Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 103 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    In epicentru: Magda URSACHE. Comunismul, cu rele ºi cu rele
    Scris la Tuesday, October 11 @ 10:29:10 CEST de catre asymetria
    Memoria „Revolta individului contra puterii înseamnă lupta memoriei contra uitării”.
    Milan Kundera

    Ni se cere cumpătare (cum ni s-a cerut, ieri, supunere), judecată „la rece”, detașată, fără resentimente, mînie, spirit vindicativ; dialog echilibrat, nepătimaș, analiză obiectivă, diferențiată.




    Geniul Carpaților și fiii ne-au intrat din nou pe ecrane. To(n)t românul nostalgic se bucură să-l revadă pe semianalfabet și pe „savantă” în caleașca reginei Angliei; telenația urmărește cuplul jucînd tenis, bătîndu-se ștrengărește cu bulgări din zăpezile d’antan, tresare la vederea coanei Leana în costum de baie. Iat-o și-n tabloide, ca Gina Pistol; toate mass media tabloidizate vorbesc despre orgiile de la Olănești, descoperind-o dependentă de sex cu tovarășii din staff. Bucătarul, șoferul, aghiotantul lui Ceaușescu, general de Securitate, desigur, ministrul său de externe ridică puternic cota de audiență. Pare a se muri de grija ceasului ciordit de „revoluționari” de la mîna tiranozaurului și-a brățării „tovarășei”. Cum așa? I s-au furat șosetele și tricourile și leopardul și tacîmurile aurite tovărășicăi, fiica preaiubiților? Nu demult, un moderator isteț ca un proverb întreba dacă românii l-au iubit sau l-au urît pe Ceaușescu; găsise și un activist îndurerat că nu mai există Partidu’ comunist. O fi fiind în ilegalitate, după cum merg lucrurile. Alți moderatori ne cer să comparăm meditațiile Zoiei despre Puterea care deformează firea omului politic cu bîlbele Ebei.
    Ce-i drept, dacă Ceaușescu nu era atît de bolnav de puterită, boala puterii pentru putere, dacă ar fi cedat și ar fi fost boier (rimă Honecker), venea în loc, pe cale pașnică, Ion Iliescu; așa scăpam mai repede de edecul multisocialismului, pus pe dezîntinat idealul comun(ist) și pe construit unul cu față umană. Și-n '64, cînd cu schimbarea feței inumane a lui Dej, dorința era aceeași: să se „umanizeze” democrația populară. în noiembrie, la al paișpelea Congres, Ceușescu putea fi nu reales ci înlăturat legal, dacă n-ar fi făcut zid în juru-i atîția lingăi. Și ceva timp avuseseră să se dezmeticească de cînd Gorby preluase Kremlinul; vreo gorbaciorbă realizam și noi, fără vărsare de sînge, dacă activul cecist n-ar fi fost atît de activ la aplauze.
    Ceva tot a rămas din promovarea lui Ceaușescu Văpaie ca „erou între eroii neamului”, din timpul cînd istoria era numai istoria lui și-a PCR-ului. Iată-l pe loc fruntaș la nostalgie. Realitatea TV, sub titlul Ceaușescu îi bate din mormînt, dă procentul rural și urban de susținători ai dictatorului, ideea fiind că lumea îl plînge cu lacrimi de sînge. Sondajele arată că ar cîștiga fără păs alegerile. Descendenta lui Mizil, descendent al lui Ștefan cel Mare, a și reușit; alt exponent al familiei, de-o mitocănie cinică, face apologia „prințișorului”. O fi adevărat că regimul comunist a contribuit la scăderea IQ-ului (v. Constantin Crețan, De la maimuța sălbatică la maimuța domestică)?
    Multor seduși și amețiți de utopia comunistă li se pare că ar fi singura soluție Ceaușescu (redivivus), că-ți vine a crede că stă pitit prin Machu Pichu și că așteaptă să fie rechemat cu „Cântarea României”. Și dacă nu-i și nu-i vreun Nicu, atunci ar fi bun de președinte un Valentin, cum opinează subiecți ai anchetelor stradale, visînd la refacerea paradisului socialist, cu activiști (generoși, jertfelnici, solidari cu semenii în nevoi) și cu securiști secu-lari ai casei. Cît despre Nicușor, ooo, cum hrănea bietul de el  șoareci în închisoare, cu cașcaval strecurat la vorbitor de avocata Paula Iacob (pentru Securitate, „Gabriela” și „Ioana”). Săracii șoareci și sărmănelul „prințișor”, prins cu valijoara lui modestă, conținînd cartușul de Kent, passepartou-ul „iepocii” și sticla de rom cubanez. îi comemorăm 15 ani de la moartea nu-n Aiud, ci-n clinica de la Viena.
    După ceva luștri de dezamăgiri, convingerile democratice au intrat în derivă. Existența rea, ca și răul comunist se estompează în memoria celor chinuiți de un sistem terorist. Parcă nici Postelnicu n-a fost atît de dobitoc, nici Dincă-Te-Leagă atît de crunt, nici Manea Mănescu atît de laș, nici Curticeanu (pupînd mîna conducătorului suprem la urcarea în helicopter) atît de nedemn, nici Suzănica Gîdea atît de stupid-agresivă în rolul de gardiancă a culturii. Pe Mircea Eliade ordonase subalternilor să-l aducă la ea, „cu carnet cu tot”. Prin comparație (dar „comparaison n’a pas raison!”), Vanghelie e mai ignorant decît Postelnicu, Totu e mai capabil decît Ciorbea, Pățan, fostul șef al lui Stolojan, ministru de finanțe și al comerțului exterior, e mai bun decît „dragă Stolo”, Giosan, ministrul Agriculturii ceaușiste, decît Tabără, Ștefan Andrei, mai competent decît Sergiu Celac (agent KGB, după unii), decît iubitul Apacăi, Petre Roman și, decît Adrianii (Severin și Cioroianu), Iulian Vlad decît Virgil Măgureanu. La capitolul iresponsabilitate și rapacitate, cine i-ar întrece pe guvernanții actuali? Doar am depășit minima moralia, etica minimă, suntem în plină postmoralia.
    Matei Vișniec știe ce știe, scriind Despre senzația de elasticitate cînd pășim peste cadavre. Călcăm în picioare victimele unui sistem atroce atunci cînd le uităm, cînd îi deplîngem pe torționari ca „suflete prihănite”. Suntem îndemnați să avem empatie pentru călăi, să ne rugăm pentru ei, să-i tratăm cu blîndețe, cu milă și cu pensii uriașe. Ca pe Pleșiță, un exemplu din prea multe. Dar s-a făcut bilanțul real al victimelor? Cu ce s-or ocupa comunistologii, dacă n-au realizat măcar atît? Cît despre IRIR, numără cum numără. Ni se spune că au murit aproximativ 200.000 de oameni la canal. De ce aproximativ? Pentru că unii erau deținuți politici, alții, tot deținuți, erau considerați, pe hîrtie, „lucrători voluntari”, nejudecați, necondamnați.
    în '50, erau 4.000 de deținuți politici; în noiembrie '52 – 20.768 și totuși tragedia colectivă a închisorii, a lagărului, a domiciliului obligatoriu a fost dată la spate. Ca și constrîngerile de tot soiul și frica generalizată: de Securitate, de organele PCR, de degradarea socială care te păștea dacă te abăteai de la linia directivelor. Stînga postsocialistă ne amăgește iarăși cu mitizări: a locului de muncă, a locuinței în bloc-cotețe, a concediilor prin sindicat. Pentru mine, facilitățile traiului (la) comun, date prin voință PCR, nu intră în discuție. Ia să-i fi supărat pe politruci, să nu fi înghițit terciul ideologic. Ce-ți mai dădeau? Te dădeau pe mîna Securității. A nu fi bine văzut se plătea cu marginalizare, cu stopare profesională. Rebelii vedeau cum glisau pe statele de funcțiuni oamenii partidului unic și-ai Securității; șefi incompetenți, dar cu larg spate PCR, îi agresau psihic. Chiar s-a uitat destinul de perdant al individului nealiniat într-un regim represiv? De cîte ori n-am auzit: „Taci, îți pierzi pîinea!” Am și pierdut-o. Și să nu-mi spuneți că un eșec social e un stimul. Nu în socialism. Iar șomeri erau destui și atunci sau semi-șomeri, cu retribuția drastic diminuată.
    în discuție ar trebui să intre nu ce ni s-a dat dacă țineam capul la cutie, dacă evitam complicațiile, cum mă sfătuia un profesor al meu pe care nu l-am prea prețuit, ci ce ni s-a luat: demnitatea, libertatea de a gîndi și a spune ce gîndești la „locul de muncă” (am ghilimetat anume sintagma folosită în exces; era și o librărie „Cartea la locul de muncă”). Puteai formula ceva fără restricții, deschis, la slujbă, dar și acasă, în apartamentul microfonizat? Regretăm dezolanta existență compartimentată, traiul lipsit de drepturile firești ale omului, de asociere, de deplasare, de proprietate privată?
    Deși mai sper în rememorarea  curativă (de unde și apelurile repetate la memoria corectă), mă sperie faptul că se uită de îndoctrinarea cu anasîna, că, de la actul din 23 August încoace, românii au fost împinși cu de-a sila spre bolșevizare, că jertfa de sînge a opozanților, fără vreo șansă de a învinge,  a fost uriașă.
    Ia să fi refuzat să iei cuvîntul la învățămîntul ideologic obligatoriu ca și contribuția... benevolă, ca și munca  patriotică, în fapt forțată. Țin bine minte că într-o toamnă, înainte de deschiderea anului universitar, profesorii fuseseră trimiși la căminele studențești să spele geamuri și să curețe closete. Cine nu făcea față „sarcinii” era taxat cu atitudine nesănătoasă față de munca de jos, așadar se arăta nepregătit și pentru munca de sus.
    Fără disimularea necesară (psihicul era amorțit, dacă nu dedublat), rămîneai sever izolat după Cortina de Fier, cu pașaport interzis. Gîndeai disident, erai indezirabil și aveai parte de profilaxie pe măsură. Neostîngiștii vor să judecăm lumea comunistă cu bune și cu rele. Descopere alții binele din răul comunist. Comunismul (și cel dejisto-paukerist, și cel ceaușist) a însemnat crimă, mutilarea ființei. Subversivul perpetuu Grigore Caraza a fost arestat a doua oară în '70 și condamnat la 10 ani pentru propagandă contra regimului. Cînd l-au eliberat, după 7 ani și 4 luni, a refuzat să iasă din temnița mică în temnița mare, RPR. Pe ordinul de eliberare, după cutremurătoarea sa mărturie, scria: ireeducabil.
    Ne asigura „cel mai iubit” locuință decentă, salariu decent, învățămînt gratuit și spitalizare gratuită? în schimbul a ce? A libertății de opinie și de religie? A abandonării convingerilor proprii? Cei care nu se lăsau folosiți de Putere cum o duceau oare? Decent? Nu vrem să-l uităm pe Ceaușescu, cel căzut la datorie fără datorii (à propos, oare creanțele cine le-a recuperat?) și care „ne-a construit” metroul, Transfăgărășanul, Casa Poporului. Alt unghi de vedere. Pentru mine, Palatul Parlamentului (fost al Poporului) e înfricoșător, la fel ca nemiloșii activiști Chelaru-Floareș din subordinea prim-secretarului de Iași, tov. Ion Iliescu. în paranteză fie spus, Casa Poporului s-a clădit pe locul numit Curtea Arsă, care, după ce Ioan Caragea Voievod s-a mutat la Cotroceni, a devenit loc de tîlhari, supranumiți Crai de Curte Arsă sau Veche. Simbolic, nu? Ceaușescu a tot strîns șurubul pînă a plesnit, vorbind despre bunăstahrea genehrală a înthregului pophor. Și ar fi urmat o aplicare din ce în ce mai funestă. Ca-n Coreea de Nord, loc bun pentru nostalgicii care-l regretă și-și maschează nostalgia în fel și chip, de la statistic la stilistic.
    Există cel puțin două feluri de nostalgie: una veselă, afabilă (a decrețeilor crescuți cu cheia de gît și spălați cu săpun Cheia, hrăniți cu biscuiți Voinicel – înghețata Polar era aproape gratis) și alta cinică, deplorabilă. Comuniștii pur-sînge se scuză că au avut iluzii ideologice mărețe: binele comun, bla-bla-bla, egalitatea șanselor, deși marile iluzii au dus la crime ori la efecte criminale. Unii, updatați recent, încearcă să demonstreze că, la noi nici n-a fost comunism, că nu s-a aplicat cum trebuia, așadar nu comunismul e vinovat, ci un regim sau altul. Se vorbește despre degradarea proiectului Marx, nu despre eroarea fundamentală a marelui bărbos. Dacă era păstrat „spiritul comunismului” în literă, o, atunci am fi ajuns pesemne la apokathastasis.
    Cînd gîndirea dă în utopie (mulțumesc, Șerban Codrin!), se fac pledoarii pentru un sistem acceptat cu tot cu crime, scuzabile pentru „cauză”, se justifică lupta de clasă. Și atunci de ce s-or fi ucis unii pe alții tovarășii de drum, ca și cum nu aparțineau aceleiași clase?
    în vremea aceea, cei cu poziții de autoritate dădeau „aprobări” peste „aprobări”, chiar și pentru o butelie sau pentru un amărît de televizor color. Trebuia musai să ai pilă la foruri. Pînă și cărțile (cu probleme), ca publicistica lui Eminescu, intraseră pe circuit închis. Ca să cumperi un exemplar din Istoria literaturii a lui G. Călinescu, aveai nevoie de semnătura decanului facultății (la Iași, Al. Andriescu, actualmente indemnizat de merit). Altfel, nu. Cîte umilințe presupunea  distribuția luminii, căldurii, apei, hranei s-a uitat. Activul PCR deținea drepturi absolute, iar devotații care întrețineau sistemul și profitau de pe urma lui aveau acces la Gospodăria de Partid, obțineau Dacie peste rînd, plus marile privilegii: hîrtia igienică și călătoria peste hotare. Dacă informai Securitatea, aveai plecări la burse și la simpozioane, avansări rapide, posturi de decizie. Turnătoria devenise instituție. Absolvenții de facultate se bucurau de repartiție? Dar îți trebuia angajament scris la Securitate ca să fii adus de la Negrești la un institut de cercetare, în Iași. Cazul Sorin Antohi.
    Milan Kundera, din care am decupat motoul, a fost acuzat că și-a băgat prietenul la pușcărie pentru două decenii. Să fie vorba de insuportabila ușurătate a ființei sau de consecința presiunii sistemului comunist, calificat „inofensiv” în sondaje, dar bazat pe lașitate, mîrșăvie, minciună?
    Ni se cere cumpătare (cum ni s-a cerut, ieri, supunere), judecată „la rece”, detașată, fără resentimente, mînie, spirit vindicativ; dialog echilibrat, nepătimaș, analiză obiectivă, diferențiată.
    Eu îmi asum contestarea nediferențiată a comunismului: cu rele și cu rele.
    Magda Ursache


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.36 Seconds