Who's Online
Exista in mod curent, 15 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
| |
In epicentru: Magda Ursache: Urme si umbre
Scris la Monday, November 22 @ 18:25:25 CET de catre asymetria |
Școala scoate mulți amnezici, vulgarizînd vorbirea, nepăsători față de
istorie, indiferenți față de cultură.
Magda URSACHE
Urme și umbre
Trăim într-un timp al urmelor șterse cu sistemă. „Să fii matale sănătos, tataie”, i-a spus portarul Rică Răducanu, pe aeroport, la Istanbul, unui bătrîn care, auzind românește, a venit să se recomande cu emoție echipei naționale de fotbal: „Sunt Pamfil Șeicaru”. Nu știu dacă Șeicaru este cel mai mare gazetar român, dar e singurul gazetar condamnat la moarte, în contumacie, sub Dej-Pauker. Dea Domnul ca Mircea Coloșenco să-i tipărească tot ce-a scris, deși mă cam îndoiesc c-o să găsească sponsori. Istoria României, cu vestigiile ei cu tot („tabloidizată” de manualele alternative, care descopereau „buzele senzuale” ale lui Decebal și personalități modelatoare în Esca și-n Tatulici) a ieșit din tendințe. „Omul fără însușiri”, spre a-i spune ca poetul Ion Mureșan Ministrului Educației, Tineretului și Cercetării, vrea „sînge proaspăt” în instalație, așa cum s-a vrut și după Reforma din '48, care i-a epurat pe marii profesori. Școala socate mulți amnezici, vulgarizînd vorbirea, nepăsători față de istorie, indiferenți față de cultură. Ca urmare, tineri vag școliți au spart capetele voievozilor de la Fundația Ferdinand, lăsîndu-și pantofii de sport pe soclu, ca și cum și-ar fi semnat isprava: generația în adidași.
Nu mai prididim să ironizăm Introducția lui Mihail Kogălniceanu la „Dacia literară” și Imnul regal unde Alecsandri dorea pămîntului românesc: „Fie-n veci locuit/ De eroi, de eroi...”. Legea recunoștinței funcționează pentru „revoluționarii” dovediți cu misie, de la Secu. în Iași, la Monumentul eroilor de la 1816, din Galata, făclia aprinsă in æternum s-a stins. De ce? Pentru că s-au furat buteliile de aragaz. Nu cunosc vreo reacție a șefei Oficiului pentru Cultul eroilor, instituție cîndva sub președinția reginei Maria și a Patriarhului. Din incinta ansamblului, edificat după proiectul lui H. Coandă, au dispărut 400 de cruci (da, cifra este exactă), iar primăria Miroslava (slavă ei!) a găsit cu cale să-l împroprietărească pe fiul fostului paznic cu 1200 de metri pătrați, chiar în incinta respectivă. Veteranii se judecă de ani și ani, timp în care proprietarul cultivă zarzavat ecologic pe mormintele eroilor. Che te dice la patria! Puși pe economii drastice la început de august a.c., edilii din Iași au stins temporar cealaltă făclie veșnică, de la Monumentul Unirii situat pe esplanada Facultății de Medicină. Gazul costa 1800 lei pe lună, gaură mare în bugetul local. S-au tot făcut probe peste probe de echipamente care au redus consumul („criza!”) la 1000 de lei. Va rezista flacăra micșorată la vînt? Cine știe! Și, dacă s-o stinge, poate o să o reaprindă careva. Cînd? Ho, că nu dau turcii! N-a fost destul că grupul statuar, reprezentînd provinciile Basarabia, Transilvania, Bucovina și dezvelit cu fast, la 1927, în prezența reginei Maria și a principesei Ileana, a căzut sub baroase după ce Comisia ruso-română de armistițiu a decis demolarea, în '47. Trebuia ca replica statuii prințesei Olga Sturdza, reconstituită după fotografii de epocă, să cunoască și o minimalizare postsocialistă. La noi, cultul eroilor cunoaște pauze; al erorilor – nu.
în Iașul noilor zidiri, închidem filiale de biblioteci, muzee (cînd nu le retrocedăm, cum s-a întîmplat cu o bijuterie muzeală: Casa Vornicului Alecsandri, găzduind Muzeul Teatrului Național), masacrul patrimoniului continuînd. Ar trebui să vedeți cum arată casele Gavril Muzicescu, Mihai Codreanu, Topîrceanu, dar și cea în care a fost scrisă Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent. Doar castanul Teodorenilor, mutilat, n-a căzut încă. Toate indică indiferența Ministerului Culturii și Patrimoniului Național față de Cultură. Doar șapte inși se ocupă – zice-se – de patrimoniu, iar cartografierea clădirilor cu valoare istorică, începută de Th. Paleologu, a eșuat. Nici urmă de proiectul URME, judecînd după starea casei de patrimoniu A.D. Xenopol, unul dintre iluștrii profesori ieșeni (o vreme a fost sediu de dubioasă universitate pe taxă). După ce s-au „nivelat” sub buldozerele „democrat-populare” Academia Mihăileană, casa G. Ibrăileanu, casa Dimitrie Anghel, Jockey Club, cofetăria Tuffli, dar și Hala de pește proiectată de Gustave Eiffel (ca și hotelul Traian), asistăm la dărăpănarea casei Conachi, acum ruină sordidă, unde au funcționat Editura Junimea la etaj și o... creperie, la parter. Filarmonica și Teatrul Național rămîn în schele. întrebați un arhitect ce se întîmplă cu clădirile aflate timp de 25 de ani în schele.
Cînd am venit, în '65, la Facultate, citisem Iașii de odinioară de Rudolf Suțu, dar și Masa umbrelor de Ionel Teodoreanu. Am căutat casa Didiței Mavrocordat, pe Cuza Vodă, unde concertaseră Liszt și Wieniavschi și unde l-a întîlnit celebrul pianist pe Barbu Lăutaru. N-am găsit-o. N-am aflat pe nimeni să-mi spună unde fuseseră casele Tiktin, O. Tafrali, unde stătuse George Panaiteanu Bardasare, întemeietorul Pinacotecii, la 1860. Voiam să localizez teatrul Tivoli-Buch, hotelul Glanz, pensionul Humpel, librăria lui Cristofor de pe strada Golia, anticăria Kuperman, locuința acordorului de piane Müler (le acorda surd fiind). Oare unde vindeau antichități și timbre frații Șaraga?
De dus am fost duși, ca studenți, la casa memorială Ilie Pintilie. N-am aflat nimic despre depozitul de vinuri (din str. Lăpușneanu) al lui Berl Finkelstein. La moș Berl, beau vin de Cotnari Eminescu, Creangă, Caragiale, Iacob Negruzzi, Gh. Panu... Povestește Suțu că Eminescu venea acolo des, să scrie; arunca sub masă manuscrise, strînse pe făraș de băiatul de serviciu. Nici acum nu știu unde era depozitul. Plăci memoriale se pun greu de tot în Tîrgul Ieșilor, dulcele. Ce-o fi făcînd, în acest sens, DJCCPNC, în traducere: Direcția Județeană pentru Cultură-Culte-Patrimoniu Național Cultural? Și cîte „direcții” de acest fel nu și-ar putea simplifica titulatura în CCC, Cooperativa Coarne și Copite, ca aceea a „managerului” Ostap Bender.
Conservarea patrimoniului – targhet ICR? Horia R. Patapievici ne asigură că s-a pus accent (grav sau ascuțit?): „totul se joacă între conservarea perfectă a patrimoniului și integrarea dezinvoltă a pieței interne în piața europeană, cu păstrarea atentă a ceea ce ne este propriu” (dintr-un interviu în „Verso”). Cuvinte-cheie: perfect, dezivolt, atent. Așa să fie? Sediul Asociației Scriitorilor (fostă casă Kogălniceanu, acum Casa cu absidă „Laurențiu Ulici”) numai a scriitorilor moldavi nu mai este. A fost aproape în întregime închiriată, din jenă financiară, avocaților și notarilor. în epoca noastră de piață, Casa Slătineanu, sediu UAP, a fost recuperată de moștenitor. Casa Vernescu – sediul administrativ USR – a fost închiriată unui cazino, ca să se joace pesemne alba-neagra literară. Cît despre Casa Monteoru, trebuie amintit recuperatorilor că Lăscăruș Catargi (vicepreședinte ARLUS) a donat-o statului contra drepturi viagere. în lunga noapte sovietică, alții erau naționalizați și pușcărizați, ca Barbu Slătineanu. Aranjamentul a funcționat în cazul Catargi și după ce ARLUS s-a desființat, în 1964. Urmașii se plîng că Elenei Catargi i s-a pus pistolul în tîmplă, să cedeze. Care pistol? Pistolul „amicului” Vișinski? Cum ne promovăm istoria? Cu vinul roș Lacrima vampirului? Cît respect de sine avem, dacă vindem ceșcuțe de cafea pictate cu vampiri? Am fi ieșit mai ieftin și cu brandul României, frunza, dacă foloseam un canin însîngerat în loc de foaie verde. Cu facturile Ridzi-Udrea multe reviste de cultură s-ar fi putut finanța. Trec peste cît ne-a costat vizita de lucru a ministresei în China (a fost mare cît China), ca să ajung la indicația lui Dan Matei Aghaton-Palmier: „Dracula trebuie folosit obligatoriu”. Și suntem satisfăcuți că am reușit cu Dracula, cum a reușit Spania cu corrida.
Asistăm neputincioși la discreditarea culturii, la terfelirea autorităților culturale, la distrugerea educației. Revizuim deformator istoria, vrem să distrugem Grundul, temelia, repetînd că am fi prea încremeniți în trecut, lipiți, îmbibați de el, cu ochii fixați pe alaltăieri. Occidentul își menține tradiția, o cultivă, o propagă. Trebuie să crezi în valorile tale, altfel nu te crede nimeni. Noi avem ce-avem cu continuitatea, nesocotind spusa (rememorată de Sorin Preda) unui martir, părintele Arsenie Boca: „Prezentul e viitorului trecutului”.
Din lipsă de spirit civic (și indiferența tot complicitate este), lăsăm siturile arheologice să se degradeze. Vînătorii de zestre dacică distrug Sarmizegetusa. De ce-am mai activa memoria geto-dacilor, get-beget însemnînd din tată-n fiu? Amatorii sunt la fel de nocivi pentru istorie, ca și pentru literatură. în primăvară, s-a lansat albumul Fortărețe dacice în Munții Orăștiei, cu text semnat de doctor în filologie Simona Sora. Cartea bilingvă (anglo-română) a fost editată de Artec din Segovia și tipărită în Spania, fotografii fiind spanioli, proprietari ai editurii. Cum la noi editologia s-a cam dus pe apa sîmbetei, ICR s-a folosit, conform procesului globalizării, de forțe dinafară, dar pe cheltuială românească.
Medievistul Ioan Caproșu, un storcător de gazete (cum altfel cînd istoricul bine știe că „viitorul și trecutul sunt a filei două fețe”?) mi-a pus la dispoziție un xerox după articolul Aurorei Pețan despre acest album: Cînd istoria ajunge în mîna amatorilor – Un teritoriu „horror”: Dacia, în Formula As, nr. 911, martie 2010. Apelul Simonei Sora la „surse” neverificate, ca și abuzul de ficțiune sunt consternante. Victimă a memoriei infidele, umblă la amintirile-i de pionieră: aflase în copilărie că traficanții de kosoni îi ascundeau în burți de copilași, spintecate pentru a deveni valize. Suprarealistă imagine: 3 cosoni în cinci burți-valiză. Autoarea pare să țină cu Dacia traiană, cum constată Aurora Pețan. O Dacie curățată de bădica Traian globalizatorul sau postglobalizatorul, cum vreți a-i spune. Dacia ar fi fost tărîm malefic populat de inși atinși de nebunie, pînă cînd Hadrian a dat foc – justițiar – căpiței de trupuri de sinucigași cu otravă, ca-n ficția Marguerittei Yourcenar. Simona Sora împrumută de la Nicolae Densusianu legenda întemeierii Sciției (de fiul lui Hercule și al șerpoaicei Echidna) și o pune aberant, dacă nu scandalos, pe seama Daciei.
Zamolxis apare ca iubitul sau iubita lui Pitagora și Aurora Pețan nu face economie de ironie. în varianta Sora: sora lui Decebal e numită Andrada, ca-n filmul lui Sergiu Nicolaescu, Columna. Fata ar fi fost „kidnapată” și închisă în cetatea Piatra Roșie, a cărei poartă de lemn (minune!) s-ar mai afla la Muzeul de Istorie din București. O fi lemnul crucii, să se păstreze atîta vreme? Senzaționismele sunt servite cu asupră de măsură: cîini fioroși (daci reîncarnați?) cutreieră potecile, să le trosnească-n colți oasele turiștilor.
Dacă nu s-ar teme de cine știe ce spectre (atmosfera spectrală fiind accentuată de fotografii) și de capcanele lor, temerarii drumeți pe căi dacice (cu energie providențială acumulată de la Sfinxul din Bucegi) ar putea descoperi, fix la rădăcina unui frasin ori într-o albie de rîu, Comoara lui Decebal. Dacă n-o fi găsit-o deja doamna Sora. Dar, atenție! Parii din Dacia horror strigă cap-cap-cap, ca-n poveste, iar turistul neatent s-ar putea trezi cu căpățîna înfiptă într-unul dintre ei. în plus, s-ar putea alege cu frisoane metafizice ori cu năluciri, ar înnebuni. Iată că, la temele favorite ale imagologilor privind România: copiii orfani și Dracula, se va adăuga și boala (incurabilă? ereditară?) a dacilor: „paranoia geton”. Vrem ca istoria să devină narațiune fictivă („ficțiune ilicită”, spre a-i spune ca Petru Cimpoeșu), atunci alterăm voit relatarea, augmentăm subiectivitatea, selectăm neonest, așa fel ca să distorsionăm adevărul istoric, să-l mișcăm ca-n fotografiile trucate. Pentru că, n’ așa, istoria e mereu (auto)înșelătoare.
Cum scăpăm de acest veleitarism păgubos? Poate prin activitatea mismanaged a aceluiași ICR, ca albumul să rămînă ignorat: massmediatic zero.
După îndemnul fă-te că lucrezi la politica memorială, Ministerul Culturii lasă să cadă în ruină conacul de la Bădăcin. N-a fost de ajuns că, la îndemnul „Scînteii” lui Silviu Brucan, Iuliu Maniu a fost arestat la 75 de ani și condamnat de Tribunalul Poporului la închisoare pe viață, unde a și murit, la Sighet, în '53; a fost tîrît pe scări într-un sac și zvîrlit la groapa comună. Conacul „sfinxului de la Bădăcin”, artizanul Unirii Transilvaniei cu țara, a devenit nu muzeu, ci centru pentru persoane cu handicap. Conacul cu 13 camere e devastat; tavanul se sprijină în două trunchiuri de prun, biblioteca e plină nu de cărți, ci de păianjeni. Cui ce-i pasă că Iuliu Maniu a format PNȚ, că a fost de trei ori premier al României? Poate PNȚ-CD-ului, care va pune măcar un indicator spre conac. Mă îndoiesc că liderul Vasile Lupu se va duce-n bundiță și ițari la o comemorare, la Bădăcin. Că acolo vor fi prezenți țărăniști măcar cîți ceaușiști se adună la Ghencea Militar. Ne distanțăm de limbă, de cultură, de comunitatea etnică, fapt vizibil. Un derivat al proletcultismului pare a dirija alt soi de „reeducare”, printr-o acțiune de lobotomizare. Pierdem simțul istoriei, odată cu simțul limbii. Limba e urîțită, degradată; monumentele sunt sluțite, degradate. Soluții? Poate ne înghite „cea mai tînără gaură neagră”, vine al treilea război mondial (de joi, după o clarvăzătoare) ori sfîrșitul lumii (în 23 decembrie 2012) după maiași. De ce ne-am mai complica, păstrîndu-ne vestigiile, cutumele, sprijinind cultura vie? De ce-am mai reevalua corect istoria? De ce-am mai ține la identitate?
Și-i ca-n cîntecul Golanilor din Piața Universității: „Revoluție, figurație...”
Magda Ursache
|
| |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
|
|