Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 34 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Jurnal: Mircea DINUTZ. UNDE NE SUNT COMICII?!
    Scris la Thursday, December 22 @ 15:10:56 CET de catre asymetria
    Memoria
    Nevoia de divertisment, copleșitoare, de parcă în jurul nostru ar curge doar râuri de lapte și miere, a condus la trivializarea umorului ce ar trebui să fie, într-o bună tradiție românească, un factor de socializare și înseninare a frunților ori, cel puțin, un mijloc eficient de corecție în fața injustițiilor sociale fără număr, fără număr…

    Mircea DINUTZ


    UNDE NE SUNT COMICII?!

        Ei bine, recunosc, am ajuns să le duc dorul: lui Grigore Vasiliu-Birlic, lui Alexandru Giugaru, lui Toma Caragiu, ce a fermecat o țară întreagă în anii ’70-’80, Amza Pellea, Octavian Cotescu, Dem Rădulescu, Nicu Constantin, Jean Constantin… Cei mai mulți „s-au dus” înainte să-și amărască sufletul și să-și otrăvească mintea cu de-alde Florin Călinescu, Mugur Mihăescu, Mihai Bendeac, Țociu și Palade, mai degrabă măscărici decât actori, rudimentari și vulgari, limitați și iresponsabili. Alții, precum Marin Moraru și Ion Lucian, ce au încântat spectatori de toate vârstele decenii de-a rândul, se sting de tristețe în fața unei lumi pe care nu o mai simt și nu o mai înțeleg… Nevoia de divertisment, copleșitoare, de parcă în jurul nostru ar curge doar râuri de lapte și miere, a condus la trivializarea umorului ce ar trebui să fie, într-o bună tradiție românească, un factor de socializare și înseninare a frunților ori, cel puțin, un mijloc eficient de corecție în fața injustițiilor sociale fără număr, fără număr… Peste toate tronează umbra păguboasă și ubicuă a lui Dan Negru, campionul incontestabil al emisiunilor de prost gust, saturate de obscenități și mahalagisme. între puținii care rezistă cu demnitate acestei degradări progresive a gustului public sunt Stela Popescu și Alexandru Arșinel, în virtutea capitalului de simpatie și reală autoritate acumulate în timp. Modelele Rowan Atkinson și Benny Hill, impuse abuziv pe ecranele televizoarelor ani de-a rândul, au dat roadele nefericite de astăzi.
        Ei bine, de un timp încoace trebuie să ne mulțumim cu actorii politici, creatori – în destule împrejurări – de umor involuntar, chiar dacă suntem nevoiți să-l asimilăm cu toate amărăciunile unei vieți, ce nu lasă prea mult loc și timp contemplației și destinderii spirituale. Râdem de ei fără a avea o clipă speranța că aceștia realizează ridicolul și enormitatea unei imagini publice contrafăcute. Când ies din scenă, nu le ducem dorul, îi uităm cât se poate de repede! Ei bine, la început, actorul meu preferat era Corneliu Vadim Tudor, zis și V.C. Tudor, inventiv și exploziv ca nimeni altul, inepuizabil izvor de calificative defăimătoare, indiferent de adversar și împrejurare, enciclopedie la umblătoare, ce să mai discutăm, dar și un tribun înnăscut, domnule! Ce mai tuna și fulgera el în parlament, pe lângă parlament, în gazeturi, la toate televiziunile ahtiate de rating, împotriva corupției și corupților, pe care-i distribuia cu generozitate prin toate pușcăriile patriei, că d-aia au și plecat mulți dintre ei, ăi mai mărunți, să ciordească și pe alte meleaguri, în timp ce stâlpii corupției naționale își vedeau liniștiți de treburi, sorbindu-și cafelurile, dând tunuri după tunuri, trai, nineacă, din puținul ce-a mai rămas din avutul național! Problema lui, cu adevărat gravă, este că, jucând prea multe stagiuni rolul tribunului necruțător, ajunsese – sireacul – să se confunde cu propria imagine publică, devenind, din această cauză, din ce în ce mai puțin interesant!
        Apoi mi-a atras atenția, în mod deosebit, Gigi Becali, talent viguros, se vede cât de colo, bașca studiile de specialitate absolvite summa cum laude la Universitatea „Stâna din Vale”, statul Hăulita din Republica Căciulata. Anvergura gândirii sale te cutremură, bibliotecile străbătute de pasul său ahtiat de cultură, cu ochii aflați în adâncă suferință de la câteva titluri mai dificile, te copleșesc, unde mai pui gama extrem de variată de procedee artistice cu adevărat impresionantă! Ce mimă, ce pantomimă, ce replici scânteietoare și ce bine îi iese behăitul de om superîncântat de persoana sa, cu adevărat inestimabilă! Rolul vieții sale este, neîndoios, cel de europarlamentar, asumat cu toată responsabilitatea… încerc zadarnic să mi-l imaginez sosind cu elicopterul personal pe clădirea parlamentului din Strasbourg ori Bruxelles, parașutat direct în sala aprinselor dezbateri europarlamentare și pledând solemn pentru interesele tinerilor, cu toate că – din informațiile apărute pe Internet – asta se întâmplă cât se poate de rar. Astfel, pe 16 iunie 2011, ăl mai firoscos reprezentant al României dintre cei 33 de aleși (pe sprânceană) conducea detașat în topul chiulangiilor, cu nici 30% prezențe! Când i s-a reproșat, în țară, firește, distinsul om politic a declarat, cu farmecul obișnuit: Mă doare-n… de chestia asta! Da-n rolul de „homo religiosus” nu vi s-a părut convingător? Dacă ai șansa să-l auzi măcar o dată lălăind/cântând „Pe tine te lăudăm!” ori „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară!”, se golește biserica și se sparie zburătoarele cale de mai multe mile! E adorabil: mai scapă o înjurătură, o binecuvântare, două-trei blestemății, apoi se căiește la televizor de mai mare dragul! Da’ i se iartă totul, că face audiență cu nemaipomenita lui charismă! Bașca donațiile pe la sfintele lăcașuri! Până la urmă, agresați de aparițiile lui zilnice, ne-am plictisit cu toții – prea se repetă, zău așa!
        Fără să-i uităm pe nemuritorul Marean Vanghelie, care mai are de lucru, pe persoană fizică evident, cu verbul a fi, pe opulentul Bombonel cu a sa mătușă, Tamara, dar mai ales cu ouăle de la Cornu, pe matematiciana de renume mondial, Roberta Alma Anastase ori pe Doamna cu Frunza, ne vom opri, cu aleasă reverență, la cuplul aflat, de ceva vreme, cum se spune, „pe val”: nea Traian, căpitanul, și Emil cel mic, de vocație mus, deși el se crede secund, pereche aflată într-o bună și rezistentă tradiție a cuplurilor comice: ceva de genul Stela și Arșinel, Vasile Murariu și Nae Lăzărescu, Pat și Patașon, Stan și Bran, fără a avea, totuși, aplombul acelora… Unul e jucătorul, al doilea cel jucat, însă amândoi hotărâți să facă declarații aiuritoare și contradictorii, până când nu va mai înțelege nimeni nimic! îi vezi și-i auzi peste tot, chiar și în somn, mai degrabă coșmar! Garanție a succesului de public, cei doi ne bagă și ne scot, succesiv și alternativ, din criză, din recesiune, din ce vrei, mânuind cifre jucăușe, cameleonice, abia lăsându-ne să sperăm/disperăm… Mai apoi șirul declarațiilor se reia cu minime diferențe, cu un plus de expresivitate la prezident, e adevărat, care joacă fie rolul părintelui îngrijorat, fie – cu totul neconvingător – pe cel al arbitrului imparțial, care, iată, e nevoit să-și certe subalternii întotdeauna vinovați, în opinia mea, doar pentru că, cel puțin unii dintre ei, au dat dovadă de o prea mare docilitate, fie rolul cetățeanului îndurerat pentru soarta semenilor săi, stârnind, la început, admirație, mai apoi zâmbete echivoce, până la urmă, mârâituri neprietenoase. De pe marea scenă a vieții pe scena politică, după care, mai devreme sau mai târziu, vor fi nevoiți să revină în viața civilă, retrăindu-și clipele de glorie în amintire, dacă afacerile și conturile în bancă le vor permite asemenea momente de relaxare. Și am convingerea că le vor permite.
    Mircea DINUTZ

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Regionalizarea sau dezmembrarea. Este acceptabilã pentru români aceastã prop




    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.54 Seconds