Who's Online
Exista in mod curent, 40 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
|  |
Legislatie: Ioan ROSCA. Despre excesul de putere si tratarea lui
Scris la Monday, August 04 @ 15:15:32 CEST de catre asymetria |
Ioan
ROȘCA Precizari
și explicații
De
ce susțin că întemnițarea celor ce înfruntă presiunile evreilor
ar dovedi excesul de putere al acestora
Apariția
la orizont a unor noi prevederi represive, mă determină să explic
încă o dată rostul unor activități ale mele din ultimele
decenii, care ar putea stîrni pofta de represiune a celor deranjați
de ele; simt nevoia să re-explicitez motivele care au stat și stau
în spatele acțiunilor și opiniilor mele- exprimate în scris sau
audiovizual. Să re-declar faptul că motivațiile/țintele
intervenției mele în dosarul raportului dintre (unii) evrei si
(unii) români nu au nici o legătură cu rasa, etnia, religia sau
„ura” ; și asta nu din frică de represalii (pentru că nu
consider/admit că sentimentele cuiva pot fi cenzurate- decît într-o
lume orweliană) ci pentru limpezirea, fără nici un echivoc a
perspectivei mele, formată prin studii ample (pe care aș putea-o
schimba dacă mă conving niște contra-argumente, dar nu sînt
dispus să o trădez din teamă).
Am
fost și rămîn mînat, în acest dosar, de șase incitative
împletite:
1. Scopul justițiar — în interes public
Din
1990, am militat perseverent pentru judecarea crimelor comunismului
(vezi www.procesulcomunismului.com si
https://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2020-7). Am fost
numit (inexorabil, pentru că aceia care m-au mandatat… au
dispărut) purtătorul de cuvînt al Comitetului de Reprezentare a
Victimelor Comunismului (CRVC), rol care m-a costat mari eforturi
justițiare- publicistice și juridice- și îmi impune obligația de
a nu dezerta de la datoria de a apăra memoria victimelor genocidului
anti-românesc și de a denunța impunitatea care a protejat călăii,
inclusiv prin încercarea de a pune căluș în gura apărătorilor
victimelor. Este inadmisibil să faci jocul autorilor unui genocid
contra neamului tău în numele priorității comemorării altuia.
Printre
victimele noastre, se află și mulți legionari, care au fost supuși
unor condiții de detenție speciale, întru exterminare, putîndu-se
vorbi și de răzbunare atroce contra legionarilor, realizată de un
regim comunist acționînd și represiv și filo-semit (din moment ce
a lichidat prioritar pe cei denunțați azi ca dușmani ai evreilor).
Acești subiecți ai represiunii și "reeducării" nu au
fost însă închiși pentru "antisemitism" ci pentru vina
de a opune rezistență (reală sau imaginară) unei ocupații
străine. Mulți dintre tinerii închiși atunci în masă (cărora
viața le-a fost distrusă) au adoptat "atitudinea legionară"
după 1944, doar în sensul asumării sacrificiului patriotic- fără
a avea vreo legătură cu ce s-a întîmplat pîna în ianuarie 1941.
Iar majoritatea zdrobitoare a foștilor legionari care activaseră în
interbelic și au fost reprimați și de comuniști (după 44) nu au
făcut niciodată vreun rău vreuneui evreu. A-i inculpa (după 80 de
ani!) pentru perspectiva lor privind interesele de atunci ale
României e ca și cum ai condamna toți membrii PCR (după 50 de
ani)… Și chiar foarte puținii dintre ei care or fi fost vinovați
de ceva -față de comunism sau față de niște evrei- au ispășit
cu vîrf și îndesat, în urma sentințelor criminale ale
"Tribunalului Poporului"- pe care unii ne cer să le
relegitimăm; a le re-incrimina faptele înseamnă a incălca
principiul fundamental al absolvirii, prin pedeapsa executată (și
disproporționată!). De altfel, după 1964, cînd au fost eliberați
(supraviețuitorii), acești oameni nu au fost acuzați de nimic,
cîteva decenii (ci doar persecutați și hăituiți sistematic).
Foștii legionari neputînd fi incriminați retroactiv pentru
"antisemitism", cu atît mai puțin pot fi cei care
comentează (favorabil) acțiuni ale lor sau le difuzează textele.
Și o spun ca persoană care nu are simpatii legionare, din motive de
incompatibilitate spirituală.
Să
vedem acum cine presează întru compromiterea victimelor
"legionare".
De
celaltă parte a baricadei se află responsabilii genocidului
comunist, prin nimic mai tolerabil - pentru români (și comis după
"holocaust" -deci prioritar ca subiect al reparațiilor,
prin prisma temporalității) ; într-o Românie suverană,
condamnarea pentru crimele comise de români, într-o confruntare
inter-etnică întinsă de-a lungul istoriei, nu poate fi prioritară
condamnarii crimelor contra românilor…; poate doar atunci cînd
pagubele românilor ar fi tratate ca prioritare în Israel, s-ar mai
putea ridica astfel de pretenții. Ne-reciprocitatea indică
asimetria posturii.
Nu
există nici un singur caz de evreu ajuns în Israel (sau
rămas/revenit în țară) condamnat sau expulzat pentru rolul jucat
în genocidul comunist! Nu există nici un singur caz de despăgubire
plătită de vreun evreu (sau din bugetul Israelului) pentru daunele
produse - genocidar - unor români. Și asta, deși foarte mulți
evrei (declarați "comuniști") au fost implicați în
reprimarea/ exterminarea românilor (inclusiv "legionarilor")-
fapt amplu dovedit, cui nu întoarce spatele documentației (a se
vedea de exemplu enciclopedia elaborată de "Apostu").
Conflictul
de interese justițiare devine țipător atunci cînd actualii
cenzori sînt urmași ai unor lideri comuniști evrei, a căror
interes prezumabil și manifest este acoperirea unor crime comise de
unii înaintași ai lor contra contra unor înaintași ai noștri:
ori prin deturnarea sterilizantă a demersurilor de reparație (vezi
rolul lui Tismăneanu), ori (vezi rolul lui Florian, Vainer, Katz,
Vexler etc.) prin resuscitarea stranie a dosarului unui "holocaust"
pus și în cîrca legionarilor- care nu l-au putut comite, fiind
chiar ei, în aceea perioadă, victimele lui Antonescu (un alt
personaj cu care nu sunt compatibil spiritual, dar pe care-l consider
victimă, ce poate și trebuie pomenită).
Semnificativ
este că, după ce și-au infiltrat pretențiile pentru "persecuții"
(vagi /nedovedite) în legea de despăgubire a deținuților
politici, obținînd "pensii" și pentru urmașii din
Israel… au cerut ca ele să nu fie acordate urmașilor legionarilor
victime certe ale comunismului (vezi demiterea lui Octavian Bjoza,
președinte AFDPR și secretar de stat, pentru că s-a opus la
această mișelie). De asemenea, consider semnificativ că, același
Marius Iacob, care a fost folosit de Kovesi pentru a pune capăt
(închide prin NUP) cercetarea crimelor comunismului în dosarul
deschis de noi în 2006 (vezi
https://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-7-2010-12) a
formulat rechizitoriul contra lui Călin Georgescu în termeni care
nu lasă loc la dubii privind rolul său și agenda celor pe care îi
slujește.
Continuitatea
pozițiilor este flagrantă. În spatele holocaustizării victimelor
comunismului se află interesele anti-justițiare ale protejării
călăilor nepedepsiți ai românilor/ românismului, și nu numai
ghișefturile "industriei holocaustuilui" sau nevoile de
intimidare întru ușurarea neocolonizării- de care vom vorbi mai
jos.
2
Scopul patriotic - în interes public
Am
încercat să mă opun manevrelor semnalate anterior, nu numai din
justițiarism ci și datorită obligațiilor față de interesele
neamului (poporului, statului român- capturat de uzurpatori).
Conform conștiinței și legilor (începînd cu prevederile și cu
spiritul Constituției) mă simt (consider) obligat să-mi apăr
țara, dacă aceasta e victima unui atac, dinafară / dinăuntru.
Nicăieri nu scrie, în legile de apărare a interesului național
(și de nicăieri nu se poate deduce) că această obligație
încetează dacă agresoriii sînt un grup organizat de evrei; în
acest caz, cel ce ia poziție aflîndu-se evident în legitimă
apărare- a țării sale. M-aș putea înșela privind atacul
/pericolele percepute, dar asta nu mă scutește de obligația de a
reacționa adecvat, dacă le văd ca reale și extrem de grave. Eu nu
am vorbit public decît după ce, provocat de răsturnarea tratării
genocidului comunist, am studiat îndelung situația privilegierii
inadmisibile a grupului de evrei pe care îi reprezintă domnul
Vexler (folosind surse variate, începînd cu revista Realitatea
Evreiască), publicînd rezultatele acestor cercetări în sinteze
argumentative riguroase. Cei care vor să-mi conteste analiză ar
trebui să vină cu contra- argumente, care să (mă) convingă că
m-am înșelat, nu să interzică revelarea adevărurilor
neconvenabile lor.
Justificarea
legilor liberticide votate de pseudoreprezentanți ai românilor
(lucrînd- demonstrabil pentru interese străine) a fost combaterea
unei inexistente uri de rasă (etc.) ; cînd este de fapt vorba de o
reacție anticorpică firească/ obligatorie, întru apărarea
națiunii/ tale- pe care o consideri atacată sfruntat sau perfid;
atitudine mai mult decît legitimă, pe care nici o lege nu o poate
interzice, fară a-și trăda caracterul antinațional/ colonial. În
legile protejării evreilor nu se prevede explicit excepția acțiunii
din interes național (care-și avea firesc locul, lîngă cea
științifică). Dar ea poate fi încadrată în "interesul
public" sau dedusă din constituție. Dacă cineva ar respinge-o
ca temei valid, pentru că nu e prevăzută explicit în legile
impuse românilor, am avea aici legitimată excepția de
neconstituționalitate pe care aș invoca-o eu, pe lîngă criticile
ce se referă la încălcarea libertății de conștiință, opinie,
asociere.
In
serialul publicat doi ani în Certitudinea, pe lîngă capitolul
dedicat combaterii antisemitismului întru acoperirea crimelor
comunismului (capitolul 2 al "hexagonalei") am mai tratat
(semnalat, documentat, argumentat) următoarele lovituri date
intereselor românești:
-
încetățenirea abuzivă, în masă, a unor evrei din Israel,
acoperită de "protecția informațiilor personale " și
realizată printr-un lanț de malversații legislative observabile,
operate în contra constituției (care interzice colonizarea cu
populații străine) și justificată cu pretenția că evreii care
au părăsit România după 1944 au fost alungați și privați
abuziv de cetățenia română- la care în realitate au renunțat
benevol.
-
estorcarea bugetului României prin forțarea unor despăgubiri
-preferențiale și nejustificabile (după 80 de ani!)- pentru
persecutarea- reală sau imaginată- a unor evrei sub regimul
Antonescu; daunele fiind estimate arbitrar (deși exista baza
arhivistică pentru evaluări precise), în condițiile în care
românilor li se interzice "minimalizarea" lor… adică
dreptul de a apăra bugetul țării, împiedicînd exagerările
(fiind incriminată astfel… apărarea interesului public!); pe
lîngă asta, evreii remanenți la noi pretind și obțin continuat
un tratament cras favorizant (privilegii exotice față de populația
majoritară), realitate pe care am dovedit-o minuțios cu extrase din
Realitatea Evreiască (referitoare la bugetul și "realizările"
FCER) ; favoritism care indică faptul că în acest moment
beneficiarii dețin putere excesivă în România.
-
jefuirea avuției colective a românilor, prin "retrocedări"
care răstoarnă ilicit naționalizarea din 1948 (sau eludează
înstrăinările operate de evrei anterior), compensații
preferențiale (prin comparație cu regimul de despăgubire conform
legilor fondului funciar) și nejustificate moral (refac distribuția
injustă a avuției naționale din 1939, realizată- așa cum au
arătat numeroși fruntași ai culturii române- prin parazitarea
îndelungată a băștinașilor), operație compradoră care
justifică bănuiala că această "recuperare" a fost
scopul răsturnarii de regim din 1989 (foarte greu de explicat, dacă
nu recurgi la "qui prodest") ; fiind semnificativ faptul că
domnul Vexler, în același moment în care a întărit legile de
intimidare a potențialei rezistențe contra manevrelor spoliatoare,
a pretins și "retrocedarea" unor proprietăți pentru care
nu au acte; cine se poate îndoi că ticăloșii strecurați la
putere vor vedea și aici un prilej de îmbogățire (împărțind
chilipirurile cu rechinii exteriori) așa cum au procedat cu avuția
națională după 1989?
-
participarea, in pozitii cheie, a unor evrei (sau cripto-evrei veniți
din toate zările) la jaful "tranziției"/ "privatizării"
(rolul major al unui Brucan sau Roman, combinîndu-se cu acela al
unor "intreprinzători" acoperiți cu diverse cetățenii-
așa cum a dovedit-o Corneliu Dan Niculaie) ; faptul că în acest
megajaf (care a distrus economia națională, producînd plecarea
masivă a românilor) sînt implicați escroci/ profitori de diverse
etnii, nu ne poate împiedica să analizăm cota de participare a
evreilor (avantajați în competiția raptului), pentru defalcarea
responsabilităților în distrugerea României.
-
acapararea puterii în statul român, devenit colonie multilaterală
(americano-israeliană etc.), dovedită de numeroase manifestări de
obediență colaboraționistă inexplicabile altfel; interminabilile
acțiuni/ măsuri antiromanesti protejate (sponsorizate) de statul
roman: simpozioane anti-românești, institutul Wiesel funcționînd
ca Minister al Adevărului, școala Lauder-Reut funcționînd ca
pepinieră a viitorilor conducători ai țării, controlul CIA/Mossad
asupra SRI- semnalat de domnul Corvin Lupu, fiind doar niște
exemple, dintr-o listă teribil de lungă, care atestă postura de
slugă în care a ajuns (revenit/ rămas) România.
-
dovada cea mai pregnantă a pierderii suveranității este impunerea
legislației represive (întru intimidare)- pentru ca operațiile
antiromânești analizate meticulos în studiul meu și semnalate
succint mai sus să nu poată fi combătute- căci a te împotrivi
unor evrei, orice ar face, este "antisemitism"; apărătorii
națiunii sunt pasibili de temniță grea; piscul dominației
distructive fiind cenzurarea memoriei colective.
Ioan
Roșca, 17 iulie 2025
3.
Scopul cultural /educațional Pentru
a justifica/realiza intimidarea și cenzura, se pretinde acum
românilor să suporte interzicerea difuzării luărilor de poziție
a înaintașilor neconvenabile evreilor; legile antiromanesti repun
in funcție cenzura din 1948 (ba chiar o amplifică, căci atunci
interdicțiile erau listate, acum… orice text contra lor este
interzis) manevră care reprezintă un atentat fatal la identitatea
și memoria națională, fiind uluitor că în România de azi se pot
impune manuale care măsluiesc adevărul istoric, inoculînd
urmașilor bananizați incriminarea înaintașilor patrioți. O mare
parte a fruntașilor noștri culturali (așa cum o admite/ denunță
și un fragment expresiv din raportul Wiesel- pe care l-am citat ca
preambul al studiului meu) au opus o rezistență dîrză si
perseverentă față de ceea ce ei au perceput ca invazie a evreilor
începind cu anul 1800, acaparare ulterioară a avuției naționale
și puterii politice, șantaj internațional contra intereselor
țării- în favoarea lor etc. ; confruntarea durînd 200 de ani
(încît i se potrivește ultima carte a lui Soljenitzin despre
situația similară din Rusia) ; costîndu-ne enorm faptul că ei au
putut să supraviețuiască și prospere, înainte de a pleca în
Israel (dovedind că
acolo consideră ei că e țara lor)
E
dreptul oricui român să nu îl îngrijoreze refluxul revenirii
evreilor pe suprafața și la cîrma României. Minimizarea
pericolului bazîndu-se pe măsluirea orweliană a istoriei reale,
ascunderea efectelor nocive pe care l-a avut așezarea lor peste
poporul român și eludarea actualității din Palestina. Nu este
însă admisibil ca să fie interzisă îngrijorarea celor care
consideră că tratarea palestinienilor de către evreii picați
peste ei (de la ocuparea țării lor pînă la genocidul final- de
azi) nu promite nimic bun- raportat și la modul cum a decurs
trecerea lor prin România.
Reducerea
acestei confuntari la episodul 1939-1944 este o farsă monumetală; o
capcană în care cad nepricepuții care se cantonează la "problema
legionară", neînțelegînd că atitudinea acelora față de
evreimea care cucerise practic puterea după 1918 nu a fost decît
continuarea unei lupte seculare, întru rezolvarea unor probleme
profunde, deschise anterior; o reacție la ceea ce majoritatea
românilor au perceput ca prelungită cotropire; o încercare de
eliberare.
Confuzia
e rodul mistificării trecutului prin falsificarea istoriei. Cum
sensurile sînt relative, putem să ne gudurăm oricărui nou stăpîn,
admițînd valorile pe care ni le impune, devenind oameni noi. Dar la
adevărurile din trecut- nu se umblă. Datorăm corectitudine-
faptului consumat și respect- celor ce ne-au permis să apărem.
M-am
văzut deci obligat să apăr adevarul istoric deformat politic,
cultura română agresată de castrarea filosemită la care se dedau
cu sîrg cozile noastre de topor, prin readucerea la lumină a
textelor pe care le vor uitate evreii care domină azi România,
încît românii să nu-și mai înțeleagă trecutul. Aceasta este
rolul cultural al hiperbibliografiei expusă la
fresca.piatauniversitatii.com.
Fresca
reface, recompune longitudinal integritatea devenirii colectivității
noastre, printr-un demers de „hiper-istorie”.
4
Interesul științific
Așa
cum am arătat în introducerea explicativă, gestionarul de
perspective este o materializare a preocuparilor mele științifice
privind modurile/ tehnicile de coagulare și expunere explicativă a
structurilor complexe de sens. Editorul si exploratorul de frește
bibliografice finalizează o lungă cercetare interdisciplinară. Un
astfel de instrument poate fi folosit întru alcătuirea de sinteze
problematice personale, colaborative sau publice.
Eu
l-am calibrat pe un exemplu (împotrivirea românilor la instalarea
evreilor) pentru că mă ocupam și cu asta în acel moment. Sper să
continui exemplificarea fiziologiei/tehnologiei informaționale noi
pe care o propun cu alte exemple (relația românilor cu alte etnii,
genocidul comunist, contrarevoluția de după 1990, actualitatea
românească etc.). Pînă voi închide aceste șantiere în lucru,
publicînd alte "frește tematice", nu am cum elimina
(numai pentru a nu risca reprimarea, în baza noii legi) fresca pe
care am conceput-o cîțiva ani ca exemplu/ prototip de calibrare,
căci absența ei ar face imposibilă înțelegerea formulei de
organizare informațională pe care o ilustrează. Interesul
științific de cercetător profesionist îmi interzice lașitatea
(chiar dacă aceasta ar domina celelalte patru interese).
Cît
privește fresca antisemitismului (și nu "antisemită"-
cum o botează răuvoitorii) am precizat că am agregat în acest
studiu de caz perspectiva celor denunțați de comisia Wiesel ca
ostili intereselor evreiești. Nu e treaba mea ca această formulă
de organizare să fie folosită și de cei care vor să agrege
perspectiva celor favorabili așezării evreilor în România. Nici
una din cele 30 de coloane (aspecte ale tematicii indexate în ea) nu
reprezintă vreo părare a mea ci este agregarea coerentă a ideilor
formulate de autorii care se refera la respectivul aspect-
selecționați pe principiul convergenței punctului de vedere.
Este
vorba de un studiu prototipal privind folosirea hipertextualității
și (rețelei) de calculatoare întru formarea unor imagini de
sinteză, cu care să reușim simplificarea inteligibilă/
explorabilă/ ierarhizată a spațiilor ideatice.
Măsura
în care aceasta lucrare, aflată la intersecția dintre tehnologia
educațională și științele informației (biblioteconomie- fiind
vorba de o formă de organizare expresivă a unui repertoriu tematic)
poate fi apreciată de colegii din domeniile în care mă manifest ca
expert (doctor) în tehnologia explicației și cercetător asumat
inter (trans) disciplinar; nu însă și de mercenari penibili, care
zac academic sau mănîncă o pîine jalnică în solda unor oficine
filo- evreiești, valorificînd tăcerea oamenilor de știință
intimidați; banaliști care capitalizează slăbiciunile
necunoscătorilor, se bazează pe protecția cenzorilor, dar ar fi
incapabili să poarte o discuție serioasă cu cineva ca mine.
5.
Datoria civică, sinonimă interesului public
Noua
încercare de domesticire a românilor ("legea" PLX168)
este și mai ne (anti) constituțională decît cele precedente,
aratînd că obrăznicia sau puterea ocupanților (așa ziși
"parteneri strategici") nu mai are limită. Ea conține
exagerări uluitoare (poți face de pușcărie mai dihai ca
criminalii, violatorii și jefuitorii… pentru că difuzezi texte de
Alecsandri, Conta, Bolintineanu, Hașdeu, Iorga, Xenopol,
Kogălniceanu, Archibald, Hâciu, Băicoianu, Becescu, Traian
Brăileanu, Brătescu-Voinești, Cătuneanu etc. ; sau pentru că
nu ascunzi iar operele lui Eminescu…) ; și fentează publicul
nepriceput, încît aceasta să se cantoneze steril pe chestiunea
„caracterul legionar”, neglijînd inadmisibila cenzurare a
manifestărilor „xenofobe” ale „proto-legionarilor” de tip
Ioan Budai-Deleanu, Holban, Bolliac, Bărnuțiu, Ion Creangă, Ion
Ghica, Ion Agârbiceanu, Ioan Slavici, Rosseti, George Bogdan-Duică
etc.- care s-au opus unei invazii pe care ar fi numit-o
„palestinizare” a României, dacă ar fi putut privi spre viitor.
Nu
e de mirare că o astfel de lege a putut fi votată de
pseudo-reprezentanți ai poporului român, care au rezultat din
alegeri falsificate (dacă anularea turului 1 la prezidențiale s-ar
fi comis în termen legal, cine ar mai fi votat partidele ce tocmai
au dat o lovitură de stat?). Și nici că abuzul este validat de
aceeași Curte Anti-constituțională, care a răpit suveranitatea
poporului și prin care s-a operat lovitura de stat și s-au impus
românilor norme contrare constituției, libertății, adevărului și
logicii. Dar apărarea drepturilor persoanei rămîne o obligație a
celor ce vor să beneficieze de ele. Și asta cu atît mai mult cu
cît prețul plătit eliberării din 1989 a fost uriaș (distrugerea
economiei și societății românești).
6.
Adevărul, logica și bunul simț
Dacă
oamenii de știință au rol mai mare în stabilirea adevărurilor,
nu înseamnă că apărarea lor nu cade în sarcina tuturor
consumatorilor de adevăr, care mai dispun de logică și bun simț.
Ne
aflăm pe un teren mai profund decît cel al legalității, baza
implicită din care aceasta își extrage legitimitatea și
posibilitatea de a pretinde validitatea raționamentelor și sensul
conceptelor. O lege nu trebuie să fie numai constituțională
(interpretată constituțional) ci ea trebuie să nu fie imposibilă,
falsă sau absurdă (interpretată absurd). Ori legile de
criminalizare a „antisemitismului”, bazîndu-se pe o premeditată
ambiguitate, frizează crase cercuri vicioase. Totul pornește de la
faptul că nu sînt incriminate fapte nocive, ci opinii, intenții,
credințe- prezumate abuziv și ne-probabile. Trucul de a incrimina
"faptul" de a exprima respectivele opinii, sau de a difuza
materiale conținînd astfel de opinii neschimbînd nimic din
arbitrariul inadmisibil al făcăturii „juridicoase”.
Puterea
politico-juridică înțelege ce vrea prin „antisemitism”. Dovada
e chiar modul cum au schimbat definiția pe parcursul emiterii
acestui șir de legi. Au pornit (ca să justifice excepționalismul
deșănțat) de la drama holocaustului (de aceea nu e un delict să
urăști francezii, algerienii, indienii etc- ci numai pe evrei)
modificînd apoi definiția încît să permită paralizarea celui
care stă în calea unui interes evreiesc, fără nici o legătură
cu holocaustul.
Să
nu generalizezi - e corect, cînd se poate. Ce om sănătos
sufletește urăște pe cineva numai pentru că e evreu? Nu e normal
să consideri orice italian mafiot… dar poți vorbi de mafia
italiană. Cum să nu te referi la evrei, cînd în numele acestei
comunități, ca reprezentant al ei oficial, comite Vexler abuzurile
politice (liberticidul), în favoarea intereselor lor? Nu lor li se
"retrocedează" abuziv cetățeniile? Nu lor li se
"retrocedează" proprietățile pierdute sub Antonescu? Nu
lor li se plătesc depăgubiri pentru persecuții? Nu versiunea
convenabilă lor este introdusă în cărțile noastre de istorie? Nu
ei ne pregătesc ambasadoriii la Lauder Reut? Nu lor li s-a dat
dreptul de a băga patrioții români în pușcărie?
În
noua definiție IHRA (moșită în colonia de la București, pentru a
instrumenta o represiune mai eficace) este o crimă să susții că
acțiunile evreilor fac rău țării tale sau că ei au căpătat
prea multă putere în statul tău. Viciozitatea situației e
flagrantă: faptul că te pot baga în pușcărie pentru că îi
înfrunți dovedind tocmai ceea ce ei pretind că susții ilegitim.
Cel
închis 10 ani pentru că îi supără, nu are voie să-i urăscă
pentru că i-au distrus viața? Cînd iese, dacă își va arăta
fireasca ură, va fi închis iar?
Q.E.D.
Daca antismitismul se poate pedepsi cu închisoare pe viața, atunci
nu avem nevoie de alte argumente pentru a denunța acapararea puterii
în statul român. În timpul defășurării unui proces, victima
terorii ar trebui să aducă ca probă… tocmai faptul că procesul
respectiv are loc. Căci în Israel nu s-ar putea întimpla ceva
similar pentru un delict de „anti-românism”… și nici măcar
in Romănia.
Intimidarea,
hărțuirea penală, condamnarea sînt dovezi că acela care susține
că evreii domină țara are dreptate. Chiar dacă cei ce nu au
meditat la adevăratele temelii ale statului si dreptului (se prefac
că) nu înțeleg că nimeni nu ar trebui condamnat pentru că spune
ceva, dacă dovedește că acel lucru e adevărat.
Concluzie: Nu ajung presiunile pentru nepromulgarea acestei monstruozități,
care dovedește excesul de putere realizat în România de cercuri
manifest filosemite. Ci ar trebui anulată toată gama legilor
liberticide și antinaționale (OUG 31/2002 cu toate completările
ulterioare-inclusiv legea 217/2015; legea 157/2018 etc.) așa cum am
propus (justificat) în ultimul episod al studiului meu („Combaterea
antisemitismului folosește subjugării românilor”)
publicat în Certitudinea.
Faptul
că nu are cine să o facă, din cauza ocupației care a anulat
suveranitatea României, nu mă absolvă de obligația de a spune
adevărul, așa cum am reușit eu să-l înțeleg. Nu am ce face. Ar
trebui să mă reneg prea adînc, încălcîndu-mi mandatul
justițiar, trădîndu-mi țara, cultura și conștiința,
ascunzîndu-mi lucrările științifice și intervențiile civice,
renunțînd la logică- de teamă că niște canalii m-ar putea
eticheta ca "antisemit" (sau distribuitor de materiale
"antisemite").
Ioan
Roșca, 17 iulie 2025
|
|  |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
| 
|