Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 92 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Proza: Bruno Stefan. Sfantul nestiut
    Scris la Saturday, June 11 @ 00:49:01 CEST de catre asymetria
    Memoria Știam de la pelerinajul trecut că cine vrea să trăiască o minune pe muntele Athos trebuie să se rupă de grupul de pelerini, să iasă în afara mânăstirii și să meargă pe poteci înguste, poate chiar spre vârful Athon. Are șansa să se întâlnească cu pustnici plini de har și chiar să îi iasă în cale sfinți.


    Știam de la pelerinajul trecut că cine vrea să trăiască o minune pe muntele Athos trebuie să se rupă de grupul de pelerini, să iasă în afara mânăstirii și să meargă pe poteci înguste, poate chiar spre vârful Athon. Are șansa să se întâlnească cu pustnici plini de har și chiar să îi iasă în cale sfinți. Circulă legende pe munte că Maica Domnului se arată vie celor care rătăcesc cărarea și îi îndrumă pe drumul cel bun nu doar spre mânăstire, ci și spre mântuire. Aflasem demult de pustnicii nevăzuți ai muntelui și știam că părintele Iulian, duhovnicul de la Prodromu, ieșea adesea serile din schit să se întâlnească cu unii dintre ei. Mulți călugări l-au văzut în depărtare vorbind, dar nu ca și cum s-ar fi rugat sau ar fi vorbit cu sine, ci ca și când cineva era lângă el – sfătuindu-l blând, cu voce așezată. Dar lângă el nu se vedea nimeni, iar când călugării se apropiau de el discuțiile încetau rapid. Părintele Iulian este cunoscut ca unul din marii văzători în duh ai muntelui Athos, capabil să vadă în oameni durerile și păcatele și să dea un sfat cumpătat.
    L-am văzut dincolo de chilia lui Isaia stând pe o piatră și mișcând mâinile ca și cum ar fi dat binecuvântarea cuiva, apoi îmbrățișându-se cu acel cineva nevăzut. Când a plecat spre Prodromu, după ce a trecut de bazinul de apă i-am spus lui Octavian:
    - Hai după pustnicul acela nevăzut. Poate nouă ni se va arăta când o să vadă că îl căutăm.
    - N-o să ni se arate, prietene. El e nevăzut pentru noi, nu pentru părintele Iulian și nevăzut o să rămână. Se înserează, hai înapoi la schit că se închid porțile și va trebui să ne găsim culcuș pe la colibe.
    Am insistat atât de mult încât l-am convins să mergem în adâncul muntelui. Octavian era un interlocutor plăcut – îl cunoscusem cu câteva ore înainte, chiar la sosirea pe Athos. Rătăcisem drumul de la Prodromu la peștera sfântului Atanasie, un drum de maximum 10 minute și am ajuns cu grupul de prieteni la chilia călugărului Nectarie. Acolo am dat de el și mirați am fost să vedem ce săritor era și dornic să ne ajute. Ne-a dus mai înainte la pustnicul grec Vlasie Aghioritul, un călugăr cu mare har care a scris o carte ”Pustnicii nevăzuți ai Athosului”, care a fost tradusă în mai multe limbi, printre care și în română, la Editura Panaghia în anul 2010, cu binecuvântarea Episcopului Galaction al Alexandriei și Teleormanului. Apoi a mers cu noi la peștera unde s-a nevoit sfântul care a întemeiat viața monahală pe Athos și ne-a condus înapoi la Prodromu, povestindu-ne despre multe lucruri neștiute ale muntelui. Era un bun cunoscător al zonei și din când în când îmi arăta diverse locuri în care au stat sfinți cunoscuți.
    în timp ce mergeam spre Kafsokalivia, în zona Kato Hairi, încercând să dăm de chilia pustnicului nevăzut cu care discutase părintele Iulian, l-am întrebat pe Octavian câteva lucruri despre el: când a ajuns pe Athos, ce-a făcut înainte, cu ce s-a ocupat. Nu s-a codit și mi-a spus pe scurt viața lui: mama îl părăsise pe tatăl lui când era mic și s-a recăsătorit cu altcineva, cu care a mai făcut 4 copii. Dar tatăl adoptiv nu l-a agreat de la început, iar el și-a găsit refugiul în biserică. Stătea la slujbe mereu, iar temele și le făcea în curtea bisericii. Când a terminat liceul a intrat novice la mânăstirea Cernica. Nu se considera vrednic să fie tuns în monahism și timp îndelungat a slujit la bucătărie și la treburile interne ale mânăstirii. într-un târziu starețul i-a spus să se pregătească pentru ritualul tunderii. Cu două zile înaintea evenimentului, după liturghie, o fată pe care o mai văzuse de câteva ori la slujbe, a venit să stea de vorbă cu el. I-a spus că l-a urmărit de multă vreme și că vrea să se mărite cu el, că are casă, un servici bun și nu vrea decât să stea lângă un om cu credință în Dumnezeu. L-a convins să renunțe să se călugărească și să se însoare cu ea. La scurt timp după nuntă, ea a constatat că Octavian nu știa să facă nimic în afara treburilor casnice – nu rezista prea mult la un servici, nu-i plăcea să lucreze cu calculatorul și nu se adapta grupului ei de prieteni. îi părăsea repede și se ducea în biserică, iar acasă stătea ore în șir de vorbă cu sfinții din icoane. Au apărut firesc certurile și relația s-a răcit. Văzând că nu îl poate integra în lumea ei, l-a părăsit și a plecat în Marea Britanie, iar el a venit la Athos. Nu s-a călugărit așteptând mai întâi pronunțarea divorțului, dar vreme de șapte ani a slujit diverși călugări și pustnici fără nici un ban, fără vreo altă recompensă decât bucuria traiului alături de niște sfinți în viață. își făcuse o colibă de trei metri pătrați și întreținea o grădină din care hrănea șapte pustnici. Făcea în fiecare dimineață o oală mare de mâncare pe care o împărțea în nouă porții egale: una pentru el, alta pentru călugărul lângă care stătea și câte una pentru cei șapte pustnici. își punea sufertașele în rucsac și începea urcușul la chiliile lor. Le făcea curățenie în colibe, le făcea diverse servicii, îi spăla când aveau nevoie de ajutor, le aducea diverse plante tămăduitoare când se îmbolnăveau și stătea deseori cu ei de vorbă. Cel mai tânăr avea 73 ani, iar cel mai vârstnic împlinise 98 ani. Când unul murea, îl înmormânta lângă coliba lui și își găsea alt pustnic de care să aibă grijă, în așa fel încât avea mereu grijă de șapte sihaștri.
    Mergeam agale pe potecă ascultându-l. Când am trecut de locul numit de el Perdiki o mireasmă plăcută s-a făcut simțită în jurul nostru. L-am întrebat de la ce vine mirosul.
    - Sunt moaștele unui sfânt prin apropiere. A murit neîngropat și trupul lui emană mirosul ăsta de mir.
    - Hai să-l căutăm – i-am propus el.
    - Pustnicii nu vor să fie deranjați în timpul vieții și vor să moară neștiuți de nimeni. Poate-i bine să-l lăsăm așa cum a vrut el – încerca Octavian să mă facă să renunț la ideea mea.
    - Dacă a trimis mirosul ăsta spre noi, poate că vrea să ne spună ceva – am insistat eu. Hai să-l găsim.
    Am început să ne învârtim prin zonă, încercând să ne dăm seama de unde venea mirosul. Prietenul meu a găsit locul, în spatele unor tufe – era o intrare îngustă săpată într-o stâncă. în fundul ei, pe o scândură veche de lemn se afla întins trupul unui pustnic bătrân ce părea mort demult. Era îmbrăcat subțire, cu o rasă veche și decolorată, semn că trecuse la Domnul în perioada verii. Pielea i se vedea neputrezită. Nu-mi plăcea să privesc prea mult trupul unui mort, așa că mi-am aruncat privirea în lături. Lângă el era o icoană a Maicii Domnului cu candelă, iar pe o piatră ce servise probabil drept masă, era o Biblie veche, în limba greacă. M-am uitat la ea – fusese tipărită în 1839 de Mitropolia din Tessaloniki. Octavian a aprins candela și a început să sărute picioarele și mâinile pustnicului mort.
    - Ajută-mă să-l îngropăm la intrarea în peșteră – mi-a zis el.
    - Nu vrei mai bine să-l ducem la Prodromu? – l-am întrebat eu. Dacă nu i-a putrezit corpul de mai bine de 150 ani, poate e un sfânt ce merită să fie venerat. îl luăm în România, căci bisericile noastre nu au prea multe moaște sfinte.
    în acel moment o voce s-a auzit venind din dreptul pustnicului:
    - O viață întreagă am fugit de lume ca să mă smeresc în locul ăsta și tu vrei să mă faci cunoscut lumii? îngroapă-mă și nu mai spune nimănui de mine. Apoi ia caietul și du-te.
    înspăimântat de vocea auzită am dat să fug, dar Octavian m-a reținut. Am ieșit afară să săpăm o groapă, cu lopata și săpăliga găsite în peșteră. Am săpat un timp îndelungat fără să vorbim. Noaptea se lăsase, iar mie mi se făcuse pielea ca de găină. îmi spuneam că din cauza frigului sau a coioților care lătrau prin apropiere, dar știam înlăuntrul ființei mele că vocea auzită mi-a înghețat sângele din vene. Era clar că nu era o nălucirea a minții mele. Uitându-mă atent la Octavian, am văzut că săpa cu calm, cu umilință și smerenie, dar nu cu teamă, așa că m-am liniștit. Era probabil obișnuit să-i vorbească moaștele sfinților. Când l-am ridicat pe pustnic de pe scândură să-l punem în groapă, am rămas surprins să văd cât era de ușor – nu cântărea mai mult de 20 kilograme. Prietenul meu i-a făcut o slujbă lungă, apoi ne-am așezat pe scândura lui să ne odihnim.
    - Unde e caietul de care ne-a spus? – am întrebat într-un târziu. L-am găsit repede lângă un vas cu apă. Era scris în greacă și nu înțelegeam nimic. Citește-mi ce scrie – l-am rugat știind că el cunoaște bine limba.
    - E greu descifrabil. Sunt profețiile lui, din câte îmi dau seama. A fost un pustnic înainte-văzător. Scrie despre două războaie mari și despre războiul final, despre lupta Satanei împotriva dreptei credințe, despre slăbiciunea popoarelor din zonă. îl citim mâine. Hai spre casă – mi-a spus el.
    - Eu plec dimineață spre Vatopedu cu grupul de prieteni cu care am venit. Citește-l și spune-mi despre ce scrie. Nu degeaba ne-a zis de caietul ăsta. Tradu-l și trimite-mi-l și mie prin poștă – l-am rugat.
    Când a început să se ridice noaptea, am pornit înapoi la Prodromu. Am ajuns odată cu microbuzul care venise să ne ducă în nordul peninsulei. Prietenii erau neliniștiți că nu am dormit în schit și nu știau unde sunt. Mi se închideau ochii de somn, dar n-am dormit toată ziua gândindu-mă la cele întâmplate. Ca să încerc să înțeleg mai multe, am început să citesc cartea monahului grec Vlasie Aghioritul ”Pustnicii nevăzuți ai Athosului”. Văzând că scrie ceva despre sihaștrii din România, am început să citesc direct despre ei. La pagina 150 mi-a atras atenția profeția pustnicului N. de pe muntele Giumalău, făcută în toamna anului 2001 fratelui I.: ”Peste două săptămâni o să fie un eveniment important într-o țară îndepărtată. Ai să fii în Iași, să nu te sperii... Roagă-te lui Dumnezeu să nu te prindă anul 2011 în oraș, pentru că va fi mare vărsare de sânge.” Mirat, fratele I. l-a întrebat pe un alt pustnic înainte-văzător dacă va fi ceva special în România în anul 2011: ”O să fie mare măcel în orașe. O să fie mai rău decât ți-a spus părintele pustnic N. – i-a zis pustnicul Zosima care avea atunci 122 ani. Roagă-te să te păzească Dumnezeu, că este greu de scăpat de ce o să fie. Fratele I. a insistat să afle mai mult: Ce o să fie, revoltă, război sau cutremur? Zosima i-a răspuns: O să trăiești și o să vezi. Să te rogi lui Dumnezeu neîncetat.”
    Dac-aș fi citit altă dată aceste profeții ale pustnicilor din Neamț, aș fi spus că sunt simple plăsmuiri ale imaginației lor. Dar vocea schimnicului grec recent îngropat îmi răsuna puternic în minte și mi-am dat seama că el profețise cele două războaie mondiale cu multe zeci de ani înaintea producerii lor. Dacă ne-a zis de caiet probabil că a scris și ceva care urmează să se întâmple. L-am sunat pe Octavian să-mi spună dacă a auzit ceva de profețiile despre anul 2011. Mi-a spus că mulți călugări și pustnici vorbesc de răul care urmează să se întâmple în acest an în România, dar nici unul nu vrea să spună mai exact ce se va întâmpla. L-am rugat să înceapă curând traducerea caietului, căci suntem în anul cu pricina și poate aflăm mai multe amănunte. M-a liniștit spunându-mi că se apucă de citit după slujba de seară. Dacă o să fie ceva interesant o să mă sune și dacă vreau pot să înregistrez traducerea făcută la telefon.
    în toate zilele cât am mers prin Athos la diverse mânăstiri și chilii i-am întrebat pe călugării și pustnicii întâlniți dacă știu ceva despre profețiile unora privind anul 2011 în România și despre mult discutatul eveniment planetar din 2012. Unii se speriau numai la auzul întrebării, își făceau cruce și plecau. Alții îmi spuneau că sunt părinți cu har pe munte care știu ce se va întâmpla, dar se tem să vorbească datorită dușmanilor nevăzuți. Fratele Vasile de la Pantokrator mi-a explicat că diavolii nu pot citi gândurile, dar își pot da seama de ele după gesturile și comportamentele oamenilor, așa că părinții cu harul înainte-vederii își ascund gândurile având un comportament ciudat, unii mimând chiar nebunia. Cei care știu ce va urma nu vorbesc despre aceste lucruri cu oricine și oricând, alegându-i cu atenție pe cei cărora le dezvăluie taina și pregătind un timp îndelungat locul dezvăluirilor.
    întors în București și prinzându-mă în lucrurile cotidiene, întâmplările de pe Athos au început să se așeze altfel în mintea mea. Profețiile pustnicilor și-au pierdut din importanță, asociindu-le cu previziunile mincinoase ale guvernanților despre ieșirea din criză, cu profețiile lui Vadim Tudor despre câștigarea alegerilor de către el sau cu sondajele falsificate ale socialiștilor. în schimb, descoperirea pustnicului mort mă făcea să mă cred un ales al sorții. Auzindu-i pe unii că nu sunt vrednici să le vorbească sfinții, începusem să cred despre mine că sunt cineva, că sfinții au citit acolo în ceruri cărțile și cercetările mele și au hotărât să-mi vorbească pentru că sunt un mare om de știință și mare scriitor. Egoul meu începuse să crească la cote neobișnuite, iar aerele de superioritate pe care mi le dădeam mă transformaseră într-un arogant și tupeist obraznic. Vreme de o săptămână am trăit într-o stare de beatitudine din care nu au reușit să mă scoată nici rudele și cei apropiați.
    Dar starea asta s-a spulberat brusc în noaptea de 1 spre 2 mai, când Octavian m-a sunat să-mi spună că în acea noapte a început prăpădul. Neînțelegând prea multe din textele schimnicului grec, căci erau scrise în parabole și într-un limbaj neobișnuit și atemporal, s-a dus duminică seara la mormântul lui. A început să-l roage să-i spună mai clar ce a vrut să zică în acele texte. într-un târziu o voce asemănătoare cu cea care ne vorbise data trecută i-a spus că în acele momente are loc asasinarea celui mai mare terorist al lumii. Acest fapt va genera o cascadă de evenimente sângeroase pentru omenire, iar primele se vor produce în România, țara în care trăiesc cei care au trădat ascunzătoarea lui.
    - Prăpădul care urmează e de nedescris, prietene – mi-a spus Octavian la telefon. Vin imediat în România.
    Am deschis televizorul și am văzut transmisia în direct de la Washington prin care președintele SUA Barack Obama anunța moartea lui Osama bin Laden. Era într-adevăr un eveniment important, dar încă nu-mi venea să cred că va avea consecințe majore în România.
    A doua zi Octavian a ajuns în țară. M-am întâlnit cu el la primele ore ale dimineții. Era beat mort și mirosea a alcool de la depărtare. Arăta deplorabil. îmi provoca o silă și un dezgust mai mare decât îmi provoacă un bețiv oarecare, căci nu-mi puteam imagina că un om al bisericii poate decade atât de mult.
    - Dacă nu m-aș fi îmbătat n-aș fi avut curajul să vin. Trebuie să încerc să opresc prăpădul, dar lasă-mă să dorm câteva ore.
    L-am cazat la un hostel din apropiere, căci nu puteam să țin în casa mea un bețiv atât de jalnic. Imaginea lui mi-a schimbat brusc părerile despre cei din muntele Athos. ”Cât de meschină e lumea aia – mă gândeam cu tristețe – dacă oamenii ei ajung să se îmbete mai crunt decât cei de-aici. Au fugit de lume să se ocupe de cele sfinte, dar se dedau la același năravuri lumești, căzând mai jos din lipsă de antrenament.”
    A doua zi m-am întâlnit cu el. Era treaz, spălat, dar înspăimântat.
    - Discutând cu sfântul nostru necunoscut, am înțeles că există o mică șansă să opresc dezastrul care stă să vină peste țară, dar că nu prea pot scăpa viu din această încercare. L-am întrebat ce să fac. ”Du-te – mi-a spus el - și o să ajungi curând lângă mine, sau rămâi aici și o să ajungi tot curând dincolo.” Așa că am înțeles că trebuie să vin în țară. M-am dus mai întâi la Vatopedu de unde am sustras brâul Maicii Domnului. Este cea mai importantă relicvă a creștinătății de pe Athos și sper să mă apere în acțiunile pe care trebuie să le întreprind.
    Și-a dat jos cămașa și mi l-a arătat. îl avea în jurul gâtului ca un fular. Era pentru prima oară când îl vedeam în întregime, nu în caseta în care era ținut. Se vedea că este vechi și că o bucată din el fusese ruptă demult. Octavian își lipea chipul de el cu mare respect.
    - Nu sunt un hoț, iar adevărații pustnici și călugări știau că îl voi lua și n-au făcut nimic să mă oprească. Tăcerea lor am luat-o ca o binecuvântare. Dacă se va întâmpla ceva cu mine, te rog să iei brâul și să-l duci părintelui Daniel la Vatopedu.
    - Ce se va întâmpla, mai exact, în România? – l-am întrebat curios.
    - Vor fi detonate câteva bombe în marile orașe. Asta va declanșa un haos de mari proporții în toată țara, iar autoritățile panicate vor trage în mulțimea dezlănțuită. Va fi un măcel cum n-au văzut românii până acum.
    - Și cum îl poți opri tu?
    - îi știu pe teroriști. Sfântul nostru neștiut mi-a arătat chipurile lor. Sper să-i opresc pe toți la timp. Stând de vorbă cu sfântul, l-am rugat să renunțe la orgolii și să se lase deranjat, să-l scot din mormânt și să-l iau cu mine. L-am dezgropat, l-am spălat și l-am îmbrăcat în straie noi. E așa de mic încât a încăput într-o cutie de contrabas. Și l-am luat cu mine să-mi călăuzească pașii.
    A deschis cutia contrabasului și mi l-a arătat. Privindu-l acum, la lumina naturală, nu mi s-a mai părut ca o mumie stafidită, așa cum văzusem la British Museum mumiile egiptene și cum mi se păruse în prima seară când l-am văzut, ci ca un bătrân liniștit. Avea pielea caldă și ținea acum ochii deschiși, dând impresia că ne privește cu atenție de dincolo. Emana un miros dumnezeiesc de plăcut, iar părul pieptănat și hainele aranjate îi dădeau un aer de sanctitate. L-am sărutat cu smerenie și l-am rugat în șoaptă:
    - Sfinte, ai grijă de Octavian și de noi toți!
    Privindu-l din depărtare cum căra cutia contrabasului de mâner, l-am comparat imediat cu Antonio Banderas din filmul Desperado, numai că unul ținea în cutie arme și altul ținea un sfânt. Văzându-l însă cu câtă grijă și umilință pornea la luptă cu dușmanii necunoscuți, am avut imediat revelația că sfântul neștiut era el, Octavian. Nu era doar personajul pe care orice scriitor îl așteaptă o viață pentru a scrie povestea poveștilor, ci omul care, cu slăbiciunile și fricile lui omenești, pornea pe drumul propriei sale sacrificări și beatificări.

    Bruno Ștefan

    4 mai 2011
     
     Este vorba despre atacul terorist din 11 septembrie 2001 asupra celor două blocuri turn gemene din New York care, după cum spunea președintele Bush, au schimbat soarta lumii (în mai rău pentru creștinii ortodocși)
    Monahul Vlasie Aghioritul crede că e ”canonul românilor pentru cele peste 25 milioane de avorturi și alte mari păcate. Criza economică, foamea, pierderea a sute de mii de locuri de muncă, neplata integrală a salariilor, a pensiilor, a medicamentelor compensate, pierderea a sute de mii de case si a multor mașini achiziționate în leasing, fără a li se restitui banii plătiți; patimile și păcatele vor scoate milioane de români în stradă, având loc acest mare măcel în România.”

    Bruno Ștefan












     

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.39 Seconds