Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 35 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Polemici: Isabela Vasiliu-Scraba: Produsul 'Culianu' - o noua ipoteza
    Scris la Tuesday, January 24 @ 17:55:11 CET de catre asymetria
    Historia oculta
    Produsul “Culianu” și o nouă ipoteză privitoare la asasinatul politic de la Chicago





    Isabela Vasiliu-Scraba
    Produsul “Culianu” și o nouă ipoteză privitoare la asasinatul politic de la Chicago

    Motto: “Unul dintre lucrurile care le-am înțeles de fapt foarte târziu - probabil la 10 ani de la plecare - a fost legat de impresia de normalitate și de obiectivitate pe care o aveam când trăiam în România. Nu-mi dădeam de loc seama atunci cât de mult erau manipulate mijloacele de comunicare, toate revistele” (I.P.Culianu, dec.1990)

      În decembrie 1990 Culianu îi povestea Gabrielei Adameșteanu că în studenția bucureșteană venise la el un securist spre a-l racola. Acela, după ce a aflat că tânărul nutrea dorința de a lucra în redacția unei reviste literare, l-a asigurat că Securitatea îi poate îndeplini visul. în 1992 P. Drogeanu (fost coleg de studenție al lui I. P. Culianu) și-a amintit că acesta primise înainte de a rămâne în Italia postul din redacția Secolului XX (v. rev. “22” din 22-23 mai 2011, p. 13 și Suplimentul Litere, Arte & Idei din 18 mai 1992, p.7). Decizia de a rămâne în Italia a atras după sine abandonarea visului de a lucra la cea mai prestigioasă revistă culturală scoasă în spatele Cortinei de fier, dar foarte probabil nu și abandonarea colaborării sale cu  Securitatea, cu atât mai greu de realizat cu cât temuta instituție i-a trimis un colaborator al ei în Lagărul de refugiați de la Latina din apropierea Romei (v. Andrei Oișteanu, Asasinarea lui Culianu, în Oglinda Literara, Focșani, aug.2011, p.7065). Fără curajul și inteligența lui Alexandru Paleologu (1919-2005), în acel interviu din decembrie Culianu a pretins că ar fi refuzat colaborarea cu Securitatea. Marian Popa în extrem de documentata Istorie a literaturii române de azi pe mâine (2001, vo.II, p.1173) semnala însă “auto-deconspirarea” lui Culianu care accepta să fie mediatizat (publicat în Revista de istorie și teorie literară) și lăudat de S. Antohi în perioada în care niciunui alt fugar din țara comunistă nu i se făcea reclamă, nu i se publicau articole în RSR și nici interviuri, cum a “reușit” să publice Andrei Oișteanu. Abia mai târziu s-au luminat unele amănunte ale “deconspirării”. Fiindcă însuși Sorin Antohi, în rev. “22” din 12 aug.2008, a recunoscut că a colaborat cu Securitatea și că nu are titlul de doctor așa cum a pretins. în ce-l privește pe Culianu, “fenomenul exploziv introdus în cultura română” (Aurel Codoban), vom observa că abundenta sa mediatizare din 1992 încoace s-a făcut în principal prin răspândirea (în scris, la radio si la TV) de minciuni brodate în jurul unei inventate cariere de istoric al religiilor predând la Chicago la catedra marelui Eliade (v.Isabela Vasiliu-Scraba, în țara lui Eliade, în rev.Acolada, 10/2011). E drept însă că reclama, prin însăși natura ei, este făcută din tot soiul de exagerări. Rostul ei nu este cel de-a prezenta adevărul, ci de a face cât mai cunoscut un produs.
    In cazul produsului “Culianu” avem de-a face cu cea mai mincinoasă, mai des difuzată și mai exagerată reclamă care a fost vreodată făcută unui scriitor român. Si totuși credem că avantajele strategiei adoptate după înlăturarea prin asasinat a celui care a criticat în Lumea liberă de la New York neo-comunismul de la București nu sînt atât de mari pe cât apar dezavantajele legate de discrepanța dintre reclamă si adevăr. De pildă, în biografia pe care o publică la zece ani de la asasinarea fratelui ei, Tereza Culianu-Petrescu nu scrie nicăieri că Ioan Petru Culianu ar fi predat istoria religiilor altfel decât în calitate de visiting professor (Obs. Cult., 87/23oct.2001). Același lucru apare și în Curriculum vitae întocmit de I.P. Culianu la sfârșitul anului 1990 din care extragem următoarele: “în 1987, doctoratul în litere și științe umane la Sorbona, după care va fi visiting professor la Divinity School-Chicago (1987-1988) ca și la Universitatea din Siena, Arezzo, Italia” (Cotidianul, Suplimentul Litere, Arte & Idei, 18 mai 1992, p.3).
    In schimb, în mediatizarea televizata a “produsului Culianu” (TVR1, 28 mai 2008 și în filmul difuzat pe 28 februarie 2010) s-au repetat minciunile lansate din 1992 prin dicționarul scos la Davis (SUA) de un fost director de la Agerpress: “După un deceniu la Groningen, Culianu a fost invitat ca Visiting Professor la University of Chicago (1986-1988), după care a fost numit profesor plin al aceleiași universități” (v. Românii în știința și cultura occidentală, redactor șef Ion Manea,  1992, p.113).
    Neadevărul patentat după care I. P. Culianu ar fi predat la Divinity School ca “profesor plin” nu merită vreun comentariu. De semnalat ar fi doar  faptul că n-a apucat să fie angajat nici ca “profesor asociat”, întrucât era cetățean olandez și “green card-”ul l-a primit doar cu o lună înainte de a fi asasinat. Din păcate, lipsa de discernământ a unora care se presupune că au citit biografia alcătuită de T. Culianu-Petrescu (din cărțile pe care tot ei le citează) i-a făcut pe multi scriitori să repete neadevărurile destinate unui public incult.
    Propagând succese profesionale inexistente, ei au scos la lumină insuccesele carierei academice a lui Culianu, în calitatea sa de așa-zis “urmaș al lui Eliade”: în cei doisprezece ani cât a predat limba și cultura română la catedra de romanistică a Universității din Groningen, postul său nu a avut prea multe tangențe cu lucrările de istoria religiilor pe care le făcea în timpul liber spre a obține doctoratul de stat la Sorbona. Acesta este realitatea pe care preferă să nu o observe cei care fac reclamă “produsului Culianu”. Pe de altă parte, devenit la 1 ianuarie 1986 profesor asociat de limba și cultura română la Groningen (la zece ani de la angajarea din 1976), titlul -mult vehiculat de mass-media dar în cu totul alt context-, i-a folosit lui Culianu un timp foarte scurt, întrucât nu mult după cele două conferințe pe care i le aranjase Mircea Eliade în SUA, Culianu a părăsit catedra de limbi romanice a lui Noomen și s-a mutat la Wassenaar unde, lucrând câteva luni la un institut ca “Fellow in Residence” și-a terminat (la limita timpului permis) teza pentru doctoratul de stat în litere și științe umane.
    Pe 27 oct. 2011, G. Romanato (un prieten din studenția italiană a lui Culianu) repeta într-un articol neadevărul referitor la istoria religiilor pe care Culianu ar fi predat-o la Groningen, și de acolo in SUA ca urmaș al lui Eliade: “Alla fine del 1976 passò a insegnare in Olanda, a Groninga, e una decina d’anni dopo negli Stati Uniti, a Chicago, adottato dal suo celebre connazionale Mircea Eliade come proprio erede e successore” (v. G. Romanato, Venti anni fa veniva assassinato dal colpo di una calibro 25 lo storico romeno Ioan Petru Culianu, quel dissidente che studiava le religioni, L'Osservatore Romano, 27 ott. 2011). Oare de ce repetă aceste minciuni foștii prieteni din studenția lui Culianu? Dacă sînt așa de convinși de valoarea operei rămase după asasinarea a lui Culianu, de ce se agață cu disperare de neadevăruri? Pare a fi un mister de nepătruns. La fel de nepătruns ca și misterul asasinatului politic din 1991, nedezlegat nici după douăzeci de ani.
    După “eliberarea [de comunism] ce ne-a venit de sus, din balcon” (Petru Ursache, în Dacia literară 6-2011), fosta Editură Politică (v. Dicționarul religiilor, trad. Cezar Baltag, București, Ed. Humanitas, 1993) si pe urmele ei alte edituri au tot înșirat verzi uscate despre sociologul și autorul de science-fiction devenit la modul imaginar “profesor plin la Chicago” (Ed. Academiei) sau, mai modest, dar la fel de fals, “profesor asociat la Divinity School din Chicago”(Dan Petrescu, în vol. Pergamentul diafan, Ed. Nemira, 1993, p. 3). Dovadă că ceea ce i-a impresionat pe toți la Culianu, prezentat cu surle și tobe ca un “nou-Eliade” (apud. S. Antohi), nu a fost atât opera stiințifică în cinci volume, și nici cele trei cărți de povestiri (Hesperus, Ed. Univers, 1992, Pergamentul diafan și Arta fugii). în primul rând ei au fost cuceriți de reclama “produsului Culianu” bazată pe neadevarul unei cariere profesionale pe tărâmul istoriei religiilor strălucind în Olanda și în America.
    Deși pe 18 mai 1992 Suplimentul «Litere, Arte & Idei» a publicat acel Curricumum vitae alcătuit de Culianu în noiembrie 1990 în vederea angajării sale ca profesor asociat la universitatea unde Mircea Eliade predase trei decenii, informațiile difuzate de mijloacele de comunicare -continuând după 1990 a fi manipulate de “profitologii” comunismului, “corectați politic” (v. prof. Petru Ursache în Dacia literară) -, au făcut mereu abstracție de adevărul pus în pagină de însuși Culianu. Fostul director de la Agerpress i-a “cosmetizat” primul cariera de istoric al religiilor, atribuindu-i din buzunar titluri pe care n-a apucat să le aibă (v. Românii în Știința și cultura occidentală, Davis, 1992, p. 113). Pe lângă titlul academic de “profesor plin”, Ion Manea i-a mai “aranjat” si perioada olandeză, folosind minciuna prin omisiune. Adică nu a precizat că la Groningen Culianu a predat doisprezece ani limba și cultura română.
    In “reclama Culianu” televizată pe 28 februarie 2010, această minciuna prin omisiune a fost cuplată cu un neadevăr grosolan privitor la gradul universitar avut de Culianu în Olanda. După realizatorii celui de-al treilea film despre Culianu, scriitorul ar fi fost între 1976-1986 la Groningen “profesor asociat”. La cele două falsuri lipsite de dramatism (o minciună prin omisiune și un fals privitor la gradul universitar) formatorii de opinie s-au gândit să adauge încă un neadevăr:  Au spus că Ambasadorul României comuniste ar fi vorbit cu șeful catedrei de romanistică să-i împiedice angajarea. în realitate, postul de asistent la universitatea olandeză Culianu l-a primit ca urmare a unei “pile” la profesorul Noomen pusă de Marin Mincu, care în 1976 era trimis de oficialitățile comuniste în Italia să predea limba română (“grație prof. Marin Mincu… și prof. Noomen de la Universitatea din Groningen, Culianu avea…perspectiva numirii la această universitate”, v. Dialoguri întrerupte, Iași, 2004, p.81).
    Sursa de inspirație pentru minciuna difuzată de TV-Cultural în ultima duminică a lunii februarie 2010 cu ocazia unei noi reclame a “produsului Culianu” nu e greu de ghicit. După stabilirea lui Mircea Eliade în Franța,  reprezentanții României ocupate de armata sovietică s-au opus la angajarea acestuia ca profesor universitar la Paris. Or, dacă tot se străduiesc de douăzeci de ani să-l înlocuiască pe Eliade prin Culianu, ce i-ar putea împiedica pe manipulatori să recurgă pe alocuri si la efecte “teatrale”?  Prea e plicticos de repetat doar minciunile sfruntate din 1992, din enciclopedia lui Ion Manea, colaborator al Securității cu note despre Mircea Eliade (Ed. Mica Valahie, 2008, p. 119). După fișa dicționarului scos de Manea, asistentul de limba română de la catedra lui Noomen ar fi fost “profesor asociat” în Olanda cu vreo opt ani înainte de 1986.
    E drept că în bio-bibliografia scrisă în vederea angajării la Divinity School, Culianu se ferește a consemna informații fără legătură cu istoria religiilor. De aceea el nu va trece că în perioada 1976-1986 a fost la Groningen asistent de limba și literatura română până în 1985 și profesor asociat de la 1 ian. 1986 (v.scrisoarea din 14 ian 1986, în Dialoguri întrerupte, 2004, p.279). Ca urmare a unor aranjamente făcute de marele istoric al religiilor (v.schimbul de scrisori din iarna anului 1985, în vol. Dialoguri întrerupte, Iași, Ed. Polirom, 2004), proaspătul conferențiar de română (sau profesor asociat) a ținut la Chicago două conferințe după moartea lui Mircea Eliade. în Olanda s-ar fi întors în iunie 1986. După Tereza Petrescu Culianu, tot în 1986 s-ar fi “retras la Wassenar pentru câteva luni” ca să termine teza pentru doctoratul de Stat (v. Observatorul cultural, nr.87/2001), îngrășând porcul înainte de tăiere, adică lucrând la calculator “și 18 ore pe zi” (ibid.) spre extazierea de mai târziu a unui fizician fascinat de scrierile “ultimului Culianu”. Optând pentru omiterea carierei sale de la Groningen, Ioan Petru Culianu a nesocotit sfatul pe care Mircea Eliade i l-a dat pe 31 martie 1976, când îi scria: “în Curriculum vei spune că te-ai ocupat mai ales cu folclorul și cultura populară românească”. Probabil că folclorul și cultura populară nu îi apăruseră a fi lesne etichetabile ca “jocuri ale minții”.
    Realizatorii celor trei filme de televiziune (două în 2007-2008 si unul în 2010) afirmând că I. P. Culianu ar fi fost din 1976 și până în 1986 “profesor asociat” în Olanda, n-au făcut altceva decât să accentueze asupra laturei nefericite a carierei asistentului de română(1) de la Groningen subminată de un doctorat de stat obținut la limita timpului admisibil, după zece ani de la înscriere. Desigur fără să-și dea seama. Ei au crezut că fac reclamă “produsului Culianu”, bazându-se  pe credulitatea telespectatorilor. De fapt, așa cum bine s-a observat, “pactul cu mediocritatea marelui public” asigură la nesfârșit succesul mediatizării minciunilor legate de cosmetizatul profesorat din Olanda și din America a lui Ioan Petru Culianu.
    La Santa Barbara (SUA), în zilele celui de-a doilea colocviu internațional închinat operei științifice a lui Mircea Eliade (14-15 nov. 1974) unul dintre istoricii religiilor a observat că în Occident “de la Paul Tillich nimeni nu a mai avut un asemenea public”. De fapt, însuși Tillich îl prețuia atât de mult pe Mircea Eliade încât l-a rugat, imediat ce a ajuns la Chicago, “să țină seminarii împreună” (v. Nancy Auer Falc, în vol. Intâlniri cu Mircea Eliade, București, 2007, p.83). La Colocviul din 1974 s-a vorbit de “Mircea Eliade’s era” pentru domeniul istoriei religiilor. Patru ani mai târziu avea să se organizeze în SUA un al treilea colocviu închinat gândirii lui Eliade, considerat în America “liderul unei noi și importante discipline” (op. cit., p.77).  Or, nici unul din cele cinci volume de sociologia religiilor avândul ca autor pe I.P.Culianu, “psiho-sociolog al religiilor” (apud. M. Eliade), n-a fost premiat la apariția sa de vreuna dintre Academiile occidentale care onoraseră opera lui Eliade cu prestigioase premii. După lansarea “explozivă a fenomenului Culianu” (Aurel Codoban) și până în prezent, românii pot spune și ei că trăiesc și au trăit vreo două decenii în era “produsului Culianu” impus cu forța reclamei bazată pe minciuni.
    Reclama “Culianu”, televizată prin TVR1 în mai 2008, s-a intitulat Culianu în țara lui Ceaușescu (Partea întâi) și O moarte la Chicago (Partea II-a). Pentru ca minciunile ei să  se fixeze cât mai bine în capul tinerilor,  ambele filme au fost proiectate studenților ieșeni pe 26 ian. 2009 în Aula Magna a Universității “Al. I. Cuza”, iar  duminică 28 februarie 2010, ei au putut vedea pe postul TVR-Cultural cel de-al treilea film despre Culianu. In toate cele trei filme de reclamă a “produsului Culianu” s-a sugerat telespectatorilor că ucigașul psiho-sociologului autor de science fiction ar fi fost legionar, fără a se menționa că a fost o crimă “cu semnătură”. Pentru Umberto Eco, uciderea lui Culianu ar fi purtat semnătura KGB, indicând suprimarea unui trădător. în cazul asasinatului de la Chicago, victima a fost umilită prin împușcare în ceafă în WC-ul universității la care preda ca visiting professor Înainte de angajarea sa ca profesor asociat. Presupunând un astfel de scenariu, prin indicarea unui criminal legionar, însăși victima trădătoare e plasată în rândul legionarilor. Nepotul lui Leonte Răutu/Oigenstein (1910-1993) repetă ce s-a mai spus despre execuția “cvasi-rituală” cu mesajul “cine face ca el, ca el va păți” (v. Andrei Oișteanu în rev. Oglinda literară, Focșani, august 2011, p.7065). Apoi amintește de presupusa implicare în asasinat a unei “organizații legionaroide”, dar se ferește a trage concluzia care se impune din asemenea premize. Un cercetător italian, prea puțin convins de scenariul suprimării profesorului I.P. Culianu ca trădător al Securității, avansează o ipoteză originală după care Culianu, simpatizând dreapta cea mai compromisă, ar fi optat în Italia pentru o atare directie, infiltrându-se în organizația Gladio. De aici i s-ar fi tras moartea, când se aștepta mai puțin.
    În opinia lui Ezio Albrile, tânărul Culianu ar fi avut “una certa simpatia per la destra più compromessa”. La Paris era găzduit de Philippe Lavastine (1908-1999)*, “indologo e sanscritista, amico di Eliade”. In timpul ocupației, indianistul ar fi colaborat cu nemții, ceea ce ar fi atras condamnarea sa, de care a scăpat cu fuga. “Tutte queste circostanze possono essere fortuite, ma possono anche rappresentare un precedente, una traccia nel ricostruire la carriera di un infiltrato in una organizzazione molto potente qual era Gladio”. Or, afilierea la organizațiile secrete, oferă aderenților “il senso clandestino di onnipotenza e il disprezzo - "gnostico" oseremmo dire - verso la gente comune, il "popolo bue". Un'attitudine ostentata dal Culianu in tanti scritti, anche se ufficialmente classificati come "scientifici"(Ezio Albrile, Smeraldi sognanti. Un’altra ipotesi sul professor Culianu”). Culianu ar fi avut soarta oricărui agent secret, suprimat după ani de zile: “qualcuno sarebbe giunto a presentare il conto. …Culianu non aveva valutato la lunga e implacabile mano della CIA nelle rivoluzioni dell'area balcanica e il patto scellerato e "democratico" fra la CIA e il KGB, il cui momento decisivo furono gli incontri di Malta nel 1988. Culianu aveva sempre considerato il KGB l'unico artefice di queste rivoluzioni ma si era sbagliato” (Ezio Albrile, Smeraldi sognanti. Un’altra ipotesi sul professor Culianu”).
    Originala ipoteză a lui E. Albrile prin care Culianu ar fi fost “infiltrat” într-o organizație italiană de dreapta ne pare însă a avea neajunsul de a complica o situatie și așa destul de complicată. Ce putea oare să-l determine să se alăture în Italia unui lupte subversive “care nu era lupta lui”. In opinia noastră, iubirea pentru Paola, o admiratoare a lui Evola implicată în dubioase activități politice, nu poate figura drept motiv. Dacă în terorismul unui stat polițienesc de stânga nici un carierist n-a putut ocoli colaborarea cu Securitatea, este greu de presupus că în Italia anilor șaptezeci Culianu, chiar având simpatii de dreapta și fiind îndrăgostit, s-ar fi infiltrat benevol în organizația Gladio înființată spre a-i apăra pe italieni de pericolul sovietic.
    Corelată cu remanierea dosarelor de Securitate ale lui Culianu, din care au fost scoase multe pagini, o altă ipoteza ar fi că I. P. Culianu, racolat de Securitate înainte de plecarea în Italia ar fi trădat Securitatea. Despre amenințările la care a fost supus I.P. Culianu înainte cu câteva luni să fie ucis, Tereza (2) notează că “în august 1990 Ambasada României din SUA cere colecția revistelor” Lumea liberă din New York unde Culianu scria articole politice la rubrica Scoptophilia. “Cum și pe adresa revistei, și pe a lui personală încep să sosească scrisori cu insulte și amenințări, I. P. Culianu preferă [pe 22 dec. 1990] să-și oprească articolele” (T. Culianu-Petrescu, O biografie, în Obs. Cult. 87/23 oct. 2001). Fratele său - care-i spusese Gabrielei Adameșteanu în decembrie 1990 că “prostia Securității române este epocală și de o profunzime nemaivăzută” (v. rev.22, 5 aprilie 1991) -, ar fi fost asasinat de Securitatea comunistă “așa cum opina gen. I. Pacepa” (ibd.).
    Interesant este un vis avut de Mircea Eliade în care Culianu îi apărea “legat” de Republica Socialistă Română și “dezlegat” de istoria religiilor. în vis se făcea că protejatul lui Eliade ar fi putut intra în posesia excepționalei biblioteci de istoria religiilor care i-a aparținut lui Cumont. Dar tânărul Culianu nu s-ar fi arătat prea entuziasmat de biblioteca de care intenționa să scape trimițând-o la București și nici n-ar fi împărtășit bucuria lui Eliade. Chiar s-ar fi ferit să-l privească pe Eliade în față (v. M. Eliade, 9 dec. 1978, în Dialoguri întrerupte, 2004, p.168). Visul acesta Eliade l-a avut la vremea în care Culianu îi scria că îl bate gândul să-și recupereze “autenticitatea” apucându-se de comerț pentru câțiva ani, nu înainte însă de a ajunge cineva (v. scrisoarea lui Culianu din 22 noiembrie 1978). Era chiar perioada în care Ezio Albrile presupune că Ioan Petru Culianu ar fi fost infiltrat în Gladio.

    Note:
    # Text publicat în formă prescurtată în revista Acolada (Satu Mare), nr.11/2011 sub titlul O nouă ipoteză privind asasinatul de la Chicago, p. 19 și p.26
    1.Iată precizările nepotului de soră a lui Mircea Eliade despre perioada olandeză: “Culianu nu a predat la Groningen italiana [eroare de-a mea, ivită dintr-o informație preluată dintr-o scrisoare a lui Culianu către Eliade, v.Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și Culianu în universul minciunii post-decembriste, în rev. Argeș, Pitești, iunie 2008 și Isabela Vasiliu-Scraba, Culianu în locul lui Eliade? in rev. Origini. Romanian Roots, Norcross, SUA, 6-7-8/2008] ci a fost doar asistent pentru română al profesorului Noomen de romanistică. Preda adică limba practică și ceva literatură. Inițial am ținut eu acele ore în combinație cu norma de la Amsterdam, apoi am rămas doar în această ultimă Universitate. L-am cunoscut foarte bine atunci pe Culianu. Era un tânăr modest și destul de lingușitor” (Sorin Alexandrescu, e-mail către Isabela Vasiliu-Scraba din 11 martie 2009).
    2.Tereza Petrescu Culianu scria în Observatorul Cultural că înainte de căderea comunismului soțul ei (Dan Petrescu) ar fi avut “arest la domiciliu” și că în noiembrie 1989 I.P.Culianu i-ar fi înlesnit cumnatului său  interviuri in direct la Radio Europa Liberă și la Vocea Americii. “La câteva zile după aceea” în apartamentul fratelui ei de la Chicago ar fi intrat prin spargere niște răfăcători care i-ar fi distrus lui Ioan Petru Culianu calculatorul și i-ar fi sustras niște dischete (v. Tereza Petrescu Culianu, în Obs. Cult. nr. 87/23 oct. 2001). Ca și asasinii din 21 mai 1991, spărgătorii din noiembrie 1989 se spune că n-au fost prinși de poliția americană.

    *Nota editorului :Pe vremea când încercasem să obțin colaborarea lui I. P. Culianu pentru revista Vatra, el lucrând la Groningen și eu știind că plecase legal (?), i-am scris și am primit, prin poștă, adică trecută prin cenzură, o revista la care colaborase I.P.C., într-un număr dedicat utopiei, subiect care mă pasiona atunci. Revista era o publicație pariziană La Nouvelle Acropole. Colaborarea nu s-a concretizat fiindcă între timp I.P.C. acordase un interviu Europei liberedevenind un nume interzis la Vatra, iar pentru tentativa mea am fost admonestat în redacție. DUI personal, pe care l-am publicat, conține contextul. Nu știu ce semnificație ar putea să aibă acest amănunt.
    Informații despre activitatea acestei asociații internaționale, considerată de unii o sectă, de alții o societate secretă cu orientări de extremă dreaptă, se pot găsi pe Wikipedia. Un specialist contesta aceste afirmatii.

    În România funcționează o filială a asociației internaționale, Noua Acropolă, Str. Stefan Mihãileanu Nº 30A, Ap.2, Sector 2, Bucarest. Situl ei este Noua Acropolă
    Dan Culcer


    Nota: Cuvinte cheie : “Mircea Eliade”, “Isabela Vasiliu-Scraba”, “ipoteză asasinare Culianu”, “Ezio Albrile (n.Torino, 1962)”, “Tereza Culianu Petrescu”, “Securitate”, “auto-deconspirare”, “produsul Culianu”, “manipulare”, “reclama mincinoasă”, “Marian Popa”, “scriitori români”.
    Sursa: http://isabelavs.blogspot.com

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Regionalizarea sau dezmembrarea. Este acceptabilã pentru români aceastã prop




    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.64 Seconds