Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 36 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    In epicentru: Magda URSACHE. Noi vrem Cuvînt sau alte feluri de cenzura (I)
    Scris la Friday, November 07 @ 17:24:18 CET de catre asymetria
    Memoria E în trend să-i preamărești pe non-eroi ca Luca Laszlo, „chinuit” de Dej în închisoare (cu regim special!), ori pe „oratoarea” Pauker; pe Valter Roman, pentru ideea și ea în trend: înființarea statului independent Transylvania (în ortografia Gherman, cu y), în loc să-i slăvim pe eroi in aeternum. Tendința, în spiritul timpului, pare a fi de a-i uita pe martiri; mai rău, de a nega episoadele de martiriu ale istoriei românilor. Măcar, dacă nu de la evrei, să învățăm de la unguri: pe bulevardul Andrassy, sunt expuse fotografiile tinerilor uciși în ’56. întrebarea „cine-a tras în noi, după 22?” a rămas fără răspuns. Ungurii știu cine a tras, atunci, de pe clădirea Poliției Secrete; noi nu știm cine a tras din sediul Securității, fostul palat „Curentul” al singurului gazetar român condamnat la moarte în contumacie, Pamfil Șeicaru. Iar elitarzii de la „22” au preluat un interviu (de disculpare), din „Ziarul de Iași”, cu un Șef al Securității locale, că altceva n-au găsit ce să preia.

    Magda URSACHE
    Noi vrem Cuvînt sau alte feluri de cenzură (I)
    „Istoria trebuie făcută cu toate documentele”.
    Jacques le Goff, Imaginarul medieval. Eseuri

    Spus net, singurul cîștig a ceea ce numim „evenimentele” din ’89 mi s-a părut libertatea de opinie. Terifianta gîndire unică e spaimă pentru orice minte normală, în afară de cea a propagandiștilor. Atunci, în acel Decembrie, mi-am spus că n-or să mai fie tabu-uri pentru religie sau pentru ceea ce „activii” dejiști ori ceaușiști numeau „diversiune ideologică”, „reacționarism”. Dar nu se taxează iarăși viciile de temă? Formula editorului Florin Mugur, după Radu Ulmeanu, pățitul: placheta de poeme trebuia să cuprindă musai o poezie „patriotică”, eventual una despre originea rurală a familiei. Altfel, nu era „corespunzătoare”, deci publicabilă. Acum, nu-i rău ca volumul de eseuri să cuprindă un atac la România cu î din a sau cu î din i, ca pe vremea omniprezentei cenzuri, din perioada colonizării sovietice. La loteria premiilor literare, cîștigi dacă spui că ești „născut în țară greșită”; aplauzi cînd Herta Müller recită apăsat, pe scena FILIT, un poem colajat din „Plai cu boi” sau așa ceva: „Țară mică, țară tîmpită”. Se preferă românii românofobi, spunînd despre Ștefan cel Mare că era „un conducător mic și agitat”, repede stîrnitor de războaie, majoritar pierdute; despre Mihai Viteazul, că n-a avut gîndul înalt al Unirii, fiind un condotier, fecior de curvă. Cuza? „Un ofițeraș muieratic”. Ca să se demonstreze lașitatea la români, se afirmă că Decebal nu s-a sinucis ca să nu fie prins, cum știm din școală; dimpotrivă, a fost capturat de decurionul Tiberiu Claudius Maximus. L-a decapitat, deși Decebal ridicase mîna, semnul învinsului, ca să fie cruțat; istoria oficială, ni se spune, minte; iscoada romană a dus capul lui Traian și și-a trecut isprava pe stela funerară. Mă și mir că nu ne luăm zi liberă, să-l serbăm pe acest decurion. Memoria noastră obosită, nesigură, „memoria/ pe două cărări” (vers de Vladimir Udrescu) vrea să-și amintească doar că voievozii au dat cu fuga și cu fugiții, că au fost lași și trădători, Brâncoveanu fiind „marele corupt”. Dar comandantul de la Turtucaia care a pierdut bătălia și s-a sinucis? Asta nu se pune!
    E în trend să-i preamărești pe non-eroi ca Luca Laszlo, „chinuit” de Dej în închisoare (cu regim special!), ori pe „oratoarea” Pauker; pe Valter Roman, pentru ideea și ea în trend: înființarea statului independent Transylvania (în ortografia Gherman, cu y), în loc să-i slăvim pe eroi in aeternum. Tendința, în spiritul timpului, pare a fi de a-i uita pe martiri; mai rău, de a nega episoadele de martiriu ale istoriei românilor. Măcar, dacă nu de la evrei, să învățăm de la unguri: pe bulevardul Andrassy, sunt expuse fotografiile tinerilor uciși în ’56. întrebarea „cine-a tras în noi, după 22?” a rămas fără răspuns. Ungurii știu cine a tras, atunci, de pe clădirea Poliției Secrete; noi nu știm cine a tras din sediul Securității, fostul palat „Curentul” al singurului gazetar român condamnat la moarte în contumacie, Pamfil Șeicaru. Iar elitarzii de la „22” au preluat un interviu (de disculpare), din „Ziarul de Iași”, cu un Șef al Securității locale, că altceva n-au găsit ce să preia.
    Să înțeleg, oare, că martirii sunt nedoriți, că jertfa curată din închisori ne lasă indiferenți? Grigore Caraza, arestat a doua oară și condamnat la 10 ani pentru protest anti-regim, cînd a fost eliberat, după 7 ani și 4 luni, a refuzat să iasă din celula mică în cealaltă mare, RSR, pînă cînd nu vor fi eliberați toți deținuții politici. A totalizat 21 de ani de „beci” și 2 în D.O. Acum, eroul național moare încet la Piatra Neamț, după ce a fost bătut de un bezmetic, în stradă; cu poezia lui Gyr, Iisus în celulă, pe buze și-n inimă. Pe ordinul de eliberare scria: „ireeducabil”. Fusese și mai rău: la rubrica „data eliberării”, se trecea data cînd rezistenții din munți erau executați cu kalașnicovul. Cinic, n’așa?
    Ce ecou a avut cuvîntului lui Sorin Lavric la Simpozionul de Martiriologie din 11 octombrie 2010? Nu mare. Avem de-a face cu un alt tip de „reeducare”, de spălarea creierului, cu alt soi de (auto)lobotomizare, ca să pierdem programat simțul memoriei. Te fereai mai ușor de dogmatismul stalinist decît de îndoctrinarea corect politică bine (in)filtrată. Am reactivat clișeul ideologic „eliberarea de povara trecutului”? Așa se pare. Se apelează des la cuvîntul lui Mircea Vulcănescu, „Nu ne răzbunați”, dar torționarii au rămas nepedepsiți, iar lui, în ciuda strădaniei fiicelor, justiția nu i-a anulat condamnarea de „criminal de război”.
    Cultivăm pasivitatea, inerția, slăbiciunea colectivă, declarînd sacrificiul pentru neam și credință inactual. Și nu pot să nu văd că repudierea neamului, a credinței prinde la tînăra generație. în școală, nu se învață despre martiriul celor care n-au cedat doctrinei comuniste: Iuliu Maniu, Gh. Brătianu, Mircea Vulcănescu, Valeriu Gafencu, Anton Golopenția, Petre Țuțea, Dumitru Stăniloae, N. Steinhardt, V. Voiculescu, Gyr, Dinu Pillat, Barbu Slătineanu, Sergiu Al. George. în URSS, au murit în lagăre aproximativ 600 de scriitori. La noi? Și la noi! Numai că n-avem monumentul scriitorilor deținuți politici, proiectat de Ion Lazu; avem, în schimb, casa memorială Traian Iancu.
    Ion Gavrilă Ogoranu a murit la 83 de ani, în 2006, convins, ca și atunci cînd lupta pe versantul de nord al Făgărașilor, că „brazii se frîng, dar nu se îndoaie”. E tratat ca șef de „bandă”, ca pe vremea lui Lazăr de la Rusca. Valeriu Gafencu și părintele Iustin Pârvu au ajuns obiecte de cenzură. Sentimentul firesc național, cum-se-cade, este acuzat ca naționalism, punîndu-se semn egal cu rasism, șovinism, antisemitism. O fac staliniștii, cine alții? Kominterniștii și fiii lor.
    în plină hemiplegie a memoriei, eu, una, refuz să-mi amintesc dirijat, să comemorez dirijat, să disculp sau să acuz dirijat. Nuanțăm, îi scuzăm pe unii, cînd trebuie să judecăm ori/ ori. Uitați-vă cum a fost tratat părintele Calciu și cum a fost tratat fondatorul GDS, Pavel Câmpeanu, pe baza a tot soiul de angajamente (ba aranjamente!) politice. A unor „slinoase adaptări” (sintagmă Dan Culcer). Cînd în august 2008, s-a organizat, în holul casei muzeu a lui Mihalache Kogălniceanu, o expoziție itinerantă de fotografii și documente (acte de condamnare emise de Tribunalul Poporului), s-a urlat în presă și nu numai că asociația „Rost” încalcă democrația. S-a cerut închiderea muzeului și darea afară a muzeografilor.
    Cod verde: fascizm, cum pronunța Ion Iliescu, chemînd minerii. Era vorba de preoții Arsenie Boca și Arsenie Papacioc, de Daniil Sandu Tudor (Alexandru Teodorescu), mort la Aiud după o condamnare de 25 de ani (lotul Rugului Aprins al Maicii Domnului), de Valeriu Gafencu, mort în temnița din Tîrgu Ocna, supranumit de Steinhardt, „sfîntul închisorilor”, de alt martir-mărturisitor, Ioan Ianolide, de părintele Gh. Calciu-Dumitreasa, trecut prin Pitești, Jilava, Aiud…
    Precizare: au fost mulți arestați ca legionari, deși nu erau; ca anticomuniști, deși erau doar ne-comuniști. Sociologul și politologul Anton Golopenția n-a fost nici pe departe legionar. într-o scrisoare din martie 1931, își afirma crezul: „eu vreau să construiesc pentru România”. închis în ianuarie ’50, moare la Văcărești, în mai ’51, la 42 de ani. Cum să priceapă activiștii de rangul II, puși pe distrugeri și jafuri, dorința lui Anton Golopenția de a construi pentru țară, cînd ei au de-construit?
    De găsit s-a găsit o acuză periculoasă, legionarism sau crypto-legionarism, exact ca-n stalinism, cînd infractori politici erau Mircea Eliade și Ion Barbu pentru Oscar Lemnaru, Șerban Cioculescu, pentru Paul Georgescu, Vladimir Streinu, pentru Moraru/ Șelmaru. Alexandru Jar își ridica mîna, în ședințe, urlînd: „această mînă a tăiat capete de fasciști și o să mai taie”. Cînd l-au arestat pe Dinu Pillat, anchetatorii au aflat Caietul verde și au crezut că-i „cărticică” de cuib.
    Eticheta „fascist” și încă „notoriu” (cf. „Scînteia” din 1 dec. ’60) l-a costat pe Vintilă Horia premiul Goncourt; a fost presat să renunțe la el, în urma unei furibunde campanii de presă. în „L’Humanité” din 29 noi. ’60, André Wurmser îl eticheta fascist, antisemit, prohitlerist; în „Scînteia” din 1 dec.’60, pandant la „L’Humanité”, era înfierat „criminalul de război Vintilă Horia Caftangioglu – condamnat la închisoare pe viață”. Că prestigiosul premiu Goncourt nu i-a fost acordat „fascistului și trădătorului de patrie” a fost fapt salutat de același ziar, tot în decembrie ’60. Campania lui Mihai Ralea, Imoralea după Petre Pandrea, l-a învins.
    în fapt, Vintilă Horia a fost izgonit din țară de brucanii „Scînteii”. Crainic a fost antilegionar, e știut. Or, Vintilă Horia a fost om al „Gîndirii” lui Crainic; Crainic era ministru al Informațiilor și al Propagandei cînd V. Horia a fost numit atașat de presă la Roma. Garda de Fier, venită la putere în septembrie ’40, l-a revocat; a fost numit din nou, în același post, în ’42, la Viena. Iar Vintilă Horia n-a vrut să colaboreze nicicum cu Sima și cu simiștii.
    Inocentările, am mai spus-o, se fac pe sărite. încă din noiembrie 1944, Mihnea Gheorghiu striga: „trădătorii să dea seama în fața poporului de înalta lor trădare”. Pe primul loc era E.M. Cioran. N-am auzit să fie Mihnea Gheorghiu blamat ca G. Călinescu, pentru colaboraționism. Nici Nina Cassian n-a fost blamată pentru „convingeri”. Vechii cominterniste-ilegaliste nu i-a convenit distanțarea lui Ceaușescu, atîta cît a fost, de normele leninist-staliniste. Vai, ce-l cîntase Ninoșka pe tătuc! Ileana Vrancea, Sorin Toma, Sami Damian au pretenția disidenței și li se acceptă. Mai ales Ilenei Vrancea, devenită lovinescoloagă. Pe Constantin Ciopraga îl vituperase (verb proletcult) în „Scînteia” anului 1953 că nu-i îndrumă pe tineri, în cenaclu, să studieze marxism-leninismul și să se lege strîns de viața nouă. Așadar, „neclaritate ideologică”.
    Perioada roșie-crimă a lui Ov.S. Crohmălniceanu, cînd îi taxa pe cei care „ocoleau lupta de clasă”, cf. monismului jdanovist, e dată la spate: chipurile, era „deghizat” în comunist dur, dar nu era. Maria Banuș găsea în Chișinevschi „izvor de forță și tărie” (declarație publică, în ședința din ’55, durînd 6 zile). A fost recuperată de ICR ca poetă de talent. Nu și Ion Gheorghe. Aceeași Banuș Marioara cerea să eliminăm din folclor cîntecele cu foaie verde, ca fiind… legionare. Datina trebuia acoperită de ridicol, specificul etnic – blamat.
    Nu știu dacă Savin Bratu, fost plutonier la Interne, profesor universitar și șef de secție la ESPLA (a debutat în ’49, cu titlul: Cum participă tineretul sovietic la întrecerile socialiste), a fost reconsiderat. N. Tertulian, da, și-a „răscumpărat” erorile proletcultului. Și Paul Cornea. Alții rămîn de neiertat. Pentru că s-a mai putut profita de vreun mare activist, Gogu Rădulescu, om cu oarece slăbiciuni, a fost propus (după cîte îmi amintesc; corectați-mă dacă greșesc) să fie membru al Alianței Civice. Atacurile la eruditul Edgar Papu sunt disproporționate. Gogu Rădulescu l-a acuzat pe evreul Edgar Papu pentru „idei de extremă dreaptă readuse în publicistică”. Blîndul profesor, căruia studenții îi îngropau catedra în flori, extremist de dreapta? Papu a cerut drept la replică. Nu i s-a dat.
    Intrai în dizgrație (ca George Mărgărit, în martie ’54), dacă recenzai Bietul Ioanide, carte „scandaloasă” pentru proletcultiști. Dar prozatorul care a spurcat martirajul de la Canalul Dunăre-Marea Neagră a fost intervievat, apreciat, admirat că și-a pus cenușă-n cap. Mustrările lui de conștiință nu mă impresionează.
    Subalternii lui Leonte Răutu (care ridicau interdicțiile de semnătură și de tot soiul) erau Manea Mănescu, Mizil, Pavel Țugui, Bujor Sion, Vasile Bihari. Pe Blaga l-a încolțit din nou, ca și cum nu fusese destul băgat la „colț roșu”, Pavel Țugui, „învățătorul”, în memorii. E timpul mi(s)tificărilor și demi(s)tificărilor prin memorii devenite ficțiune și autoficțiune, ca romanele. Țelul? Corijare, înălbire de C.V.
    Președintele Emil Constantinescu a reușit să inverseze călăul cu victima, medaliind o bestie torționară de la Sighet, „din greșeală”. Iar ultima lecție de „morală socială” (mulțumesc, LIS!) ne-o dă Dumnezeu însuși Popescu.
    Voi reveni.


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Regionalizarea sau dezmembrarea. Este acceptabilã pentru români aceastã prop




    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.52 Seconds