Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Recommend_Us
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 36 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Roata vremii: Mihai Sin. Retele
    Scris la Sunday, April 08 @ 14:44:06 CEST de catre asymetria
    Memoria « Este cât se poate de clar că România este o țară foarte bogată, și nu săracă, din moment ce a îmbogățit atâția trântori (care în atâtea situații n-au făcut decât „efortul” de a semna niște contracte, și ele „secretizate”, în urma cărora ipochimenii în cauză nu numai că nu au pățit nimic, dar se plângeau de lipsă de recunoștință, se simțeau „nedreptățiți”), șmecheri și „băieți deștepți”, palavragii fără substanță care umplu seară de seară ecranele televizoarelor, neobosiți. »
    Mihai Sin


    Rețele


    Pe la mijlocul anilor ’90, cred, am scris un articol, pare-mi-se (aproximez, aproximez) în “ Luceafărul “, în care vorbeam, pentru întâia oară în România (aprecierea era a unui comentator ocazional “din epocă”) despre “elitele negative” de la noi. Nu mă mândresc cu acest termen, aș fi preferat să nu-l folosesc niciodată. Pe de altă parte, termenul pare a fi un nonsens: elitele sunt elite și atât, nu “pozitive” sau   „negative”. Și totuși, cred și acum că “elitele” noastre sunt încă preponderent «  negative », cum sunt și în alte țări, într-o măsură mai mare sau mai mică, și mă gândesc în primul rând la cele ex-comuniste, dar nu numai, pentru că și în țările foarte dezvoltate sau «  civilizate » (cum le numesc foarte adesea chiar reprezentanți ai elitei noastre negative, ca și numeroși trepăduși ce roiesc în jurul lor, asemenea « sateliților » atrași de « centrele de putere ») au apărut astfel de elite, mai ales generate și ocrotite de ofensiva globalizantă, care are, într-un anumit fel, aceleași scopuri ca și comunismul, cu idealul « revoluției mondiale » al « Internaționalelor » sale, desigur în alt context istoric. Dar, trebuie spus, e limpede că în cazul țărilor foarte dezvoltate, adevăratele elite sunt încă preponderente, ele cunoscându-și foarte bine misiunea de apărare a intereselor naționale, chiar și atunci când « discursul » lor pare a fi orientat în altă direcție. „Cazanul” omenirii stă să dea în clocot, și nu de ieri, alaltăieri, iar în condițiile astea, mai fiecare încearcă să scape, punându-se la adăpost, trișând, păcălindu-i sau chiar distrugându-i pe alții ca să-i fie lui mai bine. Când am scris „fiecare” am avut în vedere indivizi, dar mai ales state, națiuni, popoare, „minorități”, clase și pături sociale, grupuri de interese și influență- cunoscute, mai discrete sau aproape cu desăvârșire necunoscute. Căci „majoritatea”, mai în toată lumea, în pofida faptului că pare tot mai neliniștită, mai conștientă, agitată de tot felul de curente de gândire, dar mai ales de atitudine, despre care e greu să te pronunți de unde vin și încotro se duc,  rămâne încă ceea ce a fost întotdeauna- o „turmă” care-și așteaptă păstorii, mai „calificați” sau impostori, mai „școliți” sau amatori, mai „inspirați”, „charismatici” sau „bolovani” pe placul mulțimilor. „Turma” pare să-i accepte pe mai fiecare, se entuziasmează, urlă sloganuri, agită portrete, dar o parte a „ființei” ei rămâne la pândă, dornică de pradă, gata să-și sfâșie foștii idoli, însetată de sânge.
    A fost cândva mai bine, a fost mai multă „stabilitate”? Fiecare răspunde în felul lui, în funcție de interese bine ascunse, extrem de rar mărturisite. în România, imediat după revoluție, ne este de multă vreme clar că prioritățile celor care au ieșit în față, dornici să acceadă la Putere, au fost cu totul altele decât ar fi trebuit să fie.
    Noua Putere, în diferitele ei ipostaze, care s-au succedat din ’90 și până în prezent, a fost preocupată de consolidarea pozițiilor obținute (și, firește, cum se întâmplă la revoluție, lupta pentru Putere înregistrează victime, cele mai multe „colaterale”, se lasă cu vărsări de sânge de care, nu-i așa?, nimeni nu-i vinovat) și de jefuirea avuției naționale, făcută stihinic și grosolan, prin acele „tunuri”, apoi mai organizat, mai „științific”, poate chiar mai rafinat, cum ar fi acele „mari privatizări” care s-au soldat cu șpăgi colosale, despre care media românească și tot felul de alte informații avansau ideea unor sume ce depășeau suta de miliarde de euro, numai în băncile elvețiene. Și atâtea și atâtea alte scandaluri financiare s-au soldat cu alte și alte dispariții ale unor sume imense, parcă înghițite de neant sau de nisipuri sahariene.
    Este cât se poate de clar că România este o țară foarte bogată, și nu săracă, din moment ce a îmbogățit atâția trântori (care în atâtea situații n-au făcut decât „efortul” de a semna niște contracte, și ele „secretizate”, în urma cărora ipochimenii în cauză nu numai că nu au pățit nimic, dar se plângeau de lipsă de recunoștință, se simțeau „nedreptățiți”), șmecheri și „băieți deștepți”, palavragii fără substanță care umplu seară de seară ecranele televizoarelor, neobosiți.
    Dar să nu devenim „pamfletari”, și din aceștia am ajuns să ne prisosească, fiindcă prea puțini dintre ei sunt autentici. Ei bine, ce „priorități” ar fi trebuit să existe, în locul celor doar câteva înșirate mai sus? Mă limitez să amintesc doar una, dar extrem de importantă, aș zice vitală pentru o țară ca a noastră. Imediat ce România a început să-și creeze noi structuri, capitaliste, noii oameni ce-și ziceau deja „conducători” ai „oamenilor”, ar fi trebuit să creeze sau măcar să sprijine crearea unor „anticorpi” naționali, care să ne ajute să facem față atâtor mari pericole care au amenințat și amenință încă țara. Dar cine erau aceștia, reprezentanți ai noii Puteri, pentru a pretinde să se „înhame” la asemenea eforturi nobile? N-are nici un rost să răspundem. De atâta vreme, actuala clasă politică a fost hulită în fel și chip, încât în momentul de față nu văd ce ar mai fi de spus, în afara unor eventuale „adjective” mai puțin sau deloc uzitate, cu care să-i „blagoslovim”. Dar astea sunt fleacuri care nu-i mai tulbură câtuși de puțin, și se pare că „fatalitatea” va funcționa pe mai departe: „ăștia e oamenii, cu ăștia defilăm”, fie că vrem, fie că nu vrem.
    Și dacă nu ei, cine ar fi trebuit să ne „lumineze”, din ’90 încoace? Păi, am mai avut ocazia să o spun, chestia asta ar fi putut s-o facă liderii de opinie intelectuală, „directorii de conștiință”, „boieri ai minții” care s-au autointitulat și autoînscăunat astfel. Dar și ei, bieții (și până la un punct, putem să-i înțelegem) au avut și au încă alte preocupări și „urgențe” Ei, oameni umblați și citiți, ar fi trebuit să știe că societatea capitalistă (până una alta, e adevărat, cea mai democrată și mai funcțională), nu e totuși, în ansamblul ei, o societate de binefacere și nici o „instanță morală”. Cum am mai spus într-un alt articol, a aștepta fie și doar „puțină înțelegere” din partea Occidentului (n-am încotro, mă văd obligat să folosesc acest termen generic, deși spațiul respectiv e departe de a fi atât de omogen pe cât se crede) s-a dovedit a fi o mare naivitate a celor abia ieșiți din infernul socialismului și bolșevismului. Dar „elita negativă” a provocat, neobosită, multă confuzie printre români (oricum, lumea românească era și este încă mai încâlcită decât oricând) și a răspândit tone de defetism (despre care voi mai scrie cu altă ocazie). M-am întrebat de multe ori de ce totuși aceste pretinse „vârfuri” ale intelighenției, dacă nu cumva, într-o vreme a paranoiei dezlănțuite, de-a dreptul „piscuri”, au avut și unii au încă prestații lamentabile pe temele sociale, politice și naționale majore ale societății românești. O explicație ar fi că, poate cei mai mulți dintre ei erau la momentul acela oameni de bibliotecă, care n-aveau habar de realitatea unei Românii profunde, decât la modul superficial. N-ar fi fost poate nici un necaz, dacă ar fi rămas în tihna bibliotecilor, dar ei au ieșit sau au fost scoși în față, explicând de dimineața până noaptea târziu cum devine chestia în absolut toate problemele majore care preocupa, uneori până la durere și disperare, lumea românească. Și, cum am spus deja, în loc să clarifice, să limpezească ceva, semănau confuzie.  O altă explicație ar fi aceea a intereselor- de cele mai multe ori meschine, bicisnice sau „înduioșător” de ticăloase. Dau un singur exemplu: după revoluție, au funcționat o vreme „bursele Soros”, prin care mari intelectuali, dar și alții, lipsiți de merite reale în cultura română, erau „răsplătiți” cu sume lunare de 50, 100, 150 sau cel mult 2oo de dolari. Și acum mi-e jenă pentru aceste „liste ale rușinii”, cum mi s-au părut atunci când s-au publicat în ziare. Dacă pentru unii am avut înțelegere (cazul lui Mircea Ivănescu, un mare poet pentru care lumea adevărată era doar cea a poeziei lui sau universul unor mari scriitori străini pe care i-a tradus), în cazul celor mai mulți era vorba de cu totul altceva, și nu era deloc dificil pe vremea aceea să observi cum deveniseră „răspândaci” (termen foarte răspândit pe atunci) ai ideilor sorosiste. Pe de altă parte, „elita negativă” s-a dovedit răzbunătoare, autoare morală a unor gesturi și acțiuni pline de cruzime și nu voi uita niciodată campania ca o „execuție” publică prin care a fost „lichidat” Valeriu Cristea.
    Trebuie spus că în toată această perioadă tulbure și tragică (dar câți oare au avut „organ” pentru tragic?), au existat și există totuși reprezentanți ai adevăratei elite românești. îmi vin acum în minte trei dintre ei, străluciți istorici, toți trei academicieni: E vorba de Dinu C. Giurescu, descendent dintr-o veche familie boierească de patrioți români, de Florin Constantiniu, care a declarat de curând că actuala clasă politică e cea mai ticăloasă din istoria României și de Ioan Aurel Pop, cel mai tânăr dintre ei, ales de curând rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj- Napoca. într-o vreme când conducerile multor universități românești, mai mari sau mai mici, ca și a multor alte instituții de cultură au fost „asigurate” de clienți politici, prin jocuri la fel de murdare care s-au practicat în „politica mare”, faptul că o personalitate intelectuală de anvergura d-lui Ioan Aurel Pop a devenit rectorul unei universități prestigioase, este un semn bun, aducător de nădejde: înseamnă că, încet, încet, adevărata elită intelectuală românească, indiferent de generații și căprării, începe să ocupe locurile pe care le merită și începe să aibă, sperăm, o tot mai mare și benefică influență asupra societății românești.
    De curând, postul tv. Realitatea a organizat o dezbatere cu tema „Occidentul ne ademenește elitele”, în data de 17 martie. Astfel de dezbateri ar fi trebuit să existe încă de la începutul anilor ’90 dar, cum se spune la noi, „mai bine mai târziu decât niciodată.” Deși, deși, timpul pierdut e timp pierdut, iar uneori consecințele sunt dezastroase. Nu-i mai puțin adevărat că dacă o astfel de temă s-ar fi organizat la vremea potrivită, reprezentanți ai „elitei negative” și trepădușii lor ar fi protestat vehement, acuzându-i pe cei ce ar fi avut o poziție normală de toate relele: de comunism și securism, de îngrădirea libertăților și mai ales a libertății de opțiune, a dreptului la circulație, ș.a., ș.a. La fel s-a întâmplat și cu cei ce manifestau împotiva privatizărilor bezmetice- nu ne vindem țara, tratați ca niște retardați și acoperiți de gunoiul miștocărelilor și batjocurii. Astăzi întâlnim prin presa de toate culorile sintagma „nu ne vindem țara- o dăm bucată cu bucată”, și asta nu mai miră pe nimeni. Răul a fost făcut.
    N-am văzut decât o parte a emisiunii de la „Realitatea”, unde, printre alții au fost invitați acad. Dinu C. Giurescu și Petre Roman. Dl. Giurescu a avut o atitudine exemplară, de adevărat reprezentant al adevăratei elite românești. El a afirmat că numeroase acte și acțiuni ostile României trebuie privite cu maximă seriozitate, trebuind să primească riposte pe măsură, pentru că ele vizează destabilizarea  și, în final, distrugerea României. Or, guvernanții le tratează cu o nepăsare sau chiar cu bunăvoință „criminale”. Dl. Petre Roman (care, în secvențele urmărite de mine a condamnat înstrăinarea unor bogății ale subsolului României, pe rol fiind cuprul, aurul și petrolul din Marea Neagră) clătina din cap dezaprobator, însoțindu-și gesturile de grimase pe măsură. I se păreau, cu siguranță, prea dure afirmațiile academicianului Giurescu și nu le digera în nici un fel.
    Am urmărit cu destulă atenție în toți acești ani „de tranziție” atitudinea guvernanților și a clasei politice față de tinerii cei mai dotați intelectual ai României. Memoria mea e încă prea încărcată de fapte, situații, atitudini și declarații – toate, ca un făcut, îndreptate împotriva unei politici inteligente față de viitoarele elite ale țării. îmi amintesc, de pildă, cum un fost vice-prim ministru, care răspundea, printre altele, de Centrala de la Cernavodă, se plângea într-un interviu și-și arăta îngrijorarea că mulți specialiști tineri ai Centralei pleacă în Occident, ademeniți cu salarii consistente și alte avantaje. El susținea că nu are ce face, întrucât legea nu-i permitea să le dea salarii mai mari. Spun acum ce mi-am spus și atunci: omul lui Dumnezeu, dar rușii, în perioada sistemului sovietic, le dădeau specialiștilor tineri sau mai puțin tineri, care lucrau, de exemplu, în orășele din Siberia, unde se făcea cercetare militară dar și din alte domenii, salarii de cel puțin zece ori mai mari decât ale unor omologi din Moscova sau Leningrad. Plus că se bucurau de condiții de viață net superioare. Or, „ai noștri”, care scoteau legi pe bandă rulantă în funcție de interesele unora, sau chiar ale unuia sau altuia, nu puteau, cică, să acționeze în probleme vitale ale interesului național. Să mă opresc aici, șirul absurdităților e prea lung, prelungit până în zilele noastre, ba chiar s-a agravat, ducând la o adevărată hemoragie a tinerilor specialiști sau chiar a geniilor (cum sunt numiți uneori prin presă) spre Occident. Acești tineri nu doresc salarii și condiții similare cu cele din Occident, știu prea bine că acest lucru nu e posibil în România. Dar ei așteaptă încă mai mult respect din partea autorităților, ei ar vrea să fie cât mai grabnic lichidat sistemul clientelismului politic și al nepotismului, ar vrea să funcționeze nu doar în vorbe aprecierea valorilor românești, ci în realitate. Or, sistemul actual nu apreciază valorile, ba chiar „le dă la cap”, și-i „așteaptă la cotitură”, ca să apelez doar la două expresii din multe altele, folosite curent. Sau celebra și resemnata vorbă „asta-i situația”.
    Mai nou, am văzut foarte bine popularizate târguri cu oferte de studiu sau de muncă nu doar pentru studenți, ci și pentru elevi. Iar acestor copii li se iau scurte interviuri și declarații, în care aceștia, metodic sfătuiți de părinți, profesori sau de samsari ai acestor târguri (domnișoare și domni îmbrăcați elegant, ca adevărați oameni de afaceri) declară cam aceleași lucruri: da, da, s-a gândit bine, în România  nu are nici o șansă, pe când în S.U.A., Germania, Anglia crede că va putea evolua cu adevărat, acolo va avea un viitor. Reporterul sau reportera, cu o insistență imbecilă, mai întreabă totuși: crezi că te vei mai întoarce în România? Nu cred, răspund băiatul sau fata, privind undeva cu o privire albă.
    Mi s-a relatat un caz de la o universitate, în care persoana „universitară” însărcinată cu relații internaționale (printre altele- burse, stagii de pregătire, alte „oferte”) le spunea studenților sau absolvenților: hai mă, sau hai, tu, la mine, să te trimit în Străinătate, ce să mai faci în țara asta de rahat?!
    Uneori, mă duce gândul la rețelele de proxeneți. Deși, firește, chestiunile puse în discuție sunt elevate, elegante, au legătură cu pregătirea viitoarei elite intelectuale a țării, ce asociere ar putea fi făcută cu proxenetismul?

     Mihai Sin


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Regionalizarea sau dezmembrarea. Este acceptabilã pentru români aceastã prop




    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.46 Seconds