|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 173 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
In epicentru: Magda Urasche. Ce se-ntâmpla, Doctore? Scris la Thursday, September 25 @ 01:00:00 CEST de catre asymetria |
Magda Ursache. Ce
se-ntâmplă, Doctore?
Doc, așa cum îmi place să-i spun lui Christian W. Schenk, e un prieten cu care poți pune țara (literară) la cale. Întâi a fost o întâlnire împlinitoare pe muntele Ceahlău. Și a rămas prietenul nostru (al meu și al lui Petru), nu de departe, ca Emil Cioran pentru Dinu Noica, dimpotrivă, de foarte aproape. Comunicarea noastră a fost animată de respect și iubire, asta în plin discurs al urii instalate între confrați. Cum să nu-l iubești pe un om cu inimă mare, cu conștiință bună, un altruist cu încredere în cultura românească? Și-l numesc Magnificul pe Christian Schenk, cum se numește Țone pe sine, după volumul uriaș al scrierilor. Cine spune că i-e rușine că s-a născut român, doar s-a născut pe aici, pe undeva. Schenk e neamțul cel mai român pe care-l cunosc. „Pasărea în cuibul ei nu piere”, crede etnosoful din mediul rural. Or, România are cuib în inima lui Schenk. Doc nu și-a pierdut cuibul, a avut mereu aripi pentru reveniri dese în țară. E teutonul care a rămas român (îmi place să-l citez pe filosoful Vasile Băncilă: „Apa trece, pietrele român”) și după plecarea în Germania. Nu și-a dorit un conflict între limba natală și română. Balansul între germană și română e benefic pentru ambele graiuri. „Fiecare pasăre pre limba ei piere”, zice tot etnosoful anonim. Schenk deține în egală măsură și maghiara maternă, și teutona paternă, dar și româna școlară. Doc, trebuie să știi că, acum, vocabula școală se scrie cu K, șkoală, ca-n reclamele stupide, iar o făptură suspectă, cu carnet de la Uniunea Scriitorilor, preconizează că se va vorbi în esperanto. Într-o limbă, una singură , adică o non-limbă. Cum ar zice Cornel Regman, „în stilul tuturor și-al nimănui”. Românismul lui Schenk e vizibil în grija de limba română, din ce în ce mai schilodită, dar și în truda de a face literatura română vizibilă în Vest, nu cât unul singur, ci cât două ICR-uri. A găsit cărți de seamă și le-a luat în seamă, urmând spusa lui Blaga: poeții, „neîntrerupt popor”. Lista lui canonică nu cuprinde doar 100 de nume, ci 380, valorizări corecte sută-n sută. L-a ajutat iubirea. Pentru Denk, iubita posesivă nu e medicina pe care a practicat-o, ci literatura. O carte de 586 pagini, format A4, Scrisori.1991-2002, spune multe despre modul său de a valoriza. Schenk a ascultat sugestii de la Al.Cistelecan (cum altfel?) pro Ion Mureșan și Aurel Pantea, de la G.Vulturescu (pro Angela Marinescu, Mihai Ursachi, Ion Stratan, Mircea Ciobanu, Petre Stoica), de la părintele Bartolomeu Anania (pro Arghezi), nu și de la Crohmălniceanu, care l-a vrut interzis ca „naționalist și fascist” pe Romulus Vulpescu. Doctorul nu s-a lăsat contaminat de „Bacilul Croh”, cum l-a numit Ion Barbu, știind proverbul „Pasărea vicleană dă singură în laț”. Imediat după '89, au revenit „înfierările”de sorginte proletculturnică.Trebuia ca Fondane, care a dus Fundoaia natală în Franța, să-l surclaseze pe Eminescu, cum a încercat să facă Roxana Sorescu? Și-mi amintesc de Ion Vitner care, în Pasiunea lui Pavel Corceaghin, Editura de Stat, 1949, scria despre Eminescu: „un mistic cu cultul morții, un idealist retrograd”. Vă sună cunoscut? Eliade-Cioran-Noica au fost etichetați „dubioși”; Eliade, legionarul, Cioran, fascistul, Noica, socialistul, „un trio sacru” disprețuit , ca tot ce e sacru, de Alina Mungiu. Pentru Radu Florian, în revista „Era socialistă”, Noica era „dușmănos”. Nu i s-a dat drept la replică. L-a urmat Al. Florian fils, fără argumente. Să continui? Nae Ionescu, „un rinocerizat de fascism”, Daniil Sandu Tudor și V.Voiculescu, „propagandiști ai misticismului”. Până și Blaga a fost declarat „legionaroid”, pentru că ar fi propagat „cultul morții” ca Moța și Marin. N-a plăcut nici Bartolomeu Anania, pentru Memorii și Jurnale, semnate cu nume de mirean, Valeriu Anania. Nici D. Stăniloae, pentru spusa că „Religia nu e o teorie, ci un mod de a fi”. Pentru mulți, foarte mulți români, admirabilul N.Steinhardt este evreul cel mai român. N-a scăpat de blasfemieri: că, în pușcărie, a hrănit „un popă legionar”, rupt de foame, din pachetul său cu mâncare puțină. Noii canonici au ce au cu operele ample. Cu Breban, Preda, DRP, Buzura, cu Stănescu și Sorescu. Nu dau nici un ban pentru Ateneu, nu dau doi bani pe literatura clasicilor. Literatura clasicilor e „involuată”? Nu, hotărât nu. Aceste terfeliri, denigrări, răstălmăciri, minciuni, ascunzișuri sunt, în fapt, autodistrugere și l-au făcut pe Daniel Turcea să strige: „Până când veți calomnia? Încetați odată!” Christian Schenk a strigat și el : Vrem dreptate critică pentru valorile literaturii române! Și cum să nu fie decepționat de acest amestec de apă curată și ulei presat la rece, în toate genurile: epic, liric și dramatic? Problema nu-i că n-ar exista talente, problema e că nu sunt îndestul cunoscute.Or, asta a făcut Doctorul. Ne-am descoperit, cum era și firesc, pe aceeași baricadă, și el, și noi, Bătrânu și cu mine. Să-l citez iarăși pe etnosof? „Pasărea după pene, omul după prieteni se cunoaște.” Schenk crede, ca și noi, că Adevăr-Bine- Frumos nu sunt concepte „ponosite”. Un internetont zicea la Tv : „Cultura deteriorează creierul.” Dar creier deteriorat cancel culture sau woke este cel acultural.Trebuia reconsiderat Marinetti, futuristul, cerând să scuipăm pe muzee, pe biblioteci, pe academii? Iar spit, nu spirit critic dețin destui. S-a mers pe ideea că nici n-avem cultură, că ar fi doar iluzie deșartă. Pierdem Calea Gutenberg? Internetonții o vor. Baudrillard ne-a alarmat: „Vine Mașinul!”, adică omul plat, dezumanizat, post-cultural, post-etic, post-etnic. În „Acolada”, Cr. Schenk a făcut invitație la o dezbatere publică privind Critica literară românească -adaptare, oportunism și rezistență. N-a fost molipsitor curajul său. - Ce se-ntâmplă, doctore? A primat vechiul oportunism al teleintelectualilor, mereu adaptabili și adaptați rapid la noile ordine, la noul conformism ideologic, după dictare? A supărat ideea ta că ar fi „un spațiu al libertății intelectuale” critica asta? Că exigența culturală e periculoasă într-un câmp critic tensionat de drone explozive? Doc mi-a răspuns: „Instanțe critice sunt puține” și m-a trecut, prea generos, între ele. Mai decupez: „Ce rămâne e speranța că o nouă generație de critici va înțelege că vocația criticii nu e apartenența la grupuri, ci curajul gândirii autonome.” Nu i-am mai spus că, refuzând eufemismele (vocabula sa) privind oportuniștii și conformiștii cu direcție dată de politic, va avea parte de cotonogeli literare, ca Marin Mincu după ce a susținut (în 2003, vă rog!): „critica românească a fost confiscată de o castă”. Și Ursachi, și Ursache s-au simțit cenzurați și-n postsocialism, când s-a reactivat Frăția inelelor, seria a doua, iar activiștii de partid comunist au fost repuși pe scaunele de conducere pierdute la revoluție sau aruncați sus-sus, pe scara indemnizațiilor de merit. Eu am fost oprită din drum de activul iliescan, iar prietenii de casă și de mașină Dacia mi-au întors spatele, de parcă aveam vreun virus necruțător. Nu mă victimizez pentru cei 13 ani de tăcere impusă; se victimizează destul cei cu o lună-două de interdicție. Daniel Cristea Enache a încercat o ruptură în piaristică și a avut de tras ponoase, nu foloase. Nu le-a mers bine nici lui Mihai Iovănel, în luptă cu paraliterații, nici lui Paul Cernat, cu Prostituții literare ieri și azi, dar l-am lăsat de Christian cu speranță neștirbită. De la N.Manolescu, nefiind destul de diplomat, a încasat destule. În „România literară” a ajuns persona non grata și asta știe o lume literară. Ce a făcut Cr.W.Schenk? A tăcut și a selectat valori, cu calm și echilibru, după știința sa de carte. Numai antologia celor 81 de poeți, publicată în 1994, a necesitat trei ani de trudă. „Cuibul se face greu.”, zice același gânditor anonim. Christian a avut parte dinspre cei antologați de laudatio, de recunoștință. Scriitorii megalomani au cam cârtit, simțindu-se neștiuți la Boppard. Vanități, orgolii, pretenții de neacoperit. Prostia e fudulă.Te poate face să te crezi homo universalis. Greu cu comunismul, greu și cu postsocialismul. Exilații au rămas excluși din spațiul cultural, în afara istoriilor literare mari, însă D.Micu, figura centrală a obedienței sub călăul cenzor Leonte Răutu, a fost recuperat. Și el, și Popescu - Dumnezeu. În acest context, al formelor fără fond, Doctorul s-a decis să spună răspicat, ca odinioară Maiorescu, „În lături!”, deși urmează linia Lovinescu, orientată spre valoare occidentală și modernitate. Ca pamfletar e înverșunat, dar pe dreptate. La război ca la război, loialitatea pentru cauza dreaptă primează. A început lupta cu impostura din reviste, dar și din editurile care promovează non-valori, de care-s pline vitrinele „capitalizate” ale librăriilor, câte mai sunt. Privirea e ascuțită și pixul e tăios cu grafomanii, dar și cu criticii de întâmpinare având tarif cunoscut pentru superlative în avalanșă: spun despre X că scrie poezie cu majuscule, despre Y că se cațără spre transcendent, despre Z că e „scriitoare a secolul XX și XXI”. Oare de câte ori pe săptămână le iese din gură cuvântul mirobolant? Mă ajută cineva să număr? În 15 septembrie a.c., Doc îmi scrie despre „paradele carnavalești” ale nominalizărilor multe, din „luna cutare, anul cutare”. „Culmea culmilor: toți acești oameni nominalizați, premiați, medaliați cu platină literară și diamant academic nu au operă.” Și pun aici o croșetă: „au făcut pentru literatura română exact cât a făcut un chibrit ars pentru iluminatul public”, dar „joacă impecabil în rol de importanți.” Ei, Doc, mai cad și de pe scenă! În privința prezentărilor de carte, citez din memorie: „Cărțile sunt mai prezentate decât citite”. Ce-ar fi, se întreabă Schenk, literatura fără aceste parade cavalerești? Și răspunde: „Poate doar o literatură adevărată”. Așa că lasă nominalizările să-i tulbure pe ceilalți și „premiile să se reproducă prin partenogeneză”, alegând să facă ce știe să facă: „să scriu, să traduc, să respir literatură”. Fără teama că n-ar fi nominalizat sau oficializat.
E calea de urcuș onest, Doc. În cuvintele lui
Eminescu: „Eu rămân ce-am fost: romantic.” Magda URSACHE
|
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |