Soril Miavoe. Scrisoare de pe front
Date: Sunday, December 16 @ 17:37:13 CET
Topic: Limba dulce


Scrisoare de pe front

Uneori scriu câte o poezie
fie că am de ce, fie că nu.
Pe unele le scriu pe hârtie,
pe cele mai multe dintre ele - nu.
Pe unele le poate scrie orișicine
pe cele mai multe dintre ele - nu.
Pe unele aș vrea să le citească școlarii,
pe altele, seară de seară, doar tu.  


Scrisoare de pe front

Uneori scriu câte o poezie
fie că am de ce, fie că nu.
Pe unele le scriu pe hârtie,
pe cele mai multe dintre ele - nu.

Pe unele le poate scrie orișicine
pe cele mai multe dintre ele - nu.
Pe unele aș vrea să le citească școlarii,
pe altele, seară de seară, doar tu.

E luna goală


E luna goală, dragostea mea nu,
iarba înaltă, fragedă și nouă
se rupe ca și pânza în care veneai tu
ca alta să te-mbrace în boabe mici de rouă


Corăbii lungi de neguri, atunci ca și acum,
se legănau în zorii ce ne treceau prin față
ducând cu ele-n taină butoaiele de scrum
a altor nopți ce-au ars spre dimineață


Aflate sub sigiliu cuvintele au plâns
și neajutorate s-au stins în iarba udă,
acolo sunt și astăzi, îmbrățișate strâns
ca nimeni, niciodată să poată să le-audă.


Despre orfelina


Atât de tare s-a bucurat că am privit-o
de parcă i-aș fi dăruit o vioară
la care ea putea să cânte și să sară.

Atât de tare s-a bucurat când am luat-o de mână
de parcă i-aș fi spus: trenul acesta este al tău
și poți călători cu el o săptămână pe orice traseu.

Atât de tare s-a bucurat apoi când am sărutat-o
de parcă i-aș fi luat de pe umeri o piatră de moară
și i-aș fi spus: de aici mai departe o duc eu,
tu du-te și zboară.

Cerșetor la Bistrița, pasajul Șugalete


El a căzut, de când nu știm,
în lumea-n care noi trăim,
poate-i de sub o coroană,
poate-i sânge dintr-o rană.

Durerea lui n-a vrut să piară
și s-a retras într-o vioară
și-și duce veacu-n lege nouă
ca-ntr-o colibă-n care plouă

și-n care-i frig, și niciodată
nu o să fie terminată
și s-a refugiat în vin
ca-n ambasada unui crin
din care nu mai iese-n lume
decât înfășurat în strune,
durerea lui, ca să nu doară
împinge arcușul pe vioară


Poarta cu nr. 5A


Nu știu dacă era blondă, brună, roșcată sau altcumva,
sau dacă picioarele ei erau scurte sau lungi,
nu știu decât că locuia cu o stradă mai sus
- nici acum nu știu cum se numea -
doar că locuiește la nr. 5A

Sânii ei - bănuiesc că avea -
altfel nu pot să-mi explic cum orașul atât de gol
la sosirea ei dintr-odată - vă jur - se umplea.
Până și zona industrială atât de vastă și de greoaie
se desprindea de sol
și plutea.

Multă vreme am crezut că mirosul ierbii
și-al mierii
albinele de la ea îl luau
chiar și ceara sub cu care anii mei
unul după altul se așezau

of, vindecarea - să nu uit de ea - o avea în priviri c
hiar și atunci când nu mă privea.

Uite, chiar și acum, după atâția ani
când trec pe lângă orice poartă cu nr. 5A
simt mirosul și vindecarea aceleia

Bolile mele pe-atunci erau multe căci orizontul era sterp și uscat
… ,iată-mă că vorbesc despre ea ca și când
ar fi existat


Pleoapa


îmi închideam ochiul
dar ea îmi intra
chiar și prin pleoapă,
răsărea ca o plantă într-un desen
făcut cu degetele pe apă.

nu puteam scăpa nicăieri de ea
nici înapoi și nici înainte
căci fără să știu îmi era
fir de urzeală în îmbrăcăminte

Ziua poeziei în cazarmă


E luna poeziilor cu rimă
și ofițerii-ncearcă să rimeze
în pauzele adânci de la amieze
când au soldații ora de odihnă…

Se văd prin gardul genelor solemne
cum se-mpletesc candoare și rușine
când scotocesc cu detector de rime
să afle prețul anumitor semne…

Căci muște mari pe camera de gardă
pare să fi trecut de santinele
și-acum se joacă bâza între ele
sub soarele ce a-nceput să ardă.

În raza degetelor visătoare
o umbră se strecoară pic cu pic
și curge caldă ca din alambic
pe corpul lor întins basma la soare.

Pe subsuoara ei de balerină
și-ar cumpăra oricând locuri de veci
și-ar pune flori cu muguri în ghiveci
și-apoi să decreteze carantină

Țara de bal


Țara de bal e plină ochi de lume,
se țâpurește, se dansează-n draci,
se joacă perinița pe-ntuneric
și se împart sarmale la săraci…

Unii se dau prin cer cu bicicleta,
alții transformă aur în coceni,
iar alții însămânțează guvernarea
cu soiuri de bureți și buruieni…

Pe sub stindardul capului de lup
se - aliniază - n grabă regimente
de muschetari înfășurați în robă
să scape țara de resentimente.

Se cere-n cor să scrie clar în lege
„toți pentru unul, unul pentru toți”
și unanim prin vot de referendum
să li se spună „demnitari” la hoți.

La plăcintărie


Trag la guvern ca la plăcintărie
urmașii Romei transformați în muște
zeci de perechi de aripi înoată-n alifie
și-nvață să înțepe și să muște

au deturnat cuvinte și au surpat istorii
gările-s prăbușite peste șine
poporul pe peroane așteaptă ceapa-ciorii
și-un viitor măreț ce nu mai vine

La fabrica de ode se fac încorporări
se stă la rând cu anii pentru-nscrieri
vin amatori de versuri din cele 4 zări
cu buletinu-n mână s-arate că sunt tineri

sunt botezați în șpagă ca-n Iordan
că fitecine n-are nici o șansă
de-a fi primit într-o astfel de branșă
fără botezul de la căpitan

cantautori stau îndoiți de șale,
mai exersând, mai acordând tromboane
să cânte ei în garda dumisale
când va sosi momentul retragerii cu torțe
în grupuri statuare
și-n icoane



și totuși Țara


Plutește în derivă un schelet de țară
și se întreabă lumea al cui e
căci e-mbrăcat așa încât să pară
că-i întrutotul țară din UE
Sunt muște mari și mici la descărnare
și musculițe de oțet, și viermi
și vânt prielnic pentru vânătoare
și câini de luptă asmuțiți de vremi
sosesc tâlharii, hoții de morminte
să tragă la edec ce-a mai rămas
s-o scoată cu de-a sila din atlas

…și totuși Țara merge înainte.

Halta

La poarta mea marfarele fac haltă
ziua și noaptea, fără de odihnă
trase silențios de o drezină
care-a pătruns prin zidul din lumea cealaltă.

Descarcă grohotiș, ierburi de baltă
acoperă de-a valma, și poartă, și zăvor
vagoanele-s înalte, încape-n corpul lor
moloz de-acoperire pe tot ce-a fost odată.

Aud căderea lor neîncetată
peste cântări, castele, piramide…
O mână nevăzută se întinde
și-mi potrivește ceasul când să bată.


Romanță


De zeci de ori am fost uitat,
de zeci de ori înmormântat
în zeci de inimi, chiar mai multe
- le număr doar pe cele cunoscute -

dar nimeni, nici din milă nu-mi lăsase
pe care rând de semne și de oase
sub care nume, ce pseudonim
și mai ales în care țintirim
mi-aș găsi locul ca să-mi pun
în vreun ghiveci ceramic o mirare
cu rădăcinile în ziua-n care
ne-am despărțit fără ”drum bun”

dar fiindcă ești aici , acum
- un câmp cu flori ce-acoperă ruine
mă uit după o piatră, dup-un spine
cu locul morții mele, oarecum…







This article comes from Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

The URL for this story is:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=1449