Magda Ursache.Scrisoare întâia întredeschisăDomnule Varujan Vosganian,

 Da, fără cultură (și încredere, credință în ea) suntem într-un pustiu, deșert și alte sinonime. Ne pricepem să deșertificăm spațiul nostru cultural. Cât despre cei care manifestă dispreț pentru cultură și educație (nu puțini), ei merită tot disprețul. Mai ales când sunt batjocoriți „cei duși cu apusul pe umeri”, cum formulați dvs.. Și-l aprob pe N.Breban, pentru care atacul la Cioran al Martei Petreu denotă „carierism cultural josnic”. Cică intrarea în Academie ar fi justificată prin „noutatea temelor”. O fi blasfemierea lui Dumnezeu „înnoire tematică”? Ambasadorul Muraru vrea să-l interzică pe Țuțea, arestat în 12 aprilie 1948 și executând 13 ani de detenție. Nu se spală de mizeria asta nici în cele 7 băi ale imobilului de lux, plătit din banii românilor nevoiași, a căror istorie n-o place istoricul frate geamăn. D.Stăniloae e blasfemiat continuu, deși a trecut în rândul sfinților, unde trebuia să fie de mult. 

Ca și Mircea Vulcănescu, rămas „criminal de război”, conform sentinței unui Tribunal al poporului, stalinist. Toleranța noastră e de cele mai multe ori ridicolă, mai ales în vremi neprielnice, când e nevoie de un dezinfectant violent pentru cei care îl neagă pe martir. Deranjează cuvintele sale? „Fără religie și istoricitatea lui Iisus, lumea e un imens pustiu de sare și cenușă.” Și-mi vin în minte „ouăle demonice”, ca să le spun ca Bulgakov, din care a expandat lozinca laicității republicane, la 1789: „Spânzurați popii cu mațele regelui.” Zis și făcut după „cotitura” din 1944, dar și în zilele noastre, când li se ridică statui lui Marx și lui Stalin, iar Lenin rămâne neîngropat. Solidarizarea breslei ar fi prima necesitate. Or, între generații e multă ură, iar ura condamnă fără argumente. 

Bătrânii sunt etichetați uzați, demodați, perimați, terminați. S-a început, după acel Decembrie, cu reactivarea lui Mihail Ilovici , un negativist găeștean, cerând penibil, într-un manifest, Arderea Bătrânilor! Un autor de conspecte plat didactice de la Universitatea „Cuza”, pe care nu-l mai numesc, a susținut că respectul pentru valori românești ține de... ceaușism.

 Au urmat violuri voioase asupra capodoperelor, de la Miorița la Moartea căprioarei. Un prozator și politician din Zalău și-a găsit titlul : Să ardă cărțile! De ce ? Pentru că sunt „gunoiul trecutului”. Arderea a tot e obsesia lui CTP. Vrea arderea poemelor lui Nichita Stănescu, în calitate de mânz sec, pesemne. Numai că focul nu are putere, cartea arsă e mai puternică decât flăcările. La Red Bradbury, în Fahrenheit 451, „reacționarii” memorează cărți care sunt planificate pentru ardere. Ficțiune? În închisorile comuniste a fost realitate. În cei 18 ani de Aiud însângerat și alte temnițe, „reacționarul” Grigore Caraza a memorat mii de versuri din Radu Gyr și Nichifor Crainic, puși iarăși la index. Gyr a stat închis cam jumătate din viața de om matur, iar un poem social i-a adus condamnare la moarte. 

„Antisemitul”, după Al.Florian, a înființat Teatrul evreiesc Barașeum , primul din Europa. În replică, am scris o carte intitulată Ridică-te, Gyr, ridică-te Crainic!, iar un coleg scriitor m-a apostrofat: „Ție ți s-a făcut de pușcărie.” Se vede treaba că am capacitate delictuală. În ce mă privește, apreciez solidaritatea, nu și complicitatea de grup, grupare, gașcă de combinagii și cățărători. Am cerut Expresivitate și cinste!, pe urmele lui Caragiale („Cinste și gramatică!”), acum cer Etică și estetică! Dvs. cereți „demnitate etică”, de acord. Numai că aceia care și-au păstrat demnitatea sub regim comunist nu sunt celebrați cum s-ar cuveni. Așteptăm să vorbească în locul lor mormintele, gropile comune? Ion Lazu s-a zbătut să le ridice o troiță în curtea Uniunii. Proiect respins, pentru că în lista lui erau legionari ca Vasile Militaru, unul dintre cei mai demni poeți pușcărizați politic. De o demnitate fantastică! 

Acum nu se confundă legionnaire cu legionar, ca să se întoarcă Neagu Djuvara în mormânt? Și trebuie să se încheie odată cu „dovezile” CNSAS. Cezar Ivănescu a murit din cauza acuzelor nefondate. Sau ne obișnuim cu normalitatea nefirescului? Nea Gogu Rădulescu, înscris în GDS antum, deține, în Comana, și uliță cu numele lui, și statuie. Mircea Vulcănescu nu le poate avea? Nici Mircea Eliade, că nu vrea Manea, nici Cioran, că nu vrea Marta Petreu. După 46 de ani în exil, autorul capodoperei Dumnezeu s-a născut în exil, Vintilă Horia, n-ar merita o statuie? Zigu Ornea l-a avut în grijă pe Dobrogeanu-Gherea. Nu cumva să rămână fără grup statuar de păstrat, iar un bust foarte modest al lui Goga, într-un colț de Copou, a fost hulit la Iași. La hulă suntem neîntrecuți. Ce nu știu hunterii, care țintesc tot ce este amprentat național, e că, imediat după ocuparea României de sovietici, bustul lui Goga din Rotonda scriitorilor din Cișmigiu a fost decapitat. Avem Ziua Culturii, dar dispar instituții de cultură, muzee, biblioteci... 

La sate e și mai rău. Când am aflat că edificiul central al Muzeului Național al Literaturii Române e revendicat, în urma unei decizii judecătorești aberante, mi s-a părut glumă proastă. N-a fost. Noul proprietar a cerut chirie de 30.000 de euro anual. Primarul General n-a alocat suma. Mihai Sturdza a decis evacuarea : la 125 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, în 15 iunie. Ce-a mai contat protestul salariaților? Și, pentru că știm cum se trăia pe Planeta maimuțelor, se pare că vrem să inversăm procesul darwinian (contestat de însuși Darwin, care, spre sfârșit, renunțase la teoria sa evoluționistă, supranumită „evanghelia dracului”, și citea Psalmii), să asistăm nepăsători la transformarea omului în maimuță, renunțând la etnie, religie, limbă.

 

Des-figurăm istoria: pentru Boia, Unirea e doar o ipoteză. Vă mai amintiți de Sorin Mitu și de „miturile” lui, împotriva etniei și originile ei? Iar proaspătul ministru al Învățământului, prof.univ. Daniel David, ne vrea analfabeți funcțional la materia istorie: o oră (pe săptămână) și să mor! Formare civică fără cunoașterea trecutului? D. David vrea să „optimizeze” (e verbul său) etnia, în 10 ani. Când s-au comemorat, în 2001, 400 de ani de la moartea tragică a lui Mihai Viteazul, la Cluj, într-un ziar de limbă maghiară, Szabo Csaba a înșirat o droaie de mistificări, nerozii, minciuni. Că Bathory l-ar fi convins pe voievod să renunțe la independența Țării Românești , în favoarea Transilvaniei, că victoriile au fost ale lui Bathory cu oamenii lui, la Târgoviște, Giurgiu, București, că secuii au câștigat bătălia de la Șelimbăr...Cum să replici dacă nu știi istorie?

A ajunge de la Tisa pân' la Nistru, e, ca-n istoria lui Roller, obiectiv fascist. Pe vremea școlarizării mele, țăranii desculți, „fantomele albe” de la Mărășești erau, după Roller, ...imperialiști. Însă știam de la părinți și de bunii profesori de liceu 5 cuvinte: „Pe aici nu se trece.” Trebuie să recunoaștem că nu suntem departe de distrugerea identității lingvistice (avem două state românești, dar și două limbi, româna și moldovineasca. Pentru Constantin Barbu, am ajuns la apocalimbă, după cum ne vorbim limba, „comoara din adâncuri”. Odată cu digitalizarea, dispare și scrisul de mână, chiar dacă mai există Ziua caligrafiei. Eu mă trag din Homo Gutenbergensis (mulțumesc, Șerban Foarță!), nu din Homo Zappiens. Mândruță, inevitabilul teleast, saluta cartea pe dischetă. Argument: cu discheta nu te mai poți șterge în fundul curții. Cu „Dreptatea”, da, poți; și cu „Adevărul”. Exprimarea e liberă, spațiu e destul (avem reviste culturale fără număr, deși cele mai bune dispar, ca „Pro Saeculum” din Focșani), dar e ocupat de diletanți. Iar călătoria diletanților duce spre premii literare acordate sub egida prieteniei. Un președinte de juriu i-a dat premiu gras, la Scriitorul anului, nevestei sale. Și i-am dat dreptate lui Nicolae Panaite, care, în „Expres cultural”, a afirmat curajos că „sunt susțineri pentru unii în detrimentul altora”. Apele evaluării, o, sunt destul de tulburi.Topurile? N-au valoare, de vreme ce cocoață foarte sus veleitari care știu să se afirme. Avem bucătari celebri, celebrați ca poeți ai păstârnacului, o filosoafă în chiloți roșii ocupă raftul librăriei Cărturești, lângă Dinu Noica, alta e oripilată de scrierile lui Goma, atacat de lunetiști literari din toate pozițiile și luptând de unul singur. Scriitori care ar trebui să conteze sunt marginalizați, iar tot soiul de primate sunt scoase en vedette, conform Dictaturii Fun. O fi mai profitabil să scrii maculatură decât literatură? Cititorii sunt împinși spre lecturi guilty pleasure de Danielle Steal și alte autoare fără stil. Consumismul a biruit prin Dan Brown și Coelho. Cică să nu ne luăm (prea) în serios. Pas cu pas spre uniformizare culturală (pardon, sub-culturală!), prin cancel culture, prin „cărți trecătoare”, cum le-a numit G.Călinescu, batjocorit de habilitatul Ghiță de la Craiova. 

Dar Eminescu n-a fost ironizat de unii și de alții, chiar de ziua lui? Christian Schenk se simte pe dreptate nedreptățit pentru munca uriașă, pe peste 50 de ani, de a propaga cultura română peste hotarele ei: 380 de autori, clasici și contemporani, în antologii, iar procesul de difuzare e în dinamică. Și n-a confundat cultura cu culturnicii. Și-a dat demisia din Uniune, Filiala Iași, nu pentru că acolo n-a fost respectat și iubit, ci ca să tragă un semnal de alarmă: de ce USR nu are o secție de traducere a literaturii noastre în străinătate? Că ICR știm ce și pe cine promovează. Încă o vorbă vă mai spun privind scoaterile din Uniune. Știu că a nu tolera ce nu-i de tolerat nu-ți aduce mulți prieteni dintre oficialii trecători ca apele, dar a-ți spune deschis opinia nu trebuia să ducă la pedeapsa excluderii. Oare cei refuzați ca membri, pentru opinii contrare, n-ar fi cazul să fie reprimiți (dacă o vor) în Uniune? Octavian Soviany merită indemnizație de demnitate. Și Liviu Antonesei, și Alexandru Petria, și Claudiu Komartin. Cum merg lucrurile, Un.Scr.R va deveni loc interzis celor talentați. Moștenim de la Traian Iancu „trepte tarifare”, avem ne-scriitori (porțile Uniunii sunt cam vraiște), scriitori de rând și excepții. Cum îi deosebim? După juma de pensie sau după indemnizație de merit? Dar câți politruci nu dețin așa ceva! La noi, la Ieș', profitorilor realismului –socialist, șefi peste „puncte de cultură”, cum li se zicea teatrelor și editurilor, li s-a asigurat o existență prelungită și confortabilă prin indemnizația aceea. Ca bonus, sunt și cetățeni de onoare. Ce-a fost bun trebuia păstrat. Editurile profesioniste, CAR-ul, casa de odihnă de la Cumpătu... Un cămin, un spital, un mouroir ar fi prea mult? Oare copiilor nu le pasă că părinții pleacă neîmpăcați? Scrie presa că pe DRP l-au trecut prin spitale și azil. N-avea nici telefon (confiscat). Niculae Gheran a suferit mult că fiul era neinteresat de munca lui, de 50 de ani, pentru Rebreanu. Da, am câștigat dreptul de a scrie ce și cum gândim, nu planificați de cenzură, dar am pierdut drepturile de autor, gratuitatea tiparului, prezența în librării... Am spus librării? La Iași, sunt puse în locuri dosnice, ne-la-locul lor. De la cărți epurate din biblioteci și topite, am ajuns la biblioteci desființate. În ce mă privește, sunt de un optimism nemărginit și sper să îndreptați ce-i de îndreptat, ca Președinte al Uniunii, începând cu sigla. Multe s-ar rezolva respectând un decalog al scriitorului. Eu l-am redus la trei porunci indispensabile: răbdare, credință, iubire.

Magda Ursache