există identitate umană globală, ci doar identități regionale sau statale, comunitățile etnice adică, singurele care pot fi cuprinse, înțelese și menținute în echilibru, pentru moment, singurele în care individul, liber și înspăimîntător de singur, se poate simti solidar și protejat. Protejat de morbul pierderii ființei.
    Estimp, adică în acest spațiu și în acest timp.

    De aceea se cuvine să cunoașteți tradiția, adică Legea nescrisă, și să faceți Legile în acest spirit, să le respectați apoi în litera și spiritul lor, căci ele sunt instrumentele Rezistenței și Reconstrucției.
    Deveniți astfel slujitori și apărători ai Duhului, intelectuali adevărați, creatori de spirit în respectul Materiei, care e spirit întrupat. Și muncitorii, și țăranii sunt, cînd îi ajută mintea, nu cartea ci memoria, înțelepți, adică adevărați intelectuali.
    Suntem toți fii Țărînei și ai Apelor deasupra căreia a suflat Duhul, ca furtuna deasupra feței Mării.
    Mă simt un privilegiat. Nu prin titluri și lefuri, cariere și familie. Ci fiindcă fac parte dintre aceia care au mai văzut plutași pe Bistrița sau pe Dorna, au auzit cum coboară duruind lemnul din munte. Eu știu ce este un „hait”, am văzut urși mâncînd fructe în aceiași vreme cu mine, de partea cealaltă a zmeurișului; am cuprins în brațe, în pădurile de la poalele Pietrelor Doamnei din Rarău, copaci mai groși ca trunchiul a trei bărbați maturi. Gîndind la aceste întîmplări normale, dar care pot fi și citite ca miraculoase, am putut rezista în ținutul Soarelui Apune, care nu mă primea ca pe fiul său.
    Pentru a rezista și Domniile Voastre, Cuconii mei, ar fi nevoie să cunoașteți locurile de baștină ale lumii voastre, să nu le uitați fețele oriunde v-ar duce soarta sau vrerea. Le veți cunoaște cutreierîndu-le de mici, cu tații, mamele și frații voștri, apoi, mai tîrziu, dimpreună cu pruncii voștri.
    Astfel le veți cuprinde și desluși tainele luminoase și întunecate, iar locurile vă vor protegui, de va veni vremea primejdiei. Care va veni.
    Nu e un discurs apocaliptic. Nu vă îndemn să urcați la cer ca să vă salvați, nici să vă supuneți celor care vă promit salvarea. Dimpotrivă, salvarea va veni din voi, ea va veni din rămînerea pe loc, din statornicie, din înrădăcinare, din răsădire. Ea este aici, Hic et nunc.
    Vă îndemn să învățați a vă cunoaște vecinii și deci să vă prețuiți vecinii. Ei vă pot fi prieteni sau vrăjmași, uneori mereu prieteni și rareori mereu vrăjmași. Dar și dacă undeva și cîndva vrăjmașia v-ar răzbi, prețuiti-i, învățați-le limba, înțelegeți-le obiceiurile, aflați-le istoria. Vă veți înțelege mai bine pe voi înșivă. Vă veți înțelege mai ușor cu ei, veți ști cum să le vorbiți, cum să le arătați că îi prețuiți, că nu vă e frică de ei, că nici lor nu trebuie să le fie frică de voi, fiindcă palma voastră e deschisă și nu ascunde pietre sau arme. Dar că vreți să fiți respectați, cu obiceiurile voastre chiar așa diferite cum sunt de-ale lor, că nu vreți să îi faceți să devină asemenea vouă, că nu veți accepta să deveniți asemenea lor, fiindcă toate neamurile sunt frumoase iar orice copil e frumos pentru părinții săi.
    Nu vă lăsați stăpîniți de cei ce se propun drept intermediari, tîlmaci sau dragomani. Aceștia vor încerca adesea să-și folosească poziția privilegiată pentru a vă învrăjbi cu vecinii, inventînd primejdii, comploturi, pentru a cîștiga foloase proprii, îndemnîndu-vă la harță și suspiciune. Vecinii trebuie să știe că înțelegeți vorba lor, că aveți știre de planurile lor și că e mai bine să vă fie prieteni, fiindcă sunteți vecini, decît să-și caute prieteni de ocazie depărtați, complici de o clipă pentru a obține în contra voastră, avantaje temporare de putere și bogăție.
    Împreunați-vă cu cei din neamul vostru, cu ei veți face coconi de vază pentru care merită să adunați și să vegheați. Dar nu vă fie frică de muierile vecinilor sau de bărbații lor. Dacă le respectați rînduiala, ei vor respecta-o pe a voastră. A trăi după două rînduieli bune e mai bine decît a trăi după o singură rînduială, dar proastă.
    Ființa noastră se face din laptele de țîță al Mamei, din bucatele pe care Dînsa le-a gătit pentru noi, din poveștile pe care ni le-a susurat și din încrîngăturile de neamuri despre care ne-au vorbit ea, părinții. Memoria individuală păstrează memoria colectivă. Pare simplu și adevărat, dar împrejurările schimbate adună greu bunicii cu nepoții, transvazarea memoriei nu mai are loc decît rar și nu îndestul. Neamurile încep să creadă că nici nu mai au nevoie de memorie, că viețuirea în prezent e singura valoare. Și uită, golindu-se de sevă, secate precum pâraiele ale căror surse s-au înnămolit, invadate de deșeuri, de gunoaie și de idei preconcepute. Uită, precum nepoții cărora bunicii le-au pierit în războaie sau, amnezici și depărtați, nu mai simt îndemnul să povestească sau să îndemne să li se pună întrebări.
    De unde venim, cine suntem, încotro mergem nu sunt întrebări fără importanță pe care nici n-ar mai merita să (ni) le punem, ci cu adevărat primele și cele mai importante întrebări omenești.
    Genealogia, cronologia și memoria sunt cele trei surse ale continuității, mamelele - precum țîțele Reparatei poetului Brumaru – din care sugem laptele statorniciei de familie, de trib sau de neam.
    Sursele vizibile sunt arhivele. Nu lăsați să vă fie îngrădit măcar și pentru o clipă, accesul la arhive. Puternicii zilei vor încerca să o facă pentru a vă castra de memorie și a vă supune.
    Nu e rușinos să dăinui.
    Semnele Cerului, Apei și Pămîntului, peste care șuieră Vîntul, să vă fie cunoscute, să le luați din cărțile vechi sau din gura părinților, de e nevoie chiar cu oarecare violență. Cine nu știe să citească semnele zborului rîndunicilor, susurul izvoarelor, șuieratul vîntului, nu e pregătit nici pentru viață și nici pentru moarte.
    Puteți pierde tot, nu îngăduiți să vi se confiște Speranța și Memoria. Și faceți distincția între Autoritate și Putere. Puterea actuală nu are autoritate. Și nimic nu i-o poate conferi. Clasa politică actuală este aproape fără excepție o nouă burghezie , descendenta „burgheziei roșii”, ambele – clase sociale exclusiv preocupate de propriile interese. Pentru acestea progres însemna progresul afacerilor proprii iar tradiția nu are alt scop decît conservarea bunurilor obținute prin fraudă.
    Nu la acest progres visăm și nu la această tradiție se cuvine să ne referim.
    Dan Culcer
    21 martie 2003, 18 august 2006

    Associated Topics

    GeopoliticaSocietatea de mâine


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.41 Seconds