Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Recommend_Us
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 45 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    In epicentru: Magda Ursache. O condamnare ratata
    Scris la Saturday, February 21 @ 12:55:08 CET de catre asymetria
    Mie cauzele eșecului în Procesul comunismului îmi apar absolut clare: nu s-a dorit condamnarea penală a organizatorilor răului, nu s-a dorit adevăr integral, ci o istorie din nou corectată, de vreme ce s-au neglijat sau s-au ascuns date esențiale. Ce-a făcut rău Raportul-farsă, Raportul-eșec? A minimalizat fărădelegile din timpul terorii dej-paukeriste, „holocaustul roșu” (sintagma lui Florin Mătrescu), unii factori politici fiind priviți cu simpatie, alții cu antipatie.
    Magda URSACHE


    Magda URSACHE O condamnare ratată
    Mie cauzele eșecului în Procesul comunismului îmi apar absolut clare: nu s-a dorit condamnarea penală a organizatorilor răului, nu s-a dorit adevăr integral, ci o istorie din nou corectată, de vreme ce s-au neglijat sau s-au ascuns date esențiale. Ce-a făcut rău Raportul-farsă, Raportul-eșec? A minimalizat fărădelegile din timpul terorii dej-paukeriste, „holocaustul roșu” (sintagma lui Florin Mătrescu), unii factori politici fiind priviți cu simpatie, alții cu antipatie. Fără violență!; Fără condamnări penale; Nu vrem iarăși epurări ca-n '50, s-a cerut de la vîrf. Nucleul neocomunist al Puterii, în frunte cu pro-eminența Brucan, s-a opus din răsputeri terapiei sociale a Punctului 8. Cei care au susținut utopia rea, instaurată – hăt-hăt, în 1917 – în Rusia, n-au dorit lustrare. 
    Purificarea socială n-a mai venit, dar s-a instalat democratura (vocabula lui Pierre Hasner, preluată de Monica Lovinescu). Măcar, în Franța, susținătorilor guvernului de la Vichy li s-a dat verdict de „indemnitate națională”. Noi l-am scos „pe sticlă” pe fostul scînteist care ceruse și obținuse condamnări la moarte pentru Marii Unioniști, ca Iuliu Maniu. Citim, tipărite de Humanitas, confesiunile generalului de Securitate care a torturat, dar îl condamnăm din nou pe deținutul politic, pentru că ar fi cedat sub tortură. Pleșiță a povestit senin, fără umbră de regret, chiar satisfăcut, cum l-a lovit „pă Guoma”, deci ar fi făcut oricînd la fel. Iar Goma e cel care ne-a predat lecția despre rezistență la ideologia roșie, rezistență la compromis, rezistență la avantajele oferite de Putere, străin total de arivism. Cine a mai refuzat să-i fie tipărite cărțile pe bani Soros? 
    Celor care au organizat răul absolut, în Infernul Pitești, în Infernu Aiud, în Infernul Gherla, li s-au căutat justificări, alibiuri morale. A fost vreun torționar condamnat în 25 de ani? Ion Ficior, comandantul Coloniei de muncă forțată de la Periprava, al Infernului numit Periprava, a spus că deținuții „au murit de bătrînețe”. Povestește un martor supraviețuitor cum erau băgați în carcere, fără aerisire, cîte 10-20 de oameni; cînd se lumina de ziuă, erau trimiși la muncă grea. Cădeai de epuizare, te ridicau „cu paru'”; în contrareplică, un fost gardian, cu pensie grasă spune ritos: „a fost înainte și atît”. 
    Mai mult încă, s-a afirmat, ici-colo, dar hotărît, că exterminarea dușmanilor de clasă ar fi fost necesară. Și dacă a fost necesară uciderea dujmanului de clasă socială, atunci și morții la „evenimentele” din '89-'90 au fost necesari, n’așa? Au murit firesc, ce mai contează să aflăm cine-a tras în noi, după 22? Cei schilodiți de gloanțele lui Ceaușescu-Iliescu? A, au vrut să se elibereze de frică, treaba lor! Generalul Mihai Chițac reprimase revoluția de la Timișoara; a fost pus ministru de Interne, ca să spulbere demonstrația anticomunistă de la Km. Zero. Era în temă. În 13 iunie, la Universitate, același președinte Iliescu ordona: „Lichidați rebeliunea legionară”. Și au venit minerii. Ce dacă a murit, degradat din general, ca soldat Chițac? Misia și-a îndeplinit-o. În logica ideologiei totalitare, intră și vechea obsesie a fascismului. Fascismul se întoarce, conspiră contra „democrației originale”. Fiii agitpropagandiștilor nu prididesc să condamne „fascismul” lui Valeriu Gafencu, „sfîntul închisorilor”, cum l-a numit N. Steinhardt, „fascismul” lui Iustin Pârvu, lui Petre Țuțea, ba chiar al lui Steinhardt. Ne ceartă cînd rememorăm jertfa martirilor, etichetîndu-i fasciști îi omorîm a doua oară. Și-l citez pe Cicerone Ionițoiu: „Se apreciază că pedepsele stabilite de instanță pentru motive politice însumează circa 25 milioane de ani de temniță”. A oferit Raportul Tismăneanu cifre cu un plus de precizie? Dimpotrivă: s-au neglijat cifrele corecte sau s-au falsificat prin omisiune, de unde se vede clar că lupta contra „căuzașilor” e mimată. Pe faptele criminale trebuia să pună accent Raportul, pe obligația noastră de a nu-i uita pe martirii temnițelor comuniste și ai rezistenței din munți. Și-i tot de datoria noastră să rememorăm jertfa sutelor de scriitori pe care delictul de opinie, ca acuză comunistă, i-a trimis în carceră, nu să-i blamăm pe cei presați să colaboreze cu Securitatea după pușcărie, ca Ion Caraion sau Ștefan Augustin Doinaș. Mai ales că protagoniștii ideologici ai „omului nou”, citiți ne-omul, versus omul vechi, „putrefact” după Sorin Toma, revin să-și apere isprăvile în folosul artei „cu tendință”. Și ce adevărată poate părea o minciună spusă cu șart! Nu-i cazul lui Toma, fiul lui Alexandru, care-și fabrică explicații aberante, pentru a fi absolvit. Contextul? Priza la valorile noastre cîte sunt e disprețuită, blamată; ne lăudăm că am intrat în ONU, Organizația Națiunilor Unite, dar ne ferim a fi naționali. Un reprezentant ICR, care-și urăște (și nu-i vorba de iubiura lui Cioran, cum o denumește Luca Pițu) propria cultură, propria limbă, propria istorie, e prezentat ca filosof elevat-rafinat, deși poporul român iese destul de emmerdat – îi cunoașteți vocabula favorită – din eseurile lui. Iar telecultivații noștri s-au înstrăinat de români, ca fiind în deficit de toate: de minte și de inimă, de etică și de cultură. Românii au fost (program prestabilit) prezentați ca insensibili, inconștienți, inculți, toate cu prefixele in și ne (necivilizați, netrebnici, necinstiți, ba chiar neortodocși). 
    Spus net, clasa politică nu mi s-a părut deloc pregătită să răspundă la apelul senatorului Sorin Ilieșiu privind condamnarea totalitarismului și n-a răspuns. Deține Parlamentul voci sonore, caractere? Puține, aproape inexistente. Cei mai verticali mor (ca liberalul Mihai Buracu, martor torționat al cumplitului „experiment” Pitești) sau demisionează; cei slabi cedează presiunilor, acceptă datul, preferă să fie ipocriți sau autiști. Ce putere reală are Parlamentul, dacă e incapabil de reacție la conceptul uniformizator, global, la comanda iarăși unică? Și dacă are această putere, ce vrea el? „Kestii”, cum se scrie pe internet: salarii înfloritoare, pensii uriașe, deplasări exotice… Mereu interesele personale pun în umbră interesul public. Doar i-am văzut cu toții pe politicieni preocupați de afacerlîcuri sau la table, pe Coasta de Azur, zornăind zaruri (acum, zornăind cătușe), tunși cu bordură sau unși cu unguente din bani publici. Și ce nume au! William Brânză, Toni Greblă, Elvis Săftoiu, Cali...cum?, a, Calimente. Cît despre senatoare ori deputate, blonde sau brune, o, ele se întrec în... genți de firmă, dînd din coatelor lor politice, din fundurile lor politice, din nasul lor politic. Memorialul durerilor erotice pare a le interesa mai mult decît Memorialul durerii. Piesa care se joacă pe scena politică e cea descrisă de mereu actualul Caragiale: „o cîrcoteală ca vai de capul ei și al nostru, al privitorilor; tragedia, te face să rîzi; comedia, să plîngi? Dar cum poate merge așa teatru? Cu decor, cu mult decor, cu strălucit decor și cu tobă mare. Orbești ochii,asurzești urechile, ca să nu mai încapă pretenții de înțeles”.
    „Decor” plătit la greu de cetățenii contribuabili.
    Nu, clasa politică formată (corect: deformată) în cei 25 de ani de postsocialism, nu-i defel pregătită să răspundă la acest apel. Mă refer la corupții și la hoții instalați de președintele cel sărac și cinstit, la lătrăi, la trădători, la clovnii în rol de tribuni și de arhangheli vindecători, la mîncătorii de vită kobe, dar și la adormiți, apatici, abulici. Blocajul moral e total. Dea Domnul să mă înșel, să n-am dreptate, dar răul se va menține și asta pentru că incompetenții (ca să nu le spun ca Jean-François Revel „idioți utili”) sunt necesari pentru perpetuarea statu-quo-ului socialist, „cu față umană”, din inerție sau din inepție. Vom fi iarăși complici ai răului și vom fi acuzați în numele vinei colective (Kollektiv- schuld) de alți fii de kominterniști, de alți fii de globalizatori. Ca Petre Roman, care apare pe ecrane ca liberal după ce i-a „demascat” pe liberali, cu aerul că nici usturoi n-a mîncat, nici campanie de vindere a industriei la preț de fier vechi n-a demarat.
    Actualul context politic nu e favorabil apelului. Cum să-i fie, cînd opinia publică primește informații false? Informarea deformată e-n floare, iar cei ne- sau subinformați iau de bune ce le spun mass-media. În ceaușism, nu ne puteam informa (dar riscam să avem acces la informații; riscau scriitorii, riscau editorii, riscau chiar și cenzorii, riscam cu toții să aflăm adevărul); azi, informația e dirijată, altfel spus suntem dirijat dezinformați. Dezinformarea a dus la votul pe orb din 20 mai '90, cînd foștii comuniști au obținut 60%, iar partidele istorice, la un loc, cam 9 procente. Vă amintiți calomniile abjecte din ziarul „Azi”? Televiziunea lui Răzvan Theodorescu deforma deliberat informația. Da, presa a organizat o amnezie programată privind disidența reală. Ne-am grăbit să-i acordăm cetățenia generalului Pacepa, eroizat, nu lui Goma, declarat (culmea!) „fost agent KGB”. Așa s-a ajuns să raporteze contra comunismului nu disidenții reali, ci „lepădații” de doctrină, „iluminații” ideologici ca V. Tismăneanu, care numai credibili nu-s, cînd existau oameni cu adevărat credibili, ca Paul Goma. Tismăneanu, prob moral și intelectual? Întreb. 
    Nu, nu e deloc tardivă condamnarea totalitarismului, de vreme ce se încearcă din nou modificarea polilor morali, în tradiție marxist-leninist-stalinistă. Anticomunistofobii au reactivat termeni ca hiene, șacali, șobolani pentru anticomunistofili, în timp ce (neo)oportuniștii sar din car în căruță, din brînză în smîntînă, cum spune etnosoful anonim. Diariști comuniști put sînge se dau drept disidenți ai Ceaușescului; cum au fost buni aplaudaci, sunt și buni curățitori de scame de pe umerii lui Ion Iliescu. 
    Bunăvoința față de comunism, pe care o detecta și detesta Mario Vargas Llosa, nu-i de acceptat, nici de tolerat, dacă nu vrem să intrăm în postmoralia, deja aflîndu-ne în minima. Minima moralia
    Beneficiile unei condamnări corecte a atrocităților comunismului? Multe. Și mari, și mărunte. Cea esențială: de-contaminarea opiniei publice, continuu dezorientată, dar și împinsă spre neîncredere și indiferență. Dintre cele două rele (de atitudine), prudența și indiferența, cea mai mare e… a treia: lipsa dorinței de a te informa corect. 
    Nu, nu e tardivă condamnarea totalitarismului în Parlament, cîtă vreme procesul e tot în stadiul de raport și încă final, fără urmări penale; cînd ideologia a fost condamnată de fațadă, cînd factorii de propagandă au pensii uriașe (unii, indemnizații de merit), iar marii criminali, ca Drăghici, au murit liniștiți în paturile lor, cînd torționarul Vișinescu își permite să-i înjure pe gazetari ca, odinioară, pe „bandiții” din carcere, cînd activiștii anti-burghezie s-au îmburghezit, cînd securistul băiat-bun, securistul-patriot nevoie mare, securistul-evlavios continuă să contamineze opinia publică. Lor li s-a dat din nou cuvîntul, celorlalți, adevăraților disidenți, li s-a luat din nou cuvîntul. Un exemplu: la noi, la Ieș’, au ajuns șefi de catedre la „Cuza” și directori de edituri, informatori dovediți, ca un anume Nicu Crețu, iar presa e plină – zice-se – de agenți acoperiți. Academia, ca instituție reprezentativă pentru inteligența românească, s-a „bucurat” de distrugere după așa-zisa Reformă din 1948. Și unde se ajunsese, dacă activista siderurgistă Suzănica Gîdea era membru corespondent al înaltului for. Zice gura tîrgului literar că voia să-l cheme la ea, pentru critică și autocritică, pe Mircea Eliade, „cu carnet PCR cu tot”. 

    Un raport semnat de Academia Română ar putea conține cercetarea intransigentă a trecutului, cu obiectivitate în tratamentul perioadei-dej-paukeriste și perioadei ceaușiste, fără omisiuni de informare. Un astfel de Raport n-are dreptul de a comite erori. Exclude dreptul la eroare. Istoria noastră a fost și mutilată, și mutilantă, iar „recenții” publică din nou „istorie corect-corectată”, așa cum trăgea un semnal de alarmă printre primii Petru Ursache. La încercările de a reanima ideologia comunistă (iar grădina lui Dumnezeu – Popescu e mare), se adaugă refuzul informației ca neconfortabilă: „Ne-am săturat de ororile astea ale istoriei”. Ba nu, cu cît avem mai multe dovezi pentru a dovedi atrocitatea comunismului, cu atît mai bine. 
     Un Raport academic onest, în respectul adevărului trebuie pus la îndemîna întregii populații. Ca plantele de leac. Trebuie să ne împotrivim răului cu toată ființa: și celui care vine din trecut, și celui actual, pentru că, așa cum a formulat Benedetto Croce: „Istoria e totdeauna istorie contemporană”. 

    Magda URSACHE

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Regionalizarea sau dezmembrarea. Este acceptabilã pentru români aceastã prop




    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.76 Seconds