Who's Online
Exista in mod curent, 25 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
| |
Poeme: Aurelia Satcau: Bruno Giordano, hibridul dintre linii, fratele nostru
Scris la Monday, July 31 @ 15:51:29 CEST de catre asymetria |
Aurelia Satcau scrie " Bruno Giordano, hibridul dintre linii, fratele nostru
(Requiem pentru cel care a refuzat istoria de mucava)
Noi sîntem cetățenii nebuloasei Lumi a Doua
disimulînd cu greu
gustul de neant al transhumanței
al păstoritului
Noi sîntem
cetățenii nebuloasei Lumi a Doua
disimulînd cu
greu
gustul de neant
al transhumanței
al păstoritului
dar nu, nu acolo
unde feerii
îmbelșugate
ne ademenesc
în vise
ale
stabilității și substanței...
ci, iată,
unde semnale
reci,
prin porta -voce,
bruște și
trunchiate
ajung pînă la
noi,
cum că acolo, sau dincolo,
sau nu, nu acolo, ci mai bine chiar aici
(ce loc străin și
deșert!)
ne va fi patria!
ca-ntr-un
mercenariat
impus,
patria e unde
’lupta e’,
unde ’chemarea e’
fără edulcorări,
cazon
și totdeauna din
bucăți
cetățenii Lumii a
Doua
nu se grăbesc
să negocieze...
oferta e
întotdeauna falsă
atunci cînd nu e
vînt,
- un Zefir înșelător
susurat de buzele
subțiri
ale vreunei Lady
de la Social Security
care,
iată,
ar vrea să te
ierte (sic),
să te exempteze,
să te treacă,
solidar,
cu vederea
pentru crimă,
dar nu poate: căpșunile
umflate de azotații
trecerii bruște
de la infanție
direct la prima tinerețe,
întocmai ca în
ritualurile pierdute
ale puberilor și
adolescenților
lumilor pe dos
(poate numai cei de prin Kamceatka sau Nepal, să nu...),
mă rog...
ei, și căpșunile
acelea teratogene
le-ai adunat în
maximă,
prea maximă,
privațiune,
iar ea, iată,
acum,
ea,
Lady
înfigînd
pumnale robuste
de protocol și
securitate națională,
ea, trebuie,
acum, să te ’de-fere’, să te ’con-fere’,
să te ’dea pe
mîna
cui trebuie’...
cetățenii Lumii a
Doua
aproape n-au de
ce să se mai teamă –
cetățenii Lumii a
Treia
stau, acum, pe-o
cracă, și ei,
în suspensie,
pentru o vreme,
după care în
cădere liberă
către vreun
guvern sau altul,
incurabil gentil
cu numele,
crud cu fapta,
și cu privirea
împăroșată
de ideologii și
spaime...
ce spaime?!?
ah, înțeleg, vă
înțeleg nedumerirea:
ce spaime pot
nutri femeile-efluvii,
gingașe ca o lamă
de cuțit
sclipind scurt
în oțelul
și betonul
armăturilor
și
frontispiciilor
și suprafețelor
nichelate
ale propriilor
lor eleganțe
de sfîrșit de
început
de apocalipsă
(apocalipsa să fi
început
pe la mijlocul
de grație
al acestui 2006 -
atenție, istorici ai viitorului!)
femeile
mastectomiilor impuse
ah, curve fără
căutare
aride și sterpe
cum numai
în viitor
prefigurăm femeia
oțelită
asexuată
dar și noi – fără
pofte sub bisturiul dinților
și maxilarelor ei
sau ce spaime la
bărbații
patriarhalismului
inculcat, cum ar
spune Lacan,
încă de cînd
infănțelul
e legănat în
ambioza lichidă
a mămicii-fără-de-moarte-care-îl-va iubi-fără-de-sfîrșit
infănțelul din ce
în ce mai tarat de gene
lethale,
rambursări
tardive
după
pestilențiale încrucișări de rasă,
de ginte,
mai aproape,
tot mai aproape,
(astfel încît
arginții și galbenii să țină și ei aproape),
pînă cînd burțile
și bazinele
s-au lățit ca
niște rînjete lacome,
infectate de
teratogenii
cu nume
abracadabresc –
pielea, și părul
și ochii – oglinda sulfetului –
s-au decolorat
în apele stătute
ale unor timpuri
de pofte
și hegemonii,
organele –
suspendate și ele,
încarcerate sub
munți de represiuni
și vise
abortate
în peșteri tăcute
ale unui suflet
care nu le mai
vorbește de mult;
domnii și
doamnele de mucava (iertați banalitatea de formulă!),
așadar,
străjuind imperii
și mese rotunde
pentru cavaleri
iluzorii,
tac,
umăr la umăr
solemn și
responsabil,
în liftul prea
strîmt
pentru un Ego
atît de mare -
- ei semnează
ultimii în coduri
și rituri
și pacte discrete
- de ce s-ar teme?
dar doamnele de
mucava?
înalte sau scunde
blonde, brunete
sau roșcate,
mult
sofisticatele noastre filantroape
CNN-ice, robuste
și chiar sobre
în spatele
emaciatelor fațade
Nancy-Reagan-iste,
sau ușuratice,
cu pofta răsărind
inopinat,
dincolo de cîmpul
arid al
buzelor
rostogolind
neîncetat
cuvinte, parole,
cuvinte,
- etică și
estetică
în zîmbetul lor
parfumat
și lethal.
domnii și
doamnele de mucava
se tem
se tem de noi,
și,
în nopți de
mucava,
din insăși
vortexul
de mucava
al interiorului
bicameral
al creierului lor
de mucava,
scurt-circuitînd
din vise de
mucava (anoste, neprevestitoare, sterpe)
spaime reale,
colcăie ca șerpii
și, iată, domnii și doamnele
de mucava
se tem.
De ce se tem domnii și doamnele de mucava
cel mai tare,
caligularii
noștri
se tem...de
teamă.
teama ca singura
enzimă
navigînd vie,
insuportabil de
vie,
în sîngele
mumificat,
stătut și
reptilian
din sarcogaful
îmbălsămat al trupului
in fășurat în
cele mai sofisticate
cîrpe de lux.
teama,
lunecînd mut prin
subterane
și canale jegoase
în care fructul
iubirii
e uscat
și gustă amar
ca fierea
susurînd, prin
vene și artere,
fermentul final
al urii
și disprețului
amar și el,
putrid,
nevăzut,
căci
orbitoareSa
Matrixă a viciului
miroase
înșelător, oh, atît de înșelător,
în evilenkiada
noastră
de roboți
și mimi.
a fost odata ca
niciodată un film,
în discovery-ul
adolescenței mele,
”Călătorie în
interiorul pămîntului” , sau nu,
nu, altfel, dar tot o călătorie
printr-o o rețea
mai ceva ca
subteranele
veșnic alerte, cu
sau fără noi,
ale CIA-ului
ne transportă la
nivelele
microzimale
într-o turbata
congestie de susurături
de gîlgîituri
și sunete,
cele prin care am
trăit, vreo nouă luni,
cu toții.
teama de a nu mai scăpa
in ipostaza de microb,
de atom
dotat cu
conștiință,
survolînd propria
junglă de carne,
sînge, oase și
ligamente
literalmente
o capodoperă
(capo-di-opera)
a naturii
teama de a rămîne
stingher
în propria carne
purtat de
propriul lichid vital
într-o lume
necunoscută,
eu mi-o amintesc
ca pe o teamă
sănătoasă,
fascinantă
domnii și
doamnele de mucava
trebuie că
trăiesc
o alt fel de
teamă: teama de necesitate
- o teamă de
conștiință, purulentă și gravă,
o teamă
istorică
de răul
ce
va
să
vină...
nimic atavic, sau
arhetipal,
glorios,
acolo.
...doar o
speculație...o fulgurație
de frustrat între
lumi
- frustratul
dintre lumi,
hibridul cocoțat pe
gard care,
privind (d)in
ambele părți,
nu va ateriza,
nu va poposi,
vreodată,
în vreuna
detașarea
ca marca
inevitabilei clarviziuni
a neputinței
la a se ’comite’,
la a se declara
atașamente și
adeziuni
Care e teama hibridului între două lumi?
întîi să
conchidem că
Lumea a Doua
nu mai există
în sine,
învățați, cum
sîntem,
să o plasăm
ca tampon
între două
extreme.
a rămas doar
asumată
secretă
personală
certificată cu
fiecare apel
la a decide,
la a coborî în
Realul,
în existențialul
identitar: stăpîn sau sclav?
domn sau doamnă
de mucava,
ori dolce-far-niente-ul proclamat
de Bruno însuși,
Bruno Girodano
privind la măicuța
tîrîndu-se alene
spre catafalcul
de lemn de cireș,
unde, întins
fiind,
Bruno vedea acum
- ca și hibridul
-
totul
precis și clar...
într-un fel,
chiar declarația la hibriditate îl adusese acolo,
în acest moment
fierbinte al rugului,
orizontal,
cu ochii la norii
fugari,
în așteptarea
limbilor
învăpăiate
care să-l
absolve.
iar cînd
privi-ntr-o parte,
ei, văzu tocmai bătrînica,
lunecănd către el
din firavele,
descleiatele
încheieturi:
adusese o crenguță,
ca să întrețină
și ea ,
sacrul foc,
acela hotărît,
în istorie,
de domni și
doamne de mucava
ubiqui și
discreți.
Sancta simplicitas,
a mai zis atunci
Giordano,
fără invidie,
și fără
resemnare,
căci hibridul,
pasiv și recules
cum pare,
nu are liniște
(interesant cum
Bruno,
aparent sortit
prin naștere
mucavalei tocite și
reci,
ajunge întîi
hibridul
pe gardul
despărțitor
dintre casele
discordiei,
inert,
mai apoi,
pe catafalcul
privind la cer,
nici în stînga,
nici în dreapta,
direct în sus
la cerul spuzit de stele
- o fi fost noapte, o fi fost zi?)
Au sau nu teamă de Giordano domnii și doamnele de
mucava?
eu, personal, nu
știu
cum am ajuns
hibrid,
o fi fost
arhetipul meu
probabil,
containerul
pe care m-am
luptat
să îl umplu, și
eu,
cu ce am putut,
în criza
de a rămîne treaz
chiar și atunci
cînd dormi,
de a visa
apărat de starea
de veghe
rezultă, deci,
că eu m-am născut
hibrid,
cocoțat în
înaltul
și în pustiul
stării de grație
a celui ’dezlegat
de luptă’
a celui dezlegat
de luptă, da,
căci
numai așa am
putut
hotărî
propria luptă.
Și nu, nu eu,
ci Bruno Giordano
rămîne enigma,
dejucînd planuri
de mucava
pentru istorii de
mucava,
Bruno Giordano
e fratele nostru.
cu el să începem,
așadar,
Lumea
care se sfîrșește
ca să înceapă
acum,
într-un iulie
cald,
prea cald,
al anului de
grație 2006.
Aurelia Satcau
Melbourne, 24 iulie 2006
"
|
| |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
|
|