Who's Online
Exista in mod curent, 22 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
| |
Mori de hârtie: Ion Filipciuc. Reportaj cu "BUCOVINA LITERARA" de gât
Scris la Tuesday, March 13 @ 17:21:56 CET de catre asymetria |
Macina, macină morile. Dar nu grâu, nu porumb, nu secară ci hârtie macină. Memorie macină. Morile inerției, morile dușmanilor, morile nepăsării, uitării, fricii au măcinat cultura română, cărțile și periodicele câte au scăpat de mori, produsele inteligenței românilor, se află adesea prin biblioteci, disparate, nelegate, neadunate și necunoscute. De aceea descrierea efortului statornic la care s-a înhămat, de bună-voie, Ion Filipciuc, efort a cărei scurtă istorie ne este povestită simplu și clar, deodată cu ajutorul dat cercetătorului de oamenii de bine cărora li s-a adresat este pentru o noi o probă de dragoste de țară temeinică departe de orice fățarnică gesticulație patrihoțică a unor scârnavi politicieni, de odinioară sau de acum, obișnuiți să se bată cu pumnii în piept de dragul României doar pentru a convinge votanți slabi de înger. De fapt, Ion Filipciuc ar fi probabil un bun om politic, tenace, inflexibil și apărător al memoriei culturale. De astfel de oameni am mai avea nevoie. Un efort de numerizare, deci de răspândire și de păstrare, atunci când e bine gândit și făcut, răspunde, târziu dar nu tardiv, efectului morilor de hârtiei, distrugerii provocate de aculturația violentă. E bine să-l facem cunoscut cititorilor revistei Asymetria și pe această cale. Se poate consulta o mare bază de date la adresa http://www.dacromanica.org dar mai sunt cîteva biblioteci, printre care Biblioteca Centrală Universitară din Cluj, unde se află, numerizate, accesibile, gratuit, reviste și cărți până de curând interzise, rămase aproape necunoscute, Gândirea, Boabe de grâu, Țara noastră, Revista Fundațiilor Regale etc.
Dan Culcer
Reportaj cu „BUCOVINA
LITERARĂ” de gât
După
două-trei săptămîni de la aniversarea apriorică a revistei
„Bucovina literară” la Suceava, în octombrie 2011, îmi dau
seama că neastîmpărul meu cărturăresc sporește din zi în zi și
toate încercările de a prinde capătul acestei publicații apărute
în Cernăuți, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, se
năruie ca-n fața unui zid preistoric.
Cîteva
telefoane la prietenul Liviu Papuc sună a pustiu, poate și pentru
că bucovineanul iașiot s-a încîlcit harnic în ițele unei
…proaspete ediții din seria reportajelor de epocă și nu mai vrea
să se încurce cu …reporterii contemporani.
Prozatorul
Constantin Blănaru, viețuitor așijderea de cîțiva ani în Iași,
pe care îl tot deranjez cu consultarea și xerografierea unor pagini
de care am imediată trebuință, îmi scrie că la B.C.U. „M.
Eminescu” nu se găsește nici un număr din vechea revistă
„Bucovina literară” și mă îndeamnă cu toată încrederea să
merg la Biblioteca Academiei Române din București. Nu-i răspund că
am fost cîndva pe acolo și că împricinata publicație – avînd
exemplare de la nr. 31 din 26 octombrie 1942 pînă la nr.
91 din 27 februarie 1944 – se află într-o stare fizică
atît de precară încît nu mai poate fi consultată de către
cititorul obișnuit. Probabil că un cititor nărăvaș precum d-l
acad. Dimitrie Vatamaniuc ar avea acces și succes, într-un cadru
ceva mai restrîns, undeva într-un colț al depozitului, pentru a nu
se deteriora mai mult paginile acelea de ziar, macerate în uitare
vreme de peste jumătate de veac.
Am
consultat însă nu demult, la faimoasa și bogata bibliotecă din
capitală, ziarul „Bucovina”, apărut în ziua de luni, 14 iulie
1941, îndată după eliberarea Bucovinei hărtănite de sovietici și
instaurarea guvernămîntului militar românesc, și am conspectat
hapsîn cîteva date din preparativele pentru „Revista Bucovinei”,
apărută în ianuarie 1942, și din numerele în care ziarul
cuprindea „Suplimentul literar, Bucovina”. Dar un exemplar
„Bucovina literară”, Cernăuți, an I, nr. 1, încă nu am
dibuit.
Nu
mai apelez, ca de obicei, cînd aveam vreun necaz informativ, la
eminescologul bucureștean Nicolae Georgescu, fost lucrător cu
îndelungi state documentariste la Biblioteca Academiei, care ar fi
în stare să convingă pe vigilenții ocrotitori ai vechii reviste
bucovinene spre a ne înlesni o consultare fugitivă, poate chiar și
o scurtă fotografie cu lumină rece a cîtorva pagini… Nu-l
deranjez pentru că, atunci cînd i-a trebuit o copie după
Luceafărul din Almanahul „România Jună” de la
Viena, din 1883, nu s-a ostenit să meargă la bibliotecă ci mi-a
dat mie telefon, în Bucovina, să-i trimit versiunea xerografiată,
că tot țin eu de prisos opul în casă.
Biblioteca
Națională a României, ca să nu mă depărtez de capitala mult
iubită, din str. Ion Ghica, este în curs de strămutare la noul
sediu, încît pînă într-o jumătate de an nici măcar fișierele
autorilor și publicațiilor nu au șanse ca să fie consultate.
Altfel aș avea răbdare și pînă prin aprilie, dar, dacă nu-i și
nu-i, cui să-i mai spui?
Tot
așa nu-i mai spun lui Constantin Blănaru că B.C.U. din București
are din „Bucovina literară” doar 4 (patru) numere din anul III:
nr. 69, din 22 septembrie; nr. 70 din 3 octombrie, nr.
81, din 19 decembrie și nr. 82, din 26 decembrie 1943
și alte 5(cinci) din anul IV: nr. 84, din 9 ianuarie; nr. 88,
din 6 februarie, nr. 90, din 20 februarie, nr. 91, din
27 februarie și nr. 94, din 19 martie 1944, ceea ce tot nu-mi
folosește la nimic, din moment ce nu consemnează măcar cînd s-a
imprimat și primul număr.
Un
telefon ceva mai puțin disperat dau către d-l prof. univ. dr. Ion
Popescu-Sireteanu, rezident de o vreme în orașul Pitești, cu
întrebarea dacă nu știe ceva despre „Bucovina literară” sau
pe vreun bucovinean pribegit din timpul războiului prin baștina
argeșeană, care ar avea niscaiva numere din revista cernăuțeană.
Nu cunoaște, însă mă pune în legătură cu domnul prof. Nicolae
Ciurea-Genuneni din Rîmnicu Vîlcea, în ideea că în acel oraș
s-au stabilit mai mulți bucovineni surghiuniți din Cernăuți. D-l
prof. Ciurea nu știe nici d-lui de „Bucovina literară”, dar îmi
promite că se va interesa și pînă una-alta îmi trimite o carte
închinată lui Traian Cantemir, unul dintre redactorii – care
semna mai totdeauna rubrica Paranteze, din prima pagină –
de la „Bucovina literară” din Cernăuții anilor de război.
Fiindcă
îl cunosc bine pe un alt cărturar vîlcean, prof. dr. Ioan St.
Lazăr, folclorist de renume, îi telefonez și d-lui în aceeași
pricină și mă asigură că va întreba în stînga și-n dreapta
sau la Biblioteca Județeană din Rîmnicu Vîlcea, unde un
bucovinean mai grijuliu ar fi avut priința să doneze colecția
revistei cernăuțene. Peste două zile mă înștiințează însă
că la această instituție nu există nici un număr din „Bucovina
literară”, ceea ce mă duce cu gîndul să încep a mătura cu
aceeași întrebare toate bibliotecile județene din România.
Îmi
fac, așadar, timp și drum la Suceava, cu planul să trec pe la
Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” spre a o ruga pe doamna Alis
Niculică să-mi înlesnească o listă cu telefoanele…
întîmplarea
face să mă întîlnesc însă, in civitas capitalis moldaviensis,
cu poetul Vasile Tărâțeanu, la susținerea tezei de doctorat a
doamnei cercetătoare Ligia Maria Fodor, în ziua de joi, 2
decembrie, cu un subiect interesant despre învățămîntul secundar
din Bucovina pînă la Marea Unire din decembrie 1918, teză
prezentată cu succes în cadrul catedrei de istorie de la
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, și, fiindcă
înfocatul poet și ziarist mă vede așa de împovărat și pătimaș,
îmi dă nădejde că la Cernăuți se poate afla ceea ce caut eu.
În
cîteva zile, în 10 decembrie, Vasile Tărâțeanu îmi și trimite
pe e-mail, 9 (nouă) pagini cu „Bucovina literară”, din care pot
întrezări nr. 31, din 26 octombrie 1942; nr. 32, din
23 noiembrie 1942; nr. 33, din 30 noiembrie 1942 și nr. 34,
din 7 decembrie 1942, imagini care nu mă ajută însă cu nimic în
a stabili cînd anume s-a imprimat primul număr din această
revistă. Probabil că și colecția de la Cernăuți pornește tot
de la numărul 31. Unde vor fi cele anterioare nimeni nu poate
ști la ora asta. Mai trist e însă faptul că fotograful Vasile
Tărâțeanu din Cernăuți, ca să nu ofensez pe altul de aiurea,
ține aparatul – o drongutză digitală setată parcă să ascundă
electronic ridurile cocoanelor simandicoase! – inclinat, ca și cum
ar poza un prepeleac, și în imaginea expediată mie nu se poate
citi decît titlul publicației și, cu chiu cu vai, numărul și
data apariției. Ce spun versurile înșirate în josul paginii
rămîne „o enigmă ne-esplicată”... Bine că văd măcar de la
ce număr începe colecția revistei buclucașe în biblioteca din
Cernăuți.
Tentativa
de a intra în legătură cu d-l ing. Marian Drumur din Timișoara –
feciorul lui George Drumur, fostul prim-redactor al revistei
cernăuțene hăituite de mine –, care la serbarea de la Suceava
ne-a prezentat oarece date și facsimile de la „Bucovina literară”,
anii 1942-1944 (între toate doar frontonul primului număr al
ziarului „Bucovina”, luni, 14 iulie 1941, și al numărului 87
din „Bucovina literară”, an IV, duminică, 30 ianuarie 1944, le
pot vedea în paginile pe care mi le-a încredințat ziarista Doina
Cernica din Suceava), nu dă roade, iar criticul timișorean Adrian
Dinu Rachieru nu-i nici el de găsit la cele două numere de telefon
puse la îndemînă de către d-na prof. Rodica Mureșan.
Cu
ultimele resurse amăgitoare mă adresez timid și pricăjit
prozatorului Radu Mareș din Cluj, bucovinean care nu prididește să
dea o mînă de ajutor celor aflați în strîmtoare, și-l rog să
coboare molcom din turnul lui de fildeș din str. Viilor pînă la
B.C.U. „Lucian Blaga” și să întrebe de nu au vajnicii săi
ardelenii în depozit numere cu rătăcita revistă „Bucovina
literară” din anii 1942-1944. Bărbat de cuvînt și de faptă,
Radu Mareș merge la biblioteca studenților și-l stîrnește cu
întrebarea pe istoricul literar Mircea Popa, care știe și toaca-n
cer, și-l sfătuiește că mai bine ar cerca asemenea ispravă la
Institutul de Lingvistică „Sextil Pușcariu”, unde fostul
director interbelic, venind el de la Cernăuți, era ținut la curent
cu tot ce se tipărea în Bucovina.
Și
cu adevărat, vestea izbăvitoare mi-o dă Radu Mareș în scurtă
vreme: La Institutul de Lingvistică „Sextil Pușcariu” din Cluj
Napoca se află întreaga colecție a revistei căutate, însă nu ar
fi prea politicos din partea unor bucovineni – și mai ales din
partea cuiva care se dă tovarăș de escapade documentare cu Radu
Mareș – să stingherească lumea la vremea sărbătorilor de
iarnă. Să lăsăm toată povestea pe după Bobotează…
*
Altfel
spus, între Crăciun și Bobotează, intru și eu într-o tihnită
hibernare ritualică și mă dezmorțesc în fața focului din soba
casei părintești din Costișa. Am și destulă vreme să-mi rumeg
nedumeririle adunate din toamnă:
1 -
în bibliotecile din județul Suceava nu există nici un număr din
vechea revistă „Bucovina literară”, apărută la Cernăuți,
între anii 1942-1944;
2 -
în peste 20 de ani de cînd cîțiva literați mari și lați din
Suceava editează o serie nouă din „Bucovina literară” și se
laudă măreț cu rîvna înaintașilor, ba chiar o aniversează din
cînd în cînd ca apărută în octombrie 1941, nimeni nu a schițat
o întrebare sau o facsimilare a vreunui număr al publicației cu
care se bat în piepturile lor de aramă;
3 -
Societatea pentru cultura și literatura română în Bucovina,
reactivată după 1989 într-un sediu din Rădăuți, în bogata ei
colecție cu publicații bucovinene, nu are nici ea vreun exemplar
din „Bucovina literară” și nici n-a dat sfară în țară spre
a se învrednici vreo donație;
4 -
Institutul „Bucovina” din Rădăuți, Filială a Academiei
Române, îndrituită cu studierea istoriei, geografiei, culturii și
civilizației din Bucovina istorică, nu are încă nici un exemplar
din „Bucovina literară” apărută la Cernăuți, în timpul
ultimului război;
5 -
între subiectele tezelor de licență, de masterat sau de doctorat
de la trei facultăți de litere din trei universități moldave –
din Cernăuți, din Suceava și din Iași, ca să nu invocăm
fastidios și celelalte institute de învățămînt superior din
România acestui prim deceniu din mileniu trei – nimeni nu a propus
și n-a abordat, din cîte știu eu, un studiu istoric al revistei
„Bucovina literară”;
6 -
Inexplicabil și trist rămîne însă faptul că printre scriitorii
români din Cernăuți nici unul nu a fost străfulgerat încă de
curiozitatea de a cunoaște și bucuria de a comunica elementele
definitorii ale unei reviste precum „Bucovina literară”,
publicație apărută între cele două invazii sovietice în
Bucovina și poate că demnă de luat ca model de rezistență
culturală și nădejde națională în vremuri de restriște;
7 -
Mă încearcă însă în aceste zile pline de duh sărbătoresc și
o remușcare tardivă, întrucît în două rînduri am fost și eu
un fel de redactor la seria nouă din „Bucovina literară”,
apărută la Suceava în 1990, și dintr-un motiv sau altul nu am dat
subiectului importanța cuvenită; ori nu mi s-a cerut în mod
imperativ amănunte istorice, ori n-am fost lăsat să impietez
formula …modernă a revistei prin pășunisme interbelice, dar, în
fapt, nici n-am prea încercat să impun o perspectivă istorică…
Destul că m-am retras la vreme cu prilej.
Dar
poate că n-ar fi de prisos o paranteză tămăduitoare.
Mihai
Iordache, la o reuniune a redacției în primăvara anului 1990,
întreabă unde este Filipciuc și i se răspunde omenește că la
Cîmpulung, unde am o catedră și primesc salariu. Doar nu trebuie
să semneze condica în fiecare zi? Ba da, a fost replica promptă.
Pe mine povestea m-a lecuit pentru că nimeni nu m-a întrebat cîte
ore fac pe drumul de la Cîmpulung la Suceava, cît mă costă un
astfel de drum dus-întors la redacție, dacă oboseala nu mai intra
și ea în calcul, pentru că despre drepturi de autor la „Bucovina
literară” din acei ani se tăcea …mîlc!. Așa că am început
să absentez definitiv…
Într-o
bună zi îi dau lui Mircea Tinescu, secretar de redacție, un eseu,
Păstor și turmă,
despre posibila sacrificare a lui Petre Roman pe altarul politicii de
Ispas, conform ritualului dintr-o colindă transilvană. Secretarul
nostru literar amînă dintr-o pricină sau alta tipărirea revistei
și cînd îl întreb de ce nu s-a grăbit, pentru că le-am fi
oferit cititorilor o previziune folclorică, el zice să tipărim
textul cu mențiunea datei cînd a fost scris. Or, nu mai avea nici
un farmec…
Într-o
altă zi, tot din acel amăgitor an 1990, spuneam să-i strîngem
acasă, măcar pentru o săptămînă, pe oareșcari bucovineni
risipiți prin țară și prin lume, precum Liviu Papuc, Vasile
Diaconu, Ion Popescu-Sireteanu și Mihai-Ștefan Ceaușu de la Iași,
Adrian Dinu Rachieru de la Timișoara, Radu Mareș de la Cluj,
Dimitrie Vatamaniuc, Vasile Andru, Alexei Rudeanu, Ion Grigore de la
București, Vasile Levițchi de la Cernăuți, Arcadie Suceveanu din
Chișinău, Ilie Boca din Bacău, Vespasian Lungu de la Brăila,
George Cotos din Saint-Tropez, Matei Vișniec de la Paris, Corneliu
Dumbrăveanu din Amsterdam și cîți alții… Să adunăm risipa
bucovinenilor într-o sărbătoare măcar între zidurile cetății
Sucevei, dacă nu se poate la Cernăuți ori la Putna. Ei, asta-i, că
eu nu vreau să-i adun, mi-a răspuns un culturnic învederat.
Ceva
mai tîrziu, noul redactor-șef Ion Beldeanu mă cooptează iarăși
în echipa de corvoadă, ba chiar îmi trece în statul de plată și
o indemnizație, pe care o …direcționește către cei de la
Cernăuți; n-am zis nu, însă am sesizat că exemplul meu ar fi bun
de urmat și de către ceilalți redactași. M-am lămurit în
momentul cînd ne pîndea perspectiva ca revista „Bucovina
literară” să nu mai primească subvenția de la Consiliul
Județean Suceava. Propunerea mea a fost să punem mînă de la mînă
niște bănuți și să scoatem un număr de frondă. Eu nu
fac muncă voluntară, mi-a
replicat redactorul-șef. Am preluat dictonul din fugă și dus am
fost…
Adică
am priceput că în Bucovina încă nu se poate alcătui o echipă
solidară – și la pagubă și la cîștig – și m-am retras
tihnit la umbra brazilor de sub …poala muntelui Rarău.
De
altfel, prietenii mei scriitori …covrigari din Suceava n-au reușit
să mă amăgească prin nici o licență extra-poetică. Și nu uit
că, în primăvara anului 1983, le-am oferit pentru „Pagini
bucovinene” două texte nu prea lungi despre Miorița.
Tartorul diriguitor de atunci, Marcel Mureșeanu, mi-a spus foarte
sincer că argumentele mele nu sînt convingătoare. Am expediat
…rebuturile la „Steaua” din Cluj, unde s-a tipărit Portretul
ciobanului „tras
printr-un inel”,
și la „Cronica” din Iași, care a publicat XXIV
de contra-propoziții
despre Miorița. Cu
oarecari ghionturi pe la județeana de partid pentru redactorul-șef
de la „Cronica”.
Se
înțelege că în „Pagini bucovinene” n-a încăput nici o
mențiune…
*
Cu
astfel de amintiri încîlcite urc în acceleratul de Timișoara,
luni seară, 9 ianuarie 2012, la ora 23 și … minute, ca să ajung
dimineața pe la ora 5 în Cluj, să fac o întrerupere de două-trei
zile, să văd colecția revistei „Bucovina literară”, să-mi
iau notițe și să fotografiez ce cred că-mi va fi de folos și să
plec apoi mai departe, la București, pentru a vedea ce-i și cum…
îl
avertizez pe Radu Mareș că voi dormi buștean în tren, că
dimineața voi fi odihnit și că aș dori să intrăm cît mai
devreme în biblioteca Institutului de Lingvistică. Ba, zice glasul
de la celălalt capăt de … satelit, din gară vii direct la mine
acasă, mai tragi un pui de somn, apoi ne ospătăm ca niște oameni
întregi la cap și la trup, după care mergem la bibliotecă.
Oricum, nu cu noaptea-n cap… Din acest moment faci cum îți spun
eu, altfel nu mai discutăm veci-pururi! Așa că mi-am tras șuba pe
ochi și am sforăit haiducește prin toate tunelurile dintre
Pojorîta și Ilva Mică… M-am trezit pe la Gherla și nici Clujul
nu mi s-a părut prea departe…
Un
taxi m-a zvîrlit mintenaș în str. Viilor dar acolo m-am tot
învîrtit cîteva minute în jurul blocului cu nr. 13 pînă cînd
am deslușit în întunericul brumat de zorii scămoși un glas ca
de… guguștiuc: Filipciuc! Așa am nimerit intrarea în fața
căreia mă aștepta Radu Mareș, sprinten ca în toamna cînd
amîndoi furam pere din grădina unui vecin cu internatul liceului de
băieți din Rădăuți iar pedagogul Atomu ne otînjea vîrtos cu
cîrja peste spinare…
Firește
că îndată ce am pus capul pe o pernă am și adormit iar peste
două ceasuri m-am trezit proaspăt ca un flăcău gata de
însurătoare… sub directa îndrumare a unui naș precum Radu
Mareș! Mîncăm și, ca să nu uităm scopul adunării noastre,
plecăm spre Institutul de Lingvistică; adică luăm un autobuz,
coborîm din str. Viilor pînă la Someș, trecem podul și urcăm de
iznov pînă deslușim firma instituției mîntuitoare. Pășim pe
treptele unei case boierești, batem pe la uși, intrăm sfioși,
boscorodim prin cele camere goale și holuri pustii ca doi moșnegi
întorși din prizonierat, pînă auzim un glas cristalin, al doamnei
bibliotecare Simona Harhătă.
Facem
prezentările, Radu Mareș lăudînd interesul meu pentru „Bucovina
literară”, iar eu probînd că n-am venit cu mîna goală și
donînd institutului cele două cărți cu patronimie românească
semnate de Ioan Bilețchi-Albescu, Studii
filologice (2007) și Conspecte
filologice (2008), alături de Școala
din Câmpulung
Moldovenesc… (2009) și cartea mea, Miorița
și alte
semne poetice,
din 2002.
Sala
de lectură este spațioasă, are destulă lumină, voi putea
fotografia în condiții bune.
În
sfîrșit, doamna Simona, harnică și foarte serviabilă, ne aduce
trei maldăre de ziare legate în cartoane paratectonice. Drept
recompensă pentru că sîntem doi bucovineni habotnici, doamna
bibliotecară ne oferă și legătura ziarului „Bucovina”, editat
de A. Hurmuzachi din toamna anului 1848 pînă în primăvara anului
1850, colecție pe care Radu Mareș se și pornește să o foileteze
cu încîntare.
Constat
că din „Bucovina literară” institutul clujean are doar anul
III, începînd cu nr. 42, duminică, 21 martie 1943, pînă
la nr. 82, din ziua de duminică, 26 decembrie 1943, și anul
IV, cu nr. 86, duminică, 23 ianuarie 1944, pînă la nr. 92,
duminică, 5 martie 1944. Asta însemnînd că lipsesc nr. 83,
84 și 85, din ianuarie 1944, nr. 88, din 6
februarie 1944, și cel puțin încă două-trei numere – 93
și 94 – din luna martie 1944. Unde vor fi însă anul I din
1941 și anul II din 1942 și cum se face că la mîna și sub ochii
lui Sextil Pușcariu n-au ajuns primele 41 de numerele din revista
cernăuțeană? Sau vor fi fost aici și s-au răvășit prin
evenimentele care au bîntuit orașul?
E bun
și așa, îmi zic eu, încîntat că văd măcar un an întreg și
mă apuc tacticos de răsfoit și de fotografiat. Se înțelege că
iau pagină cu pagină și număr cu număr, Radu Mareș privind
îngrozit la grosimea volumului, dar socotind în sinea lui
creștinească să-și sacrifice ziua de marți, că tot nu-i o zi
fastă, pe altarul literelor bucovinene. Citește bucuros în
„Bucovina” Hurmuzăcheștilor din vremea pașoptistă și în
„Bucovina literară” din cel de-al doilea război mondial…
Lucrăm
cu folos pînă pe la ora 13, dar nu mă pot liniști să nu caut
concret ce s-ar mai afla și la B.C.U. Trecem pe la Agenția de Voiaj
CFR, să văd ce tren aș avea în seara asta spre București; este
un accelerat sau interregio, cum scrie mai nou, la ora 21 și 40 de
minute. în cazul în care nu găsesc nimic la B.C.U., socot să plec
la București cît mai repede ca să am vreme să scormonesc în
Biblioteca Academiei, poate se îndură directorul și-mi aprobă
totuși consultarea colecției „Bucovina literară”. Oricum,
după numerele fotografiate deocamdată în Cluj cred că nu va mai
fi nevoie să fac turneul detectivistic proiectat prin Timișoara,
Turnu Severin, Rîmnicu Vîlcea, București și Cernăuți.
Urcăm
la deal spre centrul orașului și Radu mă duce prin cîteva
străduțe lăturalnice, aș zice chiar medievale, cu clădiri vechi,
restaurante cochete, pasaje pietonale, în care vara se deschid
terase și lumea se preumblă ori stă și cugetă ardelenește,
citește gazeta în fața unei cafele înmiresmate și află cum se
mai învîrte pămîntul în jurul soarelui...
La
B.C.U. ne întîlnim, în hol, cu infatigabilul … scriitor grănicer
năsăudean Teodor Tanco și, bucuros de revedere, se precipită să
mă ajute în cazul în care găsesc ceea ce caut. Impresionant! Aflu
„Bucovina literară” din Cernăuți, la cota P-3557, an III, nr.
35-82 din 1943 și an IV, nr. 83-91 din 1944, adică
doar 52 de bucăți din cele 94 cîte se consideră tipărite, iar
ziarul „Bucovina”, la cota P. 1840, an I, nr. 1-133 din
1941; an II, nr. 145-464 din 1942; an III, nr. 465-777
din 1943, și an IV, nr. 778-830 din 1944.
Pe
cît îmi dau seama, ar cam fi de lucru! Ei da, așa mai vii din
Bucovina pînă la Cluj, ți se răsplătește osteneala cu vîrf și
îndesat. Problema e că nu mi se pot aduce comenzile decît peste 24
de ore, adică mîine, miercuri, după ora 15, ceea ce-ar însemna să
stau degeaba ori să hălăduiesc prin tîrg zgîind ochii în sticla
vitrinelor. Domnul Teodor Tanco are însă vad bun în această
bibliotecă și pune vorbă să mi se aducă publicațiile mîine
dimineață la ora 8. Numai că, pînă una-alta, trebuie să plătesc
o taxă de lectură: 20 de lei pentru o săptămînă, otova și
pentru pensionari și pentru studenți! Dacă-i musai, cu plăcere!
Sînt bucuros că am pentru ce plăti. Și-n vreme ce casierița
numără banii și-mi taie chitanța, mă gîndesc cu duioșie la
prietenul meu Ion Beldeanu, redactor-șef la „Bucovina literară”
în anii ei de glorie post-decembristă: El nu făcea muncă
voluntară! Eu fac și, pe deasupra, mai și plătesc bucuros ca să
mi se permită să o fac. Vorba ceea: Dumnezeu să ne ție naravu’,
în pace și sănătate. Că bieții cernăuțeni din urmă cu peste
jumătate de veac făceau muncă voluntară și editau revista
printre bubuiturile tunurilor!
*
Vom
merge acasă, așadar, vom mînca și ne vom hodini ca niște
gospodari trudiți după o zi de coasă. Zis și făcut, că de la
mînă pîn’ la gură nu-i atîta depărtăciune. Ne trezim amîndoi
pe la ora 18 și iarăși ne așezăm la masă, unde buna doamna
gazdă Ileana, soția lui Radu, ne îmbărbătează cu alte bucate
aromate. Mai povestim una-alta, mai privim la televizor, mai comentăm
trăsnăile din politica românească și după cîteva ore de taifas
mergem iar în patul izbăvitor.
Dimineața
mă trezesc cu somnul oarecum neîmplinit pentru că am adormit
destul de tîrziu. Mîncăm pe îndelete și îmi propun următorul
program: în funcție de ce găsesc în colecția de la B.C.U., rămîn
să citesc și să fotografiez toată ziua; Radu zice să vin la masa
de prînz, însă eu cred că e mai …ergonomic să mînînc la
amiază la un restaurant din preajma bibliotecii și, în cazul în
care termin toată treaba pînă la ora 20, am vreme să prind și
trenul de 21 și 40 de minute pentru București. Am să-i dau telefon
din timp despre ce am găsit în colecția din bibliotecă și cît
de spornică o să-mi fie zăbava cu cetitul din „Bucovina
literară”.
Ajung
la bibliotecă înainte de ora 9, intru în sala „Adrian Marino”,
caut comanda și cele cinci maldăre de ziar mă cam descumpănesc.
Nu cred că pot mîntui toată treaba în această zi de miercuri.
Dar, pentru că acasă n-am de coasă, mă așez la citit și
răscitit…
Observ
că anul III al revistei cu titlul „Bucovina literară. Supliment
săptămânal” începe cu nr. 35, din ziua de
luni, 11 ianuarie 1943, ce „Apare cu
Concursul Societății Scriitorilor
Bucovineni”, fără mențiunea
colegiului redacțional sau adresa redacției, paginile fiind
numerotate 5-6-7-8, precum ar fi fost incluse în ziarul „Bucovina”;
nr. 36 poartă ziua de luni, 18 ianuarie 1943,
iar nr. 37, ziua de luni, 15 februarie 1943,
pentru ca nr. 38 să apară duminică, 21
februarie 1943, în 8 pagini, fără colontitlul așezat sus, ca în
ziarul tutelar, ci în josul paginii și cu cerneală albastră.
Următoarele două numere, 39 din ziua de duminică, 28
februarie, și 40, duminică, 7 martie 1943, tot în cîte 8
pagini, încheie anul al III-lea. Dar e destul de bizar ca un an III
dintr-o publicație să aibă doar 6 (șase) numere!!! Și încă
ceva: din aceeași publicație să nu fie păstrate în vreo
bibliotecă numerele din anul I și anul II…
Anul
IV pornește cu nr. 41, în ziua de duminică,
14 martie 1943, în aceeași formulă grafică precum numerele
precedente, pînă la numărul 60, din duminică, 25 iulie,
cînd sub titulatura „Bucovina literară” găsim precizarea
«Supliment literar al ziarului
„Bucovina”. Prim
redactor: George Drumur».
Din
acest an IV lipsește doar nr. 87, care ar trebui să
fi fost imprimat în ziua de duminică, 30 ianuarie 1944, numărul
ultim din colecție fiind 91, din ziua de duminică, 27
februarie 1944. Ei, se vede treabă că pentru a recupera numerele de
la 1 la 34 ar
trebui văzut ziarul „Bucovina” în întregime.
Astfel,
în ziarul „Bucovina”, an II, nr. 447 din ziua de luni, 7
decembrie 1942, avem inclus suplimentul „Bucovina literară”, cu
paginile numerotate 5-6-7-8 în cuprinsul ziarului, care supliment ar
trebui socotit din anul II, nr. 34, și tot așa,
îndărăpt, nr. 33 fiind în același ziar cu
nr. 441, luni 30 noiembrie 1942, sau nr. 32,
ibidem, an II, nr. 435, luni 23 martie 1942, paginile 5-6-7-8.
Următorul supliment săptămînal „Bucovina literară” îl vom
întîlni abia în ziua de luni, 26 octombrie 1942, care ar fi
trebuit considerat nr. 31, inclus în ziarul
„Bucovina” , an II, nr. 411, din acea zi, cu paginația 5-6-7-8,
ceea ce înseamnă că redacția suplimentului a făcut o pauză de
lucru de aproape o lună de zile.
Precedentele
cinci numere curg în fiecare zi de luni, 19 octombrie, 12 octombrie,
5 octombrie, 28 septembrie și 21 septembrie 1942, care ar fi de
numerotat 30, 29, 28, 27
și 26, incluse în paginația 5-6-7-8 din ziarul „Bucovina”,
nr. 404, 397, 390, 383 și 376.
în
nr. 369 din ziua de luni, 14 septembrie 1942, al ziarului „Bucovina”,
în paginile 5-6-7-8 este cuprinsă „Bucovina literară”.
Supliment literar. Apare cu
concursul Societății Scriitorilor
Bucovineni, fapt care ne va obliga să considerăm că
abia din această zi titlul „Bucovina literară” se înscrie de
drept în istoria literaturii române din Bucovina și a fost
contabilizat ulterior de către redacție ca fiind an II,
nr. 25. Dar, dacă numărul nu a fost și
imprimat pe frontonul revistei, de unde să știe lumea…?
Un
amănunt care nu trebuie trecut cu vederea: în ciuda faptului că
suplimentul se intitulează „Bucovina literară”, vasalitatea
față de ziarul suveran este marcată de coloncifrul fiecărei
pagini, unde s-a imprimat doar cuvîntul „Bucovina”,
numărul ziarului, data calendaristică și paginația …în formă
continuată!
Mergînd
înapoi, suplimentul literar va purta titlul ziarului, adică simplu
„Bucovina”, și se va înșira după cum urmează: în nr. 363,
luni, 7 septembrie 1942, intră virtualul nr. 24;
în nr. 356, luni, 31 august, virtualul nr. 23;
în nr. 349, luni, 24 august, virtualul nr. 22;
în nr. 342, duminică, 16 august, virtualul nr. 22, și
așa mai departe pînă în nr. 239, luni 27 aprilie 1942, cînd
virtualul nr. 6 nu are titlul „Bucovina”, ci
pur și simplu „Supliment literar, Apare
cu concursul Societății
Scriitorilor Bucovineni” și paginația
5-6-7-8. Tot fără titulatura „Bucovina” se imprimă acest
supliment literar și în nr. 234, luni 20 aprilie, care contează
drept an II, nr. 5; în nr.
228, luni, 13 aprilie, adică an II, nr.
4, și în nr. 225, duminică, 5 aprilie, cu paginația
9-10-11-12, și mențiunea „Supliment literar.
Apare cu concursul
Societății Scriitorilor Bucovineni”,
considerat apoi drept an II, nr. 3,
numărul ziarului din această zi de Sf. Paști avînd 18 pagini.
Celelalte
două apariții cu titlul „Supliment literar. Bucovina” (în
fapt, an II, nr. 2) sînt
din ziua de luni, 30 martie 1942, în nr. 218 al ziarului „Bucovina”,
și cel dintîi, în nr. 212 din ziua de luni, 23 martie 1942,
paginat 1-2-3-4, care ar fi trebuit inscripționat cu an
II, nr. 1. Nu ar fi fost însă
cinstit să fie aniversat cu destulă pompă festivistă pentru că
suplimentul nu se intitula… „Bucovina literară”!!!
Pun
semne de carte la fiecare număr, notez și apoi fotografiez ca un
pușcaș mitralior.
Totuși
parcă ar fi timpul să sorb un cappuccino amar. Pornesc să cobor cu
nădejde în holul de la intrarea flancată de două automate de
cafea, nu chiar așa de impunătoare ca leii din Cnosos, însă după
cîțiva pași mă opresc speriat: am lăsat aparatul de fotografiat
pe masa din sala de lectură. Mă întorc și mi-l pun după gît.
Așa, cu …„Bucovina literară” de gît, cobor scările pășind
apăsat …și savurez cafeaua amară împărtășită generos de
imparțialul automat din umbra bustului poetului Lucian Blaga…
Revin
în sala de lectură și-o iau tacticos de la capăt… La un moment
dat mă opresc extenuat, fac o pauză de prînz, ies în stradă,
intru într-un mic restaurant și înfulec o porție de piept de pui
la grătar – cu mare poftă și cu aparatul…, cu „Bucovina
literară” de gît –, îmbelșugat cu alt cappuccino cît se
poate de amar. Altă viață!
Mă
întorc în bibliotecă și-mi reiau tirul, foc cu foc, pagină cu
pagină, număr de număr, pînă cînd dintr-o dată aparatul meu
docil ia poziție protestatară: acumulatorul și-a epuizat puterea
de convingere electrică. Schimb garda mintenaș cu cel de rezervă,
proaspăt încărcat și gata de confruntare. Pe la ora 19 am vreme
să fotografiez și ziarul „îndrumarea nouă”, editat la Rădăuți
de către învățătorul Arcadie Cernovschi, cărturar născut în
ziua de sîmbătă, 18 aprilie 1908, în satul Costișa, cu o
plachetă de poezie la activ, Rostiri tari,
semnată Arcadie Cerneanu, (împărțită pe din două cu E. Ar.
Zaharia, Rădăuți, 1933), însă gazeta lui are doar cîteva numere
aleatorii, pornite, firește, să îndrepte lumea anilor 1931-1932.
La
ora 19 și 30 de minute îl anunț pe domnul custode că am isprăvit
de consultat și fotografiat, nu mai mențin comanda pentru a doua
zi, îi mulțumesc frumos pentru ajutor și ies din sală încărcat
cu o faptă cărturărească plină de roade. Pe treptele scării de
la etaj însă iarăși trebuie să mă întorc în loc pentru că am
uitat chitanța cu taxa pentru fotografiere, întreagă, 20 de lei
pentru o săptămînă, fără dispensă de vîrstă, dar cu
eficiență de zile mari!
Ajuns
în stradă, inspir hulpav aerul răcoros al serii de iarnă blîndă
și pornesc înspre gară. Fac un popas în fața statuii lui Matei
Corvin, unde un grup masiv de manifestanți protestează împotriva
măsurilor guvernului condus de fostul primar clujean, îi admir că
sînt tineri și înverșunați, le doresc succes din toată inima,
dar sînt nevoit trec mai departe. Mă opresc la podul de peste Someș
ca să-i telefonez lui Radu Mareș, pe fondul sonor al apei care
susură amorțită, că mi-am împlinit misiunea zilei de astăzi, că
mă îndrept vertiginos către gară și că joi dimineață ajung în
București. îmi dai telefon după ce pornește trenul, zice Radu, ca
să fiu sigur că te-ai așezat ca un om civilizat… Firește că nu
trece mult și-i spun că mi-am găsit locul în vagonul înscris pe
bilet, că în compartiment e cald și mă pregătesc de un somn
precum în căruța cu fîn venind cătinel de pe ogorul din capătul
satului Costișa…
*
în
ciuda oboselii, n-am adormit totuși prea repede și pînă pe la
Sighișoara am avut vreme să mă gîndesc la împrejurările în
care s-a ivit și a dispărut revista „Bucovina literară” din
Cernăuții anilor de război.
Care
va să zică, Societatea Scriitorilor Bucovineni se înființează la
Cernăuți în septembrie 1939, probabil dintr-un orgoliu tineresc,
spre a se desprinde – ca secțiune aparte – de tutela seniorilor
universitari de la Societatea pentru Cultura și Literatura Română
în Bucovina. Dar o întrebare mă ghiontește destul de vîrtos: Cum
se putea înființa o societate culturală în vremea dictaturii lui
Carol II? în fapt, chiar Societatea pentru Cultură din Bucovina era
scoasă în afara legii. Ceea ce este o cruntă ironie a sorții: ca
o societate apărută și cu frumoase realizări în vremea
asupritorilor austrieci să fie desființată după două decenii de
la Marea Unire cu Patria Mumă!!! Tare mă tem că Societatea
Scriitorilor Bucovineni, fie și ca secție a Societății pentru
Cultură, n-a avut nici statul, nici personalitatea juridică, nici
fonduri proprii, ci doar meteahna unei mîndrii care gîlgîie
viforos în sîngele oricărui condeier bucovinean urcat la vreo
tribună.
Intrarea
trupelor sovietice în Bucovina, în 28 iulie 1940, le sfîșie însă
orice scamă de orgoliu, oamenii din satele și orașele bucovinene
pornesc în pribegie, scriitorii se împrăștie și ei pe unde se
nimerește să găsească un adăpost în cît a mai rămas din
România.
în
scurtă vreme după ce sovieticii părăsesc partea ocupată din
Bucovina, între Siret și Nistru, armata română instaurează aici,
din 22 iunie 1941, un guvernămînt militar – probabil că staful
armatei germane a considerat Bucovina și Basarabia un teritoriu
cucerit manu militari de cei doi aliați iar nu
un „spațiu vital românesc” recuperat de Regatul România de la
cotropitorii sovietici –, iar bejenarii bucovineni împrăștiați
prin țară se întorc acasă. Viața socială, economică și
culturală își reia cursul oarecum firesc și trebuința unui organ
de presă este împlinită prin editarea jurnalului „Bucovina”,
ziar de afirmare românească,
începînd cu ziua de 14 iulie 1941,
numerotat an I, nr. 1,
de către o echipă în care Ion Munteanu era director, Ilie Mandiuc,
redactor-șef, George Drumur și Traian Cantemir, secertari de
redacție, iar Dragoș Luța și Alexei Dragu, simpli redactori.
Ziarul
„Bucovina” din Cernăuți conține încă de la primele numere și
o pagină Duh și slovă, dedicată
literaturii și artei din provincie, din țară și de peste hotare.
Această pagină 2, se va intitula Literatură și
artă, pornind cu nr. 100, din ziua de joi, 6 noiembrie
1941, și va merge mai departe pînă la ultimul număr 830 din ziua
de... martie 1944!
Pentru
că tot mai mulți scriitori trimit texte, redacția ziarului
„Bucovina” se vede nevoită să alcătuiască un „Supliment
literar, Bucovina”, care se imprimă în
an II, nr. 212, luni, 23
martie 1942, cu paginile numerotate 1-2-3-4,
paginația separată fiind un gest de independență în expresie
tipografică, fapt care ar implica și o difuzare cu de la sine
putere, ce ar diminua într-o economie de piață vînzarea ziarului
lipsit de supliment. în aparițiile ulterioare, paginația
suplimentului este inclusă în cea a ziarului „Bucovina”,
obligînd cititorul de literatură să cumpere publicația în
întregul ei.
Și
concluzia: la data de 23 martie 1942, suplimentul se intitula
întocmai ca ziarul mumă și nu avea cum să se desprindă de sub
aripa protectoare a editorului; suplimentul nu era editat de
Societatea Scriitorilor Bucovineni, ci de redacția și administrația
ziarului „Bucovina”, care, fiind un organ de propagandă oficială
și încă într-un guvernămînt militar, nu-și putea permite
acordarea independenței lăturașilor literari, pentru că ar fi
însemnat să-și piardă un însemnat număr de cititori.
Pe de
altă parte, Societatea Scriitorilor Bucovineni, oricît de însetată
ar fi fost de independență sau doritoare a unui organ de presă al
ei, nu avea încă resurse să-și tipărească suplimentul din
fonduri proprii. Din această pricină, următoarele apariții ale
suplimentului se vor înscrie spășite în paginația ziarului
„Bucovina”, adică 5-6-7-8, și nu cum au pornit în 23 martie
1942, cu paginile 1-2-3-4. Și în privința titulaturii, redacția
suplimentului încă nu era prea hotărîtă, pentru că întîlnim
cînd „Supliment literar, Bucovina”, cînd „Bucovina. Supliment
literar”, cînd numai „Supliment literar” sau pur și simplu
doar „Supliment”, însă paginația se va menține în interiorul
ziarului, adică 5-6-7-8.
De
observat însă că înainte de a fi tipărit un supliment cu sigla
„Bucovina literară”, vedem în Cernăuți frămîntări pentru
însăilarea unui cerc „Bucovina literară” și n-ar fi hazardat
că corelăm timida tentativă cu Adunarea Generală a Societății
pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, care în primele
zile ale lunii mai 1942 prezintă un raport de activitate pe anii
1939/1940/1941, iar în cuvîntul său președintele C. Loghin
mulțumește călduros guvernatorului militar al Bucovinei, general
de corp de armată C. Calotescu, pentru sprijinul financiar acordat
manifestărilor culturale. Bugetul de venituri – alcătuite din
chirii pentru imobile, venituri din întreprinderi comerciale,
cotizații, „ca și dintr-o
subvenție importantă acordată
de Guvernământ” – și cheltuieli ale
Societății pentru Cultură, cum i se spunea pe scurt, pentru anul
1942 era de 1.845.500 lei, în condițiile financiare în care un
exemplar din ziarul „Bucovina” și-a sporit prețul de la 2 la 4
lei în timpul unui an de zile.
Abia
în ziua de luni, 14 septembrie 1942, în ziarul „Bucovina”, an
II, nr. 369, se înscrie însă un nou titlu „Bucovina
literară” Supliment săptămînal,
fără o paginație distinctă, ci de interior 5-6-7-8, fără un
colontitlu propriu și fără număr de ordine. Cititorii pot sesiza
însă și un blînd semn de independență cromatică, întrucît
sintagma „Bucovina literară” de pe fronton este imprimată cu
cerneală …albastră!
încă
un pas către vîrful redutei independenței este făcut în ziua de
luni, 5 octombrie 1942, cînd în ziarul „Bucovina”, an II, nr.
390, apare „Bucovina literară. Supliment”, cu marcajul Anul
II, nr. 28, conținînd patru
pagini, numerotate totuși 5-6-7-8. Lucrurile par să meargă bine pe
mai departe, numai că doar după patru numere, notate 29,
30, 31 și 32, redacția
suplimentului pare să fi intrat fie în trei săptămîni de post
literar, fie într-o serioasă grevă de producție.
în
zilele de luni, 30 noiembrie și 7 decembrie 1942, apar numerele 33
și 34 ale suplimentului „Bucovina literară”, cu paginația
ombilicală 5-6-7-8 încă netăiată, după care se pășește
iarăși într-o perioadă de înfrînare la frupt beletristic,
desfășurat în zilele de luni, 14, 21 și 28 decembrie 1942. Nu
putem ști care a fost și reacția cititorilor din Cernăuți sau
din întreaga Bucovină. Destul că echipa redacțională și-a
pedepsit și cititorii și finanțatorii cu un pustiu literar în
cursul sărbătorilor de iarnă, pentru că următorul număr al
publicației iese de sub tipar abia în ziua de luni, 11 ianuarie
1943, cu evidenta izbîndă tipografică întrucît frontonul poartă
inscripția „Bucovina literară”,
Supliment săptămânal. Apare
cu concursul Societății
Scriitorilor Bucovineni, fără mențiunea
colegiului redacțional, fără adresa redacției, dar cu
specificarea Anul III, nr. 35,
pentru cele patru pagini numerotate tradițional 5-6-7-8.
Cu
acest număr 35 din anul III,
din ziua de luni,
11 ianuarie 1943, se poate
vorbi în termeni serioși despre independența revistei „Bucovina
literară” din Cernăuți !!!
După
asemenea ispravă mai apare și nr. 36, în ziua de luni, 18
ianuarie 1943, și iarăși urmează alte trei săptămîni de
abstinență literară, căci în zilele de luni, 25 ianuarie, 1 și
8 februarie nimeni nu vede nici o pagină scînteindu-și flamura
„Bucovina literară”. Cu numărul 38, anul
III, din ziua de duminică, 21 februarie 1943, paginile
revistei „Bucovina literară” se îmbogățesc în texte,
diversitate, ținută grafică și primesc un coloncifru propriu
1-2-3-4-5-6-7-8. Din acest moment ar trebui pornite bilanțurile și
festivitățile aniversărilor.
Deocamdată,
peste jumătate de an, în ziarul „Bucovina”, an III, nr. 628,
din ziua de 14 iulie 1943, adică după doi ani de la apariția
acestei publicații cernăuțene, George Drumur făcea un bilanț sub
titlul Munca noastră,
contabilizînd nemțește: „în răstimpul
acestor doi ani s-au
scris: 584 poezii, 278
articole, 356 schițe,
nuvele, fragmente de roman,
reportagii literare și
1026 informații.” Fără să spună dacă
datele statistice includ și materialul apărut în suplimentul
săptămînal desprins din ziarul „Bucovina”. Mai mult ca sigur
că da, fiindcă erau roadele trudei acelorași redactori și
colaboratori.
Ceea
ce era cam firav față de cîți morți și răniți a semănat, în
acest răstimp, armata română de la Nistru pînă la Cotul Don și
îndărăpt…
Totuși,
în Cernăuți, se vorbește și se scrie despre un Cerc „Bucovina
literară” – ziarul „Bucovina”, nr. 587, joi, 27 mai 1943, p.
2, are o notiță cu Ședința cercului
„Bucovina literară” –,
ceea ce înseamnă că din Societatea Scriitorilor Bucovineni, care
era o secțiune a Societății pentru Cultura și Literatura Română
în Bucovina, s-a desprins o aripă hotărîtă să pornească
acțiuni pe cont propriu. Deocamdată cercul nu avea un statut
juridic, un sediu altul decît …azilul din redacția ziarului
„Bucovina”, str. Gen. Mircescu nr. 8, iar despre fonduri
financiare încă nu se aproxima nimic. Cercul „Bucovina literară”
organizează însă șezători în mai multe sate și orașe din
Bucovina, face lecturi pentru răniții întorși de pe front chiar
la Spitalul nr. 179 din Cernăuți, botează copilul unor refugiați
ardeleni în Vijnița, invită scriitori de renume precum Ionel
Teodoreanu sau Liviu Rebreanu, pentru conferințe prin Bucovina,
propune un festival de joc și cîntece la Teatrul Național din
Cernăuți, expoziții de pictură sau editura, sub sigla căreia
președintele cercului, George Drumur, publică placheta de versuri
Vatra cu stele,
Cernăuți, în 1942.
Precum
se vede, Cercul „Bucovina literară” încearcă acțiuni similare
celor de la Societatea pentru Cultură… și pune la cale, în plin
război mondial, sîmbătă-duminică, 14-15 august 1943, Sfatul
scriitoricesc de la Putna
– singura ispravă eclatantă, deși la manifestare nu au luat
parte prea mulți feți-frumoși cu stea în fruntea literară…!
Primirea
reprezentanților „scriitorilor și ziariștilor români din
întreaga țară” făcîndu-se, în ziua de sîmbătă,14 august
1943, la sediul Cercului „Bucovina literară”, în str. Gen.
Mircescu nr. 8 din Cernăuți, probabil o cameră mai spațioasă în
Palatul ziarului „Bucovina”, așadar nu la sediul Societății
Scriitorilor Bucovinei din Piața Unirii nr. 3, se înțelege că
atît S.S.B. cît și Societatea pentru Cultură… nu participau
nici la organizarea și nici la desfășurarea Sfatului scriitoricesc
de la Putna. Faptul este însemnul unei desprinderi clare a cercului
de cele două mai vechi și mai viguroase societăți culturale
bucovinene.
În
asemenea ceas festiv, ajutorul financiar din partea guvernatorului
Bucovinei, gen. Corneliu Dragalina, și sprijinul moral din partea
Mitropolitului Tit al Bucovinei, i-au mobilizat pe tinerii Cercului
„Bucovina literară” să cheme la Putna cîțiva scriitori și
ziariști din toate ținuturile românești. Din cuvîntarea
Mitropolitului Tit în fața sfatului scriitoricesc de la Mănăstirea
Putna se deslușește însă și dezamăgirea: „în 1871,
când s-a ținut primul
congres literar la Putna,
țara românească nu avea
sprijin de nicăieri. Era
înconjurată numai de
răceală, neîncredere și
dușmănie. Bucovina era
sub ocupație austriacă.
Și totuși s-a putut
aduna aici elita spirituală
a românismului în acel
răsunător congres. […]
Astăzi, sub binecuvântata
stăpânire românească, sfatul
dvs. a fost înțeles
de prea puțini.”
în
Cartea de Aur a mănăstirii Putna, „închinându-ne
întâi jertfelor care
onorează în acest for
scrisul Țării, smerindu-ne
eroului cruciat al Evului
de Mijloc”, au semnat Tit, Mitropolitul
Bocovinei, general C. I. Dragalina, dr. Radu Capril, pr. Vasile
Țepordei din Basarabia, Gavril Pop din Brașov, Grigore Bugarin din
Banat, I. Fortunescu de la Craiova, I. Valerian de la Societatea
Scriitorilor Români din București și cernăuțenii Ilie Mandiuc,
Iulian Vesper, Nic. N. Munteanu, Augustin Z. N. Pop, Nicolae Tăutu,
Ion Munteanu, Viorel Șuluțiu, Dragoș Luța, George Drumur și încă
vreo cîteva nume. Din păcate, cele zece puncte din încheierile
sfatului de la Putna
au fost concepute în fuga condeiului și într-un chip mai puțin
strălucit spre a stîrni vreun ecou și peste zidurile mănăstirii
în care își doarme somnul de veci izbăvitorul Moldovei…
în
ziua de duminică, 19 martie 1944, revista „Bucovina literară”
din Cernăuți, purtînd pe fronton inscripția Anul IV,
nr. 94, apare „cu concursul Societății
Scriitorilor Bucovineni” pentru ultima oară… Armatele sovietice
eliberatoare trecuseră Prutul?
*
Ajung
în București pe la 6 și jumătate și mă simt obosit, n-am putere
să mă duc să chiombesc toată ziua în bibliotecă, iau metroul
pînă în Piața Iancului iar de acolo un tramvai și voi ajunge la
Voichița să-mi întregesc somnul sfîrtecat astă noapte.
Dorm
neîntors ca un prunc de țîță vreo trei ceasuri și pe la ora 11
mă aflu proaspăt la un atelier xerox-calculatoare, în Piața
Romană, unde încerc să listez ce-am fotografiat la Cluj; aștept
ceva vreme la o coadă adolescentină, pentru că un grup de liceeni
își copie cu multă hărnicie juvenilă temele pentru acasă; o
primă probă din cardul meu scoate pagina prea mohorîtă, literele
apar pe un fond gri, ceea ce îngreunează lectura și înseamnă un
mare consum de …tuș pentru cele vreo 900 de pagini; apoi, ca
tehnicianul, foarte binevoitor de altfel, să redefinească
parametrii tuturor imaginilor ar trebui să aștept o zi sau două.
Renunț la o listare a întregului material și mă mulțumesc doar
cu salvarea informației din aparatul fotografic pe un memory-stick.
Operația nu durează prea mult și ies din atelier cu „Bucovina
literară” legată de gît…
Intru
apoi împăcat în mulțimea grăbită – să treacă strada, să
prindă autobuzul, să intre la metrou, să cumpere cît mai ieftin
și cît mai mult, să ajungă fiecare pe unde îl doare – și
pășesc molcom și apăsat, cu memory-stick scînteindu-mi pe piept,
țanțoș precum un veteran de război decorat cu …„Steaua
Bucovinei, serviciul credincios,
cu spade…”, îndreptîndu-mă spre
Biblioteca Academiei, unde e liniște și pace chiar și pentru
paginile care au fost scrise printre bubuiturile tunurilor…
în
vreme ce-mi semnez condica, doamna de la pupitru îmi atrage atenția
să nu mai cer revista „Bucovina literară”, cum am insistat anul
trecut în mai multe rînduri, pentru că din mențiunile cu pix roșu
pe buletinele de atunci era limpede că periodicul nu se poate pune
la dispoziția cititorilor.
Zîmbesc
și, mîngîindu-mi prădalnicul de memory-stick spînzurat de gît,
îi răspund cît se poate de sadic:
–
Stimată doamnă, serviciile secrete ale agenturilor străine sînt
atît de prompte și ireproșabile încît mi-au trimis întreaga
arhivă a „Bucovinei literare” aflate în buncărele NASA!!! De
24 de ore umblu prin lume cu „Bucovina literară” de gît! Și
nimeni nu întrezărește pericolul. însă vă rog să nu spuneți
nimărui …
îmi
completez buletinele cu titlurile căutate și, pînă să vină
comanda, încerc să-mi fac ordine prin însemnările de la Cluj,
socotind că datele pe care le-am capturat ne-ar îndreptăți să
vorbim de cinci praguri cronistice în existența acestei publicații
cernăuțene:
1. luni, 23 martie 1942,
ca „Supliment literar. Bucovina”, în ziarul „Bucovina”, an
II, nr. 212, avînd pagini distincte 1-2-3-4;
2. luni, 14 septembrie 1942,
intitulată „Bucovina literară. Supliment”, în ziarul
„Bucovina”, an II, nr. 369, cu numerotația paginilor în formă
continuată 5-6-7-8;
3. luni, 5 octombrie 1942,
cu titlul „Bucovina literară. Supliment” inscripționat Anul
II, nr. 28, și paginația
5-6-7-8, în interiorul ziarului „Bucovina”, an II, nr. 399;
4. duminică, 21 februarie
1943, cu numele „Bucovina literară” Supliment
săptămânal, numerotat Anul III, nr.
38 și paginat independent 1-2-3-4-5-6-7-8.
5. duminică, 19 martie 1944,
cînd revista „Bucovina literară” din Cernăuți, cu inscripția
Anul IV, nr. 94, dă în
lumina tiparului ultimele sale pagini.
Praguri
care pot fi luate drept repere pentru a serba rîvna și izbînda
cîtorva literați bucovineni din Cernăuți, înzăuați sprinteni,
vreme de doi ani de zile, în nădejdea că totul va fi bine și
frumos în viitoarele ceasuri astrale. Ar trebui de știut însă pe
unde mărșăluia în devălmășie armata română în acest spațiu
ritualic, profanat și de rău augur, dintre Mărțișor și Buna
Vestire din acel nefast an 1944.
într-un
cuvînt, revista „Bucovina literară” din Cernăuții celui de-al
Doilea Război Mondial n-a avut niciodată – nici în 1942, nici în
1943 și nici în vecii vecilor – un exemplar imprimat cu Anul
I, nr. 1…, adică un cap și
începătură, care, oricum, ar fi fost un lucru netrebnic pentru
niște oameni aflați sub vremuri cumplit de haine.
Ca și
cum cineva din alte tărîmuri are grijă să mă răsplătească
pentru toate aceste opinteli de prisos într-o lume lehămesită de
carte și de literați, am în plină amiază, pe masă, în sfîrșit,
volumul Contes des
paysans et
des patres
slaves, traduit en français et raprochés des
sours incienne par Alexandre Chodzko, Paris, Librairie de L. Hachett
et companie, 1864, în care pot citi pe îndelete Povestea
prințului Slogobyl și a
cavalerului invizibil, un fel de Harap-Alb
ceva mai zgîrcit în aventuri și foarte departe de structura
geometrică a capodoperei lui Ion Creangă. Concret, sluga de la
polonezi își sechestrează stăpînul într-o răcoroasă și
adîncă fîntînă cu scară, ca
de altfel și într-un basm grecesc, îl jecmănește hulpav de arme
și înscrisuri nobiliare și se va înfățișa drept stăpînul
hărăzit pentru însurătoare cu cea mai frumoasă fată din
împărăție…
Dar,
vorba lui Creangă: Dumnezeu să ne ție, pe cărarea din poveste, că-nainte mult mai este…
Ion
Filipciuc
|
| |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
|
|